Grecia preelenică
autor Elena-Diana Cuzic, septembrie 2016
Cea mai reprezentativă civilizație preelenică a fost cea cretană. Descoperirea și punerea în lumină a acestei civilizații se datorează arheologului britanic Arthur John Evans. Acesta a făcut primele săpături la Cnossos.

Susține financiar History Lapse făcând o donație de $5 (PayPal, credit card sau bitcoin).

bitcoin: 1PpagscXKttC5FidgV2WQNRaBgSPwjvP9Z
Teritoriul Greciei a fost populat încă din cele mai vechi timpuri. Geografia Greciei prezintă o parte insulară și una continentală. Fragmentarea teritorială a avut o influență majoră asupra modului de formare si organizare a cetăților grecești.

Descoperirile arheologice din Attica și Thessalia atestă așezări umane, datând cu 50 000 de ani în urmă, în paleolitic.

În perioada neolitică, comunitățile erau organizate pe triburi. La Sesklo și Dimini, în Thessalia, au fost găsite locuri întărite cu palisade și șanțuri de apărare. S-a dezvoltat ceramica policromă și s-au construit locuințe rectangulare. Metalele erau încă rare.

Cea mai răspândită divinitate era un idol feminin din lut. Acesta era reprezentat șezând sau chircit și evoca fertilitatea.

Se consideră că denumiri ca Pindos, Corinthos sau Larissa și Tilissos își au originea în limbile vorbite de aceste populații.

În perioada următoare, a crescut masiv prelucrarea metalelor. Cuprul era pe primul loc. Grecia a importat cupru, cositor și plumb, îndeosebi din Orientul Apropiat. Odată cu exportatorii, s-au deplasat și populații din Anatolia, ale căror urme se regăsesc și azi.

Civilizațiile orientale și cea egipteană au influențat pregnant culturile de pe teritoriul Greciei.

Cea mai reprezentativă civilizație preelenică a fost cea cretană. Descoperirea și punerea în lumină a acestei civilizații se datorează arheologului britanic Arthur John Evans. Acesta a făcut primele săpături la Cnossos.

Primii locuitori ai Cretei au fost atestați în neolitic. Se presupune că erau originari din Asia Mică. Ulterior, a avut loc un al doilea aflux anatolian. Originalitatea și inventivitatea locuitorilor este vizibilă în formele și decorația vaselor. Locuințele sunt unice pentru această perioadă. Erau orientate spre o curte interioară, care s-a dezvoltat în secolele următoare.

Civilizația care s-a dezvoltat în Cnossos a fost numită de către Evans civilizație minoică. Numele provine de la regele Minos al Cretei, fiu al lui Zeus și al Europei. Minos este prezent în numeroase legende grecești. Cea mai cunoscută este cea a eroului Tezeu și a minotaurului.

Marile complexe palațiale erau specifice civilizației minoice. Cele mai cunoscute palate erau cele de la Cnossos, Malia și Phaistos.

Cercetările arheologice au demonstrat că au existat două serii de palate. Acestea au fost distruse de un cutremur. Au fost apoi refăcute și au avut o existență atestată pe o perioadă de aproximativ un sfert de secol.

Civilizația cretană a fost una preponderent pașnică. Palatele cretane nu erau înconjurate de ziduri de apărare. Ceramica nu înfățișează scene de război. Viața plantelor și a animalelor erau subiectele favorite.

Cretanii erau politeiști. Cea mai importantă zeitate era Marea Zeiță. Aceasta simboliza fertilitatea și fecunditatea. Nu au fost descoperite temple. Existența unui cult religios este indicată de prezența obiectelor de cult simbolice, cum ar fi toporul dublu și coarnele de taur.

Cretanii au folosit scrierea. Cea mai veche scriere este cea pictografică. Au folosit, de asemenea, scrierea hieroglifică și scrierea linear A. Linear A este o scriere silabică, lizibilă, dar limba care a folosit-o rămâne necunoscută. Scrierea hieroglifică este cel mai bine reprezentată pe discul de teracotă găsit la Phaistos.

Cetatea Micene era situată în Argolida. Civilizația miceninană a fost descoperită de Heinrich Schliemann, în urma săpăturilor sale de la Troia.

Civilizația miceniană a cuprins Peloponnesul, Attica, Beoția, sudul Thessaliei, Miletul, insulele Rhodos și Creta. Nu a existat un stat unitar, ci mai multe centre politice. Printre cele mai importante erau: Micene, Pylos, Athena, Iolcos, Rhodos și Cnossos.

Linear B este scrierea atribuită micenienilor. Este considerată prima înregistrare scrisă a limbii elene. Descifrarea ei a fost făcută de către Michael Ventris și John Chadwick. Acest lucru a făcut posibilă cunoașterea modului de organizare a lumii miceniene.

