Arta romanică
Arta construcțiilor în piatră
Arta romanică s-a desfășurat în contextul trecerii la feudalismul dezvoltat. A avut loc o perioadă de criză socială, morală și de regres economic. Această criză a fost determinată de cuceririle normande din nordul Franței și de cele maghiare din Europa Centrală. Așadar, a fost necesară o reînnoire intelectuală. Astfel, a luat naștere arta imperială, din Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană, și arta din Occident. Acestea au constituit punctul de plecare al artei romanice.
1 din 4
Denumirea stilului a fost împrumutată de către istoricii de artă de la filologi. Arta romanică descrie un stil medieval care precede goticul, amintește de formarea limbilor și literaturilor romane și păstrează elemente ale arhitecturii romane. Nu este vorba de imitarea artei antice romane. Stilul romanic a fost influențat de arta bizantină din Grecia și Turcia, de arta vikingilor din Scandinavia și Germania. De asemenea, arta coptă din Egipt, cea sasanidă din Persia, respectiv arta insulară din Marea Britanie au influențat stilul romanic.
2 din 4
O abordare a acestui curent artistic împarte arta romanică în două perioade: monastică și feudală. Cele mai des întâlnite tipuri de construcții au fost bisericile, locuințele, clădirile și orașele fortificate. O altă perspectivă împarte arta romanică în trei perioade. Prima este perioada romanică timpurie, numită și preromanică. A doua este perioada romanică matură, urmată fiind de cea romanică târzie. Stilul romanic a primit denumiri diferite, în funcție de dezvoltarea sa regională. Astfel, întâlnim stilul provensal, normand, lombard și renan.
3 din 4
Stilul romanic este caracterizat de un program religios evidențiat prin creșterea impresionantă a numărului de biserici, abații și catedrale în întreaga Europă. Predominantă inițial în sud-vest, tendința acestui stil s-a răspândit atât în nordul, estul și centrul Europei, cât și în statele cruciate ale perioadei. Ordinele călugărești s-au grupat în jurul unor mănăstiri care au devenit adevărate centre de cultură. Acolo s-au învățat cele șapte arte liberale și s-au copiat cărți de către scribi. Cultul moaștelor a fost tot mai exploatat, oamenii îndreptându-se spre locuri de pelerinaj precum Roma, Palestina, Cluny, Tours, Toulouse.
4 din 4
Cruciadele au antrenat o forță umană majoră, în special din partea țăranilor dependenți care au fost obligați prin jurământul depus față de seniori să îi însoțească în război. Au participat la cruciade: cavaleri, nobili, episcopi, meșteșugari și artizani. Astfel, s-a format o imagine omogenă a stilului romanic practicat în diferite regiuni. Totodată, nesiguranța vieții sociale și politice a determinat construirea unor puncte strategice, reședințe și castele fortificate. Orașele au fost întărite prin ziduri ce restrângeau spațiul. În interior, casele s-au dezvoltat vertical, fiind înguste, cu multe etaje și curți interioare mici.
Stilul romanic a preluat bagajul de cunoștințe al stilului bizantin și l-a adaptat în funcție de necesitățile locale. Principiul s-a aplicat atât construcțiilor civile, cât și celor religioase. Imaginea generală a stilului romanic a prezentat edificii dezvoltate pe plan orizontal, cu ziduri și pereți groși, spații interioare restrânse și deschideri mici prin care să intre lumina.
1 din 7
Aspectul clădirilor de factură romanică a fost aproape identic indiferent de regiune. Însă, materialul de construcții folosit a diferit în funcție de tehnica de construcție deprinsă de meșteri și de piatra disponibilă în regiune. Cărămida a fost utilizată în Europa Centrală și Sudică, pe când în restul continentului s-au folosit calcarul, granitul și silexul. Casele construite din lemn și cele pe jumătate din cherestea nu au supraviețuit, cu excepția unor cazuri extrem de rare din Germania. Din perioada artei romanice, clădirile din piatră sunt cele care se găsesc și azi. Au suferit modificări și restaurări repetate, în Germania, Franța și Marea Britanie.
