Cruciada a șaptea și a opta
Între victorie și înfrângere, amurgul ideii de cruciadă
Cauza cruciată a pierdut adepți după a șasea cruciadă. O mare parte din vină revine papalității care s-a concentrat pe conflictele din Europa. Redirecționarea armatelor de către Roma către vestul Europei, Iberia și Marea Baltică a slăbit forțele militare capabile de participare la o cruciadă în Orient. Acordarea titlului de cruciați și indulgențele participanților la aceste conflicte europene au dat o lovitură în plus ideii clasice de cruciadă. În Orient au existat o serie de conflicte între creștini și musulmani. Ierusalimul a fost prădat de către tătari. Regele Franței, Ludovic al IX-lea a fost singurul monarh care a răspuns chemării papale.
1 din 6
Între cruciada a șasea și cea de-a șaptea s-au mai organizat Cruciadele baronilor, două expediții mai mici. Campaniile s-au bucurat de succes. Prin diplomație și forță, s-a reușit recuperarea Galileei și refortificarea Ascalonului. Acest lucru a fost posibil și datorită luptelor dintre urmașii sultanului Al-Kamil, decedat între timp.
2 din 6
La Ierusalim, nobilimea levantină s-a revoltat împotriva autorității lui Frederic al II-lea. Nobilii au refuzat recunoașterea lui Conrad ca rege al Ierusalimului. Conrad a murit tânăr, iar coroana Ierusalimului a fost moștenită de fiul său minor, Conradin, care a fost decapitat la vârsta de 16 ani. Puterea reală asupra orașului a revenit aristocrației regale a Ciprului.
3 din 6
Ierusalimul a căzut în fața atacului-surpriză inițiat de trupele lui Berke Han. Acestea au fost o hoardă de jefuitori tătari, călăreți nomazi din Asia Centrală, vânați de noul imperiu mongol. Mii de creștini au fugit din oraș spre coastă. Au reușit să ajungă la Jaffa în jur de 300 de persoane. Restul au fost uciși de musulmani sau de bandiți.
4 din 6
Francii rămași în Ierusalim au fost învinși cu ușurință. Călăreții tătari și-au croit drum cu sabia pe străzile orașului și au intrat cu forța în mănăstirea armeană unde i-au ucis pe călugări. Au distrus și au incendiat Sfântul Mormânt. Au decapitat și eviscerat preoții în fața altarului. Au spart piatra de la intrarea în mormântul lui Iisus. Au dezgropat trupurile regilor Ierusalimului și le-au distrus sarcofagele. După ce au distrus orașul, tătarii au plecat către Gaza unde s-a întâlnit cu o armată musulmană din Egipt.
5 din 6
Levantinii au strâns o armată puternică, formată din circa 2.000 de cavaleri și 10.000 de infanteriști. S-au aliat cu emirul din Homs și cu Ismail din Damasc încercând învingerea trupelor tătare și egiptene. Lipsa de prevedere și coordonare au dus însă la un eșec usturător pentru creștini. Au scăpat doar 36 de cavaleri Templieri din 348. Comandantul Templierilor a fost luat prizonier, cel al Ospitalierilor a fost ucis.
6 din 6
A doua cădere a Ierusalimului nu a mai stârnit emoții puternice în Europa. Papa Ioncențiu al IV-lea a fugit din Italia la Lyon, datorită conflictului cu Frederic al II-lea pe care l-a excomunicat din nou. Regele Henric al III-lea al Angliei a fost preocupat de conflictul său cu nobilii englezi care au devenit mult prea puternici. Astfel, la chemarea papei la o nouă cruciadă nu a răspuns decât regele Franței, Ludovic al IX-lea, canonizat ulterior de Biserica romană drept sfânt. Pentru că a șaptea și a opta cruciadă l-au avut drept protagonist, cele două sunt tratate, de regulă, împreună de către istorici.
Sursele cele mai importante pentru cunoașterea vieții lui Ludovic al IX-lea sunt biografia lui Jean de Joinville (intitulată Viața Sfântului Ludovic) și biografiile scrise de Geoffrey de Beaulieu și William de Chartres. Scrierile acestora sunt importante pentru că l-au cunoscut personal pe rege și i-au fost consilieri, prieteni apropiați și confidenți. Ludovic a fost încoronat la 12 ani, după moartea tatălui său. Mama sa a asigurat într-o fază inițială regența. Ludovic a fost un creștin devotat care a știut să obțină loialitatea oamenilor săi.