Civilizația miceniană a fost una războinică. Stau mărturie zidurile ciclopice ale așezărilor, dar și prezența abundentă a armelor și a scenelor de luptă redate pe ceramică și pietre funerare. Adesea se găsesc reprezentate care de război cu două roți, care erau mijloace puternice și noi de luptă.

Organizațiile statale se bazau pe un aparat administrativ centralizat, susținut de o puternică aristocrație războinică. În fruntea acesteia se aflau regi, denumiți vanaka. Cuvântul nu este de origine indo-europeană. Nu se cunosc exact atribuțiile regelui.

Regele era secondat de un înalt comandant militar, numit lavageta și de un qasireu care era, probabil, un demnitar cu atribuții religioase. În epocile următoare, termenul basileus îl va desemna pe rege. Existau și sclavi, dar nu este clară situația acestora în lumea miceniană.

Meșteșugurile și comerțul au cunoscut o înflorire deosebită. Stau mărturie așa-zisele „case a negustorului de vin și a negustorului de ulei” descoperite în apropierea palatului din Micene. Erau întreținute relații comerciale cu Egiptul, cu regiunea siro-palestiniană și cu hittiții.

Cauzele prăbușirii lumii miceniene nu au putut fi identificate. Câțiva factori au fost considerați cei mai probabili: migrația doriană, invazia popoarelor mării sau conflictele interne.

Epoca homerică, secolele obscure sau epoca întunecată poartă această denumire, pentru că principalele surse de informare existente sunt cele două epopei homerice: Iliada și Odiseea.

Epoca homerică este un exemplu de regres. Lumea greacă s-a întors la organizarea bazată pe ginți, fratrii și triburi. Acestea au avut un puternic caracter militar. Relațiile gentilice, bazate pe înrudire, erau reglementate de dreptul gentilic, numit themis.

În fruntea comunității era un basileus. Acesta era ajutat de un sfat, numit boule, format din șefii ginților și oameni de prestigiu. Unele hotărâri se luau și cu acordul poporului, numit demos. Demos-ul era format din toți bărbații majori. Nu exista o unitate politică.

Gospodăriile produceau resursele necesare vieții. Acest tip de economie se numea oikos. Principala bogăție o constituiau vitele. Astfel, Ulise, regele Ithacăi și eroul epopeii homerice Odiseea, avea 72 de turme de vite cu 7-8 mii de capete. Meșteșugarii erau mult mai puțini decât în epoca miceniană.

În artă, s-a renunțat aproape în totalitate la reprezentarea figurilor umane și animaliere. În această epocă, vasele erau decorate cu desene geometrice. Erau frecvente triunghiul, cercul cu un punct în centru, crucea cu brațe în formă de cârlig.

Obiectele de lux, podoabele de aur și chihlimbar au devenit foarte rare. Inventarele funerare au descoperit cu prioritate vase și obiecte de uz casnic. Semnele puterii și opulenței au dispărut.

Pentru epoca homerică nu există documente scrise. Nici tăblițele din Siria și Mesopotamia sau scrierile egiptene nu oferă știri despre greci.

S-au răspândit obiectele din fier, podoabele, armele și uneltele. Și-a făcut apariția un nou mod de înmormântare, prin incinerare.

Grecii s-au format prin contopirea populațiilor preelenice cu triburi indo-europene. Se consideră că aceste triburi indo-europene au migrat în timpul epocii bronzului.

Nu există un acord între specialiști în privința zonei din care au migrat aceste triburi. Teoria cea mai răspândită îi plasează undeva în nordul Mării Negre, dar nu în proximitatea ei. Limba greacă nu are un cuvânt propriu pentru „mare”. Este folosit cuvântul preelenic thalassa.

Un alt val de migrații a adus principalele ramuri etnice grecești: eolienii, ionienii, aheenii și dorienii. Eolienii au ocupat insula Lesbos, au fondat orașe prospere ca Cyme și Smyrna. Ionienii au fondat, printre alte orașe, Miletul, Efesul și Colofonul. Dorienii au ocupat insulele Cos și Rhodos și au fondat Halicarnasul.

Au fost ridicate sanctuare, cum ar fi cel al lui Poseidon, din Helicon. Acesta era destinat să devină locul de întâlnire al tuturor ionienilor strămutați. Constituirea federațiilor ionice, sărbătorile ionice devenite celebre au contribuit la nașterea conștiinței apartenenței la același neam.

Dintre dialectele vorbite de aceste triburi, s-a impus treptat dialectul ionic. Acesta s-a constituit în Pelopones și s-a extins la nivelul întregii Grecii.

Grecii au împrumutat alfabetul de la fenicieni, cu care întrețineau relații comerciale. Grecii au preluat și au adaptat pentru limba greacă semnele scrierii feniciene și au adăugat vocale alfabetului consonantic fenician. Deși au existat mai multe alfabete, se presupune că Ionia a fost regiunea de unde s-a răspândit scrierea arhaică.