Romantismul
Un stil al emoțiilor extreme
Interesul pentru Evul Mediu, romanele cavalerești, trubadurii și rezistența la mentalitatea iluministă au condus la constituirea romantismului drept o mișcare opusă Clasicismului. Se căutau pasiunile tulburătoare, iubirile distrugătoare, moralul scăzut, ruinele, grădinile pustii și neîngrijite. Ca perioadă de manifestare, romantismul se întinde de la mijlocul secolului XVIII până la mijlocul secolului XIX.
1 din 6
Originile romantismului trebuie căutate în cursul secolului XVII, atunci când cuvântul a fost folosit pentru prima dată în zona nordică a Europei. În Anglia, cuvântul romanesque se referea la caracterul aventuros al romanelor cavalerești medievale. Literar, cuvântul a fost atestat în spațiul german, când frații August și Karl Schlegel au vorbit despre poezia romantică drept opusă celei clasice. În Franța, introducerea cuvântului s-a făcut prin scierei Doamnei de Staël despre călătoriile sale din Germania. Totuși, cuvântul rămâne în uz cu discreție.
2 din 6
Romantismul, opus Neoclasicismului, oferă rol primordial imaginației, fanteziei și libertății sentimentelor. Se renunță la raționalitate, echilibru și măsură, în schimb se pune accent pe originalitate, variabilitate și imprevizibilitate. În picturile cu tematică istorică se caută eroi, deseori eroine. Acestea pot sfârși în adevărate scene mistice sau care surprind dezastre naturale ale căror victime sunt oameni inocenți.
3 din 6
Prin 1820, poetul englez Byron scria contrariat că în Germania și Italia cuvintele „romantic” și „clasic” se foloseau haotic, ceea ce în Anglia nu se făcea. Au existat concomitent două planuri ale dezvoltării romantismului: unul teoretic, respectiv unul practic. În teorie au fost lansate idei precum: romantismul era o revoltă împotriva a tot ceea ce înseamnă clasic și clasicitate, aceasta se opunea catharsisului și purificării. În același timp, s-a definit romantismul ca o stare colerică și vulcanică pe toate planurile vieții.
4 din 6
Natura exotică și sălbatică, aventura și misterul îi inspiră pe artiștii romantici. Primul gen de tablouri în care se afimă romantismul este peisajul, fie cel cunoscut de europeni cu munți și câmpii din zona centrală a continentului, fie cel mai puțin cunoscut din zona nordică cu fiordurile Norvegiei. Reprezentanți ai acestui gen devin și unii artiști ruși cum este Ivan Aivazovsky.
5 din 6
Perioada manifestărilor romantice în artele vizuale ține de la mijlocul secolului XVIII până la mijlocul secolului XIX. Este important de reținut faptul că în alte domenii, precum literatura, filosofia sau muzica, aceasta cronologie nu este adecvată. Spre exemplu, în muzică romantismul s-a prelungit până în 1910. Se consideră, însă, în general că toate mișcările romantice ating apusul pe la 1850.
6 din 6
Frumusețea nu mai respecta regulile de aur ale Neoclasicimului, ci devenea sălbatică și bizară. Un sentiment de melancolie putea fi atribuit oricărui moment al zilei, în special amurgului sau apusului soarelui. Acestora li se adaugă tensiunea și straniul fie al personajelor, fie al naturii. Mulți dintre artiștii romantici desăvârșiți devin modele artistice pentru impresioniștii de mai târziu. Poate cel mai important de menționat este Joseph Mallord William Turner, specializat în scene marine și peisaje.
Peisajele Italiei din secolul XVII sau cele locale de secol XVIII îi vor inspira pe artiștii timpului care renunță la rigorile și simetria neoclasicistă, abordând o nouă viziune în domeniul picturii. Natura sub forma ei violentă și cu repercursiuni asupra destinelor umane, respectiv inserții de subiecte istorice și politice își fac loc în acest gen de tablouri. Anglia va da numeroși artiști pentru peisaje, în concurență cu Germania, „patria”romantismului.
