- 1. General
- 2. Filip al II-lea și ascensiunea Macedoniei
- 3. Înaintarea lui Filip în Grecia
- 4. Tânărul Alexandru
- 5. Alexandru în Grecia și Balcani
- 6. Generalii lui Alexandru și falanga macedoneană
- 7. Campaniile din Asia Mică
- 8. Bătălia de la Granicos
- 9. Bătălia de la Issos
- 10. Tratativele cu perșii. Cucerirea Egiptului
- 11. Continuarea campaniei împotriva perșilor
- 12. Satrapiile orientale
- 13. Alexandru, rege persan
- 14. Cucerirea Indiei și a Golfului Persic
- 15. Nemulțumirile soldaților macedoneni
- 16. Ultimii ani
- 17. Moartea și moștenirea lăsată de Alexandru cel Mare
- 18. Organizarea imperiului
Macedonia și Alexandru Macedon
Macedonia se află în nordul Greciei. Numele vine de la grecescul makednos care înseamnă înalt. Așadar, numele de Macedonia înseamnă țara oamenilor înalți sau țara muntoasă. Ținutul Macedoniei este situat în jurul golfului Termaic, între lanțul muntos al Pindului și cursul inferior al râului Strimon.
1 din 7
Problema originii macedonenilor este încă discutată de către specialiști. Unii îi consideră greci, alții cred că aceștia aveau altă origine etnică. Grecii antici i-au considerat întotdeauna barbari. Descoperirile arheologice arată că indiferent dacă aceștia erau sau nu greci, au suferit de timpuriu un proces de elenizare foarte profund.
2 din 7
Sediul regatului macedonean se găsea la Aigai. Autoritatea regilor macedoneni se întindea și peste ținuturile din nordul și nord estul Golfului Termaic, precum și spre vest unde se aflau triburile illyre. În nord, Macedonia se învecina cu peonii, populație de origine tracă pe care regii macedoneni o țineau cu greu în frâu.
3 din 7
Societatea macedoniană nu a evoluat în același ritm cu cetățile grecești. Resursele limitate și lipsa accesului la mare au făcut ca societatea să fie în continuare așezată pe baze patriarhale. Ocupațiile principale ale locuitorilor erau creșterea vitelor și agricultura. Cine încă nu omorâse un mistreț la vânătoare și un bărbat la război, nu era considerat un bărbat adevărat.
4 din 7
În fruntea statului se afla un rege din familia Argeazilor. Monarhia era ereditară, dar se deosebea de monarhiile orientale prin faptul că monarhul nu era de drept divin și nu avea putere absolută. Regii se numeau Argeiazi deoarece ei considerau că erau originari din Argos-ul grecesc. Acolo se presupune că ar fi avut cândva un domeniu.
5 din 7
Regele macedonean era primus inter pares adică „primul dintre egali”. El conducea statul sprijinit de o puternică aristocrație. Membrii acesteia se numeau hetairoi adică „tovarăși ai regelui”. Aceștia asigurau și cavaleria în caz de conflict. Poporul, format îndeosebi din țărani, îi asigurau regelui infanteria - pezetairii.
6 din 7
Macedonia era o monarhie militară în care puterea regelui se baza pe relațiile de amiciție cu marea nobilime și pe devotamentul și credința țăranilor soldați. Pentru a putea domni în chip legal, regele trebuia să primească acceptul acestora. Este o regulă de la care monarhia macedoneană nu s-a abătut niciodată.
7 din 7
Nu există o narațiune continuă despre istoria timpurie a Macedoniei. Primele informații demne de încredere datează din tipul războaielor medice când Macedonia a intrat în atenția istoricilor greci. Herodot și Tucidide ne dau câteva nume de regi și realizări ale acestora. Cele mai cunoscute nume sunt Alexandros I, Archelaos și Perdiccas al III-lea.
Regatul Macedoniei Antice a cunoscut o creștere treptată a puterii începând cu secolul 8 î.Hr., până în timpul domniei lui Filip al II-lea, în anul 359 î. Hr. Deși a pornit de la origini umile, Regatul Macedoniei, prin Filip al II-lea și mai târziu fiul său Alexandru cel Mare, a constituit motorul de răspândire a culturii elene în lumea antică. În timpul regelui Filip al II-lea, Macedonia a devenit cea mai mare putere din Peninsula Balcanică, impunându-și hegemonia și asupra cetăților grecești.
1 din 7
Există mai multe teorii cu privire la fondarea Regatului Macedon, însă potrivit lui Herodot și altor istorici, prima dinastie macedoneană a fost înființată de trei frați din orașul Argos, care au ajuns în zona câmpiilor din nord-estul Greciei și au reușit să supună și să unească clanurile locale.
