Prima cruciadă
Nașterea statelor cruciate
Conform tradiției au existat opt cruciade. În realitate, se poate vorbi despre o mișcare continuă spre Orient. Intervalul de timp în care s-au plasat cele opt cruciade a fost momentul de maximă intensitate al acestui fenomen.
1 din 7
Apariția cruciadelor a impulsionat Islamul să acționeze. Acest lucru a redeșteptat atașamentul față de cauza jihadului, a războiului sfânt. Musulmani din Siria, Egipt și Irak au luptat împotriva creștinilor, încercând să-i scoată din Țara Sfântă.
2 din 7
Inițiatorul cruciadelor a fost papa Urban al II-lea. El a determinat, prin discursul de la Clermont, zeci de mii de latini să ia armele și să lupte în numele creștinismului. Urban a profitat de efervescența religioasă a epocii. A promis iertarea păcatelor în schimbul lichidării purificatoare a necredincioșilor.
3 din 7
Războiul sfânt a fost înfățișat ca o formă de pelerinaj armat. Țelul suprem a fost Ierusalimul. Ierusalimul a fost considerat orașul lui Hristos, sanctuarul suprem și împărăția celestă totodată. Urban a alimentat neliniștile față de securitatea Sfântului Mormânt. A amintit de masacrarea pelerinilor și de atrocitățile comise de mahomedani.
4 din 7
Ierusalimul este Orașul Sfânt pentru trei religii importante: iudaism, creștinism și islam. Orașul a devenit principalul loc de pe Pământ al comunicării dintre Dumnezeu și oameni. Ierusalimul are o istorie bogată. Ea se întrepătrunde cu istoria marilor imperii. Este un oraș „care nu aparține nimănui și există în imaginația fiecăruia”, a remarcat Simon Sebag Montefiore. Orașul s-a aflat sub stăpânire romană și apoi bizantină.
5 din 7
Ierusalimul a fost cucerit de către Omar ibn al-Katthab. El a fost unul dintre primii discipoli ai lui Mohamed și dintre cei mai mari califi ai Islamului. A învins armatele bizantine. El a oferit Ierusalimului un Acord de Supunere numit dhimma. A promis creștinilor toleranță religioasă în schimbul achitării unei taxe. Evreii au fost tratați cu bunăvoință, fiind lăsați să se roage pe Muntele Templului.
6 din 7
Orașul Sfânt și-a pierdut din importanța politică sub stăpânirea arabă. A fost stăpânit de turcii selgiucizi și apoi de dinastia fatimidă ce a stăpânit Egiptul. Spre deosebire de ceilalți stăpâni islamici, fatimizii nu s-au proclamat doar califi, ci și regi sfinți, Imamii Vii, suspendați între cer și pământ. Pentru ei, Ierusalimul a avut o puternică semnificație religioasă.
7 din 7
Până la începerea primei cruciade, Ierusalimul a trecut prin multe atrocități, asedii și catastrofe naturale. Pelerinii au ajuns o pradă ușoară pentru bandiți. Deși stăpânit de patru secole de musulmani, Orașul Sfânt și Biserica Sfântului Mormânt au fost într-un mare pericol. Moartea a bântuit cu atâta furie, încât armenii au creat chiar o titulatură - mahdesi - dată pelerinilor care văzuseră moartea pe drum. A fost echivalentul lor pentru hadji-ul musulman.
Urban al II-lea a fost fiul unor nobili francezi. A fost cleric și călugăr la mănăstirea Cluny. A devenit papă într-o perioadă în care papalitatea a fost la un pas de prăbușire din cauza luptelor pentru putere cu împăratul Germaniei, Henric al IV-lea.
1 din 7
În perioada în care Urban a încercat să își consolideze puterea, împăratul bizantin Alexios I Comnenul a trimis o cerere de ajutor militar. El a cerut ca papa să trimită câteva contingente de mercenari și poate o mică armată care să îl ajute să respingă amenințarea Islamului. Astfel s-a născut în mintea papei ideea unei cruciade.
2 din 7
La Clermont, mulțimea i-a răspuns papei „Deus le volt!” adică „Așa vrea Dumnezeu!”. Predica lui Urban a avut un succes răsunător. Pe parcursul următoarelor luni, papa a continuat cu un turneu de propovăduire. Acesta i-a purtat mesajul de-a lungul și de-a latul Franței.
3 din 7
Cea mai mare adunare clericală din timpul pontificatului lui Urban a avut loc la Clermont. Acolo el a chemat Apusul la arme pentru atingerea a două scopuri. Primul obiectiv a fost ajutarea Bizanțului în fața unei presupuse invazii musulmane. Cel de-al doilea obiectiv a fost cucerirea Ierusalimului.