1 din 6
Peisajul găsește cel mai repede drumul romantismului. În zona peninsulară a Europei, încă din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea cele mai calme peisaje au fost transformate în imagini sălbatice cu naufragii și furtuni. Artiștii au fost nevoiți să adapteze Țara Galilor noilor percepții, interesul pentru regiune crescând în urma unor cărți de vizită publicate.
2 din 6
Thomas Jones este unul dintre cei mai importanți artiști romantici din Țara Galilor, redescoperit destul de târziu, în secolul XX, datorită unor lucrări ce au văzut lumina zilei abia atunci. Acesta a realizat inițial o serie de schițe de peisaje în ulei. Călătoria în Italia îi va oferi o serie de oportunități, aici dezvoltând o nouă paletă de culori. A intrat sub patronajul ambasadorului britanic din Napoli, realizând numeroase vederi ale orașului. Întors în țara natală, situația financiară nu îi mai trezește interes în a-și dezvolta opera.
3 din 6
Joseph Mallord William Turner, cunoscut și ca „pictor al luminii”, s-a afirmat din tinerețe în domeniul picturii. Majoritatea lucrărilor sale abordează marea și stările ei tulbure și violente. Acestora li se adaugă lucrări în care ceața, ploaia sau furtuna au rol principal. Lucrările sale din etapa matură de creație îi vor inspira pe impresioniști prin lumina în descompunere, fluența și culorile sclipitoare. Personajele abordate în tablourile lui Turner sunt angajate în diverse munci sau se odihnesc, însă în multe cazuri cad pradă catastrofelor naturii.
4 din 6
Caspar David Friedrich, cel mai important pictor romantic german, a abordat în tablourile sale simboluri ale morții precum crucea, luna plină sau un cer senin de amurg ca promisiune a vieții eterne. Pesimismul și întunericul pun stăpânire pe peisajele realizate de Friedrich tot mai mult cu înaintea în vârstă. Depresia artistului a avut impact puternic asupra operei sale care abundă de sentimentul singurătății. În semn de rezistență la ocupația franceză, Friedrich va recurge la folclorul, simbolurile și peisajele naționale ale Germaniei. Artistul a influențat diverse serii de artiști până la sfârșitul secolului XX.
5 din 6
John Constable, pictor romantic englez, a realizat numeroase schițe în ulei și studii despre nori, ploaie și condiții atmosferice, având o latură științifică. Unele lucrări prezintă chiar și curcubeul. Majoritatea tablourilor sale au fost precedate de schițe foarte detaliate pentru a testa compoziția finală. Cele mai multe peisaje realizate de Constable au ca subiect Valea Dedhamului din apropierea casei sale. De-a lungul carierei, problemele financiare au constituit o problemă, cel puțin până la vârsta de 52 de ani când a devenit membru al Academiei Regale.
6 din 6
Deși istoricii de artă îl încadrează la categoria artiștilor baroci târzii, italianul Salvator Rosa a abordat în tablourile sale elemente romantice. Artistul a făcut criticat adesea cultura romană ceea ce i-a îndepărtat pe unii. Peisajele lui Rosa evită calmul și senzația idilică, invocând fantezii, vise sau ruine.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
Introducere în stilul Baroc
Arta barocă a reprezentat o artă renascentisă dusă la extreme în care au domnit pornirile sentimentale, tulburările spirituale și religioase.
Realismul
Realismul s-a plasat ca mișcare artistică împotriva reprezentărilor din natură sau de pe front în maniera exagerărilor. Acesta s-a concentrat pe expunerea problemelor existente în societatea secolului al XIX-lea.
Arta bizantină
Arta bizantină a evoluat în cadrul Imperiului Roman de Răsărit în perioada secolelor VI-XV. Aceasta s-a bazat pe combinarea elementelor grecești cu influențe africane și asiatice și s-a remarcat în iconografie, broderie, mozaic și decorația policromă. Caracterul specific artei bizantine este aspectul narativ.
