- 1. General
- 2. Participanți și planuri
- 3. Asediul orașului Damietta
- 4. Urmările cuceririi orașului Damietta
- 5. Campania împotriva orașului Mansura
- 6. Frederic al II-lea
- 7. Începutul celei de-a șasea cruciade
- 8. Cedarea Orașului Sfânt de către musulmani
- 9. Urmările acordului dintre Frederic al II-lea și al-Kamil
Cruciada a cincea și a șasea
Decizii greșite și un eșec răsunător, cruciada lui Frederic al II-lea
Papa Inocențiu al III-lea, inițiatorul celei de-a patra cruciade, nu a renunțat la ideea eliberării Ierusalimului de sub stăpânirea musulmană. Cucerirea Constantinopolului și eșecul celei de-a patra cruciade nu i-au diminuat interesul față de războiul sfânt. În ciuda incertitudinilor sale legate de întemeierea Romaniei pe locul fostului Imperiu Bizantin, Inocențiu a considerat că noul imperiu latin are nevoie de protecție pentru a putea juca un rol important în lupta pentru Țara Sfântă. A avut loc și așa zisa cruciadă a copiilor. Cruciada copiilor nu a fost o cruciadă oficială pentru că nu a primit aprobare papală. Inocențiu a murit înaintea proclamării cruciadei.
1 din 6
Papa a rezolvat alte conflicte înaintea organizării noii expediții în Țara Sfântă. Au fost lansate expediții împotriva livilor păgâni din zona Mării Baltice și a maurilor almohazi din Spania. Papa a inițiat și așa numita cruciadă albigensiană împotriva ereticilor catari din sud-estul Franței. El a oferit acestor conflicte statutul de cruciadă ceea ce a distras Occidentul de la lupta pentru Ierusalim.
2 din 6
Cruciada copiilor a arătat că un apel din partea crucii a avut încă forța de a impresiona masele. De aceea papa a reorientat întreaga forță a entuziasmului cruciat spre recucerirea Ierusalimului. El a încercat să reglementeze predicile care au propovăduit a cincea cruciadă. A desemnat grupuri de clerici care au chemat la arme și a numit administratori regionali pentru supravegherea campaniilor de recrutare. A încurajat realizarea unor manuale de predici model și a stabilit reguli foarte clare cu privire la ținerea predicilor.
3 din 6
Inocențiu a renunțat la ideea unei armate de profesioniști. El a declarat că tot mai mulți oameni trebuie încurajați să se mobilizeze, indiferent de pregătirea lor, pentru războiul sfânt. A anunțat că cei care nu pot lupta personal, își pot ține jurământul de cruciați prin intermediul plății unei sume de bani, contra unei recompense religioase. Această măsură a permis dezvoltarea unui sistem vast de indulgențe care a devenit unul dintre principalele motive de critică la adresa catolicismului și un factor principal în apariția Reformei.
4 din 6
Cauza cruciadelor a câștigat, însă, noi adepți. Grupuri mari de copii și de tineri adulți din nordul Franței și din Germania s-au dedicat spontan cauzei cruciadelor. S-a născut așa numita „cruciadă a copiilor”. Doi băieți, un cioban francez din Vendome, numit Ștefan din Cloyes și Nicolae din Koln au mobilizat mulțimi mari de tineri care i-au urmat spre Țara Sfântă.
5 din 6
Inițiatorii cruciadei copiilor au susținut că, fiind fără de păcat, copiii vor învinge Islamul, vor recuceri Ierusalimul și vor recupera Sfânta Cruce. Soarta celor mai mulți copii participanți la această aventură a rămas incertă datorită surselor neclare și evazive. S-a aflat că o parte s-a întors, o parte a pornit spre Levant. Au murit pe drum de foame și de sete, iar unii au fost vânduți ca sclavi.
6 din 6
Al patrulea Conciliu ecleziastic Lateran, unul de amploare, a prilejuit o nouă chemare la arme. Inocențiu a murit înainte de începerea celei de-a cincea cruciade. Honorius al III-lea a fost ales succesor. Acesta a proclamat războiul sfânt și Jacques de Vitry a fost însărcinat să îl predice în Siria și în Palestina.
La chemarea papei Honorius al III-lea, au pornit spre Orient Leopold al VI-lea, ducele Austriei și Andrei al II-lea, regele Ungariei. După câteva raiduri neconcludente, li s-au adăugat cruciați frizoni și germani, Jean de Brienne cu pretenții la titlul de rege al Ierusalimului, cavaleri templieri și ospitalieri, baroni franci din Levant și Jacques de Vitry, episcopul de Accra. Scopul cruciadei a fost cucerirea Ierusalimului. Cruciații au decis să se îndrepte mai întâi înspre Egipt. Acolo se dorea cucerirea orașului Damietta.
