Peisajul găsește cel mai repede drumul romantismului. În zona peninsulară a Europei, încă din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea cele mai calme peisaje au fost transformate în imagini sălbatice cu naufragii și furtuni. Artiștii au fost nevoiți să adapteze Țara Galilor noilor percepții, interesul pentru regiune crescând în urma unor cărți de vizită publicate.

Thomas Jones este unul dintre cei mai importanți artiști romantici din Țara Galilor, redescoperit destul de târziu, în secolul XX, datorită unor lucrări ce au văzut lumina zilei abia atunci. Acesta a realizat inițial o serie de schițe de peisaje în ulei. Călătoria în Italia îi va oferi o serie de oportunități, aici dezvoltând o nouă paletă de culori. A intrat sub patronajul ambasadorului britanic din Napoli, realizând numeroase vederi ale orașului. Întors în țara natală, situația financiară nu îi mai trezește interes în a-și dezvolta opera.

Joseph Mallord William Turner, cunoscut și ca „pictor al luminii”, s-a afirmat din tinerețe în domeniul picturii. Majoritatea lucrărilor sale abordează marea și stările ei tulbure și violente. Acestora li se adaugă lucrări în care ceața, ploaia sau furtuna au rol principal. Lucrările sale din etapa matură de creație îi vor inspira pe impresioniști prin lumina în descompunere, fluența și culorile sclipitoare. Personajele abordate în tablourile lui Turner sunt angajate în diverse munci sau se odihnesc, însă în multe cazuri cad pradă catastrofelor naturii.

Caspar David Friedrich, cel mai important pictor romantic german, a abordat în tablourile sale simboluri ale morții precum crucea, luna plină sau un cer senin de amurg ca promisiune a vieții eterne. Pesimismul și întunericul pun stăpânire pe peisajele realizate de Friedrich tot mai mult cu înaintea în vârstă. Depresia artistului a avut impact puternic asupra operei sale care abundă de sentimentul singurătății. În semn de rezistență la ocupația franceză, Friedrich va recurge la folclorul, simbolurile și peisajele naționale ale Germaniei. Artistul a influențat diverse serii de artiști până la sfârșitul secolului XX.

John Constable, pictor romantic englez, a realizat numeroase schițe în ulei și studii despre nori, ploaie și condiții atmosferice, având o latură științifică. Unele lucrări prezintă chiar și curcubeul. Majoritatea tablourilor sale au fost precedate de schițe foarte detaliate pentru a testa compoziția finală. Cele mai multe peisaje realizate de Constable au ca subiect Valea Dedhamului din apropierea casei sale. De-a lungul carierei, problemele financiare au constituit o problemă, cel puțin până la vârsta de 52 de ani când a devenit membru al Academiei Regale.

Deși istoricii de artă îl încadrează la categoria artiștilor baroci târzii, italianul Salvator Rosa a abordat în tablourile sale elemente romantice. Artistul a făcut criticat adesea cultura romană ceea ce i-a îndepărtat pe unii. Peisajele lui Rosa evită calmul și senzația idilică, invocând fantezii, vise sau ruine.

Théodore Géricault a avut o contribuție semnificativă în introducerea romantismului în pictura franceză. Un artist autodidact, a efectuat călătorii în Italia, intrând în contact cu arta barocă și creând sub impulsul acesteia. O lucrare timpurie de-a sa înfățișează un ofițet călărind un cap pe un câmp de luptă. Cea mai cunoscută și controversată lucrare, cu implicări politice, reprezintă un naufragiu francez ai cărui supraviețuitori mor pe mare, înainte să poată fi salvați. Compozițiile includ ideea de moarte și macabru într-un mod realist.

Eugène Delacroix este principalul promotor al picturii romantice din Franța. Felul în care a utilizat culorile în picturile sale a influențat pictura impresionistă și postimpresionistă. Subiectele abordate pentru pânze erau inspirate din istorie, evenimente contemporane sau vizita sa din anul 1832 în Maroc, loc ce i-a oferit subiecte exotice. Prima sa lucrare expusă la Salonul din Paris a fost Dante și Virgil în iad, inspirată din „Divina comedie” a lui Dante. În modelarea figurilor se observă influența lui Michelangelo, iar coloristica îi este specifică lui Rubens.

În spiritul romantismului, Eugène Delacroix s-a inspirat din Evul Mediu și din operele lui Shakespeare. Alături de acestea, evenimentele contemporane i-au oferit tematica pentru tabloul Măcelul din Chios care face referire la masacrarea populației grecești din Insula Chios de către armata turcă din anul 1822. Pânză prezintă câteva persoane resemnate de cele întâmplate, femei disperate, privirea bătrânei ce concentrează tragismul evenimentelui, precum și turcul nemilos stând pe cal.

Pentru comemorarea evenimentelor din iulie 1830, pictorul francez Eugène Delacroix a realizat pânza intitulată Libertatea conducând poporul. Libertatea, întruchipată de o femeie dezgolită la sâni, ține în mână tricolorul ce simbolizează libertatea, egalitatea și fraternitatea, în timp ce conduce luptători din toate categoriile sociale. După călătoria în Spania, Algeria și Maroc, Delacroix a prezentat în lucrările sale o gamă mai variată de culori, naturi și animale exuberante, arabi în costumația specifică.

Richard Parkes Bonington a fost un artist englez specializat în peisaje și scene istorice. Stilul abordat de Bonington i-a adus numeroși urmăritori și copiști în Anglia și Franța, țară în care a fost școlit. Folosindu-se de tehnici flamande și venețiene, respectiv de o gamă largă de culori, a creat și portrele regelui Francisc I și a surorii sale, Marguerite.

