Arta bizantină
Arta Imperiului Roman de Răsărit
autor Melinda Erdei-Vörös, octombrie 2016
Arta bizantină a evoluat în cadrul Imperiului Roman de Răsărit în perioada secolelor VI-XV. Aceasta s-a bazat pe combinarea elementelor grecești cu influențe africane și asiatice și s-a remarcat în iconografie, broderie, mozaic și decorația policromă. Caracterul specific artei bizantine este aspectul narativ.
Istoria artei bizantine se desfășoară între secolele al VI-lea - al XV-lea, de la domnia lui Iustinian până la cucerirea Constantinopolului. Reanimarea vieții urbane, progresele economice datorate diverselor rute pe care s-a practicat comerțul, latura profund religioasă impregnată în mentalul colectiv și tendința spre o viață luxoasă a antrenat societatea bizantină în crearea unui stil propriu, caracterizat prin abstractizare și simbolizare.

Arta bizantină cunoaște trei etape: de apogeu, de declin și de înviorare. Societatea bizantină a exercitat influența decisivă asupra dezvoltării artei. Oligarhia puternică a pus stăpânire pe proprietatea funciară și pe posturile cheie ale administrației. Aristocrația a ajuns la o poziție solidă. Viața desfășurată între biserică, hipodrom și palat, între procesiuni religioase, petreceri de lux, banchete și serbări a dus spre o conduită lumească a călugărilor, la scandaluri și discuții citadine. Pornind de la simţuri şi spirite, universul bizantin mergea spre ideea că scopul suprem al artei era să depăşească natura materială supusă greşelii.

Apogeul în domenii ca legislația, politica și doctrina religioasă a determinat o culminare și în domeniul artei bizantine începînd cu secolului al VI-lea. Creștinismul a evoluat rapid și a cerut desființarea prin lege a celorlalte religii, o victorie observabilă în arhitectura și pictura bizantină. Împăratul, alesul și reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ, avea o latură divină, aflându-se în centrul reprezentărilor mozaicale. Un rol important revenea Senatului, un organ consultativ care a pierdut prestigiul celui de la Roma, însă împărații își ratificau hotărârile prin intermediul acestuia.

Conflictul dintre Biserica Apuseană și Răsăriteană de la sfârșitul primului mileniu a marcat etapa de declin a artei. Obiectul disputei, icoana, a determinat o reacție împotriva acesteia, numeroase icoane și picturi fiind distruse. Mănăstirile au fost închise și transformate în băi, cazărmi sau alte edificii publice. Călugării au fost evacuați și persecutați, cultul icoanelor și moaștelor fiind interzis. Cei care continuau să adore icoanele erau întemnițați și executați, cei care le fabricau erau pedepsiți și excomunicați, armata fiind instrumentul utilizat în vederea aplicării măsurilor iconoclaste.

Soluționarea disputei iconoclaste a determinat o revigorare a artei și culturii bizantine atât timp cât a existat Imperiul, însă creația nu a mai fost unitară. Au fost întărite porturile și zidurile Constantinopolului, au fost construite numeroase spitale, biserici, străzi, băi, piețe din fonduri financiare adunate de la țărănime. Unele edificii au fost repictate după gusturile păturilor sociale cultivate, un semn clar al revigorării. Mozaicul cedează locul frescei din cauza vistieriei sărace, dar și datorită noilor exigențe estetice. Fărâmițarea culturală a dus la apariția numeroaselor școli regionale.

Articolul mai conține 7 secțiuni ilustrate cu 31 imagini și texte.
Abonați-vă cu doar doar 10 lei/lună pentru a avea acces nelimitat.

Vi se va crea un cont automat unde veți putea gestiona abonamentul. Dacă deja sunteți abonat vă puteți loga. Dacă reprezentați o instituție de învățământ vă rugăm să ne contactați în vederea obținerii unui discount.