Influența Iluminismului asupra Revoluției
autor Gilda Stoica, 2015
Iluminismul şi epoca sa, transformarea monarhiei, apariția Deismului, noile valori politice si economice în societate, personalități iluministe, opinia publică.
Iluminismul a fost o mişcare filosofică. Adepții acesteia considerau că raţiunea umană este singura în stare să „ilumineze” calea către realizarea fericirii umane. Iluminismul a adus trecerea de la teorie la practică, de la critică la acţiunea amelioratoare, reformatoare, atât în educaţie, cât şi în administrarea gospodăriei, în reacţiile sociale şi în politică.
Text
1 din 4
Lumières este noţiunea franceză folosită pentru acest curent. Provine de la cuvântul lumière (lumină) și înseamnă „inteligenţă, cunoaştere şi claritate a spiritului”.
Imagine
Text
2 din 4
Se căuta o nouă stabilitate după crizele secolului al XVII-lea. Tocmai au luat sfârșit ultimele epidemii de ciumă și ultima izgonire în masă a celor neconvertiţi.
Imagine
Text
3 din 4
Iluminismul este o reacţie faţă de baroc, dogmă şi contrareformă. Curentele care supravieţuiau încă în epocă şi care au favorizat trezirea gândirii critice sunt: Umanismul de factură erasmică, curentul vorbirii şi scrierii deschise, critica influenţată de Antichitate.
Imagine
Text
4 din 4
Societatea blama luxul, risipa şi mai ales trândăvia paraziţilor de la curţile regale. Aceștia duceau o viaţă foarte plăcută, fără a presta vreo muncă propriu-zisă. Se întrețineau din dările unui principat.
Imagine
Monarhul se dedica tot mai mult amuzamentelor vieţii de curte şi vânătorii, neglijând treburile statului. O mare parte dintre monarhi aveau doar funcţia de reprezentare. Trăiau însă departe de treburile guvernării şi de poporul care trebuia condus. Se realizase și o înrudire de tronuri, având caracter intereuropean.
Text
1 din 4
Reşedinţa monarhilor se schimbă și vechiul castel din capitală este părăsit. Principii vor să se poată mişca mai liber și preferă natura de la ţară în schimbul orașului sufocant. Astfel, regele francez părăseşte Palatul Luvru şi se mută la Versailles. Curţile acestor somptuoase reşedinţe erau locuri de cultură rafinată, dar şi cadrul unor afaceri extrem de penibile şi ale unor intrigi dezgustătoare.
Imagine
Text
2 din 4
Europa era dominată de coroane regale. Dinastia de Bourbon se extinsese şi în Spania şi în Regatul celor două Sicilii. Parisul şi Viena rămăseseră incontestabil marile curţi ale unor state puternice. Cei mai mulți dintre monarhi cedaseră puterea Primului lor Ministru, sau chiar metreselor lor, sau, după caz, favoriţilor acestora. Situația este prezentă și în Franţa, în timpul lui Ludovic al XV-lea, unde se putea vorbi despre domnia marchizei de Pompadour.
Imagine
Text
3 din 4
Este surprinzător că în acest secol, prin hazardul succesiunilor la tron, în multe monarhii au ajuns pe tron femei, precum: Maria Tereza în Austria, Ecaterina a II-a în Rusia, Regina Ana în Marea Britanie sau Regina Maria în Portugalia. Femeile au jucat dintotdeauna un rol important în monarhii, ca soţii de regi, ca metrese ale acestora sau ca regine văduve.
Imagine
Text
4 din 4
Distracţia a devenit mai rafinată. Se bea mai puțin decât în secolul anterior. Plăcerea este mai subtilă, nu doar se joacă, ci se şi citeşte. Existau principi culți şi mai ales principese culte. Este de bonton pentru orice principe din acest secol să întemeieze o academie.
Imagine
Directoratul

Directoratul

Executivul urma să aparțină unui Directorat format din cinci persoane. Ele erau alese de Consiliul Bătrânilor dintr-o listă întocmită de Cei Cinci Sute. Directoratul a rămas în funcție cinci ani.
Vechiul Regim Monarhic

Vechiul Regim Monarhic

Monarhia și Revoluția Franceză. Ludovic al XVI-lea de Bourbon și Maria Antoaneta. Haosul administrativ și regimul fiscal din Franța
Societatea franceză

Societatea franceză

Societatea franceză a secolului al XVIII-lea era împărțită în ordine sau stări. Clerul forma prima stare, nobilimea starea a doua, iar starea a treia cuprindea restul populației, alcătuită din burghezie, țărani și muncitori urbani. Titlul nobiliar.
Cauzele Revoluției

Cauzele Revoluției

Originile Revoluţiei Franceze încep odată cu cele patru mişcări revoluţionare din ultima parte a secolului al XVIII-lea. Aceste mişcări vor zgudui din rădăcini societatea franceză şi puterea regală.
Desfăşurarea revoluţiei

Desfăşurarea revoluţiei

Reformele Adunării Constituante, Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului, conflictul dintre rege şi Adunarea Naţională, secularizarea averilor bisericeşti, Clubul Iacobinilor şi Cordelierilor, Constituţia din 1791, Câmpul lui Marte.
Înlăturarea monarhiei şi Comuna din Paris

Înlăturarea monarhiei şi Comuna din Paris

Fragilitatea din timpul războiului, Revolta lui La Fayette, Patria în primejdie, istaurarea Comunei Revoluţionare, căderea monarhiei.
Guvernul revoluţionar şi Teroarea

Guvernul revoluţionar şi Teroarea

Ghilotina a rămas simbolul Terorii. Lupta pentru putere dintre girondini şi iacobini, masacrele din septembrie, procesul lui Ludovic al XVI-lea.
Consulatul

Consulatul

S-a constituit pe ruinele Directoratului un nou regim, Consulatul. A fost condus de trei consuli. Napoleon a fost prim-consul. El a beneficiat în această calitate de puteri sporite.
  • Barnea Alexandru, Istorie, manual pentru clasa a X-a, Ed. Corint, Bucureşti, 2005
  • Duncan Townson, Franţa în revoluţie, Ed. All Educaţional, Bucureşti, 2000
  • Ulrich Im Hof, Europa Luminilor, Ed. Polirom, Bucureşti, 2003
  • Marinela Elena Bogdan