Consulatul

S-a constituit pe ruinele Directoratului un nou regim, Consulatul. A fost condus de trei consuli. Napoleon a fost prim-consul. El a beneficiat în această calitate de puteri sporite.

Revoluția a reușit să răstoarne Vechiul Regim și vechea ordine politică. A lăsat-o însă fără conducători puternici și expusă rivalilor precum Anglia, Austria, Prusia. Aceștia au încercat să o împartă, așa cum procedaseră și în cazul Poloniei. În fața amenințării, francezii s-au văzut nevoiți să-și mobilizeze toți soldații de care dispuneau. Astfel s-a făcut remarcat Napoleon Bonaparte. Născut la Corsica, Bonaparte s-a făcut remarcat pentru prima dată ca și locotenet de artilerie în timpul Revoluției. Apoi a urcat rapid în ierarhia militară.

Napoleon Bonaparte s-a născut pe o insulă din Marea Mediterană, Corsica. Aceasta a fost dependentă față de Franța. Anterior a cunoscut o serie de invazii străine în funcție de țara dominantă în bazinul Mării Mediterane. Părinții lui erau nobili. Atât mama, Maria Letizia Ramolino, cât și tatăl, Charles, au fost implicați în Mișcarea de independență corsicană. În condițiile victoriei franceze, tatăl său a trecut de partea acestora, fiind înnobilat.

Napoleon s-a născut într-o familie numeroasă. A fost cel mai mare din cei șapte frați. A cunoscut sărăcia în perioada copilăriei.

Preocupați de viitorul lui Napoleon, părinții l-au înscris la o academie militară din Franța de la frageda vârstă de zece ani. În cariera militară s-a făcut remarcat ca locotenent de artilerie în timpul Revoluției. În 1793 s-a implicat în acțiunea de respingere a forțelor britanice care invadaseră portul Toulon.

Napoleon a urcat rapid în ierarhia militară. A fost promovat căpitan de divizie, apoi conducător al forțelor armate în prima expediție în Italia. În interior a fost considerat ca făcând parte din reacția thermidoriană. A fost numit de Barras să conducă represiunea împotriva contrarevoluționarilor.

Cu trei ani înainte de terminarea revoluției prin lovitura de stat, Napoleon s-a căsătorit cu Josephine de Beauharnais. Ea era cu șase ani mai în vârstă decât el și nu avea origine nobilă. A fost destul de contoversată în epocă deoarece fusese amanta lui Paul Barras. Acesta a fost unul dintre liderii Directoratului. După ce a devenit împărat Napoleon a divoțat de Josephine. Motivul a fost acela că Josephine nu a mai putut avea copii.

După căsătorie, Josephine de Beauharnais a locuit mai mult la Malmaison, în apropiere de Paris. S-a preocupat de relaxarea și distrarea lui Napoleon. A crescut lei și alte creaturi exotice și a oferit susținere morală lui Napoleon.

Mulți istorici susțin că Napoleon încă o iubea pe Josephine chiar și după divorț. Acest lucru a avut repercursiuni asupra vieții celor doi. Napoleon a menționat-o, în delirul său, chiar pe patul de moarte.

Primul soț al Josephinei a fost Alexandre de Beauharnais. El a fost ghilotinat în timpul revoluției franceze, când chiar Josephina a fost arestată. Împreună cu acesta, Josephina a avut doi copii.

Josephine de Beauharnais prin fiica ei, Hortense, a fost bunica maternă a lui Napoleon al III-lea. Prin fiul ei, Eugène, a fost străbunica ultimilor regi și regine ai Suediei și Danemarcei ca și a ultimei regine a Greciei. Actualele case regale ale Belgiei, Norvegiei și Luxembourgului sunt descendentele ei.

Dacă îți place platforma și vrei să încurajezi educația în istorie poți face o donație pentru a susține dezvoltarea proiectului și acoperirea costurile lunare. Contribuția ta va fi recunoscută prin adăugarea numelui tău pe pagina susținătorilor. Platforma History Lapse va fi întotdeauna disponibilă oricui, oriunde, gratuit. Donează
Napoleon Bonaparte s-a recăsătorit cu tânăra Marie Louise, din faimoasa familie de Habsburg a Austriei. Aceasta a devenit împărăteasa Franței. A provenit dintr-o familie care purta numeroase războaie împotriva Franței revoluționare și a lui Napoleon. Căsătoria a fost una mai mult politică.

