Orașe și orășeni în Evul Mediu
De la începutul mileniului al II-lea, Occidentul Europei traversează un proces de renaștere urbană. Această evoluție s-a produs într-o conjunctură favorabilă, caracterizată de întâlnirea dintre progresele în agricultură, relansarea comerțului și restabilirea păcii. Orașul medieval ia naștere și se dezvoltă în baza unor privilegii, acordate de autoritatea politică a locului. Pe acest fond, centrele urbane vor exercita funcții economice, politice și nu în ultimul rând culturale. De altfel, populația urbană, activă și dinamică, va revoluționa civilizația europeană.
1 din 6
Orașul este o invenție a civilizației antice, în cadrul căreia funcționa ca un centru de sine stătător, din punct de vedere administrativ, economic, dar și politic. În Antichitatea târzie însă, orașele au cunoscut un proces de degradare continuă, ca urmare a repetatelor invazii ale popoarelor migratoare. Barbarii atacau în special orașele datorită bogățiilor pe care le adăposteau. Pe de altă parte, acestea erau localizate în zone accesibile, ceea ce le făcea deosebit de vulnerabile. În acest context, epoca medievală debutează sub semnul ruralizării.
2 din 6
Renașterea urbană a fost posibilă în primul rând datorită încetării invaziilor. Relativa pace și stabilitate a prilejuit consolidarea autorității monarhice, capetele încoronate sprijinind dezvoltarea orașelor ca o contrapondere la puterea discreționară a seniorilor locali. În agricultură, introducerea plugului greu cu brăzdar de fier ori folosirea tehnicii asolamentului au condus la creșterea producției, ceea ce a determinat îmbunătățirea condițiilor de trai. În consecință, s-a înregistrat o ușoară creștere demografică și totodată o anumită suprapopulare din care se vor alimenta noile localități urbane.
3 din 6
Privilegiile, consemnate în carte, acordau noilor localități libertăți economice și juridice, drepturi politice, precum și diverse imunități. Orășenii puteau să-și aleagă conducătorii, să se autoguverneze ori să își administreze singuri justiția. De asemenea, ei beneficiau de scutiri de taxe pentru anumite activități economice, fapt ce explică prosperitatea comunităților urbane.
4 din 6
Din punct de vedere topografic, orașele se dezvoltă de cele mai multe ori în manieră spontană, fără a ține cont de un plan anume. Cea mai importantă zonă era piața centrală care avea o funcție dublă, de locație comercială și de spațiu al reuniunilor cu caracter politic. Aceasta era dominată de două construcții cu caracter simbolic: primăria, mărturie a autoguvernării, respectiv catedrala ori biserica parohială, marcă a pietății urbane, dar și a prestigiului comunității. La rândul lor, zidurile indicau delimitarea pragmatică, dar și simbolică a orașului, având rol de apărare și de autoreprezentare.
5 din 6
Din punct de vedere demografic, orașele au un număr mai mare de locuitori decât satele, iar lumea medievală nu făcea excepție e la această regulă. Populația urbană se compunea din patriciat și plebe, principalul criteriu de difențiere fiind averea. Conducătorii politici se recrutau desigur din rândul locuitorilor celor mai înstăriți și mai influenți. Prosperitatea urbană atrăgea constant un aflux de nou-veniți. În multe dintre cazuri însă, aceștia îngroșau rândurile plebei, în orașe luând amploare fenomenul marginalității.
6 din 6
Lumea urbană generează noi principii și valori, legate de preocupările și activitățile specifice desfășurate în interiorul zidurilor. În primul rând, populația urbană se caracterizează prin dinamism și spirit întreprinzător. Munca este reevaluată, încetând să mai fie privită ca o pedeapsă, pentru a fi considerată onorabilă și meritorie. Dorința de a obține profit va beneficia de circumstanțe atentuante, nemaifiind etichetată automat drept un păcat de necompensat. De asemenea, orașele vor deveni focare ale unei culturi laice și ale educației de concepție pragmatică.
Istoricul francez Henri Pirenne condiționează caracterul urban de activitatea comercială și industrială. Teoria sa, veche de aproape un secol, dar încă influentă în rândul istoricilor, sugerează că renașterea orașelor este legată de relansarea comerțului european în Marea Mediterană. În consecință, în interiorul noilor orașe, ca și în cadrul relațiilor dintre ele, se dezvoltă o rețea tot mai complexă de schimburi și servicii financiare.
1 din 6
În Europa medievală se constituie două principale trasee comerciale. Unul lega nordul flamand de sudul mediteranean, incluzând orașele septentrionale Gand, Bruges, Ypres, Lille, Tournai și pe cele din nordul și centrul Italiei. Comerțul continental antrena o mare varietate de mărfuri, de la cereale, vin și sare, la postavuri, metale prețioase și chiar mirodenii. Legăturile comerciale erau întreținute prin intermediul târgurilor periodice din regiunea Champagne. Respectiva rețea comercială întreținea legături inclusiv cu regiunile baltice, insulele britanice și Islanda.
