În Evul Mediu, denumirea „Țările de Jos” se referea la ținutul alcătuit din 17 provincii, din care s-au format ulterior statele Belgia, Olanda și Luxemburg. În timpul Războiului de Optzeci de Ani, Țările de Jos se separă în Țările de Jos sudice și Provinciile Unite. Țările de Jos sudice intră sub stăpânire spaniolă până în anul 1713, după care trec sub dominație habsburgică. Provinciile Unite cuprinzând șapte provincii s-au constituit într-o republică ce își declară independența. Evoluția artei în aceste spații va fi determinată de separația politică, îmbrățișarea Reformei, progresele economice, clima și ambianța.

Sculptura nu a cunoscut o „renaștere” în zona flamandă, ci a rămas un exercițiu gotic. Interiorul bisericilor erau decorate cu sculpturi în lemn uneori policrome, alteori acoperite cu foiță de aur. Sculptorii flamanzi din secolul XV continuă tradiția gotică, numărul acelora care lucrează în manieră renascentistă fiind infim. De menționat ar fi două nume: Pieter de Kempeneer zis și Pedro Campaña care a fost nu doar sculptor, ci și pictor, respectiv Jacques Jonghelinck care a realizat monumente funerare aristocraților, figura în bronz a lui Silen plasată în grădinile din Aranjuez și diverse medalii.

Orașe ca Anvers, Bruges sau Amsterdam devin centre de meditație, de cultură și visare poetică, respectiv centre bancare, comerciale și industriale. Spre Bruges s-au orientat relațiile de afaceri din nordul Europei, marii gânditori precum Erasmus și Thomas Morus au organizat întâlniri culturale și ia ființă Școala de pictură flamandă. Anversul a devenit piața financiară favorită a portughezilor, iar ca centru industrial deținea experți în șlefuirea diamantelor, numeroase ateliere de sticlărie, fabrici de mătase și manufacturi de faianță. Alături de acestea, flamanzii se ocupau cu agricultura și industria textilă.

Din spiritul gotic, cei dintâi desprinși au fost pictorii. Interesul central a fost omul, rolul acestuia în societate și personalitatea sa. Prin portretistică, pictorii flamanzi au pus cel mai bine în valoare chipul uman și psihologia individului. Artiștii învață cu timpul utilizarea pespectivei corecte, sugerarea celei de-a treia dimensiuni, felul în care să se folosească de lumină și suprapunerea culorilor izolate prin straturi de glasiu. Preocupați de fizionomie, pictorii flamanzi redau date biologice reale fără a le exagera.

Secolul XV surprinde arhitectura flamandă sub pecetea concepției medievale. Orașele erau organizate în jurul unui nucleu central format din primărie, piața publică și catedrala gotică. Urmează clădiri și locuințe private cu acoperișuri ascuțite gotice construite din piatră și cărămidă, străzi pietruite, canale și poduri. Ultimul element este zidul ce înconjoară cetatea. Comparativ cu celelalte orașe europene ale perioadei, urbanismul flamand este mai restrâns ca spațiu.

Pătrunderea spiritului renascentist în Țările de este înlesnită prin multiplele călătorii efectuate de artiștii flamanzi în Italia. Numeroși gravori italieni au răspândit înspe nordul continentului compozițiile și tehnicile maeștrilor italieni renascentiști. Fiind puse la îndemână artiștilor flamanzi, aceștia le studiază, le copiază și se inspiră din ele. O altă consecință a contactelor cu italienii este diversificarea subiectelor, compozițiile flamande abordând și teme alegorice, mitologice sau nudul.

În cursul secolului XVI, Provinciile Unite intră în sfera Reformei religioase, îmbrățișând forma calvinistă. Acest lucru a însemnat distrugerea numeroaselor imagini sfinte. Fenomenul se întâlnește în Țările de Jos sudice până la restabilirea catolicismului de spanioli. S-a păstrat un număr prea mic de lucrări religioase pentru a putea stabili valoarea celor pierdute. Au avut de suferit și frescele și statuile din bisericile romano-catolice. Au reușit să supraviețuiască acele compoziții care abordau tematică profană.