Prin căsătoria cu Marie Louise, Napoleon a obținut din partea Austriei o scurtă perioadă de pace și bună înțelegere. Aceasta i-a oferit mult visatul fiu încă din primul an de căsătorie. Marie Louise a fost o soție devotată și, din acest motiv, adorată de Napoleon.

Napoleon a decis să se casătorească cu Marie Louise pentru a-și întări noul imperiu și a-i oferi legitimitate prin înrudirea cu o veche familie regală a Europei. După căderea lui Napoleon, aceasta a revenit în Austria, împreună cu fiul său. A recunoscut că mariajul său a fost unul politic.

După moartea lui Napoleon, Marie Louise s-a recăsătorit de două ori cu contele Neipperg Adam Albert. A mai avut trei copii. A murit la Parma în 1847.

A fost fiul împăratului Napoleon I al Franței și al celei de-a doua soții, Marie Louise de Austria. Prin Titlul III, articolul 9 al Constituției franceze din acel timp, a fost numit Prinț Imperial, dar a fost cunoscut de la naștere ca rege al Romei. După înfrângerea tatălui său. Tănarul ”Franz” a locuit în Austria până la moarte.

Napoléon François Charles Joseph Bonaparte a devenit rege al Franței după abdicarea lui Napoleon la vârsta fragedă de numai trei ani. A fost însă înlăturat rapid. Domnia acestuia a fost una pur teoretică, neapucând să domnească efectiv niciodată.

Deși Napoleon a vrut să abdice în favoarea fiului lui, după înfrângerea de la Waterloo, puterile aliate, la insistența împăratului Alexandru I al Rusiei, au refuzat să-l recunoască. Conducerea a fost preluată de o comisie guvernamentală compusă din cinci membri. Aceștia au predat-o regelui Ludovic al XVIII-lea.

După 1815, tânărul prinț cunoscut drept ,,Franz" după bunicul matern, împăratul Francisc I al Austriei, a locuit în Austria cu mama sa. Aici a fost distins cu titlul de Duce de Reichstadt.

Fiul lui Napoleon a murit de tuberculoză la douăzeci și unu de ani. A fost înmormântat la Viena. Următorul Bonaparte care a venit pe tronul Franței a luat numele de Napoleon al III-lea, din respect pentru domnia teoretică a vărului său.

Napoleon a declanșat lovitura de stat. A folosit armata împotriva celor două camere care se opuneau adoptării unui nou regim condus de el. A fost sprijinit de Paul Barras și de abatele Sieyes. El s-a autointitulat Prim Consul. A trecut la revizuirea Constituției pentru a primi cât mai multă putere.

Dezbaterile pentru revizuirea Constituției au durat destul de mult. Napoleon a reușit să convingă Consiliul celor 500 să adopte formula prin care el primea puteri sporite. În decembrie a fost promulgată noua Constituție.

Rivalii politici au fost marginalizați. Este vorba despre generalul Jean-Baptiste Jourdan, autorul legii serviciului militar obligatoriu, despre generalul Moreau, regalist, și despre generalul Bernadotte, adoptat de regele Suediei.

S-a constituit pe ruinele Directoratului un nou regim, Consulatul. A fost condus de trei consuli. Napoleon a fost prim-consul. El a beneficiat în această calitate de puteri sporite.

Prevederile Constituției anului VIII au demonstrat faptul că recent constituita democrație franceză a fost departe de a fi una consolidată. Ea a fost adoptată prin referendum. La redactarea ei a contribuit Napoleon însuși. Prin noă constituție Primul Consul avea atribuții foarte sporite.

Abandonând principiul separării puterilor în stat, noua constituție a permis amestecul direct al consulilor în zona puterii legislative. Puterea legislativă aparținea unui Parlament alcătuit din patru camere. Puterea acestuia a fost destul de limitată, comparativ cu cea a consulilor.

Procesul legislativ a fost divizat în Consiliul de Stat alcătuit din 50 de membri numiți direct de primul consul, care elabora proiecte de legi, Tribunalul legislativ care discuta și dezbătea proiectele de legi, Consiliul Legislativ care adopta și respingea proiecte de legi prin vot secret și Senatul care urmărea constituționalitatea legilor și modificarea constituției.

