Arta gotică
O artă europeană ogivală
Tehnicile și tendințele asemănătoare care s-au dezvoltat în marile centre europene la sfârșitul secolului al XIV-lea au dat naștere unui nou stil artistic, goticul. Stilul gotic a fost remarcat în secolul al XIX-lea de profesorul Louis Courajod, de la Școala Muzeului Luvru din Paris. Pe plan internațional, dezvoltarea goticului a avut loc într-o perioadă de criză în plan politic, social și cultural. Evoluția artei gotice s-a produs, din punct de vedere teritorial, pe aceeași suprafață ocupată de stilul anterior, cel romanic. Excepție a fost Italia. Stilul gotic internațional s-a dezvoltat între secolele al XII-lea și al XVI-lea.
1 din 7
Istoria artei gotice a început prin construcția abației de la Saint-Denis, în secolul al XII-lea. Abatele Suger a dorit o clădire verticală impunătoare. Denumirea a fost dată de oamenii din secolul al XVII-lea, care vedeau această artă „barbară”. Deși zonal se stabilesc diferite cronologii, o cronologie generală împarte stilul gotic în trei perioade. Prima perioadă cuprinde anii 1140 - 1220 și reprezintă goticul timpuriu. Cea de-a două etapă se întinde de la 1220 până la prima jumătate a secolul al XIV-lea și se numește goticul matur. Ultima perioadă, numită goticul târziu, cuprinde intervalul dintre mijlocul secolului al XIV-lea și secolul al XVI-lea.
2 din 7
Secolele al XIV-lea și al XV-lea au fost marcate de Războiul de 100 de ani dintre Franța și Anglia. Conflictul a fost câștigat de Franța, care a eliberat teritoriile de sub controlul englez. Anglia s-a îndreptat pe drumul unei monarhii absolute, figura centrală a perioadei fiind Henric al VIII-lea. Prin mariajul Isabelei de Castilia cu Ferdinand de Aragon, problemele din Peninsula Iberică s-au rezolvat. Astfel, au fost create condițiile unificării Spaniei. Imperiul german s-a constituit într-o federație de peste 300 de principate teritoriale, ca urmă a disputei dintre papă și împărat.
3 din 7
Goticul timpuriu s-a dezvoltat într-o perioadă de frământări politice, care au dus la declinul Sfântului Imperiu de Națiune Germană. Luptele succesorale au dezbinat familii, iar disputele între stăpânii laici și ecleziastici au fragmentat imperiul. Acest lucru s-a datorat și faptului că, spre deosebire de alte state europene centralizate, regalitatea germană nu dispunea de un nucleu central cu instituții centralizatoare de guvernare. Conflictele de interese politice și economice au conferit un simț al individualității pronunțat. Din acest motiv, nu s-a putut crea nucleul unificator al regatului.
4 din 7
Criza religioasă a vremii a fost provocată de alegerea a doi papi, unul cu reședința la Roma și al doilea cu reședina la Avignon. Ruptura a fost spirjinită de puterile politice care s-au aflat în conflictul cunoscut sub numele de Războiul de 100 de ani. Anglia a sprijinit Roma, iar Franța s-a îndreptat spre Avignon. Celelalte puteri europene și-au ales câte o forță de care s-au ancorat. S-a ajuns până la existența a trei papi, în același timp. Situația a devenit insuportabilă pentru lumea creștină. La inițiativa împăratului Germaniei, au apărut primele mișcări de reconciliare.
5 din 7
Perioadele de foamete s-au repetat la fiecare doi ani. Au urmat, apoi, epidemia de tifos, respectiv marea ciumă. Toate acestea au zguduit omenirea pe plan economic, demografic și psihologic. Urmările dezastruoase au inspirat artiștii pentru a reda, în cele mai impresionante moduri, temerile perioadei și ravagiile molimei. Au apărut fresce redând triumful morții asupra vieții. Exemple sunt „Triumful morții” din Palermo, o frescă a unui artist necunoscut, și tema dansului macabru. Acest dans prezintă schelete dansând pe sicrie.
6 din 7
Cea de-a două etapă de dezvoltare a goticului a fost pusă sub semnul prăbușirii în anarhie a întregii Germanii. În spațiul englez, s-a remarcat efortul creării unui organ reprezentativ, numit Parlament. Acesta trebuia să colaboreze cu regalitatea și să rezolve conflictele interne. Tensiunea a crescut în teritoriul francez datorită prezenței elementului englez pe continent. De asemenea, comitatul Flandrei a ridicat semne de întrebare din partea celor două puteri. Comitatul a depins politic de Franța, dar economic de Anglia. Spaniolii se aflau în cadrul Reconquistei, eliberând zona centrală și forțând arabii să se retragă spre sud.