2 din 6
Legătura cu Orientul era stabilită atât pe calea maritimă, cât și prin drumurile de uscat. Prima lega Italia de Oceanul Indian prin Marea Mediterană și Marea Roșie. Cea de-a doua a luat amploare ca urmare a pelerinajelor și a cruciadelor, dar și datorită cuceririi mongole și păcii care i-a urmat. Existau două drumuri principale: unul care se întindea de la Mangop la Beijing și care era controlat de Hoarda de Aur, respectiv un altul, controlat de statul mongol din Persia, care făcea legătura între Mangop și Bukhara. Indiferent de traseu, călătoria din Europa în Orient dura cel puțin un an de zile.
3 din 6
Franța constituia cel mai important nod comercial. De asemenea, orașele din nordul Italiei, în special cele cu ieșire la mare, au fost principalele beneficiare ale renașterii comerciale. În al doilea rând, pot fi amintite orașele hanseatice, numite astfel după Liga Hanseatică, o confederație a orașelor comerciale riverane Mării Baltice. Cele mai influente orașe hanseatice au fost Lübeck, Hamburg, Köln, Lünenburg. Acestea au monopolizat circuitul care lega Marea Nordului, Anglia, Țările de Jos, Peninsula Scandinavă și Europa centrală și de est.
4 din 6
Comerțul a stimulat apariția și perfecționarea unor instrumente financiare care vor avea un impact decisiv în ceea ce privește progresul civilizației europene. Apare în acest context creditul comercial, proiectat să sponsorizeze inițiativele costisitoare. Se dezvoltă sistemul bancar, cele mai celebre bănci medievale fiind cele italiene. Sunt perfectate asociații comerciale, ceea ce presupune punerea în comun a capitalurilor ca o formă suplimentară de prevedere împotriva nenumăratelor pericole. Cu același scop, apar pentru prima dată societățile de asigurări.
5 din 6
Circulația monetară în spațiul european atinge un nivel nemaiîntâlnit din Antichitate. Monetizarea economiei stimula comerțul, dar și reciproca este valabilă, activitatea comercială punând pe piață o cantitate tot mai mare de monedă. Noua situație a modificat conceptul de bogăție, banii devenind mai valoroși decât pământul. Monarhiile pe cale de consolidare, tot mai interesate de chestiunile financiare, încurajau la rândul lor comerțul, din dorința de a avea o sursă constată de venituri.
6 din 6
Reacția Bisericii față de avântul comerțului a fost vehementă, mai ales la început. Goana după profit a fost condamnată aspru. Ulterior însă, mai ales după instituirea doctrinei Purgatoriului ca poziție intermediară între rai și iad, păcătoșii au dobândit o nouă șansă la mântuire. Ocupația negustorească a fost treptat reabilitată, cu atât mai mult cu cât comercianții bogați, preocupați de salvarea sufletului lor, ofereau donații substanțiale Bisericii.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
Aspecte culturale
Condiția femeii în Evul Mediu
Condiția femeii a fost definită în primele secole ale creștinismului de către Părinţii Bisericii. Această concepție are la bază tradiţia iudaică a Bibliei şi gândirea lumii greco-romane.
Economie și societate în Evul Mediu Timpuriu
Viața religioasă în Evul Mediu
După o lungă perioadă în care creștinii au fost persecutați, religia creștină a fost legalizată de împăratul roman Constantin cel Mare. Împăratul Teodosie a declarat creștinismul singura religie acceptată în imperiu.
Vikingii
Vikingii au fost un popor de navigatori cu originile în Scandinavia care a avut o perioadă de expansiune pe continentul european influențând istoria țărilor din vestul și nordul Europei.
- Jean Delumeau, Frica în Occident (secolele XIV-XVIII): o cetate asediată, București: Meridiane, 1986, volumul II
- Bronislaw Geremek, „Marginalul”, în Jacques Le Goff (coord.), Omul medieval, Iași: Polirom, 1999, pp. 317-343
- Jacques Le Goff, Civilizația Occidentului medieval, București: Editura Științifică, 1970
- Idem, Intelectualii în Evul Mediu, București: Meridiane, 1994
- Idem, Negustorii și bancherii în Evul Mediu, București: Meridiane, 1994
- Ovidiu Mureșan, De la antichitatea târzie la amurgul Evului Mediu (secolele IV-XIII), Cluj-Napoca: Todesco, 2004
- Henri Pirenne, Orașele Evului Mediu, Cluj-Napoca: Dacia, 1993
- Alexandru-Florin Platon et al., O istorie a Europei de Apus în Evul Mediu. De la Imperiul Roman târziu la marile descoperiri geografice, Iași: Polirom, 2010
- Jacques Rossiaud, „Orășeanul”, în Le Goff (coord.), Omul medieval, Iași: Polirom, 1999, pp. 129-165