Karl Marx
Părintele ideologiei comuniste
autor Cristina Pop, iunie 2015
Karl Marx a fost părintele ideologiei comuniste. Ideile lui au avut la bază materialismul dialectic. Concepţiile lui Marx au exercitat o influență majoră asupra mișcării muncitorești.

Susține financiar History Lapse făcând o donație de $5 (PayPal, credit card sau bitcoin).

bitcoin: 1PpagscXKttC5FidgV2WQNRaBgSPwjvP9Z
Karl Marx a fost părintele ideologiei comuniste. Ideile lui au avut la bază materialismul dialectic. Materialismul dialectic este o concepţie filozofică întemeiată de Karl Marx şi de Friedrich Engels. El reprezintă ştiinţa despre raportul dintre materie şi conştiinţă, despre legile cele mai generale ale schimbării şi dezvoltării naturii, ale societăţii şi ale gândirii. Filosof, om de știință socială, istoric și revoluționar, Karl Marx a fost cel mai influent gânditor socialist al secolului al XIX -lea.

Materialismul dialectic constituie baza filozofică a marxismului. Teoria afirmă ca natura se dezvoltă în cerc și constante. Materia este trans­formată dintr-o stare în alta, spre exemplu din apă în vapori şi înapoi în apă.

Concepţiile lui Marx au exercitat o influență majoră asupra mișcării muncitorești. Ele au pus bazele teoretice ale comunismului. Marx a fost începutul unei noi ideologii, unei noi gândiri. Din acest motiv a fost considerat „părintele comunismului”.

Marx, autorul Manifestului Comunist, a adus în discuţie o aşa zisă „dictatură a proletariatului” şi instaurarea comunismului ca un nou mod de viaţă al umanităţii. Conform Manifestului lui Marx, trebuia să apară o lume nouă, „o asociere în care dezvoltarea liberă a fiecăruia este precondiţia pentru libera dezvoltare a tuturor”.

Un citat relevant pentru gândirea marxistă, expus de Marx în lucrarea sa Teze despre Feuerbach afirmă: „Filozofii nu au făcut decât să interpreteze lumea în diferite moduri; important este însă de a o schimba”.

Marx a promovat ideea proprietăţii colective asupra mijloacelor de producţie. Marx spunea: „Teoria comunismului poate fi rezumată într-o frază unică: desfiinţarea proprietăţii private”. Marx a aspirat să schimbe lumea, observând că omul s-a îndepărtat de sine, s-a alienat. A motivat această devalorizare doar prin prisma economică: omul este separat de produsul muncii sale, care devine marfă în capitalism şi îl face pe om dependent de sistem. Banii îl înstrăineazã pe om de om, ei fiind adevăratul spirit universal.

Comunismul lui Marx a presupus sfârşitul economiei într-o societate care va avea acest motto: „de la fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi”. Pentru Marx, oamenii societăţii comuniste nu vor mai fi constrânşi de imperativele nevoii şi lăcomiei să se angajeze în activităţi productive de-a lungul întregii vieţi. Munca salariată e doar un mijloc de supravieţuire, forţa de muncă fiind comercializată.

Manifestul lui Marx se încheie cu acest apel celebru: „Comuniştii refuză să îşi ascundă viziunile şi ţelurile. Ei declară deschis că scopurile lor pot fi atinse numai prin răsturnarea prin forţă a tuturor condiţiilor sociale existente. Să tremure clasele dominante la o revoluţie comunistă. Proletarii nu au nimic de pierdut decât lanţurile lor. Ei au o lume de câştigat. Proletari din toate ţările, uniţi-vă!”.

Marx s-a născut în oraşul Trier din Prusia, Germania de astăzi. A crescut într-un ţinut aflat între Franţa modernă, revoluţionară, ce promova principii de egalitate a tuturor oamenilor în faţa legii şi Prusia nobiliară, în care existau privilegii şi ierarhii. Tatăl său a fost avocat, evreu, convertit la protestantism. Familia Marx a fost avută, cultă, fără să fie revoluţionară. Tatăl lui Marx a fost un admirator al filozofilor Luminilor și a nutrit convingeri liberale.

Tatăl lui Marx, Heinrich a fost fiul unui rabin. În timpul ocupaţiei franceze de după Revoluţie, oraşul Trier a fost organizat după legile lui Napoleon, în mare parte liberale. Viaţa tatălui lui Marx a fost uşoară în acea perioadă. După revenirea oraşului la Prusia, mult mai conservatoare, evreii nu au avut dreptul să ocupe funcţii publice fără o dispensă specială.

