Mihail Sergheevici Gorbaciov
De la mari reforme la prăbuşirea URSS
Gorbaciov a avut un rol important în promovarea păcii la nivel mondial. A fost preocupat de reluarea şi îmbunătăţirea relaţiilor cu SUA.

Susține financiar History Lapse făcând o donație de $5 (PayPal, credit card sau bitcoin).

bitcoin: 1PpagscXKttC5FidgV2WQNRaBgSPwjvP9Z
Mihail Sergheevici Gorbaciov, ultimul Secretar General al Uniunii Sovietice s-a născut într-o familie de fermieri din localitatea rusă Stavropol Kraii. A absolvit Universitatea din Moscova, obținând o diplomă în drept. În timpul studiilor a intrat în Partidul Comunist, în rândul căruia a fost foarte activ.

Mihail Sergheevici Gorbaciov a fost numit prim-secretar al filialei comuniștilor din Stavropol Krai. Câţiva ani mai târziu a devenit membru al Biroului Politic Central. La trei ani după moartea liderului sovietic Leonid Brejnev, urmat de Iuri Andropov și Constantin Cernenko, Gorbaciov a fost numit Secretar General al Partidului Comunist.

Gorbaciov a fost ales şi primul Preşedinte executiv al URSS, obținând 59% din voturile deputaţilor. A fost unicul candidat.

Înainte de a fi numit Secretar General al PCUS, Gorbaciov s-a întâlnit deja cu lideri de partid din Europa de Est, fiind cunoscut ca om politic. Cu ocazia funeraliilor lui Cernenko, liderii de partid ai statelor membre ale Pactului de la Varşovia s-au întâlnit cu Gorbaciov. După preluarea puterii în URSS, Gorbaciov a vizitat cel puţin o dată fiecare ţară a Europei de Est, cu excepţia Albaniei.

Gorbaciov a avut un rol important în promovarea păcii la nivel mondial. În cei şapte ani în care s-a aflat la conducerea URSS, a fost preocupat de reluarea şi îmbunătăţirea relaţiilor cu SUA. S-a întâlnit de nouă ori cu preşedinţii SUA: de cinci ori cu Ronald Reagan şi de patru ori cu George Bush.

Gorbaciov a fost omul care a schimbat destinul Uniunii Sovietice, poate chiar al întregii Europe de Est. Deschiderea spre Occident, reorientarea politicii de apărare, dar și măsurile economice și sociale inițiate de el au dus la căderea blocului comunist. Pentru aceste eforturi, Gorbaciov a primit Premiul Nobel pentru Pace. Acest premiu a fost o recunoaştere a iniţiativelor prin care a promovat pacea internaţională, inclusiv cele care au condus la schimbările politice din Europa de Est. Gorbaciov a fost aclamat pentru contribuţia la încheierea Războiului Rece.

Gorbaciov este o personalitate controversată în Rusia. Mulți nostalgici ai supremației Uniunii Sovietice îl învinovățesc pentru disoluția imperiului rus și pentru decăderea economică a gigantului sovietic.

Gorbaciov s-a bucurat de popu­laritate în Occident, unde a efectuat numeroase vizite pentru a se face cunoscute realizările sale. Însă, rezultatul modest obţinut la ale­gerile prezidenţiale din Rusia din 1996, la care a câştigat doar 0,51% din voturi, a fost o nouă confirmare a lipsei de popularitate pe plan intern. Gor­baciov a susţinut realizarea unei tranziţii politice paşnice în Europa de Est.

Originile lui Mihail Gorbaciov sunt modeste. S-a născut într-o familie de ţărani, în satul Privolnoe, în Caucazul de Nord, între albiile joase ale fluviilor Don şi Volga. A avut o copilărie grea, în contextul în care la conducerea ţării s-a aflat Stalin. Bunicii săi au fost deportaţi pentru vina de a fi culaci. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a trăit vremurile grele ale ocupaţiei germane. Aceasta a avut loc după ce armatele naziste au cucerit Stavropolul.

În perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, Gorbaciov a lucrat ca ajutor de mecanizator în diferite ferme agricole din regiunea sa. La numai 16 ani şi-a ajutat tatăl la strângerea recoltei, o recoltă record pentru colhoz. Pentru aceasta, Gorbaciov a fost recompensat cu Ordinul Steagul Roşu pentru Muncă.

În urma recompensării cu Ordinul Steagul Roşu pentru Muncă, lui Gorbaciov i s-a deschis calea către admiterea la cursurile Universităţii de Stat din Moscova, la Facultatea de Drept. În această perioadă s-a înscris în Partidul Comunist. Ca membru al PCUS, şi-a lărgit perspectivele, a participat la întâlniri cu studenţi din Europa de Est şi din alte părţi ale URSS.

În perioada în care a urmat cursurile universitare și-a cunoscut viitoarea soţie, studenta Raisa Maximovna Titorenko.

După absolvirea Facultăţii de Drept, s-a întors la Stavropol unde și-a început ascensiunea în cadrul PCUS. A ajuns prim-secretar al comitetului regional de partid din regiuniea Stavropol. Astfel, a devenit unul dintre cei mai tineri prim-secretari de partid din URSS. Ascensiunea lui Mihail Gorbaciov a fost una neobişnuit de rapidă. După numirea sa ca Prim-Secretar al regiunii Stavropol, contactele cu Moscova au devenit tot mai apropiate.

Deși a avut o copilărie marcată de multe dificultăţi, Gorbaciov a fost un elev fruntaş în timpul şcolii. El a arătat un interes special pentru istorie şi matematică.

Datorită activităţii sale fervente și faptului că era apreciat şi protejat de lideri marcanţi ai PCUS, Gorbaciov a fost promovat membru în Comitetul Central. După doar trei ani a devenit deputat în Sovietul Suprem şi preşedinte al „Comitetului pentru problemele tineretului”. Mai târziu a fost ales membru al „Secretariatului pentru agricultură a CC al PCUS”.

