
Aspecte culturale
Pe măsură ce creştinismul atingea aristocrația s-a conturat concepţia care permitea valorificarea celor mai de seamă elemente ale culturii clasice greco-romane.







În societatea greco-romană, învățământul era practicat în mediul urban de către elite. Societatea romană clasică a fost caracterizată de existenţa unui învăţământ public, prin intermediul şcolii, dublat de unul particular, prin pedagogi.







Creştinismul este o religie revelată, care necesită existenţa unei cărţi sfinte.







În Occidentul Europei, sfârșitul Antichității este caracterizat prin menţinerea latinei ca limbă cultă de comunicare generală. Caracterul unitar al limbii latine a permis locuitorilor fostului Imperiu roman să se înţeleagă unii pe alţii indiferent de locul de provenienţă.







După oficializarea creştinismului şi mai ales după transformarea sa în religie unică, creaţia literară care contează este doar cea creştină. În creștinismul primar apăruse o literatură creştină, denumită în mod convenţional patristică. Autorii ei sunt Părinții Bisericii.







Cultura de la sfârşitul Antichităţii şi începutul Evului mediu se caracterizează prin existenţa unor personalități care au contribuit la transmiterea moştenirii antice din lumea greco-romană.







Readucerea la viaţă a Imperiului Roman de Apus în vremea lui Carol cel Mare impunea măsuri de consolidare a unităţii statale. Acest lucru putea prinde formă printr-un aparat administrativ bine pus la punct şi prin răspândirea unei ideologii comune tuturor, reprezentată de creştinism. Carol cel Mare a înţeles că administrarea eficientă a unui teritoriu atât de vast presupune apelul la actul scris, ceea ce făcea necesară dezvoltarea învățământului.







După moartea lui Carol cel Mare, în contextul conflictelor interne pentru putere şi al invaziilor externe, ritmul evoluției culturale alimentată de el începe să scadă. Singurele centre culturale rămân şcolile bisericeşti, în care se continua studiul triviumului şi quadriviumului și mănăstirile în care se multiplicau diverse cărți.







În Occident, influențele creștine au pătruns și în domeniul artelor vizuale. Încă de la sfârșitul Antichității, bisericile au preluat planul şi numele basilicii imperiale, cel mai de seamă monument public din Antichitate. Din punct de vedere arhitectural, basilica creştină este o constructie rectangulară, împărţită prin coloane în mai multe nave, şi având o absidă în partea unde se găsea altarul. Acoperişul era realizat din şarpantă, ceea ce limitează dimensiunile edificiilor, în funcţie de lungimea lemnului disponibil pentru grinzi.







Întinderea Imperiului Bizantin pe trei şi apoi pe două continente a făcut posibilă înglobarea unor civilizaţii din cele mai diferite care au devenit, apoi, părţi componente şi au dat unele dintre trăsăturile originale ale culturii şi civilizaţiei bizantine. Originalitatea artei bizantine constă în faptul că Imperiul a fost o punte de legătură nu numai între Antichitate și Evul mediu, ci şi între Occident şi Orient. Acest statut i-a conferit Bizanțului posibilitatea de a crea opere proprii şi valori în cele mai diverse domenii ale creaţiei culturale.






