Ascensiunea și decăderea imperiului japonez
Bătălia de la podul Lugou, Al Doilea Război Chino-Japonez, partidul comunist și partidul naționalist chinez, bătălia şi masacrul de la Nanjing, Bătăliile de la Khalkhin Gol, campania din Indochina și Birmania, Pearl Harbour, Ianfu, femeile de confort, Apogeul şi Înfrângerea, Hiroshima și Nagasaki, invadarea Manciukuo de către sovietici, capitularea necondiționată, revizionismul istoric.
Deși există istorici care susțin că Al Doilea Război Sino-Japonez a început odată cu incidentul Mudken, majoritatea specialiștilor consideră că războiul a debutat odată cu luptele de la Podul Lugou, numit și Marco Polo. Podul reprezenta un obiectiv crucial pentru armata japoneză, fiind o cale de acces spre Beijing. Orașul și portul Tianjin au căzut sub ocupația japoneză în doar o lună. Majoritatea militarilor doreau oprirea luptelor, considerând că au obținut ceea ce și-au dorit. Opinia extremiștilor a avut câștig de cauză, conflictul transformându-se într-un război total.
În anumite privințe, Al Doilea Război Sino-Japonez poate fi comparat cu cel dintre sovietici și naziști. Superioritatea militară a japonezilor a fost clară pe tot parcursul războiului, care a durat aproape opt ani. Asemenea naziștilor, japonezii aveau o tehnică militară superioară, ofițeri mult mai bine pregățiți, care aveau libertate de decizie. Spre deosebire de sovietici, chinezii nu au putut câștiga războiul. Pe aproape toate fronturile, aceștia au suferit înfrângeri. La momentul capitulării necondiționate a Japoniei, aproape două milioane de soldați ocupau punctele strategice esențiale.
Occidentalii aveau o prezență colonială în China de cel puțin un secol. Guvernarea imperială a fost foarte coruptă, favorizând Vestul. Războiul civil se întinsese și el pe mai bine de trei decenii. Haosul produs a dezbinat întreaga societate chineză. Deși se presupunea că armatele naționaliștilor și comuniștilor se aliaseră, în practică acest lucru s-a întâmplat foarte rar. De cele mai multe ori, armata japoneză se lupta pe rând, în mod izolat, cu cele două facțiuni. Mai mult, dacă una din aceste facțiuni se afla în retragere, cealaltă intervenea și își masacra conaționalii, furându-le armele.
Lupta pentru Nanjing a fost cea mai spectaculoasă din întregul conflict sino-japonez. În primul rând, fiindcă era capitala politică a Chinei. În al doilea rând, ea era nu mai era localizată lângă țărm. Ocuparea acesteia reprezenta, pentru japonezi, începutul cuceririi întregii țări. În al treilea rând, deși luptele efective au durat doar trei zile, chinezii au opus o rezistență hotărâtă. După încheierea luptelor, japonezii au comis crime de război și crime împotriva umanității. Majoritatea celor condamnați la Tribunalul de la Tokyo au fost implicați în atrocitățile din Nanjing.
Crimele ce au urmat bătăliei de la Nanjing sunt cele mai controversate din întreaga istorie a Japoniei. Pe de o parte, comuniștii chinezi oferă o cifră de peste 300.000 de victime. Propaganda comunistă de după război a vorbit despre un milion de victime, un număr exagerat ce depășea populația din întreaga regiune. Pe de altă parte, militariștii japonezi au negat crimele în totalitate. În urma deciziei tribunalului de la Tokyo, comandatul japonez Iwane Matsui a fost executat. Noi istorici revizioniști au scos la iveală circumstanțe atenuante, deși Japonia rămâne responsabilă.
Luptele de la Khalkhin Gol au fost foarte spectaculoase. Pentru prima dată s-au folosit atacuri masive cu avioane de vânătoare. Războiul s-a purtat între Uniunea Sovietică și Japonia militaristă. Deși marina niponă s-a opus războiului, punctul de vedere al armatei s-a impus. Ciocnirile au avut loc în sudul Mongoliei de astăzi, sovieticii obținând victoria. Războiul a durat aproximativ 5 luni, timp în care armata imperială japoneză nu a reușit să străpungă apărarea sovietică. Conflictul s-a încheiat cu un armistițiu. În paralel, se semna Pactul Nazi-Sovietic.
După înfrângerea suferită cu URSS, Japonia și-a reorientat politica expansionistă spre Indochina. Între timp Germania nazistă zdrobise Franța, instaurând un guvern marionetă, numit Regimul de la Vichy. Diplomația japoneză a reușit să obțină promisiunea sprijinului german. Prin urmare, la presiunile lui Hitler, guvernul de la Vichy a acceptat să cedeze japonezilor coloniile franceze din Indochina. Mai exact, le-a permis accesul pe teritoriul coloniei franceze, japonezii justificând că vor să împiedice exporturile de arme din Vietnam în China.
