Vikingii
Vikingii au fost un popor de navigatori cu originile în Scandinavia. Acest popor a avut o perioadă de expansiune pe continentul european din secolul al VIII-lea d.Hr. până în secolul al XI-lea d.Hr., influențând în mod deosebit istoria țărilor din vestul și nordul Europei. Vorbitori ai unei limbi nordice vechi, vikingii și-au folosit cunoștințele de navigație pentru a explora, a face comerț și a ataca regatele europene din perioada Evului Mediu timpuriu. Ei au fost primii europeni care au explorat coastele de nord-est ale Americii de Nord.
1 din 5
Există mai multe teorii cu privire la etimologia cuvântului „viking”. Una dintre acestea susține că termenul ar veni de la cuvântul „vik” care în limba nordică veche ar fi însemnat „golf mic”. O altă teorie cu largă susținere este cea potrivit căreia originea denumirii acestui popor ar veni de la cuvântul „vika”, termen care ar fi desemnat, la origine, „perioada de timp cuprinsă între două schimburi de vâslași pe o corabie”. Astfel, potrivit ultimei teorii, cuvântul „viking” s-ar fi impus pe continentul european odată cu începutul dominației pe mare a navigatorilor scandinavi.
2 din 5
Vikingii au mai fost denumiți „Ascomanni” de germani, termen provenit de la cuvântul „Esche”, care desemna frasinul, copac din al cărui lemn erau construite navele vikingilor. Celții din Scoția și Irlanda i-au denumit „Lochlannach”, oameni ai lacurilor, iar anglo-saxonii „Dene”. Populațiile slave îi desemnau pe vikingi Rhos sau Rus, istoricii propunând o posibilă influență a vikingilor în apariția Rusiei Kievene. Bizantinii și rușii îi mai denumeau pe vikingi „varegi”, acest termen venind de la cuvântul nordic „Vaeringjar”, însemnând „om care și-a dat jurământul”.
3 din 5
Teritoriul ocupat de vikingi înainte de așa numita Eră a Vikingilor în Europa era limitat la peninsula Scandinavă și peninsula Iutlanda. Clima dură a acestei zone a influențat considerabil dezvoltarea societății vikingilor, obligându-i pe aceștia să adopte obiceiuri și să dezvolte activități adaptate la această climă. Pescuitul reprezenta o sursă importantă de hrană. Agricultura nu se putea realiza pe suprafețe întinse datorită reliefului muntos și pentru că era afectată de temperaturile joase. Vikingii și-au dezvoltat astfel abilități de navigație și construcție de ambarcațiuni.
4 din 5
Cele mai multe surse literare și scrise contemporane despre vikingi provin din alte culturi cu care aceștia au intrat în contact. Deși nu aveau o cultură care să folosească scrisul, nordicii foloseau runele pentru a scrie, aceste simboluri fiind inserate pe pietre, cel mai adesea în cadrul ritualurilor funerare. De la mijlocul secolului al XX-lea, descoperirile arheologice au constituit sursele de informații pe baza cărora a putut fi conturată o imagine mai clară asupra civilizației vikingilor.
5 din 5
Istoricii au căutat motivele care i-au determinat pe vikingi, la începutul secolului al VIII-lea d.Hr., să se aventureze în largul mărilor. Au fost propuse mai multe teorii, printre care efectul condițiilor dure de viață în climatul nordic în contrast cu bogăția ținuturilor europene, abilitățile marinărești ale vikingilor care au facilitat expansiunea lor rapidă, dar și posibile lupte politice care aveau ca efect decizia unor căpetenii de a migra spre alte teritorii. Acest lucru s-a întâmplat cu precădere în zona Mării Baltice, iar mai târziu și în vestul Europei.
Deși puține lucruri sunt cunoscute despre vikingi din surse scrise, descoperile arheologice din zona Scandinaviei și din alte locuri din Europa au ajutat la clarificarea unor aspecte privitoare la cultura și la modul de viață al vikingilor. Imaginea unor războinici sălbatici care comit atrocități împotriva europenilor creștini a fost treptat înlocuită cu cea a unei societăți complexe, cu o structură socială ierarhizată, un sistem complex de tradiții, obiceiuri și credințe religioase, având cunoștințe avansate în navigație, în fabricarea de arme, țesături și ceramică.
