- 1. Rusia țaristă în secolul al XIX-lea
- 2. Problemele socio-economice
- 3. Revoluția de la 1905
- 4. Situația din ajunul Primului Război Mondial
- 5. Conflictul cu Polonia
- 6. Refacerea bolșevicilor
- 7. Organizarea politică a comuniștilor
- 8. Diplomația și starea de izolare
- 9. Reformele staliniste
- 10. Colectivizarea din 1929 - 1930
- 11. Marea foamete din Ucraina
- 12. Războiul Civil Spaniol
- 13. Procesul de reînarmare
Consolidarea Uniunii Sovietice
Congresul de la Viena, din 1815, a adus Rusia țaristă în poziția unei mari puteri europene. Armatele țarului Alexandru I au fost cele care au înfrânt vestita „La Grand Armee” a Primului Imperiu Francez. Bătălia națiunilor de la Leipzig a atras trupele rusești către inima Europei. Acestea au înaintat până la Paris, forțând abdicarea lui Napoleon Bonaparte. Testamentul țarului Petru cel Mare a devenit mai mult decât un simplu vis. Pe de altă parte, statul rus a continuat să fie ancorat în vechile structuri feudale, rămânând mult în urma competitorilor, până la sfâșitul secolului al XIX-lea.
1 din 7
Testamentul lui Petru cel Mare a fost un act prin care țarul, care a modernizat și a occidentalizat pentru prima dată Rusia, oferea sfaturi pentru viitorii lideri ai națiunii. Pe scurt, obiectivul principal din politica externă ar trebui să fie expansiunea către Vest. S-a planificat controlarea Mării Negre și a Mării Adriatice, urmând cucerirea Europei Centrale. Aceste țeluri au fost urmărite cu sfinție de către Rusia țaristă. Prin urmare, s-a ajuns la războiul Ruso-Turc, din 1828-1829, încheiat prin semnarea Tratatului de la Adrianopol, care recunoștea victoria Moscovei.
2 din 7
Imperiul Otoman se afla în plină decădere, fiind măcinat de corupție și de luptele pentru eliberare națională. Istoricii l-au numit „Bolnavul Europei”. România, Muntenegru și Serbia și-au proclamat indepedența față de Constantinopol. Moscova a profitat de oportunitate, intrând în Războiul Ruso-Turc. În ciuda faptului că întâlneau un inamic slăbit, rușii nu au reușit să cucerească fortificațiile din jurul Plevnei, cerând sprijinul României. Luptele s-au purtat în Balcani, dar și în zona Munților Caucaz. Otomanii au fost forțați să semneze tratatul de la San Stefano.
3 din 7
Expansiunea Rusiei țariste a atras atenția celorlalte mari puteri europene. Marea Britanie, a cărei politică externă a fost balanța de putere, a fost cea care a format o coaliție împotriva Rusiei. Este vorba despre Al Doilea Imperiu Francez, Regatul Sardiniei și Imperiul Otoman, care au declarat război Moscovei. Evenimentul a rămas cunoscut în istorie cu numele de Războiul Crimeii, din 1853-1856. Țarul Alexandru al II-lea s-a declarat înfrânt, conflictul arătând multe din slabiciunile armatei ruse. De asemenea, problemele de aprovizionare și de logistică sugerau gradul de înapoiere economică a țării.
4 din 7
Condițiile păcii de la San Stefano erau foarte aspre, Imperiul Rus devenind principala putere din Peninsula Balcanică. Acest lucru a nemulțumit marile puteri, ele forțând Moscova să accepte o nouă conferință la Berlin. Participații au fost: Rusia, Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman, Franța și Italia. Se recunoștea independența Muntenegrului, a României și a Serbiei. Rusia țaristă a pierdut o parte din influența în regiune.
5 din 7
Din toate punctele de vedere, Germania de atunci era superioară Rusiei. Faptul că Otto von Bismarck s-a temut atât de mult de ruși, arată că el înțelegea puterea latentă și potențialul Rusiei. În opinia „Cancelarului de Fier”, în viitor, rușii ar putea invada întregul continent european. Întrebat care este scopul artei politice, Bismarck a răspuns: „Secretul politicii? Semnează o înțelegere bună cu Rusia”. El era convins că o victorie decisivă împotriva unei armate ruse compuse din milioane de rezerve era imposibilă. Moscova poate pierde bătălii, dar nu un război total.
