Romantismul
Un stil al emoțiilor extreme
autor Melinda Erdei-Vörös, ianuarie 2017
Romantismul a reprezentat o reacție împotriva iluminismului și raționalismului. A pus accentul pe psihicul uman, sentimentele extreme și forța naturii.
Interesul pentru Evul Mediu, romanele cavalerești, trubadurii și rezistența la mentalitatea iluministă au condus la constituirea romantismului drept o mișcare opusă Clasicismului. Se căutau pasiunile tulburătoare, iubirile distrugătoare, moralul scăzut, ruinele, grădinile pustii și neîngrijite. Ca perioadă de manifestare, romantismul se întinde de la mijlocul secolului XVIII până la mijlocul secolului XIX.

Originile romantismului trebuie căutate în cursul secolului XVII, atunci când cuvântul a fost folosit pentru prima dată în zona nordică a Europei. În Anglia, cuvântul romanesque se referea la caracterul aventuros al romanelor cavalerești medievale. Literar, cuvântul a fost atestat în spațiul german, când frații August și Karl Schlegel au vorbit despre poezia romantică drept opusă celei clasice. În Franța, introducerea cuvântului s-a făcut prin scierei Doamnei de Staël despre călătoriile sale din Germania. Totuși, cuvântul rămâne în uz cu discreție.

Romantismul, opus Neoclasicismului, oferă rol primordial imaginației, fanteziei și libertății sentimentelor. Se renunță la raționalitate, echilibru și măsură, în schimb se pune accent pe originalitate, variabilitate și imprevizibilitate. În picturile cu tematică istorică se caută eroi, deseori eroine. Acestea pot sfârși în adevărate scene mistice sau care surprind dezastre naturale ale căror victime sunt oameni inocenți.

Prin 1820, poetul englez Byron scria contrariat că în Germania și Italia cuvintele „romantic” și „clasic” se foloseau haotic, ceea ce în Anglia nu se făcea. Au existat concomitent două planuri ale dezvoltării romantismului: unul teoretic, respectiv unul practic. În teorie au fost lansate idei precum: romantismul era o revoltă împotriva a tot ceea ce înseamnă clasic și clasicitate, aceasta se opunea catharsisului și purificării. În același timp, s-a definit romantismul ca o stare colerică și vulcanică pe toate planurile vieții.

Natura exotică și sălbatică, aventura și misterul îi inspiră pe artiștii romantici. Primul gen de tablouri în care se afimă romantismul este peisajul, fie cel cunoscut de europeni cu munți și câmpii din zona centrală a continentului, fie cel mai puțin cunoscut din zona nordică cu fiordurile Norvegiei. Reprezentanți ai acestui gen devin și unii artiști ruși cum este Ivan Aivazovsky.

Perioada manifestărilor romantice în artele vizuale ține de la mijlocul secolului XVIII până la mijlocul secolului XIX. Este important de reținut faptul că în alte domenii, precum literatura, filosofia sau muzica, aceasta cronologie nu este adecvată. Spre exemplu, în muzică romantismul s-a prelungit până în 1910. Se consideră, însă, în general că toate mișcările romantice ating apusul pe la 1850.

Frumusețea nu mai respecta regulile de aur ale Neoclasicimului, ci devenea sălbatică și bizară. Un sentiment de melancolie putea fi atribuit oricărui moment al zilei, în special amurgului sau apusului soarelui. Acestora li se adaugă tensiunea și straniul fie al personajelor, fie al naturii. Mulți dintre artiștii romantici desăvârșiți devin modele artistice pentru impresioniștii de mai târziu. Poate cel mai important de menționat este Joseph Mallord William Turner, specializat în scene marine și peisaje.

Articolul mai conține 5 secțiuni ilustrate cu 22 imagini și texte.
Abonați-vă cu doar doar 10 lei/lună pentru a avea acces nelimitat.

Vi se va crea un cont automat unde veți putea gestiona abonamentul. Dacă deja sunteți abonat vă puteți loga. Dacă reprezentați o instituție de învățământ vă rugăm să ne contactați în vederea obținerii unui discount.