2 din 7
Filip a asigurat Macedoniei accesul liber la Marea Egee. El a profitat de problemele finaciare ale Atenei care controla zona prin alianța sa cu cetățile Pydna și Metone și prin pozițiile deținute în Calcidica. El a cucerit Amfipolis-ul, Pydna, Potideea și Metone. În timpul asediului asupra Metonei, Filip și-a pierdut un ochi.
3 din 7
La vârsta de 24 de ani, Filip a devenit tutorele lui Amyntas, fiul lui Perdiccas al III-lea. Filip, în calitate de frate mai mic al lui Perdiccas a fost o perioadă ostatic la Teba. Acolo l-a cunoscut pe Epaminondas, generalul și omul de stat teban, pe care Cicero l-a numit ”primul om al Greciei” și pe care Montaigne l-a considerat drept unul dintre cei mai valoroși oameni care au trăit vreodată. Filip avea excepționale calități militare și politice. El a reușit să elimine rapid toți pretendenții la domnie și grație unor succese militare obținute în nordul Macedoniei împotriva illirilor și peonilor a fost recunoscut ca rege de armata sa.
4 din 7
În Tracia a cucerit orașul Cremides, o colonie a insulei Thassos, pe care l-a rebotezat Filipi. A instalat în oraș o garnizoană puternică pentru că în apropiere se aflau importante mine de aur. Cu aurul extras de aici și-a finanțat majoritatea expedițiilor militare.
5 din 7
Filip s-a implicat și în războaiele sacre grecești. Se numesc războaie sacre pentru că pretextele izbucnirii lor au fost de natură religioasă. El a invadat Tesalia, dar a fost învins de două ori de focidieni sub comanda lui Onomarchos. Filip și-a luat însă revanșa în vara următoare. El devine stăpân peste Tesalia și se bucură de un prestigiu din ce în ce mai mare.
6 din 7
Filip a reorganizat armata macedoneană. El a ridicat infanteriștii în rang, nominal, și le-a oferit pământ în zona orașelor nou formate. Le asigura, astfel, un venit permanent ceea ce permitea să fie antrenați și mobilizați ca o armată permanentă. A introdus ideea de război cu arme combinate. Armata a devenit mult mai flexibilă și capabilă să lupte cu adversari diferiți.
7 din 7
Dorința lui Filip de a înainta în Grecia Centrală nu s-a materializat. La Termopile a fost așteptat de o coaliție puternică formată din atenieni, locuitori din Achaia și spartani sub comanda lui Nausicles. Filip a fost obligat să cedeze și s-a orientat spre Peninsula Calcidică unde a cucerit Olintul. El a eliminat complet controlul Atenei din zonă prin această cucerire.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
Grecia Arhaică
Perioada arhaică a fost epoca în care au apărut și s-au consolidat elemente caracteristice pentru întreaga istorie ulterioară a lumii grecești.
Grecia preelenică
Cea mai reprezentativă civilizație preelenică a fost cea cretană. Descoperirea și punerea în lumină a acestei civilizații se datorează arheologului britanic Arthur John Evans. Acesta a făcut primele săpături la Cnossos.
Războaiele medice
Războaiele medice dintre greci și perși marchează începutul epocii clasice a civilizației antice grecești. Numele de „medice” vine de la Medoi, numele grecesc al perșilor.
Atena în epoca lui Pericle
Considerată perioada de aur a civilizației grecești, epoca clasică este ilustrată cel mai bine de orașul stat Atena, în timpul lui Pericle.
Războiul peloponnesiac
Epoca elenistică
Prin elenism se înțelege iradierea limbii grecești comune, koine, și a civilizației și culturii grecești în lumea euro-asiatică, în secolele IV-I î.Hr. Această perioadă coincide cu apariția regatelor elenistice, puteri politice superioare cetăților stat grecești. Elenismul a avut un caracter universal. Acesta a influențat și a modificat evoluția societăților antice din bazinul Mediteranei și cel pontic, podișul anatolian, Asia și Mesopotamia...
- Pierre Briant, Alexandru cel Mare, Editura Corint, 2001
- Hans Joachim Gehrke, Alexandru cel Mare, Editura All, 2014
- Francois Chamoux, Civilizația elenistică, Editura Merdiane, 1985
- Debra Skelton, Pamela Dell, Empire of Alexander the Great, Chelsea House Publishers, New York, 2009
- Jacob Abbott, Alexander the Great Makers of History, Project Gutenberg Online, 2009
- Ernest A. Wallis Budge, The History of Alexander the Great, Cambridge University Press, Cambridge, 1889
- A. B. Bosworth, Conquest and Empire: The Reign of Alexander the Great, Cambridge University Press, New York, 1988
- Peter Green, Alexander the Great and the Hellenistic Age, Phoenix, London, 2007