Realismul
Prezentarea problemelor reale fără idealizare
Realismul își propune o îndepărtare de principiile neoclasicismului și ale romantismului, astfel arta creată nu se bazează pe evenimentele istorice din trecut, ci pe cele actuale. Pictorii devin vocea politică a diverselor categorii sociale: muncitorii, țăranii. Analiza, observația și redarea realității sunt esențiale pentru pictura realistă. Într-o mică măsură realismul pătrunde și în domeniul sculpturii, dar reprezentanții săi nu vor fi numeroși.
1 din 7
Anul 1848, atât de important pentru națiunile Europei din punct de vedere politic, a avut o mare însemnătate și în domeniul cultural. Referindu-ne la artele plastice, zorii anului 1848 au adus o nouă mișcare artistică numită „Realism”. Acest curent artistic va fi ostilă neoclasicismului și romantismului care se refugiau în istorie, natură, în scene idealizate sau dramatice. Pictorii devin un fel de voce pentru popor, marcând evenimentele istorice contemporane cu aceștia. Pentru a atrage atenția, pictorii vor alege pânze din ce în ce mai mari ca dimensiune.
2 din 7
Pictorii realiști s-au preocupat atât de probleme urbane, cât și de cele rurale. Semnificative pentru primul subiect sunt caricaturile politice și tablourile lui Honoré Daumier. La acestea se adaugă seria de sculpturi Politicianul, Parlamentarul, Bancherul. În ceea ce privește zonele rurale, pictorii redau natura drept elementul principal, nu un simplu fundal. Urmărind să redea cu exactitate natura, pictorii se vor organiza în Școala de la Barbizon lovind în gloria romantismului. Lucrări precum Culegătoarele de spice a lui Jean- Francois Millet sau Topitoria lui Adolph Menzel înfățișează scene din viața categoriei muncitoare.
3 din 7
Gustave Courbet este considerat fondatorul școlii realiste, iar lucrarea Atelierul pictorului poate fi considerată baza picturii realiste. În lucrarea menționată Courbet expune manifestul său politic și artistic, prezentând oameni din toate categoriile sociale adunate la un loc, prietenii și patronul său de altă parte, cele două grupări fiind despărțite de imaginea artistului alături de o muză goală. Atât de importantă era lucrarea pentur marea masă, încât autoritățile vremii s-au opus expunerii tabloului la Salonul de la Paris. Acest lucru l-a determinat pe Courbet să realizeze o expoziție proprie denumită „Le Réalisme”.
4 din 7
Realismul a căutat oglindirea vieții cotidiene în mod nemijlocit, rol esențial având observația și analiza, atât psihologică, cât și morală. Vulnerabilitatea oamenilor este exprimată prin introducerea lor în picturi, dar pe plan secundar, depinzând de puterea naturii. Natura moartă a fost un gen practicat de unii pictori realiști precum Henri Fantin-Latour. Subiect considerat nesemnificativ de Academia de Arte Frumoase este reevaluat de artiștii realiști.
5 din 7
Așa cum revoluția de la 1848 s-a extins și în alte țări decât Franța, realismul ca mișcare artistică îl regăsim și în Belgia, Olanda sau Anglia. Realismul își găsește loc și în Rusia, unde socialismul i-a furnizat motiv de existență. Lucrarea lui Nikolai Kasatkin, Săraci adunând cărbuni dintr-o mină părăsită, vorbește de la sine despre chinurile și neajunsurile săracilor. Nu întotdeauna s-au putut păstra artiștii indiferenți față de cele petrecute la ei în țară. Afirmarea noii categorii, a lucrătorilor, care îmbrățișează idei și atitudini defavorabile conducătorilor vor beneficia de sprijinul numeroșilor artiști.
6 din 7
Busturile lui Honoré Daumier au prefigurat realismul în sculptură. Francezul Auguste Clésinger a expus la Salonul din Paris statuia în marmură Femeie mușcată de un șarpe care deși păstrează elementele romantismului marchează tranziția spre realism prin detaliile anatomice. Cei mai reprezentativi sculptori pentru mișcarea realistă sunt francezul Jules Dalou și belgianul Constantin Meunier. Primul a realizat gisantul jurnalistului Victor Noir, grupul monumental plin de alegorii Triumful Republicii, monumente dedicate diverselor personalități precum Delacroix, Lavoisier, Gambetta și Levassor.