Puterea executivă a aparținut celor trei consuli numiți pe 10 ani. Primul Consul a avut atribuții sporite: promulga legile, numea și revoca membrii Consiliului de stat, ambasadorii și alți agenți în străinătate, pe ofițerii armatei, pe membrii administrației regale, pe comisarii guvernului pe lângă tribunale. De asemenea, mai numea și toți judecătorii.

Consultarea electorală s-a realizat printr-un sistem cenzitar. Cetățenii care se bucurau de mai multe drepturi civice alegeau trei tipuri de liste - la nivel comunal, la departament și la nivel național. Administrativ, Franța a fost împărțită în departamente. În Franța s-a instaurat cenzura.

Departamentele erau conduse de prefecți numiți de primul consul care erau răspunzători în fața acestuia.

Poliția lui Fouche, participant activ la lovitura de stat din 18 Brumar, a supravegheat cu atenție întreaga societate. Ea a cenzurat toate activitățile politice considerate periculoase, dar și presa, cărțile, teatrul. Adversarii politici reali, dar și librari, poeți, dramaturgi au fost aduși în fața tribunalelor speciale.

Nici educația nu a scăpat sistemului de supraveghere. Libertatea de gândire sau de exprimare pentru elevi și profesori a fost exclusă. Programele școlare au fost puse sub atentul control al puterii centrale.

Dând dovadă de un excelent simț politic, Napoleon a îmbinat măsurile autoritare cu cele de natură să readucă liniștea socială. Prin reformele sale, a pus bazele Franței de azi.

Emigranților regaliști li s-a permis să se întoarcă în țară. Revoluționarii au fost numiți în organismele de stat. Proprietarii nu s-au mai temut pentru bunurile lor.

Bonaparte a creat o nouă pătură de privilegiați. Aceștia l-au susținut necondiționat. A creat chiar noi distincții, precum prestigioasa Legiune de Onoare, care a început să fie acordată din 1802.

Ateismul primilor ani ai revoluției a fost atenuat prin redeschiderea bisericilor și prin semnarea Concordatului cu Papa Pius al VII-lea. Prin acesta Napoleon a recunoscut religia catolică în Franța.

Deosebit de importantă pentru liniștea socială a fost reconcilierea cu Biserica Catolică. Având în vedere schisma din interiorul Bisericii Catolice din Franța și având nevoie de un stat unit, Napoleon a semnat Concordatul cu Sfântul Scaun.

Concordatul cu Sfântul Scaun a cuprins un preambul şi 17 articole. Ele au stipulat că: religia catolică este religia majorităţii cetăţenilor francezi, ea va fi exercitată liber în Franţa, conformându-se regulamentelor de poliţie.

Se stabiliea că se va face o nouă împărţire a diocezelor unde vor fi numiţi noi titulari, episcopii şi clericii din treapta a doua vor depune jurământul de credinţă, și că se va rosti la sfârşitul serviciului divin o rugăciune pentru Republică şi consulii ei. S-a mai stabilit o nouă împărţire a diocezelor. Au fost numiţi noi titulari. Episcopii şi clericii din treapta a doua au depus jurământul de credinţă. S-a rostit la sfârşitul serviciului divin o rugăciune pentru Republică şi consulii ei.

Papa Pius al VII-lea a promis să nu se atingă de cumpărătorii bunurilor eclesiastice înstrăinate. Guvernul s-a obligat să asigure un salariu convenabil episcopilor şi preoţilor. Napoleon s-a obligat să adopte măsuri pentru ca romano-catolicii francezi să poată să facă donaţii în favoarea bisericilor.

A urmat o nouă delimitare a parohiilor. Numirea preoţilor s-a făcut de către episcopi. Episcopii au primit dreptul de a deține un colegiu de canonici în catedralele lor şi un seminar pentru eparhiile lor. Bisericile mitropolitane, catedralele parohiale şi celelalte neînstrăinate, necesare cultului au fost puse la dispoziţia episcopilor prin acest concordat.