7 din 7
Dezorganizarea vieții economice i-a determinat pe seniorii aflați în criză economică să exploateze țărănimea dependentă. La rândul lor, țăranii s-au avântat în răscoale. Aceste răscoale au fost înfrânte, dar au devenit subiecte pe paginile manuscriselor. Adesea, au apărut pe manuscrisele din secolele al XIV-lea - al XV-lea scene cu țărani care și-au ucis seniorul.
Stilul gotic s-a remarcat printr-o nouă concepție - atectonică, elevată și elansată - profitând de inovațiile tehnice și tehnologice. Sistemul de înjugare a animalelor a permis transportarea blocurilor mari de piatră și a pieselor de lemn pe șantierele de construcție. Tehnica de turnare a sticlei a dus la nașterea rozaselor de dimensiuni, culori și frumuseți impresionante. S-a menținut caracterul defensiv al arhitecturii. Sculptura a intrat într-o perioadă de cercetare a expresivității personajelor, iar pictura a dispărut din uzul obișnuit. Cunoscut și cu secole în urmă, vitraliul s-a afirmat ca o notă definitorie a stilului gotic.
1 din 7
De-a lungul secolelor de instabilitate politică, arhitectura militară și cea civilă au menținut caracterul defensiv. În urma contactelor cu Orientul, s-au perfecționat câteva elemente defensive cum sunt turnurile, zidurile sau porțile. Locuințele s-au organizat pe mai multe etaje, la parter desfâșurându-se activitățile economice. Calitatea ridicată a produselor meșteșugărești și breslele, foarte bine organizate încă din secolul al XII-lea, au permis un trai decent tuturor membrilor unui oraș. Cu toate acestea, orașele încă aveau un aspect semi-rural.
2 din 7
Stilul gotic se deosebește de cel bizantin și romanic prin noile concepții asupra staticii și elementelor portante. În cadrul arhitecturii gotice, toate elementele portante sunt vizibile în exterior. Acestea reflectă desfășurarea spațialității interioare, dar și susțin greutatea preluată de pereții laterali. Spre deosebire de stilul romanic, caracterizat prin tectonism, cel gotic se dinamizează. Astfel, au luat naștere unele edificii atectonice, stabile, cu un sistem de boltire mai bun. Inițial foarte simple, în cele din urmă, toate punctele de articulație și elementele au fost decorate astfel încât să accentueze verticalitatea.
3 din 7
Sculptura gotică a păstrat temele religioase și profane întâlnite cu secole în urmă. A devenit frecventă reprezentarea muncilor, a meșteșugurilor, a științelor ce au alcătuit artele liberale, predate la acea vreme, sau semnele zodiacale. Atunci au apărut primele nuduri și studii asupra fizionomiei și expresivității personajelor. Așadar, sculptura gotică se caracterizează prin desprinderea de cadru.
4 din 7
Ca planimetrie a arhitecturii religioase, stilul gotic a experimentat toate tipurile: biserica sală și hală, cel basilical, respectiv central. Biserica hală a fost întâlnită mai ales în vestul Franței, în Suedia și Germania, biserica sală, în Elveția și tipul central, în Germania. Tipul basilical a fost prezent pe tot continentul european. Pornind de la construcția abației de la Saint-Denis din Franța, s-a răspândit în Spania, având deambulatorii și transept. În Germania a lipsit transeptul. În Italia a persistat influența bizantină prin cupolă, iar în Țările de Jos și în Anglia avea mai multe transepte, dar o elevație mai scundă.
5 din 7
Zidurile tot mai zvelte și ferestrele din ce în ce mai largi au restrâns spațiul destinat picturii murale. Pictura nu a dispărut în totalitate, ci a fost folosită pentru sublinierea plasticii decorative și în domeniul miniaturilor. Astfel, a devenit o artă minoră. În contrast, a fost folosită din plin tehnica vitraliului, preluând funcția de edificare a credincioșilor. Gama cromatică adoptată de vitralii a diferit de la o perioadă la alta. În goticul timpuriu, s-au folosit câte două culori complementare, cărora li se adăugau culori secundare.
6 din 7
Fațada bisericii a fost mai amplă decât clădirea. Intrarea înaltă era dominată de o rozasă și de portalurile fațadei vestice încununate de fleșe, acoperișuri foarte înalte piramidale sau conice, ornamentate cu fleuroni, podoabe sculptate în formă de frunză stilizată. În acestă perioadă, chiar și transeptele au fost decorate cu portaluri grandioase. Pe de altă parte, arcul ogival, mai apoi diversificat în funcție de regiune, a permis mai multe tipuri de bolți: cu penetrații, în formă de evantai, stelată, încrucișată, celulară.