În calitate de membru al Secretariatului CC, a avut funcția de director executiv al celui mai dificil sector economic, agricultura. În această funcţie, nu a înregistrat multe succese. La scurt timp, însă, Gorbaciov a devenit membru supleant al Politburo, apoi membru cu drepturi depline.

Gorbaciov a fost ales membru în Biroul Politic, devenind protejatul lui Iuri Andropov, directorul KGB. Acesta din urmă era originar şi el din provincia unde s-a născut Mihail. După moartea lui Andropov şi apoi a lui Cernenko, Gorbaciov a devenit Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.

Poziţiile pe care le-a ocupat în organele superioare de conducere ale partidului i-au creat lui Gorbaciov noi posibilităţi de călătorie în străinătate. Aceste călătorii aveau să-i schimbe în mod profund viziunile politice şi sociale. El a condus o delegaţie sovietică aflată în vizită în Germania Occidentală. O altă delegație a condus în Canada, unde s-a întâlnit cu prim-ministrul Pierre Trudeau şi cu membrii Camerei Comunelor şi ai Senatului canadian. Gorbaciov a călătorit şi în Regatul Unit, unde s-a întâlnit cu prim-ministrul Margaret Thatcher.

Gorbaciov, devenind membru cu drepturi depline în Biroul Politic, a început să-şi clădească drumul spre preluarea puterii URSS. Astfel, el a ajuns Secretar General al partidului, la puţin timp după ce împlinise 54 de ani.

URSS a trecut print-o perioadă de reformare. Gorbaciov a introdus doi termeni noi în politică: glasnost şi perestroika. Glasnost însemna „deschidere” și perestroika „reconstrucţie”. Cel de-al doilea termen face trimitere nu numai la reconstruire, ci şi la o reorientare ideologică.

Gorbaciov a fost primul lider sovietic care a folosit televiziunea ca mijloc de informare a poporului. Prin intermediul acesteia, a fost urmărit atât în URSS, cât şi în străinătate. El a promovat atât competiţia şi eficienţa în producţie, cât și reformarea întregului sistem sovietic. În piețe, a promis asigurarea unor mai bune aprovizionări şi servicii, cerând oamenilor răbdare pentru realizarea obiectivelor propuse. A ascultat şi a discutat cu oameni din toate categoriile sociale, de pe tot cuprinsul URSS.

Cemenko i-a urmat în funcţia de Secretar General lui Andropov. Spre deosebire de Andropov, Gorba­ciov a ajuns să răspundă de problemele interne şi ideologice ale partidului, precum şi de politica exter­nă. Aceasta s-a întâmplat în pofida unei considerabile opoziţii faţă de vârsta sa nu îndeajuns de înain­tată. Gorbaciov a preluat puterea cu sprijinul lui Gromîko, membru al Comitetului Central al Partidului Comunist al URSS și al Biroului Politic.

Gorbaciov era văzut de popoarele lumii ca o speranţă în a se pune capăt conflictelor, garantând astfel pacea mondială. Pentru URSS, Gorbaciov era şansa de schimbare, de îmbunătăţire a standardului de viaţă.

Ţelul suprem al lui Gorbaciov a fost reformarea vechiului sistem, nu crearea altuia nou. Liderul sovietic şi-a propus o schimbare profundă, pe care ulterior nu a mai avut puterea să o controleze.

Gorbaciov a organizat vizite externe ce au avut un efect favorabil. A avut întâlniri cu preşedinţi ai SUA. Cu Reagan la Geneva şi Reykjavik şi cu Bush în Malta şi la Helsinki. De asemenea, cu ambii la Washington şi Moscova.

Gorbaciov și-a concentrat mai întâi eforturile reforma­toare asupra politicii externe. Prin urmare, l-a înlocuit în funcţia de ministru de externe pe veteranul Gromîko cu prote­jatul său Şevardnadze.

Venirea lui Gorbaciov la conducerea Uniunii Sovietice a schimbat cursul politicii externe duse de această ţară. Acest fapt a favorizat apariţia unui nou climat internaţional, marcat de o destindere reală a tensiunilor dintre Est şi Vest.

Pe plan extern, Gorbaciov a întâmpinat o nouă problemă. Țările baltice, Estonia, Letonia şi Lituania au început să ia în discuţie independenţa faţă de URSS.

Întâlnirea la nivel înalt de la Geneva dintre SUA şi URSS nu a avut rezultate spectaculoase. Cu toate acestea, şefii celor două state au convenit să preîntâmpine orice fel de război dintre cele două puteri. Prin urmare, s-au angajat să nu se mai implice într-o nouă cursă a înarmărilor. Au existat şi disensiuni legate de Iniţiativa Apărării Strategice. Gorbaciov a declarat că va retrage trupele sovietice din Afganistan.

Gorbaciov a destăinuit că, iniţial, după primul schimb de replici, prejudecăţile păreau să-i domine pe amândoi. Gorbaciov l-a caracterizat pe Reagan drept „dinozaur”, iar Reagan l-ar fi numit, în intimitatea propriei delegaţii, „un bolşevic căpăţânos”.

Reagan a profitat de prilejul întâlnirii şi a încercat să-i explice lui Gorbaciov că SUA vor să înceapă un nou tip de politică în relaţia cu URSS. El i-a spus: „Domnule Secretar General, noi nu ne suspectăm reciproc pentru că suntem înarmaţi, noi suntem înarmaţi pentru că nu avem încredere unul în celălalt”. Reagan a evocat şi „nebunia” distrugerii reciproce asigurate şi a făcut apel la necesitatea sporirii confienţei bilaterale.

