Alianța franco-suedeză și reluarea ofensivei suedeze asupra Habsburgilor
Echilibrul fragil al acordurilor. Bătălia de la Wolfenbüttel
Dublul joc al ducilor de Wolfenbüttel și continua negociere, acceptare și răzgândire în ceea ce privește termenii de pace oferiți de împăratul Ferdinand al III-lea de Habsburg care și-a dat seama că aceștia trag de timp pentru a-și asigura suportul suedezilor și al ducatului de Hessen-Kassel pentru a-și desfășura propria politică s-a apropiat de sfârșit în 1641. Pentru a bloca o mutare de defectare a acestora completă de partea suedezilor din punct de vedere militar, împăratul i-a autorizat pe Piccolomini și pe arhiducele Leopold Wilhelm să intervină militar. Ca urmare a bătăliei de la Wolfenbüttel și a tratatului ulterior de la Goslar împăratul Ferdinand al III-lea de Habsburg și-a extins autoritatea asupra unora dintre teritoriile încă rebele din Sfântul Imperiu. În acest punct, 1642, nicio parte implicată în Războiul de Treizeci de Ani nu avea inițiativa militară clară, situația fiind extrem de echilibrată.citește mai mult
Una dintre modificările produse de Războiul de Treizeci de Ani la nivelul țesăturii sociale și politice din Sfântul Imperiu și numai a fost ridicarea și apariția unei categorii sociale de elită militară provenită din rândul de jos al păturilor sociale. Cazul lui Peter Melander, devenit general din țăran, conte prin înnobilare și unul dintre cei mai bogați membrii ai aristocrației din Imperiu, a fost elocvent în acest sens. Originea aristocratică ca mod de promovare și asumare a conducerii militare a rămas prioritar, dar pe parcursul Războiului de Treizeci de Ani, a apărut și această nouă evoluție paralelă în procesul de promovare și de construire a unei aristocrații militare. Plus că personajul nostru în cauză, Peter Melander, era și exponentul unei bune pregătiri- fluent în italiană și franceză- cu toate că ... el era respins drept un „provincial plictisitor” de către „garda veche” a aristocrației imperiale.citește mai mult
1 din 4
Dacă în momentul izbucnirii Războiului de Treizeci de Ani ascensiunea și comanda unităților armatei erau asociate în mod automat cu rangul și demnitatea nobiliară, în timp războiului un fenomen social a apărut la nivelul elitelor aristocratice militare. Peter Melander a fost unul dintre cazurile de ascensiune dintr-o poziție simplă de țăran până la cea de general, conte imperial și posesorul unei averi impresionante de 1.5 milioane de taleri. Acest nou exponent al „ofițerului de carieră”, în lipsa originii sociale a „sângelui albastru” era și posesorul unei educații peste medie. Deși el trecea drept un „provincial plictisitor”, tocmai datorită faptului că eclipsa garda veche a aristocrației militare prin faptul că vorbea franceza și italiana fluent, Melander a reprezentat prototipul grupului de soldați disciplinați- Soldaten.
2 din 4
După 1635 extinderea conflictelor grupate istoriografic sub ciclul Războiului de Treizeci de Ani de la nivelul Sfântului Imperiu într-o serie de ciocniri replicate în diverse părți ale monarhiei au dus la distrugerea sistemului administrativ și a țesăturii sociale din Imperiu. Dacă distrugerile erau masive în locurile pe unde treceau armatele imperiale din anii anteriori ale căror dimensiuni atingeau 100.000 de oameni, după 1635 perturbările vieții sociale și economice s-au extins la nivelul întregii monarhii odată cu implicarea oficială a Franței în război, a continuării luptei de către suedezi și a radicalizării ducatelor Guelfilor împotriva Habsburgilor. La nivelul modificărilor în ceea ce privește desfășurarea în sine a conflictelor, după 1635 timpul și intențiile de a aloca resurse asediului unei cetăți erau mai mici iar faptul că armatele aveau dimensiuni mai reduse le oferea o mobilitate mai mare de unde și dorința comandanților de a prefera operațiuni de invazie și „achiziționare” de bunuri din teritoriile străine în detrimentul unui asediu lung și costisitor. În același timp, infanteria a devenit mai mobilă, existând tendința de a transfera infanteria cu ajutorul cailor pentru o mai mare rapiditate și eficiență a operațiunilor militare.