7 din 7
La nivelul detaliilor, pe cornișă au existat distribuții sculpturale, mai ales în spațiul german, spire și burlane de scurgere a apei de ploaie. Acestea din urmă poartă denumirea de gargui și au fost stilizate sub forma unor dragoni, monștrii, diverse animale ca leul și câinele, persoane sau acțiuni caracteristice oamenilor. Garguiele prezintă chiar și personaje cu atitudini imorale, obscene, în stare de ebrietate sau în poziții acrobatice. Altele amintesc de scene biblice, prezentând un personaj feminin, Eva, cu un șarpe sau un bărbat, Samson, dominând un leu.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
Arta bizantină
Arta bizantină a evoluat în cadrul Imperiului Roman de Răsărit în perioada secolelor VI-XV. Aceasta s-a bazat pe combinarea elementelor grecești cu influențe africane și asiatice și s-a remarcat în iconografie, broderie, mozaic și decorația policromă. Caracterul specific artei bizantine este aspectul narativ.
Romantismul
Romantismul a reprezentat o reacție împotriva iluminismului și raționalismului. A pus accentul pe psihicul uman, sentimentele extreme și forța naturii.
Introducere în stilul Baroc
Arta barocă a reprezentat o artă renascentisă dusă la extreme în care au domnit pornirile sentimentale, tulburările spirituale și religioase.
Clasicism și Neoclasicism
Clasicismul și neoclasicismul au avut la bază readucerea în atenția societății a spiritului civilizațiilor antice greco-romane. Acestea au reprezentat o reacție împotriva exuberanței și ușurității stilurilor anterioare.
Realismul
Realismul s-a plasat ca mișcare artistică împotriva reprezentărilor din natură sau de pe front în maniera exagerărilor. Acesta s-a concentrat pe expunerea problemelor existente în societatea secolului al XIX-lea.
Răspândirea artei Renașterii în Franța
Caracterul italian al artei renascentiste a fost abordat de artiștii francezi într-o manieră clasică. Aceștia au construit castele și palate printr-un joc al volumelor, culorilor și bogăției ornamentale.
Renașterea timpurie în Italia
Renașterea prezintă în prima fază o preocupare pentru desfășurarea clădirilor pe orizontală sub principiile ritmului, simetriei și echilibrului. În sculptură, figura umană devine expresia propriilor valori, iar în pictură se afirmă tablourile religioase, portretele și peisajul.
Pictori ai stilului baroc
Pictura barocă a fost o reprezentare a realității cu personaje și grupuri de personaje puse în lumina realităților.
Răspândirea artei Renașterii în Germania
Renașterea în Germania s-a manifestat ca și curent artistic mai târziu decât în celelalte țări europene. Ce a adus nou curentul, a fost lupta împotriva misticismului și obscurității medievale.
Renașterea târzie sau Manierismul
În perioada târzie a artei renascentiste, artiștii nu s-au concentrat doar pe redarea omului într-un cadru oarecare. S-a pus accentul mai ales pe redarea elementelor înconjurătoare, a stofei, a gesturilor, a luminii și umbrelor.
Sculptori ai stilului Baroc
Sculptura barocă a avut ca scop redarea evenimentelor cotidiene de esență politică și militară, dar mai ales a întâmplărilor zilnice de care s-a lovit populația: război, foamete, epidemii.
Arta romanică
Arta romanică cuprinde toate tipurile de manifestări artistice- sculpură, arhitectuă, pictură- apărute în centrul și vestul Europei între secolele XI-XIV. Cele mai reprezentative tipuri de manifestare artistică au fost mănăstirile. Pictura și sculptura romanică, precum și artele decorative- vase, candelabre, relicvare- au fost subordonate unei arhitecturi religioase.
Răspândirea artei Renașterii în Țările de Jos
Renașterea din Țările de Jos s-a manifestat printr-o combinație de elemente gotice cu cele renascentiste provenite din zona Italiei, transpuse în configurația locală.
Renașterea matură în Italia
Perioada matură a renașterii pune în valoare ideea că arta nu reprezintă doar frumosul, ci și utilul. În acest sens, elementele arhitecturale și sculpturale nu urmăresc doar rolul de decor, ci și funcționalitatea lor.
Rococo
Rococo-ul a fost un stil decorativ care a apelat la efecte teatrale pentru a crea compoziții mitologice sau cotidiene și care aveau scopuri anecdotice. Inovația adusă de Rococo s-a materializat în bibelouri, tapiserii, ilustrații de carte cu teme simple.
Introducere în arta Renașterii
Renașterea în Italia s-a dezvoltat datorită curentului umanist și marchează lupta pentru recâștigarea valorile, statutului și prestigiului din Antichitate. S-a căutat o orientare ce valorifica omul antic, creațiile și cultura antică, acestea devenind modele ale renașterii umaniste.
Arhitecți ai stilului Baroc
Arhitecți ai barocului - O artă a curbelor și contracurbelor Arhitectura barocă a excelat în proiectarea clădirilor monumentale, jocul cu masele, ritmicitatea decorației și expresivitate.
- Mihaela Vlăsceanu, Elemente de istoria artei europene. Caiet de seminar, vol. I, Ed. Aura, Timişoara, 2002
- Virgil Vătășianu, Istoria artei europene, vol.I, Ed. Didactică și pedagogică, București, 1967
- Gabriela Pantiș