La un moment dat, în cursul negocierilor care au durat aproximativ 15 ore, Reagan l-a invitat pe Gorbaciov la o mică plimbare. Apoi, i-a cerut să-l însoţească într-un foişor din curtea vilei. Acolo i-a declarat liderului sovietic: „Suntem aici, tu şi cu mine, doi bărbaţi într-o cameră, probabil singurii doi oameni din lume care ar putea declanşa al III-lea Război Mondial. Dar, în acelaşi timp, am putea fi singurii doi oameni din lume care ar putea, poate, impune pacea în lume.”

În cadrul discuţiilor, Reagan a venit chiar cu o ofertă de conlucrare: „Cum aţi evalua propunerea Statelor Unite de a conlucra în cazul unei ameninţări comune din cosmos?”. Propunerea a fost apreciată de Gorbaciov. Cei doi au convenit asupra unor ulterioare întrevederi.

Ani mai târziu, Gorbaciov a fost întrebat ce a văzut în ochii lui Ronald Reagan. El a răspuns: „Răsăritul şi cerul senin... L-am simţit imediat ca pe o persoană umană foarte autentică. Avea calibru”.

În cadrul Congresului al XXVII-lea al PCUS, Gorbaciov a declarat că „democraţia este aerul sănătos şi pur fără de care un organism public socialist nu poate duce o viaţă viguroasă”. Pe lângă aplicarea reformele glasnost şi perestroika, liderul sovietic propunea şi un „pluralism socialist” în viaţa politică din URSS.

Pe plan intern, Gorbaciov s-a confruntat cu dezastrul de la Cemobîl, explozia de la Centrala Atomoelectrică. În urma acestei explozii au fost evacuate orașele Pripiat și Cernobîl și câteva sate din apropiere.

Gorbaciov a oprit procesul de dizolvare a PCUS. Totuşi, el avea în vedere un pluralism mult mai larg, prin intermediul „democratizării”. Perioada de după reducerea „rolului fundamental şi călăuzitor” al PCUS a fost instabilă. În mare măsură, instabilitatea a fost provocată de incapacitatea de a găsi un înlocuitor corespunzător acestor idei de bază.

Într-un discurs ţinut în faţa CC al PCUS, Gorbaciov a propus eliminarea din Constituţia sovietică a unui paragraf din articolul 6. Acel paragraf stipula că partidul, „înarmat cu învăţăturile marxist-leniniste” era „forţa fundamentală şi călăuzitoare a societăţii sovietice şi nucleul sistemului său politic”.

În cadrul unei reuniuni a CAER, Gorbaciov, cel puţin la nivelul unui discurs, a afirmat că „independenţa fiecărui partid, dreptul său de a lua decizii suverane asupra problemelor dezvoltării din fiecare ţară, responsabilitatea sa faţă de propriul popor ”, sunt principii fundamentale ale relaţiilor dintre statele socialiste.

La Reykjavic, în Islanda, a avut loc o nouă întâlnire dintre Gorbaciov şi Reagan. Aceasta nu s-a încheiat prin semnarea unui acord nou. Totuşi, ambii lideri au fost de acord să elimine rachetele balistice cu rază medie din Europa.

La insistenţele părţii sovietice ca americanii să renunţe la programul militar „Iniţiativa de Apărare Strategică”, preşedintele SUA a părăsit încăperea. Acest program a fost lansat de preşedintele Reagan. Presupunea crearea unui scut antirachetă nord-american împotriva rachetelor balistice intercontinentale. Se prevedea instalarea în spațiul cosmic a unor sateliți purtători de baterii de lansatoare. Bateriile erau dotate cu radare și lasere pentru a depista și distruge mai ușor rachetele balistice. Din acest motiv, programul a fost supranumit „Războiul Stelelor“.

La conferinţa de presă ce a urmat s-a prezentat doar Gorbaciov. Acesta a minimalizat incidentul, afirmând: „În ciuda dramatismului său, Reykjavic nu este o înfrângere, este o breşă. Am privit pentru prima oară dincolo de orizont”.

În cadrul unei şedinţe a Biroului Politic, la Moscova, Gorbaciov a adresat jigniri lui Reagan. Însă, într-un moment mai calm, a spus că este convins că cei doi sunt „sortiţi să colaboreze”.

După retragerea de pe scena politicii, Gorbaciov a afirmat că la Reykjavic nu a avut posibilitatea să discute cu Reagan despre cele mai arzătoare probleme aflate pe agenda bilaterală.

A avut loc vizita lui Gorbaciov în SUA. S-a încheiat un tratat asupra armelor nucleare cu Rază Medie de Acţiune, semnat la Washington. Conform acestuia, în Europa s-au redus armele nucleare, rachetele sovietice SS-20 şi cele americane Cruise şi Pershing.

În cadrul unui discurs ţinut la Praga, cu ocazia celei de-a XIX-a Conferinţe a PCUS, Gorbaciov a afirmat: „ ... Impunerea dinafară – prin orice mijloace, inclusiv cele militare – a unei structuri sociale, a unui mod de viaţă sau a unei politici face parte din arsenalul periculos al anilor trecuţi. Suveranitatea şi independenţa, drepturile egale şi neamestecul devin norme recunoscute ale relaţiilor internaţionale”.

Gorbaciov a făcut prima vizită în SUA, la Washington. Cu această ocazie, el nu a mai insistat ca americanii să abandoneze „Războiul Stelelor”. Acest fapt a dus la deblocarea negocierilor şi la încheierea unei înţelegeri cu preşedintele SUA.

A fost semnat tratatul cu privire la Armele Nucleare cu Rază Medie de Acţiune. Acordul a intrat în vigoare în anul următor. Toate tipurile de arme prevăzute în tratat trebuiau distruse. URSS a fost obligată să renunţe la un număr de lansatoare şi rachete de peste două ori mai mare decât NATO.

În cadrul vizitei de la Washington, legăturile dintre cele două ţări au evoluat şi la nivel interuman. Reagan a propus ca adresarea dintre cei doi să se facă pe numele mic: „Puteţi să-mi spuneţi Ronni. Iar eu, dacă îmi permiteţi, am să vă spun Michael”.

