Pictori ai stilului baroc
Tablouri ale realității tenebre
Caravaggio întruchipează artistul neliniștit, brav și în căutare permanentă de aventuri, de nou și de necunoscut. Este un spiit autonom, un om de tavernă ce cunoaște scandalul, procesele și închisoarea. Aflat într-o fugă continuă, evadând de la închisoarea, ajunge la Roma, Sicilia și Malta, fiind iertat în cele din urmă de papă. Destinul său nonconformist l-a redat în creațiile sale, de la entuziasm și optimism până la boală, suferință și moarte. Se folosește de clarobscur nu pentru contururi, ci pentru mase de culoarea antagonice aflate la intensități maxime.
1 din 7
Foarte apreciat este tabloul lui Caravaggio numit „Cupidon învingător”, după majoritatea interpretărilor acesta redă un geniu al artelor, un personaj ce inspiră artiștii și le protejează activitatea. Asemenea calități se regăsesc în persoana comanditarului, marchizul Vincenzo Giustiniani. Personajul stă într-o poziție instabilă, picioarele îndepărtate erau folosite și ca simbol al victoriei. Modelul este un om de rând cu zâmbet ambiguu, așezat pe un glob albastru înstelat, simbol al astronomiei. Pe podea apar instrumentele artelor liberale, iar în stânga partitura muzicală, vioara și lăuta.
2 din 7
Reprezentativă pentru perioada de tinerețe este „Bachus”, tablou în care figura zeului se identifică cu reprezentarea lui Hristos oferind cupa cu sângele său pentru mântuirea umanității. Coșul cu fructe din fața modelului apare și în lucrările „Coș de fructe”, „Băiat cu coș de fructe” și „Cina de la Emmaus”. Pânza a fost donată lui Ferdinando I de Medici, alături de „Capul Meduzei”. Lucrarea din urmă, realizată în două variante, simboliza înțelepciunea și prudență.
3 din 7
Unul dintre protectorii săi, Luigi Carafa, comandă tabloul „Madona cu rozariul”, unul religios cu excepția unui element: picioarele prăfuite ale bărbatului care imploră în prim-plan. Cortina roșie imensă domină scena. Luminați de o sursă aflată în partea stângă, Fecioara și Pruncul stau în fața Sf. Dominic care ține în mână rozariul. Mulți alții îngenunchiați în fața sfântului întind mâinile spre rozariu, creându-se un joc de mâini. Aceștia nu remarcă miracolul apariției Fecioarei. Sf. Petru este așezat în partea dreaptă și prezentat cu sângele cu care se presupune că a scris Crezul Apostolilor.
4 din 7
Prezentarea a două lumi, cea divină și cea umană, are loc în „Sacrficiul lui Isaac” în care pictorul reprezintă îngerul pe pământ în încercare sa de a-l opri pe Abraham. Tematica a mai fost abordată în trecut de Brunelleschi într-un panou de bronz. De data aceasta, Caravaggio prezintă influențele venețiene preluate prin peisajul învăluit de lumină din fundal, contururile castelului și câmpului. Expresia îngrozită ce o remarcăm la Isaac reprezintă și efortul studiilor de fizionomie. O expresie asemănătoare regăsim în lucrarea „Băiatul mușcat de un gușter”.
5 din 7
Caravaggio a realizat din câte se cunosc până acum opt tablouri având ca subiect viața Sfântului Ioan Botezătorul. Lucrările în care sfântul apare singur în compoziție datează din perioada de creație timpurie, pe când lucrările mai târzii includ figura sfântului în scene narative mai complexe. Într-una din lucrări personajul este prezentat ca tânăr înclinat puțin pe spate, dar cu fața spre privitor și cu un braț în jurul unui berbec. Într-o altă lucrare aflată sub semnul unui clarobscur extrem, sfântul bea apă dintr-o fântănă. Un alt tablou îl prezintă pe sfânt ca un tânăr îngândurat și prăbușit pe un fundal întunecat.