Bătălia de la Pearl Harbor s-a purtat între Japonia și Statele Unite. În urma atacului-surpriză lansat de către aviația japoneză, americanii au decis să intre în cel de-Al Doilea Război Mondial. Majoritatea istoricilor occidentali consideră că rezultatul luptei a fost o victorie tactică importantă pentru japonezi. Totuși, chiar dacă aceștia au provocat mult mai multe daune americanilor, suferind pierderi minime, japonezii nu au reușit să-și îndeplinească obiectivele principalele. Planul implicase riscuri majore, iar Pearl Harbour a însemnat începutul sfârșitului pentru Imperiul Japonez.
Pe parcursul celui de-Al Doilea Război Mondial, Imperiul Japonez s-a folosit de sclave sexuale, femei din teritoriile ocupate, obligate să se prostitueze. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în Coreea. Totuși, au existat multe alte țări din Asia în care Japonia a impus această practică. Este vorba despre Birmania, China, Filipine, Thailanda, Vietnam, Malaezia, Taiwan, Indonezia și Timorul de Est. De asemenea, au fost luate prizoniere și câteva sute de femei europene, din fostele colonii, alături de câteva australience.
La maxima sa întindere, Imperiul Japonez număra 7.4 milioane de km pătrați, reprezentând 5% din teritoriul lumii. Din punctul de vedere al populației, japonezii controlau 135 de milioane de oameni, adică 6% din populația globală. Conform estimărilor istoricilor, a fost al cincisprezecelea imperiu din istoria umanității.
În sud, trupele japoneze au ocupat Guadacanal, dorind să avanseze spre Marea Coralilor. Având superioritate numerică, japonezii nu au reșit să-i înfrângă pe americani. În est, marina japoneză se apropiase de insulele Hawaii, dar a fost oprită la Midway. Acolo a avut loc cea mai mare bătălie maritimă din istorie. Amiralul Isoroku Yamamoto a comis mai multe erori tactice grave, dar a executat și manevre strălucite. La Midway, marina americană a obținut o victorie decisivă.
Arhipelagul japonez era înconjurat de marina americană, care se pregătea de o debarcare și de invazia terestră. Liderii de la Washington erau conștineți că Japonia nu va capitula. Prin urmare, au folosit, pentru prima și singura dată în istorie, armamentul nuclear. Prima bombă nucleară a fost lansată asupra Hiroshimei, omorând 140.000 de oameni, majoritatea civili. După două zile, americanii au dorit să mai lanseze o bombă asupra orașului Konkura. Din cauza condițiilor meteorologice, bombardierul american a lansat încărcătura nucleară asupra orașului Nagasaki, ucigând 80.000 de oameni.
La cererea lui Truman, Stalin a fost de acord să se implice în conflictul cu Japonia. La o lună de la înfrângerea naziștilor, sovieticii au anulat pactul de neutralitate și au pornit o invazie în Manchukuo, unde japonezii încă mai aveau o armată intactă, numită Kwantung. Campania submarinelor americane a făcut imposibilă retragerea trupelor în Japonia. Văzând că nu pot face nimic pentru a ajuta la apărarea pământului natal, japonezii au fost complet demoralizați. În doar 11 zile, armata din Manchukuo a fost înfrântă. De această dată, niponii au ales să nu mai lupte până la capăt.
Lupta pentru insula Okinawa a reprezentat ultima rezistență a japonezilor în fața americanilor. Ea a fost și cea mai sângeroasă din întregul război din Pacific. Americanii aveau peste 600.000 de oameni, susținuți de marină și aviație. Americanii au pierdut câteva nave în urma atacurilor kamikaze și în jur de 70.000 de soldați. Japonezii aveau 75.000 de soldați și încă 20.000 de civili ce au luptat, aproape toți murind în luptă. Peste 150.000 de civili au fost uciși. În urma masacrului de la Okinawa, a lansării bombelor nucleare și a invadării Manchukuo de către sovietici, Japonia a fost nevoită să se recunoască înfrântă.
După război, o seamă de istorici occidentali și japonezi au redactat mai multe lucrări de specialitate despre Japonia militaristă și rolul ei în cel de-Al Doilea Război Mondial. Totuși, lipsa documentelor și prejudecățile au denaturat actul științific. Nu s-a făcut o delimitare clară între Japonia de la Revoluția Meji și Japonia militaristă. Nu s-a dorit recunoașterea faptului că, până în a doua jumătate a perioadei interbelice, japonezii au încercat să construiască un stat democratic. O seamă de istorici, specialiști în cultura japoneză, au lansat noi teorii, începând cu sfârșitul anilor ‘80.