În URSS, pe plan politic, s-a observat liberalizarea propusă de Gorbaciov, fiind admisă posibilitatea mai multor candidaturi. În anul următor a fost aprobată reforma constituţională care prevedea un sistem prezidenţial.

În ultima zi a vizitei, liderul sovietic nu s-a sfiit să-şi oprească maşina pentru a face o „baie de mulţime”. A coborât şi a purtat dialoguri cu oamenii de pe stradă. Gorbaciov era entuziasmat că americanii de rând nu l-au întâmpinat cu ostilitate, ci cu emoţie.

Gorbaciov a reiterat ideea că marxism-leninismul constituia „baza ştiinţifică a abordării partidului în ceea ce priveşte înţelegerea dezvoltării sociale şi aplicarea construcţiei comunismului”. Deşi, iniţial, propunea o schimbare în acest sens, el nu a reușit să găsească o altă idee viabilă care să păstreze viu PCUS. A continuat, afirmând: „nu poate şi nu trebuie să existe vreo limitare a cercetării ştiinţifice. Chestiunile teoretice nu pot şi nu trebuie decise prin decrete. Libera dezbatere de idei este esenţială”.

A XIX-a conferinţă a partidului a reprezentat un indicator al progresului făcut de Gorbaciov în schimbarea URSS, mai ales la nivelul conducerii. Aproximativ jumătate din membrii Politburo, ai Secretariatului şi Comitetului Central au fost înlocuiţi. Au fost schimbaţi mai mult de jumătate din puternicii secretari de partid din provincii din întrega Uniune Sovietică. Circa două treimi dintre miniştri şi-au pierdut funcţiile şi numărul de funcţionari din ministere a fost redus.

A avut loc vizita lui Reagan la Moscova. În cadrul acestei vizite, la Kremlin, cei doi au semnat actele de ratificare a Tratatului referitor la forţele nucleare cu Rază Medie de Acţiune. Într-o conferinţă de presă ad-hoc, preşedintele Reagan a fost întrebat dacă mai consideră URSS drept un „imperiu al răului”. Reagan a răspuns: „Vorbeam despre alte vremuri, despre altă epocă”. La doar câteva luni de la acest episod, premierul britanic Margaret Thatcher a proclamat: „Acum nu mai suntem în Război Rece”.

În acel moment, PCUS nu mai era singurul mijloc de exprimare politică. Zeci de mii de grupuri civice au fost înfiinţate cu scopuri diferite, inclusiv extinderea democraţiei. PCUS se confrunta cu rupturi şi disensiuni la nivelul conducerii.

În cadrul forului ONU, Gorbaciov a mai anunţat că URSS îşi va reduce în mod unilateral efectivele militare cu jumătate de milion. A precizat, de asemenea, că trupele sovietice ce staţionau în RDG, Cehoslovacia şi Ungaria vor fi retrase.

În contextul aceleiași întâlniri, Gorbaciov a afirmat: „Pentru noi este, de asemenea, limpede că principiul liberei opţiuni devine neapărat necesar. A nu recunoaşte aceasta ar avea consecinţe grele pentru lumea întreagă. .... Nu renunţăm la convingerile noastre, la filosofia şi tradiţiile noastre, nu cerem nimănui să le renege pe ale sale”.

Gorbaciov a făcut publică decizia de a retrage trupele sovietice din Afganistan. O lună mai târziu, Armata Roşie a început să părăsească Mongolia.

Gorbaciov a revenit în SUA pentru a ţine un discurs în forul ONU. Cu acest prilej, el a evocat schimbările pozitive în raporturile dintre cele două state: „Relaţiile dintre Uniunea Sovietică şi Statele Unite ale Americii numără cinci decenii şi jumătate. [...] Prea multă vreme ele au fost concepute sub semnul confruntării, ba uneori chiar al duşmăniei – fie sinceră, fie ascunsă. Dar, în ultimii ani, toată lumea a putut respira uşurată, mulţumită schimbărilor în bine care s-au făcut simţite în însăşi esenţa şi atmosfera relaţiilor dintre Moscova şi Washington...”.

Noua abordare sovietică a căpătat numele de „doctrina Sinatra”. Denumirea vine de la melodia lui Frank Sinatra, „My Way”, expresia fiind folosită de către Ghenadi Gherasimov, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sovietic de Externe.

URSS şi-a retras armata sovietică din Afganistan. Decizia a fost anunţată de Gorbaciov cu ceva timp în urmă şi a fost apreciată de lumea occidentală.

Ronald Reagan se mândrea cu cea mai importantă moştenire a sa: „Războiul Rece s-a încheiat”. Mandatul SUA a fost preluat de George H.W. Bush. Cu această ocazie, noul președinte a cerut instituţiilor abilitate, inclusiv serviciilor speciale, să treacă la revizuirea şi actualizarea politicii americane faţă de URSS şi Europa Răsăriteană. Acest lucru a durat mult timp.

Cu prilejul unei vizite la Londra, Gorbaciov a mărturisit premierului britanic, Margaret Thatcher, că americanii mimează o cooperare bilaterală: „De ce unui preşedinte care a făcut parte din administraţia anterioară îi ia atâta timp să-şi stabilească propria abordare? ... Nu se întâmplă nimic... doar harţuiri meschine. Întreaga situaţie e de netolerat”. Premierul britanic i-a susţinut punctul de vedere, însă l-a îndemnat la răbdare.

Gorbaciov a vizitat China în vederea îmbunătăţirii relaţiilor dintre cele două țări. În această perioadă, în China au avut loc demonstraţii ale unei părţi a poporului chinez în sprijinul glasnostului şi perestroikăi. Acest fapt a contribuit la declanșarea unui val de tulburări, culminând cu reprimarea sângeroasă a manifestaţiilor studenţeşti din Piaţa Tienanmen. Autorităţile comuniste chineze nu au tolerat dorinţa poporului de a se trece la democraţie. Din acest motiv au strivit orice formă de mişcare revoluţionară prin folosirea forţei militare. Au murit peste 3000 de manifestanţi.