3 din 4
După anul 1635 transformările produse în modul de operare și desfășurare a bătăliilor din Războiul de Treizeci de Ani au însemnat o tendință crescândă de a recruta soldați din zona rurală datorită avantajelor pe care un astfel de soldat le putea aduce: familiaritatea cu ținuturile și cunoașterea locurilor de procurare a hranei și abilitatea de a călări. În plus, ei erau capabili să aibă grijă singuri de caii lor, pe când un cavaler „clasic”, pe lângă faptul că s-ar fi simțit jignit dacă i se cerea acest lucru, avea nevoie de cel puțin un personaj în preajma lui care să se ocupe de întreținerea calului de luptă. În același timp, tendința de a-i elibera pe ofițerii capturați „pe cuvânt”- faptul că promiteau că nu vor mai participa la operațiuni împotriva adversarilor care i-au capturat și tocmai eliberat- s-a păstrat cum, de asemenea, s-a păstrat și tendința de a-i sili pe soldații de rând luați prizonieri de a lupta sub steagul noilor stăpâni. Însă, trendul mișcării acestora era acela de a se reîntoarce în armata fostului comandant cu prima ocazie care li se ivea.
4 din 4
În același timp, în ultima parte a Războiului de Treizeci de Ani creșterea numărului de cavaleri, de soldați călare în armatele combatante, a dus la retragerea detașamentelor de muschetari la adăpostul unui baricade special construite sau sub protecția oferită de relieful natural: dealuri, păduri, etc. În ceea ce privește potențialul comandanților din ultimul deceniu al Războiului de Treizeci de Ani, istoricii au considerat că aceștia erau la fel de pregătiți strategic și tactic precum Tilly sau Wallenstein din primul interval cronologic al conflictului. Câteva nume din toate părțile implicate în război ar fi: Piccolomini, Turenne, Melander, Montecuccoli, Wrangler, Königsmarck. În final, caracteristica principală a ultimului deceniu al Războiului de Treizeci de Ani a fost legătura dintre diplomație și operațiunile militare care a devenit mai strânsă decât în anii anteriori. „Operațiunile au continuat să susțină obiectivele politice de vreme ce conducătorii căutau să își îmbunătățească pozițiile de negociere. Mai mult, interconectarea dintre război și diplomație s-a întărit în măsura în care a devenit evident că niciunul dintre combatanți nu își putea îndeplini scopurile doar prin mijloace militare”.
Preocuparea împăratului Sfântului Imperiu Ferdinand al III-lea de a ajunge la o înțelegere la nivelul teritoriilor monarhiei cu ducii și principii locali care nu primiseră amnistia Habsburgilor și pentru a evita, în egală măsură, atragerea lor în alianțe cu Franța sau Suedia, l-a determinat pe Ferdinand al III-lea să convoace o Dietă imperială, Reichstag, pentru toamna anului 1641 ce urma să își desfășoare lucrările la Regensburg. În același timp, Ferdinand al III-lea încerca și o ultimă manevră diplomatică internă prin care, spre deosebire de tatăl lui- Ferdinand al II-lea care se consultase doar cu cei 7 principi-electori- se punea în scenă acum „grija” pentru o consultare a Stărilor de la nivelul întregului Imperiu.
1 din 4
Eșecul ultimilor ani în a-și apropia victoria împotriva suedezilor din Sfântul Imperiu și pacificarea ducilor din teritoriile monarhiei care nu cuplaseră la termenii de pace internă de la Praga din 1635, l-au determinat pe împăratul Ferdinand al III-lea de Habsburg să încerce realizarea unui acord general prin intermediul convocării Dietei imperiale, Reichstag-ului, pentru toamna anului 1641, organ instituțional al Imperiului care nu mai fusese convocat de aproape 3 decenii. Convocarea sau mai bine zis timpul convocării era potrivit mai ales că așteptările erau mari din partea unora dintre liderii locali din Imperiu care își doreau deschiderea unor negocieri serioase de pace cu suedezii și francezii. În măsura în care Ferdinand al III-lea își dorea prin convocarea acestei Diete impunerea acordului de pace internă de la Praga din 1635 la nivelul întregului teritoriu imperial mutarea avea și un efect diplomatic cu rezonanță internă de vreme ce semnaliza faptul că împăratul se putea dovedi mai flexibil decât fostul suveran, Ferdinand al II-lea. Dacă ultimul se raportase mai mult la consultarea în cerc restrâns, cu colegiul celor 7 principi-electori, părea că noul împărat dorea să-i asculte prin intermediul Dietei și pe liderii cu putere mai mică din teritoriile Sfântului Imperiu cu prilejul lucrărilor acestei Diete.