6 din 7
Din perioada de creație timpurie datează o lucrare cu tematică mitologică, inspirată de „Metamorfozele” lui Ovidiu care expune povestea lui Narcis, tânărul care se îndrăgostește de propria reflexie și moare din pasiune pentru propria persoană. Caravaggio prezintă un tânăr îmbrăcat elegant care se apleacă deasupra apei și admiră propria reflexie înscrisă într-un cerc înconjurat de întuneric. Atmosfera este una melancolică, iar ochii tânărului exprimă suferință și dor.
7 din 7
Lucrarea „Cina din Emmaus” deschide seria temelor inspirate din viața lui Hristos, dar și perioada de maturitate a artistului. Subiectul este recunoașterea de către discipoli al lui Hristos, tânăr și imberb, binecuvântând pâinea. Compoziția este constituită în profunzime, scena este adâncită în hanul simplu ce amintește de latura cotidiană a realității. Privitorul este invitat să pătrundă în manifestare prin brațele desfăcute ale pelerinului, cotul ce iese din mâneca altui personaj, coșul cu fructe instabil pe marginea mesei, puiul lucios și carafa. Personajele își găsesc corespondent în umbrele din fond.
În seria pictorilor devotați stilului baroc se încadrează frații Annibale și Agostino Carracci, respectiv vărul lor Ludovico. Ei înființează o școală pentru artiști în 1582, scopul școlii fiind provocarea tehnicilor și mijloacelor manieriste pentru crearea unei arte noi care va fi barocul. Cei trei au lucrat împreuna în Bologna și Ferrara unde au realizat frescele pentru pereții și tavanul unor palate cum a fost Palazzo Fava. Cei trei devin populari și pentru ideea de colaborare strânsă, fiind o provocare pentru istoricii de artă să se pronunțe dacă o frescă aparține cu siguranță unuia dintre cei trei.
1 din 7
„Academia celor ce fac progrese” ar putea fi o traducere informală numelui școlii înființate de cei trei Carracci. „Accademia degli Incamminati” a fost prima academie de artă din Italia. A reprezentat un loc de întâlniri nu doar pentru pictori, ci și pentru doctori, muzicieni, poeți sau astronomi. Academia a permis tinerilor artiști studierea și realizarea nudurilor, o practică interzisă de Contrareforma vremii. Printre cei care au studiat aici se numără Francesco Albani, Guido Reni, Sisto Badalocchio și Antonio Carracci, fiul lui Agostino.
2 din 7
Cel mai strălucit membru al familiei Carracci este Annibale, demonstrând din tinerețe calități de desenator și colorist. Realizează mai multe călătorii în Parma, Toscana și Veneția de unde se întoarce cu un bagaj de cunoștințe și un nou limbaj figurativ, orientându-se spre arta clasică. Sursă de inspirația vor constitui și operele lui Rafael, Michelangelo, Corregio și Tiziano. Agostino a călătorit de mai multe la Veneția și Parma, a lucrat alături de fratele său la frescele unor palate. Ludovico s-a format la Bologna, iar operele sale prezintă emoție spirituală și stări puternice prin lumini pâlpâitoare și gesturi largi.
3 din 7
Lucrarea „Venus și Adonis” se raportează la mitul conform căruia Venus în timp ce se juca cu Cupidon este săgetată de copil chiar când îl privește pe frumosul Adonis. Remarcăm nudul lui Cupidon, dar și al zeiței Venus, ale căror corpuri sunt răsucite. Adonis este înfășurat în piele de animal făcându-se aluzie la calitatea de vânător. Cupidon ține într-o mână săgeata, iar cu cealaltă indică locul în care a săgetat-o pe Venus. În contrast cu corpul dolofan al copilului, musculatura lui Adonis amintește de caracteristicile statuariei antice grecești. Fundalul este dominat de coloane distruse, pădure și un pârâu.