La vârsta de 17 ani s-a înscris la Universitatea din Bonn, pentru a studia dreptul. Din cauza comportamentului său dezordonat, tatăl său l-a trimis la Berlin. Acolo a continuat în aceeaşi notă, cu prezenţă slabă la cursuri. La Universitatea din Berlin a studiat istoria şi filosofia. Aici Marx a intrat în contact cu filozofia lui Hegel şi cu grupul tinerilor hegelieni.

După ce s-a stabilit la Jena, a abandonat studiul dreptului. S-a înscris la Facultatea de filozofie. Și-a susţinut teza de doctorat despre Democrit şi Epicur, cu titlul Deosebirea dintre filosofia naturii la Democrit şi filosofia naturii la Epicur

Marx s-a căsătorit la Kreuznach cu Jenny von Westphalen, prietena sa din copilărie, cu care a fost logodit încă din anii studenţiei. Soţia sa făcea parte dintr-o familie de nobili reacţionari din Prusia.

După susţinerea lucrării de doctorat, Marx nu a reuşit să obţină un post de conferenţiar în învăţământul universitar. S-a apucat de gazetărie. A lucrat ca redactor la Gazeta renană, ziar liberal din Köln, suprimat la scurt timp. Ca redactor a manifestat un interes deosebit faţă de problemele sociale. A protestat în numele acelor ţărani care și-au pierdut vechile drepturi comunale asupra terenurilor împădurite, în numele ideilor liberale de proprietate privată.

După expulzarea din Germania, s-a stabilit la Londra. A studiat la British Museum şi a colaborat cu New York Tribune. Datorită nevoilor materiale ale familiei, a fost nevoit să recurgă adesea la ajutorul financiar al lui Engels.

Karl Marx a murit la Londra, la doi ani după moartea soţiei sale, Jenny. A fost înmormîntat, alături de soţia sa, în cimitirul Highgate din Londra. Activitatea sa politică s-a împletit cu cea de scriitor. A devenit un punct de referinţă teoretic pentru o mare parte a mişcării revoluţionare comuniste.

La începutul secolului al XIX-lea ţinutul Rinului, unde se afla oraşul Trier, s-a aflat la intersecţia a două orientări politice: liberalismul francez şi conservatorismul german. La nivelul gândirii a existat, pe de o parte Iluminsmul francez, iar pe de altă parte Romantismul german.

După spusele fiicei lui Marx, Eleanor, tatăl lui Marx a fost un om al raţiunii şi al Iluminismului. A afirmat despre acesta că ar fi fost „un adevărat francez al secolului al XVIII-lea, care îi cunoştea pe Rousseau şi Voltaire pe dinafară”.

Marx a fost influenţat de tatăl viitoarei soţii, Jenny, baronul Westphalen. Acesta i-a transmis simpatia pentru viziunea romantică. Eleanor, fiica lui Marx, a afirmat: „baronul l-a umplut pe Karl Marx de entuziasm pentru şcoala romantică, iar, dacă împreună împreună cu tatăl său citea Voltaire şi Racine, baronul îi citea Homer şi Shakespeare, care au rămas autorii lui preferaţi toată viaţa”.

În interiorul lui Marx s-a creat o tensiune între iluminismul devotat raţiunii, ordinii şi ştiinţei şi romantismul ce promova pasiunea pentru lupta eroică şi dispreţul pentru rutină. Ca personalitate, Marx s-a apropiat mai mult de latura romantismului. În timpul studenţiei la Bonn, Marx a asistat la cursuri de filosofie a artei. Unele au fost ţinute de renumitul teoretician al romantismului, August von Schlegel.

Într-una din scrisorile adresate de tatăl lui Marx la universitate, se poate observa o oarecare tensiune între tatăl iluminist şi raţional şi fiul romantic: „… Dezordine şi bâlbâială stupefiantă în toate ştiinţele …. relaţia ta cu lumea limitată la camera ta sordită, unde probabil zac în clasica dezordine scrisorile de dragoste ale lui Jy - Jenny…”.

Karl Marx s-a gândit să publice o lucrare despre romantism. A scris poezii cu teme romantice. Marx a fost adeptul unui romantism intens. Eroul a fost întruchiparea artistului rebel. Într-o poezie, Marx a surprins egoismul din viaţa de zi cu zi: „Viaţa este moarte/O moarte eternă; /Suferinţa domină/Străduinţele oamenilor/. … Străduinţa lacomă/Şi scopul jalnic/Care este viaţa lor,/Joc al adierilor de vânt.”