Alegerile pentru Congres au dus la validarea unor deputaţi cu o atitudine democratică făţişă, printre care şi Boris Elţîn. Congresul s-a întrunit şi a făcut câteva sugestii radicale, printre care și îndepărtarea lui Lenin din Mausoleu. Congresul a refuzat să accepte propuneri din partea preşedintelui Gorbaciov, în privinţa interzicerii grevelor.

Pentru Congresul Deputaţilor Poporului au fost organizate alegeri semi-libere. În cadrul acestora, mai mulți candidați au concurat şi și-au prezentat programele şi strategiile politice diferite. Poziția lui Gorbaciov părea să se consolideze. Forţele ruse din opoziţie, în frunte cu Boris Elţîn, Andrei Saharov şi Anatoli Sobciak, au obținut o victorie parțială.

Evoluţia din ţară l-a împiedicat pe Gorbaciov să facă o alegere între aripa reformatoare și nomenclatura partidului. Reformatorii dominau în preferinţele opiniei publice ale Federaţiei Ruse, iar nomenclatura încerca, în parte, să reziste sau urmărea o restauraţie.

Într-un memorandum, înaintat Casei Albe de către Departamentul de Stat, se afirma că „întâlnirea de la Malta prezintă o excelentă oportunitate pentru a determina schimbări politice în Europa Orientală”. Se atrăgea atenţia asupra faptului că lui Mihail Gorbaciov nu trebuia să i se permită să aducă în discuţie o posibilă destrămare simultană a NATO şi a Pactului de la Varşovia. După această întâlnire, Bush a acordat un interviu revistei „Time”. El a declarat că, după discuţiile cu Gorbaciov, relaţia dintre cei doi este una foarte personală: „Găsesc modalităţi să-l contactez într-un fel foarte calm. Pot să-i scriu, pot să-i dau telefon. Nu vom fi «prieteni prin corespondenţă», dar putem comunica”.

Gorbaciov nu s-a exprimat împotriva unei eventuale reunificări germane, propunere venită din partea lui Bush şi a lui Baker. Secretarul de stat american a explicat că reunificarea Germaniei trebuie să se facă „respectând principiile transparenţei, pluralismului şi ale liberei pieţe”.

Bush a încurajat reformele lui Gorbaciov şi a subliniat că îşi doreşte ca perestroika să reuşească în URSS. El a prezentat proiectul unui parteneriat economic. Acest parteneriat i-ar fi permis Moscovei să obţină clauza naţiunii celei mai favorizate şi chiar să devină observator în cadrul Acordului General pentru Tarife şi Comerţ.

Gorbaciov s-a pronunţat pentru relaţii bune cu Washingtonul, afirmând că Moscova nu mai vede în statul american un inamic: „În primul rând, preşedintele Statelor Unite trebuie să ştie că Uniunea Sovietică nu va declanşa în niciun caz vreun război... Uniunea Sovietică este gata să nu mai considere Statele Unite drept duşmanul său”.

Referitor la Europa Centrală şi Estică, Bush a afirmat că SUA nu intenţionează să tulbure situaţia sau să prejudicieze interesele URSS: „Noi suntem pentru autodeterminare şi pentru dezbaterile ce le însoţesc. Aş dori să înţelegeţi atitudinea noastră: valorile occidentale nu înseamnă absolut deloc că am dori să impunem sistemul nostru României, Cehoslovaciei sau RDG”.

Întrevederea de la Malta a avut loc lângă portul Valetta, pe timpul unei furtuni năprasnice. Din acest motiv presa a numit evenimentul „summitul răului de mare”. S-a convenit ca discuţiile să aibă loc, succesiv, la bordul unui vas militar sovietic, crucişătorul „Slava”, şi a unuia american, crucişătorul „USS Belknap”.

Preşedintele SUA a declarat unui reporter că „întâlnirea decurge admirabil”. Gorbaciov şi Bush au luat în discuţie teme precum: respectarea drepturilor omului, situaţia din Ţările Baltice şi reducerea arsenalelor. Au acceptat elaborarea unor tratate referitoare la reducerea forţelor convenţionale în Europa şi a armelor strategice.

Un moment mai tensionat s-a creat atunci când Bush i-a reproşat lui Gorbaciov implicarea sovietică în America Centrală. Bush a considerat implicarea drept un „element de ruptură” în relaţiile bilaterale. Preşedintele SUA a condiţionat de rezolvarea acestei probleme chiar susţinerea economică a Rusiei. Pentru Bush, summitul de la Malta a fost un „mare succes”. Gorbaciov a apreciat că legăturile dintre cele două state s-au îmbunătăţit considerabil. La finalul discuţiilor, cei doi şefi de stat au participat la o conferinţă comună de presă.

La Vatican, Mihail Gorbaciov şi Papa Ioan Paul al II-lea s-au întâlnit cu o zi înainte de întâlnirea cu preşedintele SUA, George Bush. Liderul sovietic a făcut un popas în drumul său spre Malta. Discuţia dintre cei doi a avut loc între patru ochi, fără translator. Prin această întâlnire, liderul sovietic arăta că politica Moscovei s-a schimbat, că dorinţa sa de reformare a URSS este reală.

Papa Ioan Paul al II-lea a fost o fire deschisă, un intelectual, un dramaturg, un poet, unul dintre cei mai importanţi pontifi ai Romei. A fost orientat spre conciliere şi credinţă în lume. Papa Ioan Paul al II-lea sau Karol Jozef Wojtyla era originar din Wadowice, Polonia. Acesta s-a născut într-o familie de credincioși catolici şi a devenit unul dintre cei mai iubiţi suverani pontifi.

