Cruciada a patra
Dezintegrarea Imperiului Bizantin
Moartea lui Saladin a dus la dispariția unității lumii musulmane. Urmașii săi au intrat într-o dispută acerbă pentru moștenire. Acest lucru a încurajat noi proiecte occidentale în Orient. Diminuarea teritoriilor latine din Levant a grăbit planurile pentru o nouă cruciadă.
1 din 3
Și lumea occidentală a trecut prin transformări. Ele au influențat modul în care omul medieval s-a raportat la ideea de cruciadă. Urbanizarea accelerată a modificat structura populației și a stimulat mobilitatea socială. A sporit puterea negustorilor. În regiuni, cum ar fi Franța, autoritatea monarhică centrală a devenit mai puternică.
2 din 3
Biserica latină și-a reafirmat dreptul de a conduce mișcarea cruciată. Ea a preluat controlul recrutării, al finanțării și al conducerii. Creștinii urmau nu doar să alunge Islamul din Ierusalim, ci și să contribuie la purificarea întregii creștinătăți occidentale pedepsite de Dumnezeu pentru păcatele sale
3 din 3
S-au schimbat și practicile legate de penitență. Oamenii au început să considere mai important modul în care gândea, simțea sau credea cineva cu adevărat decât manifestările exterioare ale credinței. Pelerinajul fizic, una dintre pietrele de temelie ale cruciadelor, a început să aibă o semnificație mai redusă. A contat mai mult pocăința sinceră.
Cel mai activ și entuziast susținător al organizării unei noi cruciade a fost papa Inocențiu al III-lea. A ocupat scaunul pontifical la vârsta de 37 de ani, însuflețit de ambiție. Papa a provenit dintr-o familie romană aristocrată cu legături politice și ecleziastice excelente în Italia centrală. A frecventat cele mai renumite centre de învățătură din Europa. A studiat dreptul canonic la Bologna și teologia la Paris. Papa a introdus noi taxe pentru finanțarea cruciadei și a trimis o serie de leagați papali care să-i reprezinte interesele. Totuși, aceste măsuri nu au avut efectul scontat. Caracterul autoritar al acestor măsuri au îndepărtat monarhii europeni de cauze lui Inocențiu.
1 din 7
Inocențiu al III-lea s-a considerat locțiitorul pământean al lui Hristos. A socotit că menirea lui este să conducă întreaga creștinătate, nu doar pe cea occidentală. Se considera deasupra regilor și împăraților. Și-a dorit să folosească această putere pentru recucerirea Ierusalimului.
2 din 7
Papa a identificat două cauze principale ale eșecului celei de-a treia cruciade. Pe de o parte, o pedeapsă a lui Dumnezeu pentru păcatele manifeste ale întregii creștinătăți latine. Europa trebuia purificată sub autoritatea Romei și curățată de plaga ereziei. Pe de altă parte, a trebuit modificat modul defectuos de organizare și gestionare a cruciadei. El a considerat că au participat prea mulți oameni nepotriviți, că finanțarea a fost prea redusă și că expediția a fost condusă ineficient.
3 din 7
Papa a introdus o serie de măsuri inovatoare care să îi asigure conducerea cruciadei. Sub Ioncențiu, recompensa spirituală sau indulgența oferită cruciaților a fost reconfigurată și reconfirmată. Celor care au îmbrățișat cauza crucii li s-a promis cu fermitate „iertarea completă a păcatelor” și au fost asigurați că serviciul militar îi absolvă de orice pedeapsă, pe Pământ, și în viața de apoi.
4 din 7
Indulgența lui Inocențiu a diferențiat atent forța purificatoare a războiului sfânt de lucrările fizice ale omului. Nu s-a mai sugerat că suferințele și dificultățile îndurate pe parcursul expediției au rolul de a salva sufletul. Dumnezeu răsplătea, prin intermediul indulgenței, faptele meritorii ale participanților.