4 din 7
Mulți predicatori populari și adesea neautorizați au început să proclame chemarea la cruciadă în toată Europa. Din această cauză au existat discrepanțe între concepțiile oficiale și cele populare despre războiul sfânt. Mulți cruciați au considerat că li s-au dat garanții sigure pentru mântuirea cerească prin participarea la cruciadă. Mulți au crezut că cei care au murit în timpul campaniei au devenit sfinți martiri.
5 din 7
Cel mai vestit și deosebit predicator popular a fost Petru Eremitul. Acesta a fost văzut de către săraci ca un sfânt. Adepții săi au strâns firele din blana catârului său ca pe niște relicve. Apelul său a strâns o armată de circa 15.000 de persoane. Această forță, formată mai ales din oameni săraci, a devenit cunoscută sub numele de „cruciada țăranilor sau a săracilor”.
6 din 7
În predica lui Urban, musulmanii au fost descriși ca niște sălbatici. El a descris modul în care turcii „îi măcelăresc și îi capturează pe mulți [greci], distrugând biserici și pustiind împărăția lui Dumnezeu.” El a susținut că pelerinii creștini au fost maltratați și exploatați de musulmani în Țara Sfântă.
7 din 7
Papa Urban al II-lea nu a inventat termenul de cruciadă. Expediția pe care a inițiat-o la Clermont a fost atât de nouă încât nu a existat un cuvânt prin care să fie descrisă. Contemporanii au numit-o iter, călătorie, sau peregrinatio, pelerinaj. A apărut apoi termenul de crucesignatus adică persoană care poartă semnul crucii. Ulterior s-a adoptat termenul francez de croisade cu sensul de drumul crucii.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
Cruciadele între sacru și profan
O cruciadă este definită de trei elemente esențiale: acordul papalității, jurământul cruciatului și indulgențele. Toate cruciadele au fost anunțate prin predică, cei care participau fiind considerați martiri dacă mureau sau curățați de păcate dacă supraviețuiau. Cruciadele au redeșteptat, în același timp, în Islam atașamentul față de cauza Jihadului - Războiul Sfânt.
Cruciada a doua
Cruciada a doua a fost declanşată de cucerirea Edessei de către despotul turc Zangi. Înfrângerea bruscă, neprevăzută, i-a speriat pe franci și a evaporat sentimentul de invincibilitate al creștinilor. Cruciada a doua a marcat o creștere a tensiunilor dintre bizantini și cruciați pentru că în timpul traversării Bizanțului multe orașe au fost jefuite de bunuri culturale și economice.
Cruciada a treia
Lumea musulmană și-a găsit propriul campion în persoana lui Saladin. El a reușit să unifice Asia Mică, Siria și Egiptul devenind cel mai important factor de decizie în Orient. Cruciada a treia a fost marcată de confruntări armate legendare cum sunt cele de la Hattin și Accra. A însemnat ascensiunea și intrarea în legendă a lui Richard Inimă de Leu.
Cruciada a patra
Moartea lui Saladin a dus la dispariția unității lumii musulmane și a încurajat noi proiecte occidentale în Orient. Papa Inocențiu al III-lea a susținut cruciada sperând să impună hegemonia pontificatului roman asupra întregii creștinătăți. Cruciada a patra a marcat o primă distanțare față de idealurile inițiale și orientarea spre obiective pragmatice imediate. Cruciada a patra a marcat separarea dintre Biseria de Răsărit și cea Apuseană.
Cruciada a cincea și a șasea
Deciziile greșite au transformat cruciada a cincea într-un dezastru. Speranțele creștinilor s-au îndreptat către împâratul german Frederic al II-lea. Acesta a optat pentru o „cruciadă a diplomației” și a încheiat un tratat de pace în urma căruia Ierusalimul revenea creștinilor. Ideea de cruciadă își începuse declinul în lumea occidentală.
Cruciada a șaptea și a opta
Aceste cruciade au stat sub semnul regelui francez Ludovic al IX-lea care a fost, de altfel, sanctificat și a devenit cunoscut sub numele de Ludovic cel Sfânt. Imaginea sa este emblematică pentru amurgul ideii de cruciadă. Cu toate eforturile și pregătirile minuțioase, creștinii au pierdut și ultimele posesiuni din Țara Sfântă odată cu căderea Accrei.
- Thomas Asbridge, Cruciadele, Istoria războiului pentru eliberarea Pământului Sfânt, Editura Polirom, 2011
- Simon Sebag Montefiore, Ierusalimul, biografia unui oraș, Editura Trei, 2012
- Al. Florin Platon, Laurențiu Rădvan, Bogdan Petru Maleon, O istorie a Europei de Apus în Evul Mediu, Editura Polirom, 2012
- Cristina Todor