Gorbaciov, în însemnările lui, afirma că Papa a fost încântat de această întâlnire, salutând „această întâlnire a reprezentanţilor celor două popoare slave”. În cadrul discuţiei cu Papa Ioan Paul al II-lea, liderul URSS a afirmat: „cred că popoarele slave au vocaţia de a lupta pentru a face să se înţeleagă în lumea întreagă valoare a vieţii omeneşti, a păcii şi a binelui”.

Prin această întâlnire se urmărea stabilirea relaţiilor diplomatice între URSS şi Vatican și schimbul de reprezentanţi permanenţi între cele două state. Liderul sovietic promitea recunoaşterea rolului şi locului Bisericii în fundamentarea şi crearea unor „valori morale, universale şi veşnice”. De asemenea, a fost abordată problema referitoare la libertatea de credinţă, libertatea religioasă.

Cu câteva zile înainte ca Mihail Gorbaciov să depună jurământ în calitate de preşedinte al statului, URSS-ul a început să se destrame. Totul a început odată cu declaraţia de independenţă a Lituaniei. Un an mai târziu, Letonia şi Estonia s-au rupt de URSS. Echilibrul şi abilitatea lui Gorbaciov nu au fost suficiente în faţa radicalizării crizei economice şi a ten­siunilor naţionaliste. Acestea din urmă au frământat statele baltice şi repu­blicile din Caucaz şi din Asia Centrală.

După ce naţionaliştii azeri au declanşat o campanie de persecutare a armenilor, trupele sovietice au intrat în Baku, capitala Azerbaidjanului. Acest incident s-a soldat cu zeci de morţi. Lituania şi-a proclamat independenţa faţă de Moscova. Guvernul sovietic a declarat acest act ilegal şi a redus drastic livrările de gaz, petrol şi cărbune. Paraşutişti şi tancuri sovietice au pătruns în Vilnius. Lucrurile nu au degenerat în violenţă, nu s-a recurs la forţa militară. La scurt timp, Letonia şi Estonia şi-au declarat și ele independenţa.

Secretarul General Gorbaciov a convins Congresul să-l aleagă preşedinte. Gorbaciov a ratificat, însă, sugestia forului ca Articolul 6 din Constituţie, cu privire la rolul „fundamental şi călăuzitor” al partidului, să fie parţial reformulat. Congresul Deputaţilor Poporului din Republica Socialistă Federativă Sovietică Rusă a votat în favoarea suveranităţii naţionale. L-a ales pe Boris Elţîn în funcţia de preşedinte al Sovietului Său Suprem. Elţîn a demisionat din PCUS, în cadrul ultimului congres, cel de-al XXVIII-lea.

Gorbaciov a prezidat al XXVIII–lea Congres al PCUS. Acesta a ţinut în plen un discurs prin care a încercat să-i motiveze pe cei prezenţi, afirmând că perestroika mai are nevoie doar de doi ani pentru a deveni victorioasă. Delegaţii l-au reales secretar general al PCUS. În ultima zi a congresului, Eltîn şi-a anunţat demisia din PCUS.

Gorbaciov a fost conştient că pericolul destrămării URSS era foarte posibil. Din acest motiv, el a numit oameni cu poziţii conservatoare la conducerea Ministerului de Interne, dar şi în alte posturi cheie. În Moscova şi în Leningrad, viitorul Sankt Petersburg, s-au organizat demonstraţii de stradă şi s-au înfiinţat noi organizaţii. Acestea pledau pentru continuarea realizării de reforme. La 1 Mai, cu ocazia Zilei Proletarilor din toate ţările, Gorbaciov, asistând de la tribuna oficială la paradă, a fost huiduit de un mic grup de sovietici.

Rusia lui Boris Elţîn deschidea „parada suveranităţilor şi războiului legilor”. Parlamentul a aprobat Declaraţia de suveranitate, cu 907 voturi pentru, 13 voturi împotrivă şi nouă abţineri. Declaraţia conţinea o decizie referitoare la rămânerea Rusiei în componenţa unei Uniuni înnoite. Parlamentul a proclamat supremaţia legislaţiei republicane în faţa celei sovietice.

Au avut loc întâlniri între şefii celor două puteri mondiale, SUA şi URSS. În cadrul acestor întâlniri au fost luate în discuţie probleme privind securitatea şi cooperarea în Europa. CIA a elaborat un document intitulat Viitorul Europei Răsăritene. Specialiştii americani mentionau în document că, fără îndoială, „regimul comunist în Europa de Est este terminat şi nu va fi reînviat”. De asemenea, în analiza specialiştilor se afirma: „Pactul de la Varşovia este mort, în esenţă, ca o alianţă militară, iar eforturile sovietice de a-l transforma într-o alianţă politică vor eşua în cele din urmă”.

A avut loc întâlnirea de la Casa Albă, dintre Gorbaciov şi Bush pe tema unificării Germaniei. Ambii şefi de stat s-au pronunţat pentru acest lucru. S-a pus chiar problema ca Germania Reunificată să devină membru NATO, însă cei doi au declarat că vor respecta decizia Germaniei. Gorbaciov a acceptat reunificarea Germaniei în NATO. Bush a semnat, în Camera de Est a Casei Albe, un tratat comercial.

La Paris, Gorbaciov a cinat cu Bush la reşedinţa ambasadorului SUA. A fost o discuţie cordială, Bush adoptând un ton cald, amical: „Mă bucur să vă văd. Mă gândesc mereu la dumneavoastră. Treceţi printr-o perioadă dificilă. Desigur, nu vreau să mă amestec în treburile voastre interne, dar permiteţi-mi să spun că vom încerca să facem tot ceea ce putem pentru a vă ajuta în misiunea dumneavoastră împovărătoare”.

În cadrul întâlnirii de la Paris, Bush avea nevoie de sprijinul lui Gorbaciov în privinţa adoptării, în cadrul ONU, a unei rezoluţii cu privire la situaţia din Golf. Prin această rezoluție se dorea luarea de măsuri necesare, inclusiv folosirea forţei armate, pentru a-l determina pe Saddam Hussein să se conformeze cerinţelor ONU.