5 din 7
Papa a impus și noi taxe. Colectarea acestora a asigurat finațarea cruciadei. A fost impusă o taxă de 1/40 anual pe veniturile ecleziastice și un impozit de zece procente din venitul papalității. Papa a impus plasarea de cutii pentru donații în bisericile din întreaga Europă. El a sugerat că aceste daruri monetare le vor aduce binefăcătorilor o indulgență asemănătoare cu cea de care se bucurau cruciații înșiși.
6 din 7
Inocențiu a desemnat legați papali care să îi reprezinte interesele și să monitorizeze războiul sfânt. A insituit limite precise cu privire la cine avea voie să predice cruciada. L-a cooptat pe Fulk de Neuilly, renumit evaghelist francez, pentru a face public apelul la cruciadă.
7 din 7
Măsurile papei nu au avut efectul scontat. Tonul absolutist folosit nu a favorizat colaborarea între Biserică și liderii seculari ai lumii laice. Regii au fost văzuți ca pioni, nu ca egali. Au fost prea ocupați cu lupta pentru putere. După moartea lui Richard Inimă de Leu, Ioan, noul rege al Angliei, s-a luptat să-și impună autoritatea. Și în Germania au existat conflicte permanente pentru putere. Filip al II-lea al Franței a fost preocupat de situația din Anglia și a sugerat că nu va participa la cruciadă.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
Cruciadele între sacru și profan
O cruciadă este definită de trei elemente esențiale: acordul papalității, jurământul cruciatului și indulgențele. Toate cruciadele au fost anunțate prin predică, cei care participau fiind considerați martiri dacă mureau sau curățați de păcate dacă supraviețuiau. Cruciadele au redeșteptat, în același timp, în Islam atașamentul față de cauza Jihadului - Războiul Sfânt.
Prima cruciadă
Particularitatea primei cruciade a fost numărul mare de participanți. Au existat două corpuri expediționare. Ele au fost cunoscute sub numele de cruciada săracilor și cruciada nobiliară. Cucerirea Ierusalimului a alimentat entuziasmul generațiilor viitoare pentru această formă de război religios.
Cruciada a doua
Cruciada a doua a fost declanşată de cucerirea Edessei de către despotul turc Zangi. Înfrângerea bruscă, neprevăzută, i-a speriat pe franci și a evaporat sentimentul de invincibilitate al creștinilor. Cruciada a doua a marcat o creștere a tensiunilor dintre bizantini și cruciați pentru că în timpul traversării Bizanțului multe orașe au fost jefuite de bunuri culturale și economice.
Cruciada a treia
Lumea musulmană și-a găsit propriul campion în persoana lui Saladin. El a reușit să unifice Asia Mică, Siria și Egiptul devenind cel mai important factor de decizie în Orient. Cruciada a treia a fost marcată de confruntări armate legendare cum sunt cele de la Hattin și Accra. A însemnat ascensiunea și intrarea în legendă a lui Richard Inimă de Leu.
Cruciada a cincea și a șasea
Deciziile greșite au transformat cruciada a cincea într-un dezastru. Speranțele creștinilor s-au îndreptat către împâratul german Frederic al II-lea. Acesta a optat pentru o „cruciadă a diplomației” și a încheiat un tratat de pace în urma căruia Ierusalimul revenea creștinilor. Ideea de cruciadă își începuse declinul în lumea occidentală.
Cruciada a șaptea și a opta
Aceste cruciade au stat sub semnul regelui francez Ludovic al IX-lea care a fost, de altfel, sanctificat și a devenit cunoscut sub numele de Ludovic cel Sfânt. Imaginea sa este emblematică pentru amurgul ideii de cruciadă. Cu toate eforturile și pregătirile minuțioase, creștinii au pierdut și ultimele posesiuni din Țara Sfântă odată cu căderea Accrei.
- Thomas Asbridge, Cruciadele, Istoria războiului pentru eliberarea Pământului Sfânt, Editura Polirom, 2011
- Simon Sebag Montefiore, Ierusalimul, biografia unui oraș, Editura Trei, 2012
- Al. Florin Platon, Laurențiu Rădvan, Bogdan Petru Maleon, O istorie a Europei de Apus în Evul Mediu, Editura Polirom, 2012
- Cristina Todor