7 din 7
Belgianul Constantin Meunier s-a angajat în sculptură pentru o scurtă perioadă, oferind totuși semnificative opere realiste. Direcția pe care a urmat-o a fost realizarea figurilor și scenelor muncitorești. Avem astfel statui de muncitori precum Ciocănarul, Omul luptând împotriva elementelor, Topitorul în repaus sau Monumentul Muncii din Bruxelles.
Pentru mulți artiști francezi realiști punctul pornire al carierei sau locul unde găseau inspirație este satul Barbizon plasat departe de zgomotul lumii meschine. Pădurile, vegetația, liniștea și cerul care domina acel colț de lume a dat naștere la cele mai frumoase picturi realiste. Unii artiști schițează peisajele pe loc, alții aleg să o memoreze lucrând în atelier.
1 din 6
Gustave Courbet este șeful școlii realiste din Franța. Se remarcă drept peisagist reprezentând un țărm pașnic, o mare zbuciumată sau o pădure înzăpezită. Realizează busturi și portrete, mai ales despre prietenii săi. Autoportretele sale marchează diverse stări: de relaxare, de disperare, de odihnă. Realismul este evident în picturile lui Courbet mai ales în reprezentarea nudurilor. Contemporanii nu au găsit de bun gust nudurile pictorului, ba chiar îl acuzau de vulgaritate. Conform unei anecdote când împărăteasa Eugenia a vizitat expoziția cu femeile ce se scăldau, a tras în ele cu cravașa, considerând pânza o insultă la adresa femeii.
2 din 6
Pe Jean-François Millet îl înțelegem ca pictor realist doar dacă îi studiem originea. Fiu de țăran, crescut printre oamenii maturi ai satului, Millet va fi veșnic atras de înțelepciunea celor bătrâni, de atmosfera familiară oferită de membrii unei comunități restrânse, de pădurie și câmpuri bogate. Orașul i se pare trist și insuportabil. Tablourile sale reprezintă grupuri de țărani sau personaje individuale care muncesc. Alături de acest gen, Millet a executat portrete, desene și gravuri. Dacă repertoriul coloritului e neglijat de pictor, relația dintre natura și oameni o tratează în detalii creând armonie.
3 din 6
Honoré Daumier a activat în domenii precum litografia, pictura și sculptura. Primii 40 de ani din viață i-a dedicat litografiei, marcând ferm atitudinea sa față de burghezia Franței, miniștrii și rege. Subiectele ce nu îl interesau le trata în mod interesant, aruncând ceva vibrant asupra lor. După 1848, Daumier face cunoștință cu pictura, simplificând seria caricaturilor. Sculpturile sale în număr relativ mare reprezintă mai ales parlamentari, dar și persoane. Nu reușește să se bucure pe deplin de acțiunea creatoare căci mâinile încep să îi tremure, iar după puțin timp moare paralizat.
4 din 6
Henri Fantin-Latour traversează un drum de la romantism la realism, perfecționându-se în mod continuu ca litograf și pictor. Și-a manifestat interesul pentru muzică, lucrările sale beneficiind de tema muzicală sau detalii cu instrumente. Alături de aceasta, l-a preocupat portretul, însă s-a limitat în realizarea lor la un cerc restâns. Fiind interesat și de literatură, unele tablouri au substrat literar, spre exemplu ca cele dedicate lui Rimbaud și Verlaine.
5 din 6
Precum mulți alți pictori din secolul XIX, Théodore Rousseau își alegea ca loc de excursii satul Barbizon, un loc liniștit, departe de zgomotul orașelor și care oferă inspirație. Din acest motiv se formează o școală de pictură numită Școala de la Barbizon. Chiar și pictorul român Nicolae Grigorescu a petrecut o perioadă acolo. În ceea ce-l privește pe Rousseau, acesta a preferat înfățișarea stejarilor, a pădurilor și a turmelor de animale. În realizarea unor scene se observă influența englezului Constable, în special când vine vorba de redarea luminii soarelui.
6 din 6
Membru al Școlii de la Barbizon, Jules Dupré a avut legături strânse cu Gustave Courbet și François Millet, pictori care îl influențează. Introducerea sa la Barbizon o datorează lui Rousseau cu care colaborează la o vedere din zona Pirineilor, dar legătura aceasta va fi întreruptă de concurență și invidie. Tablourile lui Dupré le recunoaștem după cerul gri și norii învolburați, arborii bogați și verzi depărtați de lumea satului, marea zbuciumată și vederile din zona Angliei.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
Renașterea timpurie în Italia
Renașterea prezintă în prima fază o preocupare pentru desfășurarea clădirilor pe orizontală sub principiile ritmului, simetriei și echilibrului. În sculptură, figura umană devine expresia propriilor valori, iar în pictură se afirmă tablourile religioase, portretele și peisajul.