2 din 4
Anterior convocării Dietei imperiale de la Regensburg din toamna anului 1641, la Nurnberg, urmau să se întâlnească principii din Colegiul elector al Sfântului Imperiu în vederea asumării unei poziții comune în discuțiile ulterioare cu împăratul Ferdinand al II-lea. Acestuia urma să i se prezinte poziția electorilor care favorizau deschiderea de către suveran a negocierilor de pace cu suedezii și francezii. Ferdinand al II-lea a răspuns prin convocarea unei Diete imperiale și, prin urmare, la Regensburg în septembrie 1641 aceștia s-au alăturat și celorlalți duci din Imperiu în lucrările comune ale Dietei. Cererea împăratului a fost bazată pe principiul acuplării în spatele lui a tuturor principilor și ducilor din monarhie pentru scopul comun al înfrângerii Franței și a Suediei.
3 din 4
Cu ocazia Dietei Sfântului Imperiu de la Regensburg din septembrie-octombrie 1641 împăratul Ferdinand al III-lea de Habsburg, cu intenția de a-i aduce în spatele său pe toți principii și ducii rebeli din Imperiu, era dispus să le acorde concesii largi. El a extins amnistia juridică și pentru landgrafiatul de Hessen-Kassel, a oprit atacul asupra cetății Hohentwiel pentru a nu-i leza pe protestanții din Suabia și a oferit, sub rezerva participării la efortul de război al împăratului, și iertarea pentru rebeliunea antiimperială a Palatinatului. În acest sens, dat fiind faptul că titlul electoral al Palatinatului fusese transferat ducelui bavarez în urma rebeliunii ultimului elector- Frederic al V-lea-, apăruse ideea de a „construi” cel de-al 8-lea elector al Colegiului celor 7 principi care alegea împăratul, prin recuplarea Palatinatului în acest rol pe care îl avusese în mod tradițional, până la deposedarea lui Frederic al V-lea de titlul electoral. Mai mult, împăratul Ferdinand al III-lea, pentru a convinge Württemberg-ul să revină sub autoritatea imperială, era dispus să returneze câteva dintre mănăstirile pe care ducatul le pierduse de-a lungul timpului. În siajul celor de mai sus, cu toate protestele nunțiului papal, împăratul le-a permis unor lideri protestanți să-și păstreze posesia asupra unor episcopate pe care le dobândiseră între timp.
4 din 4
Efectele practice ale propunerilor împăratului Ferdinand al III-lea adresate Dietei imperiale de la Regensburg din toamna anului 1641, pe cât de bune erau în intenție, veneau, totuși, prea târziu pentru a putea dezamorsa situația din nordul Imperiului acolo unde Hessen-Kassel și ducatele Guelfilor erau aproape decise înspre o alianță cu suedezii. Deși consensul la nivelul acceptării propunerilor împăratului în cadrul lucrărilor Dietei a fost îndeajuns de mare încât să ducă la acceptarea și trecerea rezoluției, la nivel local ea a avut un efect scăzut, cu toate că împăratul emisese încă un ordin către ducatele care se mai aflau în rebeliune să renunțe la orice alianță cu suedezii sau francezii împotriva Habsburgilor. Conflictul avea să se mute în nordul Sfântului Imperiu.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
- Asbach, Olaf; Schroder, Peter (editori), The Ashgate research companion to The Thirty Years’ War, Ashgate Publishing, Farnham, 2014
- Asch, Ronald G., The Thirty Years’ War. The Holy Roman Empire and Europe, 1618-1648, MacMillan Education, New York, 1997
- Bérenger, Jean, Istoria Imperiului Habsburgilor. 1273 – 1918, Edit. Teora, București, 2000
- Bonney, Richard, The Thirty Years’ War 1618-1648, Osprey Publishing, Oxford, 2002
- Evans, Richard J.W; Wilson, Peter H., The Holy Roman Empire 1495-1806. A European perspective, Brill, Leiden, 2012
- Mortimer, Geoff, The origins of the Thirty Years War and the revolt in Bohemia, 1618, Palgrave MacMillan, 2015
- Parker, Geoffrey (edit.), The Thirty Years War, 2 edition, Routledge, London, 1997
- Walzer, Michael, Revoluția sfinților. Un studiu despre originea politicii radicale, Tact, Cluj-Napoca, 2013
- Wilson, Peter H., Europe’s Tragedy. A history of the Thirty Years War, Penguin Books, London, 2009