4 din 7
Annibale Carracci a realizat „Samarineanca la fântână”, o lucrare de inspirație evanghelică. Aici adoptă un colorit tipic picturii venețiene prin care accentuează expresivitatea gesturilor. Scena prezintă momentul în care discipolii se întorc cu proviziile și îl surprind pe Hristos vorbind cu Samarineanca. Aceasta, neștiind cine este cel cu care dialoghează, este surprinsă de faptul că respectivul cunoștea multe despre ea și viața ei. Femeia părăsește vasul de apă și se grăbește să îi anunțe pe ceilalți despre profet. În fundal, peisajul prezintă o combinație de dealuri, păduri, clădiri și siluete.
5 din 7
Contemporane sunt două tablouri de natură moartă care au ca subiect viața cotidiană: unul prezentând un bărbat ce mănâncă un preparat de fasole, iar celălalt prezintă o măcelărie. În ambele cazuri remarcăm iscusința lui Annibale Carracci de a realiza natură moartă. Tabloul ce îl prezintă pe bărbatul care se hrănește surpinde momentul în care acesta este întrerupt de observator, rămânând cu gura deschisă între timp ce zeama din lingură curge în farfurie. Celălalt tablou prezintă niște măcelari și ucenici demni, absorbiți de muncă, motiv pentru care nu fac contact vizual cu observatorul.
6 din 7
Ludovico Carracci a realizat numeroase lucrări cu tematică religioasă. O astfel de lucrarea o înfățișează pe Fecioara purtată de apostoli și însoțită de îngeri în drum spre mormânt. Figurile umane sunt învăuite în culori strălucitoare. Acest colorit amintește de școala de pictură venețiană. Figurile întristate și îndurerate amintesc de durerile provocate de spiritul Contrareformei.
7 din 7
Agostino Carracci a executat o piesă de altar cu tematică religioasă care îl are drept protagonist pe Sf. Ieronim. Scena este încadrată de o bandă arhitecturală. O arcadă în plin cintru deschide privitorului calea spre infinit. Acest lucru oferă senzația de adâncime. În mijlocul compoziției remarcăm un schimb de priviri între preot și sfânt, dar nu pentru mult timp căci privirea observatorului alunecă spre colțul în care se află craniul.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
Renașterea timpurie în Italia
Renașterea prezintă în prima fază o preocupare pentru desfășurarea clădirilor pe orizontală sub principiile ritmului, simetriei și echilibrului. În sculptură, figura umană devine expresia propriilor valori, iar în pictură se afirmă tablourile religioase, portretele și peisajul.
Răspândirea artei Renașterii în Germania
Renașterea în Germania s-a manifestat ca și curent artistic mai târziu decât în celelalte țări europene. Ce a adus nou curentul, a fost lupta împotriva misticismului și obscurității medievale.
Renașterea târzie sau Manierismul
În perioada târzie a artei renascentiste, artiștii nu s-au concentrat doar pe redarea omului într-un cadru oarecare. S-a pus accentul mai ales pe redarea elementelor înconjurătoare, a stofei, a gesturilor, a luminii și umbrelor.
Sculptori ai stilului Baroc
Sculptura barocă a avut ca scop redarea evenimentelor cotidiene de esență politică și militară, dar mai ales a întâmplărilor zilnice de care s-a lovit populația: război, foamete, epidemii.
Arta romanică
Arta romanică cuprinde toate tipurile de manifestări artistice- sculpură, arhitectuă, pictură- apărute în centrul și vestul Europei între secolele XI-XIV. Cele mai reprezentative tipuri de manifestare artistică au fost mănăstirile. Pictura și sculptura romanică, precum și artele decorative- vase, candelabre, relicvare- au fost subordonate unei arhitecturi religioase.
Răspândirea artei Renașterii în Țările de Jos
Renașterea din Țările de Jos s-a manifestat printr-o combinație de elemente gotice cu cele renascentiste provenite din zona Italiei, transpuse în configurația locală.