6 din 7
Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, tehnologia de război a Rusiei a rămas mult în urmă. Acesta a fost unul din motivele pentru care rușii au cerut organizarea unor conferințe despre dezarmare și limitarea unor mijloace militare foarte distructive. Este vorba de Comisia Militară Internațională, din 1868, de la Sankt Petersburg și Conferința de la Bruxelles pentru stabilirea regulilor războiului din 1874, convocată la inițiativa diplomației ruse.
7 din 7
La conferința de la Sankt Petersburg au participat 19 țări. Cea mai importantă decizie a fost condamnarea folosirii gloanțelor explozive. Deși au participat toate puterile Europei, conferința de la Bruxelles a fost un eșec, actul nefiind ratificat. Au urmat Prima Conferință de la Haga, din 1894 și A doua Conferință de la Haga, din 1907. Pentru prima dată în istorie, statele erau de acord să reglementeze condițiile purtării unui război, tratamentul față de prizoneri și împrejurările aplicării legii marțiale. Urma să fie ținută o a treia conferință, dar aceasta a fost anulată din cauza izbucnirii Primului Război Mondial.
Actul anulării iobăgiei, din 1861, nu a însemnat eliberarea reală a țăranilor. Ei au rămas în continuare legați de glie, fiind dependenți de bunăvoința marilor propietari de pământ. Reformele administrative au fost modeste. Aristocrația din jurul țarului a continuat să conducă după bunul plac. Pe de alte parte, privită din afară, Rusia țaristă arăta ca o mare putere, având un imperiu care se întindea din estul Europei până la Oceanul Pacific. Punctele forte erau reprezentate de loialitatea față de țar și de patrie a vastei majorități a rușilor şi de populația numeroasă, care oferea o bază solidă de recrutare.
1 din 5
În lucrarea „Ascensiunea și decăderea marilor puteri” se discută despre situția Rusiei țariste. Sectorul industrial a cunoscut creșteri anuale de peste 8%, 3 milioane de muncitori fiind angajați în domeniu. Din punct de vedere industrial, Rusia era a patra putere a lumii. Primele trei poziții erau ocupate de Germania, Marea Britanie și Statele Unite. Acestea se aflau la o distanță uriașă faţă de Rusia, în ceea ce privește dezvoltarea industrială și producția. Cele mai importante venituri ale statului proveneau din exportul de resurse brute. Prelucrarea acestor resurse s-a realizat cu capital străin, care era majoritar.
2 din 5
Cele trei milioane de muncitori din ramura industrială reprezentau doar 1,75% din populație. Restul de 80% din forța de muncă era ocupată cu agricultură. Rusia a rămas, deci, o țară agricolă. Domeniul agricol nu mai era unul profitabil, performața sectorului a avut mult de suferit din cauza faptului că producția era exportată. Mai exact, pentru a plăti investițiile din domeniul industrial, comerțul exterior al Moscovei era format în proporție de 63% din produse agricole. Neavând o valoare adăugată mare, balanța comercială era negativă.
3 din 5
Pentru a putea ține pasul cu puterile occidentale, Rusia a investit foarte mult în tehnologie și în industrie. Lungimea căilor ferate a ajuns la 75.000 km. Foarte multe fabrici au fost construite în jurul marilor orașe. Colectarea de taxe era modestă, sistemul birocratic fiind foarte corupt. Bugetul de stat a devenit dezechilibrat, bazându-se pe multe împrumuturi, la o dobândă dezavantajoasă. Dezvoltarea economică a fost coordonată de stat, după un plan centralizat care se schimba anual, în funcție de intrigile din jurul familiei imperiale, domeniul antreprenorial fiind dezavantajat.
