- 1. General
- 2. Urmașii lui Alexandru
- 3. Războiul lamaic
- 4. Luptele dintre diadohi
- 5. Formarea statelor elenistice
- 6. Regatul lagid
- 7. Sistemul politico-administrativ al regatului lagid
- 8. Regatul seleucid
- 9. Organizarea regatului seleucid
- 10. Regatul macedonean
- 11. Războaiele romano-macedonene
- 12. Aspecte specifice ale civilizației elenistice
- 13. Armata în epoca elenistică
- 14. Religia
- 15. Știința în epoca elenistică
- 16. Literatura
- 17. Arta
Epoca elenistică
Prin elenism se înțelege iradierea limbii grecești comune, koine, și a civilizației și culturii grecești în lumea euro-asiatică, în secolele IV-I î.Hr. Această perioadă coincide cu apariția regatelor elenistice, puteri politice superioare cetăților stat grecești.
1 din 3
Termenul elenism a fost introdus în vocabularul științific de către istoricul Johann Gustav Droysen și a fost adoptat pe plan internațional. Droysen a fost un istoric german, care, prin lucrarea sa despre Alexandru Macedon, a adus pentru prima oară în discuție rolul personalității în evoluția evenimentelor.
2 din 3
Elenismul a avut un caracter universal. Acesta a influențat și a modificat evoluția societăților antice din bazinul Mediteranei și cel pontic, podișul anatolian, Asia și Mesopotamia până la Indus.
3 din 3
Campaniile militare inițiate de macedoneni și, apoi, războaiele romano-macedonene au amplificat considerabil acest fenomen de proporții grandioase. Statele elenistice au fost, cu excepția Egiptului, monarhii instabile ca durată și întindere. Acest lucru nu a oprit, însă, migrația grecilor spre aceste noi teritorii. Pe urmele mercenarilor au sosit neguțători, meșteșugari, artiști plastici.
Boala care l-a răpus pe Alexandru a fost de scurtă durată și brutală. Evoluția rapidă a acesteia nu i-a permis regelui să numească un succesor. Existau două persoane care puteau fi luate în considerare: fiul legitim al regelui, care nu se născuse încă, și un frate vitreg al lui Alexandru, nelegitim, numit Filip Arridaios. Acesta din urmă era epileptic și arierat mintal. Copilul care urma să se nască era fiul Roxanei, fiica iranianului Oxydates.
1 din 7
Tradiția cerea ca Adunarea macedonenilor liberi, echivalentă cu adunarea oastei, să accepte și să confirme domnia succesorului. În acest context, armata a refuzat să recunoască un stăpân de viță asiatică și l-au proclamat rege pe Filip Arridaios. S-a ajuns la un compromis. Arridaios a fost proclamat rege sub numele de Filip al III-lea și copilul, dacă era de sex masculin, avea să se numească Alexandru al IV-lea. Cei doi urmau să domnească împreună.
2 din 7
Funcțiile în stat și guvernarea districtelor și a satrapiilor s-au împărțit între diadohii lui Alexandru. În Europa, Antipatros a rămas în funcția de strateg. Acesta controla toate regiunile europene dominate de macedoneni, Epirul, Illiria, Tesalia, Tracia, Grecia balcanică. În Asia, guverna Perdiccas, iar Crateros avea sarcina de a păzi viața și integritatea celor doi regi.
3 din 7
La discuțiile legate de succesiune, au participat apropiații lui Alexandru. Erau de față Perdiccas, cel mai înalt demnitar în acel moment, Meleagros, comandantul pedestrimii, Seleucos, comandantul cavaleriei, Cassandros, fiul lui Antipatros, care răspundea împreună cu tatăl său de guvernarea Macedoniei și a Greciei balcanice, Ptolemeu, fiul lui Lagos. S-au alăturat grecul Eumenes, cel mai devotat susținător al ideii de unitate, și Crateros, care se afla în fruntea veteranilor care se întorceau în țară.
4 din 7
Importantă a fost și împărțirea controlului macedonean asupra satrapiilor asiatice. Populația asiatică s-a dovedit liniștită, regretând dispariția lui Alexandru. Ptolemeu s-a ocupat de împărțirea controlului acestor regiuni. Acesta dorea să stăpânească Egiptul, care nu era o satrapie, dar care avea resurse semnificative.
5 din 7
În Asia, s-au mai distins încă două personalități. Antigonos, poreclit Monophtalmos, fiindcă și-a pierdut un ochi, răspundea de podișul anatolian de vest, Frigia, Lycia și Pamfilia. Eumenes se ocupa de Cappadocia, care era guvernată de un satrap pers, Ariarathes, Paflagonia și ținuturile de coastă ale Mării Negre până la Trebizonda, Cappadocia Pontului și Bithinya. Pe aici treceau principalele căi de comunicație dintre Macedonia și Asia Mică.
6 din 7
Comandanții macedoneni, în rândul cărora era doar un singur grec, Eumenes, erau adevărații urmași ai lui Alexandru. Aceștia sunt cunoscuți în istorie sub numele de diadohi, adică moștenitori. Între ei sau între fiii lor s-a jucat, timp de aproape patruzeci de ani, o partidă în care s-au ciocnit ambițiile lor rivale din care s-au născut regatele elenistice.
7 din 7
Ținuturile din sudul Dunării au fost încredințate lui Lysimah, unul dintre cei mai destoinici generali din vechea gardă. Acesta controla, astfel, și strâmtorile care aveau o importanță strategică deosebită.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
Grecia Arhaică
Perioada arhaică a fost epoca în care au apărut și s-au consolidat elemente caracteristice pentru întreaga istorie ulterioară a lumii grecești.
Grecia preelenică
Cea mai reprezentativă civilizație preelenică a fost cea cretană. Descoperirea și punerea în lumină a acestei civilizații se datorează arheologului britanic Arthur John Evans. Acesta a făcut primele săpături la Cnossos.
Războaiele medice
Războaiele medice dintre greci și perși marchează începutul epocii clasice a civilizației antice grecești. Numele de „medice” vine de la Medoi, numele grecesc al perșilor.
Atena în epoca lui Pericle
Considerată perioada de aur a civilizației grecești, epoca clasică este ilustrată cel mai bine de orașul stat Atena, în timpul lui Pericle.
Macedonia și Alexandru Macedon
Războiul peloponnesiac
- M. Vasilescu, Curs de istorie universală
- Adelina Piatkowski, Istoria epocii elenistice, editura Albatros, 1996
- Francois Chamoux, Civilizația elenistică, Editura Meridiane. 1985
- Gabriela Pantiș