Cu ocazia întâlnirii din SUA, Bush l-a avertizat pe Gorbaciov că nu va trimite documentul Congresului, dacă Moscova nu va ridica sancţiunile impuse Lituaniei. Cele două ţări au încheiat şi un acord în domeniul dezarmării - referitor la armele chimice - şi un alt acord - referitor la experienţa nucleară. A avut loc o conferinţă comună de presă. Preşedintele SUA a declarat că şi el şi omologul său sovietic sunt „întru totul de acord” că apartenenţa Germaniei la una dintre cele două alianţe ţine de hotărârea poporului german.

Gorbaciov şi Bush s-au întâlnit la Paris, cu ocazia summit-ului Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. S-a semnat un Tratat referitor la reducerea forţelor convenţionale în Europa. Potrivit acestui Tratat, numărul total de tancuri, piese de artilerie şi vehicule blindate de luptă pe care Moscova le păstra la vest de Munţii Urali se va reduce cu aproape 70% față de numărul existent în 1989.

Anul următor, Bush şi Gorbaciov s-au întâlnit pentru ultima oară, cu ocazia unei conferinţe de pace pentru Orientul Mijlociu, organizată la Madrid. Conferinţa era patronată de SUA şi URSS. La Madrid, Gorbaciov părea foarte îngrijorat de problemele interne cu care se confrunta. URSS era aproape de destrămare. Bush a încercat să-l încurajeze, afirmând, în cadrul conferinţei de presă: „Încă eşti stăpân pe situaţie”.

Saddam Hussein, liderul Irakului, a ocupat micul emirat producător de petrol, Kuwait. La cererea SUA, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat Rezoluţia nr.660. Astfel, era condamnată invazia şi era cerută retragerea imediată şi necondiţionată a Irakului. De asemenea, prin Rezoluție a fost solicitată și începerea negocierilor ambelor părţi. Consiliul va readopta încă 11 rezoluţii pe aceste teme.

Rezoluţia nr.678/29 noiembrie autoriza statele membre ONU să ia toate măsurile necesare împotriva Irakului, dacă nu se va retrage din Kuwait. Dacă Irakul nu se conforma, aceasta constituia baza legală a Războiului din Golf. Moscova nu şi-a exercitat dreptul de veto, plasându-se în tabăra americană. În urma unor eforturi diplomatice americane, Moscova s-a pus de acord cu SUA în privinţa unei declaraţii comune, prin care să condamne invadarea Kuwaitului, de către Saddam Hussein.

Gorbaciov s-a aflat într-o situaţie dificilă: Irakul era aliat al Moscovei și i se furniza armament. Armata irakiană era asistată de mii de consilieri sovietici. URSS avea peste 50 de milioane de musulmani printre locuitorii săi. Moscova, nu putea accepta cu uşurinţă acţiunea militară a americanilor împotriva Irakului.

Bush i-a propus lui Gorbaciov o întrevedere într-o capitală neutră din Europa, intenţionând să-i acorde şi un sprijin financiar modest. Întâlnirea dintre cei doi a avut loc la Helsinki, în Palatul prezidenţial al preşedintelui finlandez, Mauno Koivisto. S-a convenit asupra unei declaraţii comune, care conţinea următorul fragment: „Preferinţa noastră este să rezolvăm criza în mod paşnic şi vom fi uniţi împotriva agresiunii Irakului, atâta timp cât există criza. ... şi dacă actualele măsuri nu reuşesc să-i pună capăt, suntem pregătiţi să luăm în considerare măsuri adiţionale, în conformitate cu

Gorbaciov a pozat în liderul pacifist şi raţional și a susţinut necondiţionat eliberarea Kuwaitului. El era pentru evitarea unei confruntări terestre între americani şi irakieni. În cadrul conferinței de presă, Gorbaciov a fost întrebat de către un reporter dacă există vreo legătură între acordul financiar propus de americani şi atitudinea sovietică faţă de agresiunea irakiană. Acesta a răspuns: „Ar fi simplist şi foarte superficial să se creadă că Uniunea Sovietică ar putea fi cumpărată cu dolari”.

Gorbaciov a sperat că un sens al idealurilor comune va fi dobândit prin organizarea unui referendum. La referendum, cetăţenii au fost întrebaţi: „Consideraţi necesară menţinerea URSS ca o federaţie reînnoită de republici suverane egale, în care drepturile şi libertăţile individuale ale fiecărei naţionalităţi să fie pe deplin garantate?”.

La referendum a fost întrebarea: „Consideraţi necesară menţinerea URSS ca o federaţie reînnoită de republici suverane egale, în care drepturile şi libertăţile individuale ale fiecărei naţionalităţi să fie pe deplin garantate?”. Un răspuns negativ ar fi reprezentat încurajarea anarhiei, iar un vot pozitiv ar fi fost acordul realizării unei utopii. 75% din cei 80% de alegători prezenţi la vot au răspuns „DA”. A mai existat o întrebare adiţională „Trebuie ca Rusia să aibă un preşedinte propriu?”. Răspunsurile au fost pozitive, dar nu într-o proporţie la fel de impresionantă.

Boris Elţîn - Rusia, Leonid Kravciuk - Ucraina şi Stanislav Şuşkevici - Bielorusia s-au întâlnit lângă Brest, în pădurea Belovejskaia, fără ştiinţa lui Gorbaciov. Scupul întâlnirii a fost de a se pune de acord cu destrămarea URSS, în calitate de subiect de drept internaţional. Ei l-au informat mai întâi pe Bush despre această hotărâre, apoi pe Gorbaciov.