4 din 5
În anii în care vremea era favorabilă, producția agricolă cunoștea o dezvoltare explozivă. În trei decenii, populația Rusiei a crescut cu peste 60 de milioane de oameni, ajungând la un total de 170 de milioane de locuitori. Nivelul de trai al ţăranilor nu era influenţat de această schimbare. În multe regiuni, aceştia au suferit de foamete, deoarece alimentele erau exportate. Povara fiscală era susținută de către ţărani, aristocrația fiind scutită de plătirea taxelor. Economia era afectată și de lipsa specialiștilor, rata alfabetizării abia atingând 30%. A fost nevoie de împrumutarea expertizei tehnicienilor din Vest.
5 din 5
Înarmarea masivă și întreținerea unei armate numeroase a dezechilibrat și mai mult întregul edificiu socio-economic. Două statistici oferite de Paul Kennedy sintetizează foarte bine starea de fapt: „Statul își însușea pentru apărare din venitul rusului obișnuit cu 50% mai mult decât în cazul englezului obișnuit, chiar dacă venitul unui rus era doar de 27% din cel al contemporanului său.” Oamenii de rând nu au beneficiat de pe urma plății taxelor. Banii erau alocați în felul următor: „970 milioane de ruble pentru apărare, 154 de milioane de ruble pentru sănătate și educație.”
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
Liga Națiunilor
Fondarea Ligii Națiunilor a fost stabilită în cadrul Tratatului de la Versailles. La apogeul instituției, aceasta număra 58 de membri. Obiectivele erau clare: dezarmarea, prevenirea războaielor, securitatea colectivă, rezolvarea disputelor prin negociere și diplomație, îmbunătățirea calității vieții.
Ascensiunea și decăderea imperiului japonez
Bătălia de la podul Lugou, Al Doilea Război Chino-Japonez, partidul comunist și partidul naționalist chinez, bătălia şi masacrul de la Nanjing, Bătăliile de la Khalkhin Gol, campania din Indochina și Birmania, Pearl Harbour, Ianfu, femeile de confort, Apogeul şi Înfrângerea, Hiroshima și Nagasaki, invadarea Manciukuo de către sovietici, capitularea necondiționată, revizionismul istoric.
China. De la imperiu la republică democrată
Imperiul chinez, Primul și Al Doilea Război al Opiului. Rebeliunea Taiping, Dinastia Qing și încercarea de reformare a statului. Revoluția Xinhai de la 1911 și proclamarea republicii. A doua revoluție democratică și dezamăgirea produsă de revoluție.
China. De la republică democrată la republică populară
Era lorzilor feudali, testamentul lui Sun Yat-sen, reunificarea Chinei, războiul civil din 1927 - 1936, luptele cu japonezii, Republica Chineză Taiwan.
Puterile de status-quo în perioada interbelică
Uniunea Sovietică: drumul spre Berlin
Pactul Ribbentrop-Molotov și colaborarea dintre comuniști și naziști. Invadarea Poloniei și masacrul de la Katyn. Invadarea Finlandei și Simo Hayha. Declanșarea Operațiunii Barbarossa și evacuarea. Spionul Richard Sorge, sprijinul material acordat de către Statele Unite și sacrificiul poporului rus. Imperiul răului.
Războiul Civil Spaniol
Rădăcinile războiului civil spaniol se regăsesc în Spania secolului al XIX-lea. Statul spaniol nu a reușit să se reformeze. El a rămas cu o guvernare medievală. Pe termen lung, imperiul colonial spaniol a fost o povară pentru dezvoltarea țării.
Portugalia. De la democrație la dictatura lui Salazar
Istoriografia occidentală a catalogat regimul lui Salazar ca fiind unul fascist. Cel puțin la nivel declarativ, Salazar nu a recunoscut niciodată acest lucru. El a susținut că este adeptul unui stat autoritar menit să aducă ordinea.
Africa. Un lung proces de colonizare
Mişcările de autodeterminare din perioada interbelică trebuiesc privite într-un context mai larg. Sigur că formarea unei conştiinţe naţionale, în sensul căpătat în secolul al XIX-lea, a fost rezultatul influenţei europene în Africa. În fond, trasarea graniţelor a fost făcută de către europeni, fără să se ţină seama de specificul cultural. Pe de altă parte, succesul statelor naţionale africane nu trebuie înţeles ca fiind ceva cu totul...