2 din 7
Bisericile mici și mari, catedralele și abațiile prezintă pereți masivi, uși, ferestre și arcade boltite, turnuri, capiteluri variate și planimetrii diverse. Contraforții și arcele butante timpurii întâlnite la basilicile romane au devenit nota proprie a stilului gotic. Aceste elemente s-au comportat diferit în funcție de zonă. De exemplu, turnurile sunt separate de biserică în spațiul italian, iar în Normandia sunt așezate deasupra careului. În Germania apuseană, două turnuri încadrează fațada vestică a bisericilor.
3 din 7
Sculptura romanică a împodobit, în special, din exterior fațada vestică a bisericilor, arhivolta și portalul. S-a remarcat prin ornamente geometrice, zigzaguri, benzi florale sau împletite, frunze de acant, monștri sau figuri umane schițate, deseori considerate „ornamente barbare” de scriitorii vremii ulterioare. Aceste motive ornamentale se regăsesc și în interiorul bisericilor, de regulă, la capiteluri. Sculptura figurativă a luat amploare. I s-au alăturat diverse crucifixe și obiecte mici ca paterița, crucea pectorală, bibelouri de fildeș, casete, agrafe, sfeșnice.
4 din 7
Asemenea sculpturii, pictura romanică s-a inspirat din creațiile bizantine până la imitație. Scopul a fost de a acoperi suprafețele arhitecturale: reliefuri, capiteluri, portaluri. Pictura romanică a avut un caracter didactic. Sinodul de la Arras din secolul al XI-lea a prevăzut în canoanele adoptate că neștiutorii de carte „citesc” în picturi ceea ce nu pot citi în Scriptură.
5 din 7
S-a pierdut o parte din știința bizantină, iar stilul romanic a încercat să refacă sistemele de boltire cunoscute în trecut. Șarpanta a fost înlocuită treptat de bolta care permitea acoperirea suprafețelor mai mari. Bolta cilindrică exercita presiuni laterale. Din acest motiv a fost înlocuită cu bolta în cruce, care descărca presiunile în cele patru unghiuri. Bolta era sprijinită de nervuri numite arcuri dublou, care formau travee. Cupola pe trompe sau pe pandantivi, care acoperă spații centrale formate la întretăierea navei centrale cu transeptul, se folosește în continuare.
6 din 7
S-a dezvoltat un stil liniar, narativ, vioi cu mișcări exagerate. Acest stil este o expresie a efortului fizic și spiritual în ceea ce privește miniaturile ce însoțesc paginile manuscriselor din spațiul englez. Cele mai complexe miniaturi au fost moștenite din perioada carolingiană. De la școala din Reichenau au derivat scriptoriile de la Regensburg, Slazburg și Trier. Din secolul al XII-lea, manuscrisele adaugă conținutului religios și o parte profană. Un exemplu de mănăstire unde s-a practicat acest gen de activitate a fost la Scheiern, Bavaria.
7 din 7
Au înflorit activitățile artizanale mărunte. Se presupune că Broderia de la Bayeux a fost lucrată la mijlocul secolului al XI-lea. Primele covoare europene au fost executate în secolul al XII-lea în Peninsula Iberică, ocupația răspândindu-se până la sfârșitul secolului, în Europa Centrală. S-au păstrat hlamide ca ale regelui Ștefan al Ungariei în Muzeul Național din Budapesta. Cele ale împăratului Henric al II-lea, în catedrala din Bamberg. Hlamida regelui Roger al II-lea, executată într-un atelier arab, a purtat o inscripție arabă în camera de comori a Vienei.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
Renașterea târzie sau Manierismul
În perioada târzie a artei renascentiste, artiștii nu s-au concentrat doar pe redarea omului într-un cadru oarecare. S-a pus accentul mai ales pe redarea elementelor înconjurătoare, a stofei, a gesturilor, a luminii și umbrelor.
Sculptori ai stilului Baroc
Sculptura barocă a avut ca scop redarea evenimentelor cotidiene de esență politică și militară, dar mai ales a întâmplărilor zilnice de care s-a lovit populația: război, foamete, epidemii.
Răspândirea artei Renașterii în Țările de Jos
Renașterea din Țările de Jos s-a manifestat printr-o combinație de elemente gotice cu cele renascentiste provenite din zona Italiei, transpuse în configurația locală.