1 din 3
Ludovic al IX-lea a fost fiul lui Ludovic al VIII-lea și al lui Blanche de Castilia. Moartea tatălui său a survenit când avea doar 12 ani. A preluat tronul. Mama sa și-a asumat regența. Blanche a fost foarte influentă. Ludovic s-a desprins cu greu de umbra copleșitoare a mamei sale.
2 din 3
Înalt, slab, cu pielea deschisă la culoare, blond, Ludovic a fost un creștin devotat. A devenit celebru prin participarea zilnică la slujbă și marele interes pentru ceremonii. A fost preocupat de artă și arhitectură. Capela lui personală din Paris este o capodoperă a stilului gotic. Se consideră că el a comandat Biblia Morgane, o capodoperă a picturii medievale.
3 din 3
Regele a fost condus de principiile cavalerești ale epocii, axate pe onoare, justiție și obligație. Trupelor sale le-a inspirat loialitatea și fidelitatea. Le-a asigurat bunăstarea și un moral ridicat. Pentru Ludovic, cruciada a fost o modalitate de îndeplinire a datoriei față de Dumnezeu, dar și un mod de sporire a propriei reputații.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
Cruciadele între sacru și profan
O cruciadă este definită de trei elemente esențiale: acordul papalității, jurământul cruciatului și indulgențele. Toate cruciadele au fost anunțate prin predică, cei care participau fiind considerați martiri dacă mureau sau curățați de păcate dacă supraviețuiau. Cruciadele au redeșteptat, în același timp, în Islam atașamentul față de cauza Jihadului - Războiul Sfânt.
Prima cruciadă
Particularitatea primei cruciade a fost numărul mare de participanți. Au existat două corpuri expediționare. Ele au fost cunoscute sub numele de cruciada săracilor și cruciada nobiliară. Cucerirea Ierusalimului a alimentat entuziasmul generațiilor viitoare pentru această formă de război religios.
Cruciada a doua
Cruciada a doua a fost declanşată de cucerirea Edessei de către despotul turc Zangi. Înfrângerea bruscă, neprevăzută, i-a speriat pe franci și a evaporat sentimentul de invincibilitate al creștinilor. Cruciada a doua a marcat o creștere a tensiunilor dintre bizantini și cruciați pentru că în timpul traversării Bizanțului multe orașe au fost jefuite de bunuri culturale și economice.
Cruciada a treia
Lumea musulmană și-a găsit propriul campion în persoana lui Saladin. El a reușit să unifice Asia Mică, Siria și Egiptul devenind cel mai important factor de decizie în Orient. Cruciada a treia a fost marcată de confruntări armate legendare cum sunt cele de la Hattin și Accra. A însemnat ascensiunea și intrarea în legendă a lui Richard Inimă de Leu.
Cruciada a patra
Moartea lui Saladin a dus la dispariția unității lumii musulmane și a încurajat noi proiecte occidentale în Orient. Papa Inocențiu al III-lea a susținut cruciada sperând să impună hegemonia pontificatului roman asupra întregii creștinătăți. Cruciada a patra a marcat o primă distanțare față de idealurile inițiale și orientarea spre obiective pragmatice imediate. Cruciada a patra a marcat separarea dintre Biseria de Răsărit și cea Apuseană.
Cruciada a cincea și a șasea
Deciziile greșite au transformat cruciada a cincea într-un dezastru. Speranțele creștinilor s-au îndreptat către împâratul german Frederic al II-lea. Acesta a optat pentru o „cruciadă a diplomației” și a încheiat un tratat de pace în urma căruia Ierusalimul revenea creștinilor. Ideea de cruciadă își începuse declinul în lumea occidentală.
- Al. Florin Platon, Laurențiu Rădvan, Bogdan Petru Maleon, O istorie a Europei de Apus în Evul Mediu, Ed. Polirom, 2010
- Thomas Asbridge, Cruciadele, Editura Polirom, 2011
- Simon Sebag Montefiore, Ierusalimul, biografia unui oraș, Editura Trei, 2012
- Cristina Todor