1 din 5
Deși scrisul nu a fost larg răspândit în cultura vikingilor, cuvintele rămase în prezent din limba lor în limba altor popoare cu care au intrat în contact dau multe indicații cu privire la limba lor. Studiile lingvistice și etimologice continuă să ofere o sursă vitală de informații cu privire la cultura vikingilor, structura lor socială, istoria și modul în care au interacționat cu alte popoare. Epopeile islandeze din secolele al XII-lea-al XIV-lea d.Hr. constituie o altă sursă importantă de informații. Contactul cu creștinismul a contribuit, de asemenea, la utilizarea scrisului prin împrumutul alfabetului latin.
2 din 5
O consecință a interacțiunii vikingilor cu popoarele europene a fost abundența de informații legate de vikingii din Norvegia modernă, mai mult decât cele legate de cei din Suedia. Aceștia din urmă s-au alăturat popoarelor din estul Europei care au început utilizarea scrisului mult mai târziu decât popoarele din vestul Europei. Odată cu pătrunderea creștinismului în Scandinavia, începând cu secolul al XI-lea d.Hr., au apărut surse scrise folosind atât limba latină, cât și limba nordică veche.
3 din 5
Ceremoniile funerare ocupă un loc aparte în cultura vikingilor, fiind strâns legate de credințele religioase ale acestora. Ele reprezintă și o sursă valoroasă de informații cu privire la alte aspecte ale culturii. Ceremoniile implicau înhumarea ori incinerarea. În Suedia predomina incinerarea, în Danemarca, înhumarea, iar în Norvegia erau ambele. Înhumarea se realiza îndeosebi prin ridicarea unei movile, denumită tumul. În astfel de structuri au fost descoperite multe artefacte cu care vikingii erau înmormântați, cum ar fi podoabe și arme. Un obicei mai puțin obișnuit era folosirea unei ambarcațiuni pentru ceremonia de incinerare.
4 din 5
Majoritatea inscripțiilor runice din perioada vikingilor se găsesc în Suedia și datează din secolul al XI-lea. Cea mai veche piatră cu inscripții runice a fost găsită în Norvegia și datează din secolul al IV-lea, ceea ce sugerează că inscripțiile runice datează dinainte de așa numita Eră a Vikingilor. Multe inscripții runice din Scandinavia înregistrează expediții ale vikingilor, cum ar fi cele de pe piatra Kjula. Acestea povestesc despre războaie extinse în Europa de Vest. Alte inscripții menționează oameni care au murit in expediții.
5 din 5
Mitologia nordică a reprezentat unul din punctele centrale ale culturii vikingilor. Majoritatea normelor sociale, tradițiilor și obiceiurilor vikingilor își au originea în credințele religioase ale acestora. Credința că, în urma unei lupte onorabile, cei decedați ajung în Valhalla, sanctuar al zeilor, pentru a fi cinstiți de aceștia, avea deosebită însemnătate pentru vikingi și contribuia la modul lor de a purta război. Un exemplu în acest sens era interdicția de a ataca pe cineva care deja se afla în luptă cu un alt inamic, acest lucru fiind considerat dezonorabil în fața zeilor.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
Aspecte culturale
Condiția femeii în Evul Mediu
Condiția femeii a fost definită în primele secole ale creștinismului de către Părinţii Bisericii. Această concepție are la bază tradiţia iudaică a Bibliei şi gândirea lumii greco-romane.
Economie și societate în Evul Mediu Timpuriu
Orașe și orășeni în Evul Mediu
Așezările urbane erau foarte aglomerate. Din acest motiv, erau mai insalubre decât satele, având și o rată a îmbolnăvirilor și a mortalității mai mare. Pierderile de populație erau însă compensate prin fenomenul imigrației de la sat la oraș. Pe de altă parte, noii veniți erau de cele mai multe ori necalificați și puteau cauza probleme și turbulențe. Șomajul, consumul de alcool, portul de arme, vendetele frecvente sunt tot atâția factori...
Viața religioasă în Evul Mediu
După o lungă perioadă în care creștinii au fost persecutați, religia creștină a fost legalizată de împăratul roman Constantin cel Mare. Împăratul Teodosie a declarat creștinismul singura religie acceptată în imperiu.