Renașterea matură în Italia
Perioada matură a renașterii pune în valoare ideea că arta nu reprezintă doar frumosul, ci și utilul. În acest sens, elementele arhitecturale și sculpturale nu urmăresc doar rolul de decor, ci și funcționalitatea lor.
Arta gotică
Arta gotică a surprins în evoluția sa transformările prin care trecea societatea feudală europeană. Într-o perioadă a invaziilor, arta gotică s-a remarcat prin construcția de lăcașuri religioase pentru refugiu, dar și prin construcții civile. Goticul a introdus pentru prima dată în arte figura umană văzută din perspectivă intelectuală.
Rococo
Rococo-ul a fost un stil decorativ care a apelat la efecte teatrale pentru a crea compoziții mitologice sau cotidiene și care aveau scopuri anecdotice. Inovația adusă de Rococo s-a materializat în bibelouri, tapiserii, ilustrații de carte cu teme simple.
Introducere în arta Renașterii
Renașterea în Italia s-a dezvoltat datorită curentului umanist și marchează lupta pentru recâștigarea valorile, statutului și prestigiului din Antichitate. S-a căutat o orientare ce valorifica omul antic, creațiile și cultura antică, acestea devenind modele ale renașterii umaniste.
Arhitecți ai stilului Baroc
Arhitecți ai barocului - O artă a curbelor și contracurbelor Arhitectura barocă a excelat în proiectarea clădirilor monumentale, jocul cu masele, ritmicitatea decorației și expresivitate.
Arta bizantină
Arta bizantină a evoluat în cadrul Imperiului Roman de Răsărit în perioada secolelor VI-XV. Aceasta s-a bazat pe combinarea elementelor grecești cu influențe africane și asiatice și s-a remarcat în iconografie, broderie, mozaic și decorația policromă. Caracterul specific artei bizantine este aspectul narativ.
Romantismul
Romantismul a reprezentat o reacție împotriva iluminismului și raționalismului. A pus accentul pe psihicul uman, sentimentele extreme și forța naturii.
Introducere în stilul Baroc
Arta barocă a reprezentat o artă renascentisă dusă la extreme în care au domnit pornirile sentimentale, tulburările spirituale și religioase.
Clasicism și Neoclasicism
Clasicismul și neoclasicismul au avut la bază readucerea în atenția societății a spiritului civilizațiilor antice greco-romane. Acestea au reprezentat o reacție împotriva exuberanței și ușurității stilurilor anterioare.
Realismul
Realismul s-a plasat ca mișcare artistică împotriva reprezentărilor din natură sau de pe front în maniera exagerărilor. Acesta s-a concentrat pe expunerea problemelor existente în societatea secolului al XIX-lea.
Răspândirea artei Renașterii în Franța
Caracterul italian al artei renascentiste a fost abordat de artiștii francezi într-o manieră clasică. Aceștia au construit castele și palate printr-un joc al volumelor, culorilor și bogăției ornamentale.
Renașterea timpurie în Italia
Renașterea prezintă în prima fază o preocupare pentru desfășurarea clădirilor pe orizontală sub principiile ritmului, simetriei și echilibrului. În sculptură, figura umană devine expresia propriilor valori, iar în pictură se afirmă tablourile religioase, portretele și peisajul.
Pictori ai stilului baroc
Pictura barocă a fost o reprezentare a realității cu personaje și grupuri de personaje puse în lumina realităților.
Răspândirea artei Renașterii în Germania
Renașterea în Germania s-a manifestat ca și curent artistic mai târziu decât în celelalte țări europene. Ce a adus nou curentul, a fost lupta împotriva misticismului și obscurității medievale.
- Colum Hourihane, „The Grove Encyclopedia of Medieval Art and Architecture”, vol.1, Oxford University Press, 2012
- Mihaela Vlăsceanu, Elemente de istoria artei europene.Caiet de seminar, vol. I, Ed. Aura, Timişoara, 2002
- Virgil Vătășianu, Istoria artei europene, vol.I, Ed. Didactică și pedagogică, București, 1967
- Gabriela Pantiș