Renașterea matură în Italia
Perioada matură a renașterii pune în valoare ideea că arta nu reprezintă doar frumosul, ci și utilul. În acest sens, elementele arhitecturale și sculpturale nu urmăresc doar rolul de decor, ci și funcționalitatea lor.
Rococo
Rococo-ul a fost un stil decorativ care a apelat la efecte teatrale pentru a crea compoziții mitologice sau cotidiene și care aveau scopuri anecdotice. Inovația adusă de Rococo s-a materializat în bibelouri, tapiserii, ilustrații de carte cu teme simple.
Arta gotică
Arta gotică a surprins în evoluția sa transformările prin care trecea societatea feudală europeană. Într-o perioadă a invaziilor, arta gotică s-a remarcat prin construcția de lăcașuri religioase pentru refugiu, dar și prin construcții civile. Goticul a introdus pentru prima dată în arte figura umană văzută din perspectivă intelectuală.
Introducere în arta Renașterii
Renașterea în Italia s-a dezvoltat datorită curentului umanist și marchează lupta pentru recâștigarea valorile, statutului și prestigiului din Antichitate. S-a căutat o orientare ce valorifica omul antic, creațiile și cultura antică, acestea devenind modele ale renașterii umaniste.
Arhitecți ai stilului Baroc
Arhitecți ai barocului - O artă a curbelor și contracurbelor Arhitectura barocă a excelat în proiectarea clădirilor monumentale, jocul cu masele, ritmicitatea decorației și expresivitate.
Arta bizantină
Arta bizantină a evoluat în cadrul Imperiului Roman de Răsărit în perioada secolelor VI-XV. Aceasta s-a bazat pe combinarea elementelor grecești cu influențe africane și asiatice și s-a remarcat în iconografie, broderie, mozaic și decorația policromă. Caracterul specific artei bizantine este aspectul narativ.
Romantismul
Romantismul a reprezentat o reacție împotriva iluminismului și raționalismului. A pus accentul pe psihicul uman, sentimentele extreme și forța naturii.
Introducere în stilul Baroc
Arta barocă a reprezentat o artă renascentisă dusă la extreme în care au domnit pornirile sentimentale, tulburările spirituale și religioase.
Clasicism și Neoclasicism
Clasicismul și neoclasicismul au avut la bază readucerea în atenția societății a spiritului civilizațiilor antice greco-romane. Acestea au reprezentat o reacție împotriva exuberanței și ușurității stilurilor anterioare.
Realismul
Realismul s-a plasat ca mișcare artistică împotriva reprezentărilor din natură sau de pe front în maniera exagerărilor. Acesta s-a concentrat pe expunerea problemelor existente în societatea secolului al XIX-lea.
Răspândirea artei Renașterii în Franța
Caracterul italian al artei renascentiste a fost abordat de artiștii francezi într-o manieră clasică. Aceștia au construit castele și palate printr-un joc al volumelor, culorilor și bogăției ornamentale.
- Muzeul Prado - Madrid, ed. Daniel Tarabra, Ed. Adevărul Holding, București, 2010
- National Gallery of Art - Washington, ed. Rosa Giorgi, Ed. Adevărul Holding, București, 2010
- Muzeul de Istorie a Artei - Viena, ed. Silvia Borghesi, Ed. Adevărul Holding, București, 2010
- Galeria Națională de Pictură - Berlin, ed. William Dello Russo, Ed. Adevărul Holding, București, 2010
- Muzeul Pușkin - Moscova, ed. Simonetta Pelusi, Ed. Adevărul Holding, București, 2010
- National Gallery - Londra, ed. Daniel Tarabra, Ed. Adevărul Holding, București, 2010
- Galeria Uffizi - Florența, ed. Elena Ginanneschi, Ed. Adevărul Holding, București, 2010
- Muzeul Metropolitan de Artă - New York, ed. Lucia Impelluso, Ed. Adevărul Holding, București, 2010
- Andreas Prater, Paintings of the Baroque, Taschen, 1997