Papa a cerut demisia episcopilor refractari. Episcopii constituționali au fost demiși și s-a reintrodus învestitură canonică. Papa a decis că nu există nicio incompatibilitate între creștinism și democrație, recunoscând astfel Franța republicană.

După semnarea Concordatului cu Papa Pius al VII-lea au fost redactate Articolele organice. Napoleon Bonaparte și-a subordonat Biserica Catolică și a reinterpretat în favoarea lui concordatul semnat.

Prin aceste Articole organice s-a neutralizat cea mai mare parte a concesiilor pe care Bonaparte le-a făcut Sfântului Scaun. S-a asigurat subordonarea Bisericii noului regim. S-a pus o bază clară pe care să funcționeze aceasta în Franța.

Având în sprijin articolul care stipula că religia trebuia să se conformeze regulamentelor de poliție, statul francez a emis, fără acordul papei, o serie de reglementări. Acestea au reprezentat în realitate o adevărată constituţie dată Bisericii.

Articolele organice au format o lege. Ea a cuprins detaliile de aplicare ale celor 17 articole din Concordatul de la 1801 semnat între Napoleon Bonaparte, în calitate de Prin Consul, și Papa Pius al VII-lea.

Statul Francez a avut nevoie de resurse financiare pentru a duce războaiele în care era implicat. Franța a fost cel mai populat stat după Rusia și cel mai bogat din Europa. Multe din reformele lui Napoleon s-au plasat în perioada 1800-1804, în Perioada Consulară. Au existat o serie de reforme fiscale: s-a înființat Banca Franței și numeroase fabrici au fost salvate de la faliment. În justiție s-a înființat Tribunalul Suprem.

A fost necesară o reformă fiscală pentru asigurarea colectării impozitelor. A fost lansat cadastrul. Totodată a apărut figura perceptorului.

A fost înființată Banca Franței. Ea a avut monopolul asupra emiterii monedei, francul. Finanțele publice s-au redresat. Au crescut investițiile, s-au dezvoltat manufacturile. Înviorarea generală a economiei a constituit unul dintre cele mai solide puncte de sprijin pentru marea aventură a anilor următori.

Șomajul a dispărut prin măsuri ce au dus la salvarea de la faliment a numeroase fabrici. Au fost inițiate vaste programe de construcții publice: drumuri, poduri, canale.

Justiția a fost reformată. Au fost create tribunale la diverse niveluri. În frunte a fost Tribunalul Suprem care nu era independent. Separația puterilor în stat nu a fost respectată.

Napoleon a acordat o mare atenție educației. A pus accentul pe învățământul universitar care pregătea cadrele imperiale. A fost creat un sistem de conducere a învățământului secundar și universitar prin care statul a enunțat monopolul educațional.

În funcție de regiune, de zonă, între 75 și 80 % dintre comune au dispus de o școală primară. Statul s-a interesat atât de învățământul secundar cât și de cel superior.

A fost adoptată legea care privea învățământul secundar. În 1806 a fost adoptată o lege care a pus bazele unei Universități Imperiale. Bacalaureatul a fost un examen a cărui diplomă a avut nivel universitar.

A fost neglijat însă învățământul pentru fete. S-a considerat că soarta acestora era căsătoria și nașterea, respectiv educarea copiilor. Tinerii provenind din clasele sociale defavorizate au avut mici șanse să urmeze studii superioare.

A fost emis Codul Civil bazat pe respectarea libertăților individuale. A fost promovată familia. S-a stabilit vârsta majoratului la 25 de ani. A fost suprimat dreptul la primogenitură. S-au creat Corpul Notarilor și Corpul Avocaților. Codul a fost inspirat după cel roman dar a preluat și o serie de idei și principii revoluționare. Codul Civil, Criminal, Penal și Comercial din această perioadă au avut o influență majora asupra lumii.

Codul Civil, Codul Criminal, Penal și Comercial s-au dovedit a fi adevărate monumente ale geniului. Ele au avut o influență deosebită asupra Franței și a lumii în general. Confirmând contrastele epocii napoleoniene, codurile au înglobat și prevederi conservatoare chiar pentru standardele acelor timpuri.

Printre prevederile conservatoarese s-a numărat și sclavia. Ea a fost reintrodusă în colonii. Muncitorii au fost strict supravegheați prin intermediul livretelor de muncă. A fost menținută autoritatea bărbatului asupra femeii.