1 din 3
Deși scopul declarat al expediției a fost cucerirea Ierusalimului, cruciații au hotărât să se îndrepte spre Egipt pentru că (după cum a notat Jacques de de Vitry), Egiptul este o „țară fertilă și cea mai bogată din Orient, de la care provine puterea și bogăția sarazinilor, care le permite dominarea teritoriilor noastre, iar după ce cucerim această țară, putem recuceri ușor întreg regatul Ierusalimului.”
2 din 3
Dezamăgit și bolnav, regele Ungariei a revenit în Europa, iar conducerea a fost preluată de Jean de Brienne, regele Ierusalimului. Acesta a adoptat planul cuceririi Egiptului. Principalul obiectiv a devenit cucerirea orașului Damietta, „cheia întregului Egipt”, situat la aproximativ 150 de kilometri de Cairo.
3 din 3
Orașul Damietta a fost foarte bine fortificat. A fost înconjurat de trei rânduri de ziduri și de un șanț de apă lat și adânc, situat în afara zidului exterior. Al doilea rând de ziduri a fost fortificat printr-un complex de douăzeci și opt de turnuri. Era situat între malul estic al Nilului și o întindere mare de apă sărată, cunoscută sub numele de lacul Mansallah.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
Cruciadele între sacru și profan
O cruciadă este definită de trei elemente esențiale: acordul papalității, jurământul cruciatului și indulgențele. Toate cruciadele au fost anunțate prin predică, cei care participau fiind considerați martiri dacă mureau sau curățați de păcate dacă supraviețuiau. Cruciadele au redeșteptat, în același timp, în Islam atașamentul față de cauza Jihadului - Războiul Sfânt.
Prima cruciadă
Particularitatea primei cruciade a fost numărul mare de participanți. Au existat două corpuri expediționare. Ele au fost cunoscute sub numele de cruciada săracilor și cruciada nobiliară. Cucerirea Ierusalimului a alimentat entuziasmul generațiilor viitoare pentru această formă de război religios.
Cruciada a doua
Cruciada a doua a fost declanşată de cucerirea Edessei de către despotul turc Zangi. Înfrângerea bruscă, neprevăzută, i-a speriat pe franci și a evaporat sentimentul de invincibilitate al creștinilor. Cruciada a doua a marcat o creștere a tensiunilor dintre bizantini și cruciați pentru că în timpul traversării Bizanțului multe orașe au fost jefuite de bunuri culturale și economice.
Cruciada a treia
Lumea musulmană și-a găsit propriul campion în persoana lui Saladin. El a reușit să unifice Asia Mică, Siria și Egiptul devenind cel mai important factor de decizie în Orient. Cruciada a treia a fost marcată de confruntări armate legendare cum sunt cele de la Hattin și Accra. A însemnat ascensiunea și intrarea în legendă a lui Richard Inimă de Leu.
Cruciada a patra
Moartea lui Saladin a dus la dispariția unității lumii musulmane și a încurajat noi proiecte occidentale în Orient. Papa Inocențiu al III-lea a susținut cruciada sperând să impună hegemonia pontificatului roman asupra întregii creștinătăți. Cruciada a patra a marcat o primă distanțare față de idealurile inițiale și orientarea spre obiective pragmatice imediate. Cruciada a patra a marcat separarea dintre Biseria de Răsărit și cea Apuseană.
Cruciada a șaptea și a opta
Aceste cruciade au stat sub semnul regelui francez Ludovic al IX-lea care a fost, de altfel, sanctificat și a devenit cunoscut sub numele de Ludovic cel Sfânt. Imaginea sa este emblematică pentru amurgul ideii de cruciadă. Cu toate eforturile și pregătirile minuțioase, creștinii au pierdut și ultimele posesiuni din Țara Sfântă odată cu căderea Accrei.
- Al. Florin Platon, Laurențiu Rădvan, Bogdan Petru Maleon, O istorie a Europei de Apus în Evul Mediu, Ed. Polirom, 2010
- Thomas Asbridge, Cruciadele, Editura Polirom, 2011
- Simon Sebag Montefiore, Ierusalimul, Biografia unui oraș, Editura Trei, 2012
- Cristina Todor