Pictori ai stilului baroc
Pictura barocă a fost o reprezentare a realității cu personaje și grupuri de personaje puse în lumina realităților.
Răspândirea artei Renașterii în Germania
Renașterea în Germania s-a manifestat ca și curent artistic mai târziu decât în celelalte țări europene. Ce a adus nou curentul, a fost lupta împotriva misticismului și obscurității medievale.
Renașterea târzie sau Manierismul
În perioada târzie a artei renascentiste, artiștii nu s-au concentrat doar pe redarea omului într-un cadru oarecare. S-a pus accentul mai ales pe redarea elementelor înconjurătoare, a stofei, a gesturilor, a luminii și umbrelor.
Sculptori ai stilului Baroc
Sculptura barocă a avut ca scop redarea evenimentelor cotidiene de esență politică și militară, dar mai ales a întâmplărilor zilnice de care s-a lovit populația: război, foamete, epidemii.
Răspândirea artei Renașterii în Țările de Jos
Renașterea din Țările de Jos s-a manifestat printr-o combinație de elemente gotice cu cele renascentiste provenite din zona Italiei, transpuse în configurația locală.
Arta romanică
Arta romanică cuprinde toate tipurile de manifestări artistice- sculpură, arhitectuă, pictură- apărute în centrul și vestul Europei între secolele XI-XIV. Cele mai reprezentative tipuri de manifestare artistică au fost mănăstirile. Pictura și sculptura romanică, precum și artele decorative- vase, candelabre, relicvare- au fost subordonate unei arhitecturi religioase.
Renașterea matură în Italia
Perioada matură a renașterii pune în valoare ideea că arta nu reprezintă doar frumosul, ci și utilul. În acest sens, elementele arhitecturale și sculpturale nu urmăresc doar rolul de decor, ci și funcționalitatea lor.
Arta gotică
Arta gotică a surprins în evoluția sa transformările prin care trecea societatea feudală europeană. Într-o perioadă a invaziilor, arta gotică s-a remarcat prin construcția de lăcașuri religioase pentru refugiu, dar și prin construcții civile. Goticul a introdus pentru prima dată în arte figura umană văzută din perspectivă intelectuală.
Rococo
Rococo-ul a fost un stil decorativ care a apelat la efecte teatrale pentru a crea compoziții mitologice sau cotidiene și care aveau scopuri anecdotice. Inovația adusă de Rococo s-a materializat în bibelouri, tapiserii, ilustrații de carte cu teme simple.
Introducere în arta Renașterii
Renașterea în Italia s-a dezvoltat datorită curentului umanist și marchează lupta pentru recâștigarea valorile, statutului și prestigiului din Antichitate. S-a căutat o orientare ce valorifica omul antic, creațiile și cultura antică, acestea devenind modele ale renașterii umaniste.
Arhitecți ai stilului Baroc
Arhitecți ai barocului - O artă a curbelor și contracurbelor Arhitectura barocă a excelat în proiectarea clădirilor monumentale, jocul cu masele, ritmicitatea decorației și expresivitate.
Arta bizantină
Arta bizantină a evoluat în cadrul Imperiului Roman de Răsărit în perioada secolelor VI-XV. Aceasta s-a bazat pe combinarea elementelor grecești cu influențe africane și asiatice și s-a remarcat în iconografie, broderie, mozaic și decorația policromă. Caracterul specific artei bizantine este aspectul narativ.
Romantismul
Romantismul a reprezentat o reacție împotriva iluminismului și raționalismului. A pus accentul pe psihicul uman, sentimentele extreme și forța naturii.
Introducere în stilul Baroc
Arta barocă a reprezentat o artă renascentisă dusă la extreme în care au domnit pornirile sentimentale, tulburările spirituale și religioase.
Clasicism și Neoclasicism
Clasicismul și neoclasicismul au avut la bază readucerea în atenția societății a spiritului civilizațiilor antice greco-romane. Acestea au reprezentat o reacție împotriva exuberanței și ușurității stilurilor anterioare.
Răspândirea artei Renașterii în Franța
Caracterul italian al artei renascentiste a fost abordat de artiștii francezi într-o manieră clasică. Aceștia au construit castele și palate printr-un joc al volumelor, culorilor și bogăției ornamentale.
- George Oprescu, Manual de istoria artei. Realismul. Impresionismul., Ed. Meridiane, București, 1986
- Stephen Farthing, Istoria artei- de la pictura rupestră la arta urbană, Ed. RAO, București, 2011