Francesco Hayez este reprezentantul cel mai de seamă al romantismului din Italia în domeniul artelor vizuale. Tabloul său intitulat Sărutul a devenit imaginea romantismului italian. Compoziția surprinde în partea centrală un cuplu din Evul Mediu, cu identitea necunoscută, în timp ce se sărută pasional, umbrele sugerând pericolul și un sentiment de conspirație. Este accentuat astfel tonul nostalgic față de trecut.

Prima sa lucrare regală a presupus alcătuirea a 63 de picturi pentru o tapiserie ce urma să fie expusă la San Lorenzo de El Escorial. Scenele reprezentau activități și momente de relaxare ale celor bogați, săraci, tineri și bătrâni. Țesătorii de la Fabrica regală de tapiserie din Santa Bárbara au fost atât de șocați și frustrați de complexitatea lucrării lui Goya încât i-au refuzat lucrările. În ciuda acestui fapt, Goya a intrat în cercurile aristocraților și a primit numeroase comenzi de la aceștia.

Goya a fost numit pictorul curții regale sub regii Carol al III-lea și Carol al IV-lea. Sub domnia ultimului menționat Franța a declarat război Spaniei, moment ce l-a surprins pe Goya în Andaluzia unde a călătorit cu colecționarul Sebastián Martínez y Pérez. Acestuia i-a realizat un portret în care este surprinsă intensitatea expresiilor faciale ale personajului, cât și rolul și statutul său social. Referitor la conflictul armat dintre cele două țări este semnificativ portretul unui copil pe numite Pepito.

Artistul a publicat în 1799 o serie alcătuită din 80 de gravuri ce abordează lumea vrăjitoarelor, a fantomelor, a creaturilor fantastice ce apar fie în visele personajelor, fie sub forma unor viziuni. Concomitent, artistul a lucrat la realizarea unui portret de dimensiuni mari a familiei regelui Carol al IV-lea. Compoziția suprinde o familie unită și puternică, o reprezentare reală a familiei regale. În fundal, lângă șevalet se află figura pictorului însuși.

În timpul regimului de ocupație franceză din Spania, Goya a realizat mai multe picturi cu figurile francezilor conducători. Odată cu restaurarea, noul rege Ferdinand al VII-lea a inițiat o politică inchiziționistă, verificând loialitatea tuturor și menținând un regim politic terorizant. Goya și-a demonstrat loialitatea prin două tablourile. Unul intitulat 2 mai 1808 prezintă lupta dintre soldații spanioli și francezi în mijlocul Madridului. Al doilea intitulat 3 mai 1808 ilustrează execuția spaniolilor capturați pe un deal. În urma acestor două picturi, Goya nu a mai primit comenzi regale.

Atrocitățile războiului franco-spaniol au fost curpinse și sub forma a 85 de tipărituri intitulate Dezastrele războiului, dar care nu au fost publicate din cauza conținutului ce îl punea pune sub acuzare pe artist. Unele scene au fost regândite pe baza tabloului 3 mai 1808 și amplifică impactul emoțial. Fără solicitări regale, Goya a realizat fresce într-o reședință de țară. Scenele sunt cunoscute azi sub denumirea de „picturi negre” din cauza tonurilor închise și sinistre.

Thomas Cole a studiat la Academia din Pennsylvania, iar cariera sa a luat a avânt datorită colonelului John Trumbull și pictorului Asher Durand care i-au cumpărat primele pânze expuse în New York și i-au găsit patroni artistului. Cutreierând zona râului și văii Hudson, Cole a efectuat schițe și studii pe baza cărora realiza pe timpul iernii picturi. Artistul a fost un adevărat talent fiind capabil să realizeze pictura pe loc, să reproducă imagini grandioase sau chiar să imagineze peisaje dramatice. Efectele utilizate de acesta prepoderent erau jocurile cu lumina și clarobscurul.

Călătoria în Italia a pictorului Thomas Cole a servit drept subiect pentru noi lucrări. Aici a conceput seria intitulată Creșterea și declinul unui imperiu. În plus, vizita în Sicilia a avut ca roade picturi ale Munții Etna. Alături de tema naturii, pictorul a abordat și subiecte alegorice pentru lucrările sale. Acestea făceau referire la progresul umanității, la cursul vieții din copilărie până la bătrânețe și la religie.

Frederic Edwin Church, membru al Școlii Hudson, a devenit foarte rapid cunoscut pentru picturile sale ce prezintă scene din New York și Anglia. Printre lucrările sale cele mai apreciate la timpul respectiv a fost Niagara, o pânză largă de 214 cm în lungime. Pe baza călătoriilor în Columbia și Ecuador, Church a realizat pânza Inima Anzilor. În urma pierderii copiilor, Church cu soția efectuează o călătorie internațională, în urma căreia artistul a executat picturi precum Parthenonul sau Marea Egee.

Albert Bierstadt, membru de a doua generație al Școlii Hudson, a fost un peisagist american, adept al vederilor panoramice ale unor munți și cascade. Școala ce promova valori ale romantismului în pictură și-a pierdut influența odată cu influențele impresioniste ce veneau din Europa. Peisajele realizate erau adesea acoperite de ceață sau de nori. A fost acuzat de mulți de faptul că gama de culori ce o utiliza nu prezenta imaginea reală, însă artistul a folosit culorile în felul în care a considerat că trebuiau să fie lucrurile, uneori imaginile fiind prea ideale.