Au fost prevăzute pedepse specifice timpurilor trecute, precum pierderea mâinii drepte sau stigmatizarea. Toate acestea au servit autorității noului regim.

Codul Civil a acordat o atenție și o importanță deosebită organizării familiei. A urmărit să facă din familie celula de bază a vieții sociale. Codul civil napoleonian a acordat capului familiei puteri și prerogative foarte întinse asupra tuturor persoanelor care o alcătuiau (copii, soție).

Această putere absolută a soțului asupra soției s-a numit „putere maritală” sau „autoritate paternă”. Puterea maritală a fost abolită în Franța în anul 1970, fiind înlocuită cu autoritatea părintească.

Codul lui Napoleon a pus proprietatea privată în centrul reglementării sale juridice. Ea a fost considerată sorgintea originară a oricăror libertăți individuale. Codul a interzis privilegiile din naștere, a aprobat libertatea religiei. El a specificat că posturile din guvern să fie acordate ajungeau celor calificați.

Napoleon a moștenit războaiele inițiate de Revoluție și Directorat. Războiul a continuat și a capătat o anvergură tot mai mare prin victoriile și pozițiile obținute împotriva celei de-a doua coaliții antifranceze. Această coaliție a fost formată în 1799 din Anglia, Austria și Imperiul Otoman. Ea a părut una deosebit de puternică. Cu toate acestea Franța a reușit să înfrângă Austria. După o scurtă periodaă de pace Franța a început să se pregătească de războiul împotriva Marii Britanii.

Neînțelegerile dintre parteneri au facilitat manevrele diplomatice ale primului-consul. Acest lucru i-a dezbinat și mai mult. Cel mai mare adversar a fost Austria. Prin victoria de la Marengo și pacea de la Luneville, Austria a cedat Franței majoritatea posesiunilor italiene.

Cu Anglia, finanțatoarea adversarilor francezilor, a încheiat o pace de scurtă durată, la Amiens. I s-a recunoscut Franței și dominația asupra Belgiei. Franța a ajuns să realizeze pacea cu toți vecinii, necunoscută de la începutul revoluției.

Bazându-se pe o economie consolidată și pe o armată tot mai puternică, Franța a devenit un pretendent serios la hegemonia asupra Europei. Acest fapt a intrat în contradicție cu pretențiile Angliei de a exista ca imperiu mondial.

Pacea cu Marea Britanie a durat puțin mai mult de un an. Britanicii au trimis un ultimatum care a însemnat război. Ea a solicitat Franței să renunțe la controlul asupra Olandei. Pentru a obține necesarul de aur pentru finanțarea războiului, Napoleon a decis să vândă Statelelor Unite teritoriul vast al Louisianei.

Senatul a modificat Constituția. A impus Constituția Anului X. Consulii au devenit demnitari pe viață. Primul Consul a primit autoritatea de a-și numi succesorul. A avut loc un nou complot regalist împotriva lui Napoleon. Regaliștii au vrut asasinarea lui Napoleon. Complotul a fost descoperit de Jospeh Fouché, șeful poliției. Napoleon a profitat de situație. Cu ajutorul unui plebiscit popular s-a încoronat împărat.

Regaliștii au fost nemulțumiți că Napoleon nu a militat pentru readucerea monarhiei. Ei s-au organizat sub conducerea lui Jean-Charles Pichegru. Au vrut să înlăture regimul prin asasinarea Primului Consul.

Au avut loc interogatorii. A fost implicat și ducele d’Enghien, fiul șefului armatei exilaților, membru al familiei Bourbonilor. El a fost răpit de pe teritoriul neutru din Baden, adus la Vincennes, la Curtea Marțială. În ciuda dovezilor clare de nevinovăție, a fost dus la moarte din ordinele lui Napoleon. Executarea sa a revoltat Europa.

Napoleon a profitat de situația creată pentru a-și mări puterea. El a cerut Senatului să încredințeze guvernul Republicii unui împărat ereditar. Acest lucru a fost supus dorinței poporului printr-un plebiscit. Peste 3,5 milioane de francezi au votat pentru instaurarea imperiului și modificarea constituției. Astfel, pe 2 decembrie 1804, Napoleon a fost încoronat ca împărat.