În timp ce Gorbaciov s-a aflat într-o vacanţă în Crimeea, un Comitet de Stat de Urgenţă a anunţat că este bolnav şi că preia atribuţiile acestuia. În Moscova s-a pătruns cu tancuri, părea că s-a sfârşit cu reformele. Boris Elţîn s-a suit pe un tanc și s-a adresat oamenilor. S-au tras puţine focuri de arme, existând doar trei victime. PCUS a fost interzis, iar URSS a intrat în colaps.

În Asia, Gorbaciov a reuşit normalizarea relaţiilor dintre China şi URSS, între partidele comuniste ale celor două ţări. A urmat o vizită a preşedintelui Jiang Zemin la Moscova. S-au normalizat relaţiile şi cu Japonia, însă problema delicată a Insulelor Kurile a împiedicat ajungerea la un acord. Gorbaciov a întărit relaţii diplomatice şi economice cu Coreea de Sud. El a pledat pentru reducerea prezenţei dominante a URSS în lumea a treia.

Din doctrina marxism-leninsmului, Gorbaciov a renunţat la lupta de clasă dintre proletari şi capitalişti în favoarea unui concept nou: „universalism umanist”.

Gorbaciov a aderat la rezoluţia ONU. La Moscova, Gorbaciov s-a înţeles cu preşedintele Bush asupra încheierii tratatului de Reducere a Armamentului Strategic – START. Fiecare parte a redus cu 30%.

După preluarea puterii de către Elţîn, Republică Socialistă Federativă Rusă a devenit Federaţia Rusă. Denumirea a fost adoptată oficial, alături de numele de Rusia, de către Congresul Deputaţilor Poporului. SUA şi Comunitatea Europeană au recunoscut Federaţia Rusă, care a ocupat poziţia URSS în cadrul ONU.

La sfârşitul secolului al XX-lea, URSS era zguduit de o criză politică puternică. Situaţia a scăpat de sub control. Partidul Comunist nu a mai fost singura organizaţie politică a Rusiei, făcându-şi apariţia şi alte grupări politice. Aproape întreagul stat a fost cuprins de tulburări. În faţa ascensiunii naţionalismului, poziţia forţelor sovietice şi socialiste din republicile unionale s-a diminuat.

În urma unor mitinguri şi declaraţii, partidele comuniste din Ţările Baltice s-au despărţit de PCUS. Încă de la preluarea puterii de către Gorbaciov, ele şi-au declarat intenţia de a-şi câştiga independenţa faţă de URSS. Cele trei Ţări Baltice s-au desprins de Uniunea Sovietică. În confruntările cu trupele şi tancurile sovietice şi-au pierdut viaţa circa 20 de oameni.

În ţările slave din componenţa URSS tulburările au fost reduse. Tensiuni au existat în Bielorusia şi în Ucraina, mai ales în partea de vest a acesteia din urmă. Aici apartenenţa la biserica greco-catolică şi unele tradiţii locale au generat o puternică rusofobie. Aproximativ 90.3% dintre votanţii ucrainieni s-au pronunţat pentru separarea de URSS. Bush a anunţat public intenţia de a recunoaşte independenţa Ucrainei.

Ruşii au purtat confruntări violente cu moldovenii de dincolo de Nipru. De asemenea, în Transcaucazia au apărut tensiuni interne grave, existând conflicte în urma cărora au fost înregistrate victime.

În Azerbaidjan au murit sute de armeni şi mai puţini azeri. Câteva mii s-au refugiat după izbucnirea unor dueluri armate în regiunea Nagorno Karabah, cu câţiva ani înaintea căderii URSS.

În Georgia au apărut probleme în republica autonomă Abhazia. Aici mai puţin de o cincime din populaţia sa era încă de origine abhază. Evenimentele violente au debutat, la început, la Tbilisi, dar au continuat şi în Abhazia şi în alte părţi. Acestea au fost reprimate cu bastoane şi gaze lacrimogene. În cele din urmă, Abhazia a devenit independentă.

S-au desprins de URSS şi republicile din Asia Centrală, Uzbekistan, Kirghistan, Tadjikistan. Procesul de rupere al acestora a fost unul mai lent. Kazahstanul, Turkmenistanul şi alte republici din Asia Centrală şi-au proclamat suveranitatea, însă nu şi independenţa.

În capitala kazară Alma Ata, 11 dintre cele 15 foste republici sovietice, fără cele trei ţări baltice şi Georgia, au hotărât constituirea Comunităţii Statelor Independente. După destrămarea URSS, de la Sahalin şi Kamceatka la Peninsula Kola şi Crimeea, mai multe popoare s-au manifestat pentru a fi recunoscute ca entitate.

Gorbaciov s-a retras din funcţia de preşedinte al PCUS și şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte al URSS. A făcut lucrul acesta printr-un discurs televizat. Oficial, URSS își va înceta existența ca stat, în prima zi a anului următor. Înainte de a face anunţul, Gorbaciov l-a sunat pe Bush şi i-a spus: „Dragul meu George, numai bine! Dă-mi voie să încep cu ceva plăcut. Un Crăciun fericit ţie, Barbarei şi familiei tale”. A fost o conversaţie caldă, Bush afirmând că vor păstra legătura: „Barbara şi cu mine preţuim nespus de mult această prietenie”.

Reputatul istoric John Lewis Gaddis a susţinut: „ceea ce n-a înţeles nimeni la începutul anului 1989 a fost că Uniunea Sovietică, imperiul său, ideologia sa - şi, în consecinţă, însuşi Războiul Rece – era o movilă de nisip gata să se surpe”.

Preşedintele URSS, Vladimir Putin, afirma despre prăbuşirea Imperiului sovietic că a fost „cea mai mare catastrofă geopolitică a veacului al XX-lea”.

Sovietologii CIA au afirmat: „Gorbaciov se confruntă cu dificultăţi interne severe – economice, sociale. El are nevoie de o pauză şi de sprijin sau de cooperare economică cu Occidentul. Trebuie să evite noi cheltuieli majore şi neanticipate cu apărarea. [...] Nu credem că planul său de a reface economia sovietică va avea succes”.