Răspândirea artei Renașterii în Franța
Caracterul italian al artei renascentiste a fost abordat de artiștii francezi într-o manieră clasică. Aceștia au construit castele și palate printr-un joc al volumelor, culorilor și bogăției ornamentale.
Renașterea timpurie în Italia
Renașterea prezintă în prima fază o preocupare pentru desfășurarea clădirilor pe orizontală sub principiile ritmului, simetriei și echilibrului. În sculptură, figura umană devine expresia propriilor valori, iar în pictură se afirmă tablourile religioase, portretele și peisajul.
Clasicism și Neoclasicism
Clasicismul și neoclasicismul au avut la bază readucerea în atenția societății a spiritului civilizațiilor antice greco-romane. Acestea au reprezentat o reacție împotriva exuberanței și ușurității stilurilor anterioare.
Răspândirea artei Renașterii în Germania
Renașterea în Germania s-a manifestat ca și curent artistic mai târziu decât în celelalte țări europene. Ce a adus nou curentul, a fost lupta împotriva misticismului și obscurității medievale.
Renașterea târzie sau Manierismul
În perioada târzie a artei renascentiste, artiștii nu s-au concentrat doar pe redarea omului într-un cadru oarecare. S-a pus accentul mai ales pe redarea elementelor înconjurătoare, a stofei, a gesturilor, a luminii și umbrelor.
Răspândirea artei Renașterii în Țările de Jos
Renașterea din Țările de Jos s-a manifestat printr-o combinație de elemente gotice cu cele renascentiste provenite din zona Italiei, transpuse în configurația locală.
Pictori ai stilului baroc
Pictura barocă a fost o reprezentare a realității cu personaje și grupuri de personaje puse în lumina realităților.
Renașterea matură în Italia
Perioada matură a renașterii pune în valoare ideea că arta nu reprezintă doar frumosul, ci și utilul. În acest sens, elementele arhitecturale și sculpturale nu urmăresc doar rolul de decor, ci și funcționalitatea lor.
Sculptori ai stilului Baroc
Sculptura barocă a avut ca scop redarea evenimentelor cotidiene de esență politică și militară, dar mai ales a întâmplărilor zilnice de care s-a lovit populația: război, foamete, epidemii.
Rococo
Rococo-ul a fost un stil decorativ care a apelat la efecte teatrale pentru a crea compoziții mitologice sau cotidiene și care aveau scopuri anecdotice. Inovația adusă de Rococo s-a materializat în bibelouri, tapiserii, ilustrații de carte cu teme simple.
Introducere în arta Renașterii
Renașterea în Italia s-a dezvoltat datorită curentului umanist și marchează lupta pentru recâștigarea valorile, statutului și prestigiului din Antichitate. S-a căutat o orientare ce valorifica omul antic, creațiile și cultura antică, acestea devenind modele ale renașterii umaniste.
Arta romanică
Arta romanică cuprinde toate tipurile de manifestări artistice- sculpură, arhitectuă, pictură- apărute în centrul și vestul Europei între secolele XI-XIV. Cele mai reprezentative tipuri de manifestare artistică au fost mănăstirile. Pictura și sculptura romanică, precum și artele decorative- vase, candelabre, relicvare- au fost subordonate unei arhitecturi religioase.
Arhitecți ai stilului Baroc
Arhitecți ai barocului - O artă a curbelor și contracurbelor Arhitectura barocă a excelat în proiectarea clădirilor monumentale, jocul cu masele, ritmicitatea decorației și expresivitate.
Arta gotică
Arta gotică a surprins în evoluția sa transformările prin care trecea societatea feudală europeană. Într-o perioadă a invaziilor, arta gotică s-a remarcat prin construcția de lăcașuri religioase pentru refugiu, dar și prin construcții civile. Goticul a introdus pentru prima dată în arte figura umană văzută din perspectivă intelectuală.