Marx a găsit prin poezie o cale să se răzvrătească, să lupte împotriva unei vieţi convenţionale. În poezia Sentimente afirma: „Niciodată n-o să pot să îndeplinesc în pace/Ceea ce mi-a cuprins sufletul cu atâta intensitate,/N-o să rămân niciodată liniştit,/Şi mă zbucium fără răgaz.”

Marx s-a identificat cu eroul rebel din mitologia antică, Prometeu, care lupta împotriva lui Zeus. Marx s-a considerat un rebel ce deţinea autoritatea pentru a ilumina omenirea. De aici a fost puţin până la interesul pentru ideile radicale.

După încetarea forţată a activităţii ziarului Gazeta Renană, ziar democrat-radical, a pleacat la Paris. Acolo a intrat în contact cu primele organizaţii comuniste. A terminat redactarea Criticii filozofiei dreptului la Hegel. S-a dedicat studiilor economice.

La Paris a colaborat la Analele germano-franceze, care promovau idei revoluţionare. Nu s-a mai putut întoarce în ţară. Autorităţile prusace au emis mandate de arestare pentru redactori. Analele germano-franceze au apărut doar într-un singur număr din cauza greutăţilor legate de difuzarea lor clandestină în Germania.

Marx a legat o prietenie strânsă cu Friedrich Engels. Au început o colaborare, atât în planul teoriei, cât şi în cel al practicii politice.

Marx a fost expulzat din Paris, la ce­rerea guvernului Prusiei. S-a stabilit la Bruxelles, unde Engels i s-a alăturat. Cei doi au făcut o călătorie în Anglia. Acolo au intrat în contact cu chartiştii. Au pregătit terenul pentru înfiinţarea unui centru de cooperare a mişcărilor revoluţionare din diferite ţări. Întorcându-se la Bruxelles, au continuat activitatea de unificare a asociaţiilor revoluţionare şi polemicile cu filozofii germani.

La Paris, Marx a luat parte la întruniri ale organizaţiilor socialiste şi ale Ligii celor drepţi. Engels a răspândit în Germania ideea comunistă prin cuvântări şi scrieri care urmăreau să unească grupurile socialiste într-o singură organizaţie.

Marx s-a ghidat în viaţă după principiul că ideea de fericire era „să lupte”, iar cea de nefericire era „supunerea”. Radicalismul lui Marx a fost preluat din dezbaterile filosofice, la care a participat ca membru al grupului de gânditori „Tinerii Hegelieni”. Georg Hegel, filosof german a dezvoltat o teorie a istoriei lumii. Istoria a fost concepută ca o poveste în desfăşurare a progresului spiritual al omenirii spre tot mai multă libertate, o societate ideală.

Marx a fost influenţat de „dialectica” lui Hegel. Aceasta a presupus progresul prin lupta dintre idei şi sisteme sociale concurente. Ciocnirea dintre un principiu „teză” şi opusul lui, „antiteză”, duce la „sinteză”, ce cuprinde aspectele pozitive ale ambelor. Hegelienii au condamnat monarhia. Au fost adepţii unui sistem parlamentar care permitea libertatea presei şi a religiei. Nu au încurajat liberalismul economic care dă putere excesivă proprietăţii private.

Marx a fost interesat iniţial de libertate. A înţeles prin aceasta lipsa dependenţei de alţi oameni şi de lucrurile materiale. A considerat că în societăţile moderne omul îşi pierde autonomia, capacitatea de a se exprima şi ocaziile de a-şi dezvolta capacităţile creatoare. Sub influenţa hegeliană, Marx a afirmat că omul este controlat de forţe exterioare lui, care îl „alienează”. Societăţile moderne, capitaliste, oamenii sunt sclavii unor forţe străine: banii, lucrurile produse chiar de ei, piaţa.

Oamenii din societăţile capitaliste nu-şi folosesc creativitatea. Ei reacţionează ca nişte maşini, sunt programaţi să realizeze munci limitate. Sunt înstrăinaţi de oameni şi asta îi transforma în nişte persoane incapabile să stabilească relaţii umane adevărate.

Omul este programat să mânănce, să bea, să cumpere bunuri materiale, să îşi înstrăineze munca şi să se înstrăineze pe sine de alţi oameni. Soluţia lui Marx a fost abolirea proprietăţii private şi a pieţei, trecerea spre o nouă lume, cea a „comunismului”.

Într-un stat comunist, potrivit lui Marx totul se transformă. Omul nu mai lucrează doar pentru bani. Munca devine o activitate creatoare, oferind posibilitatea de exprimare prin efort propriu. Marx a spus: „produsele noastre vor fi ca nişte oglinzi, fiecare reflectându-ne esenţa … munca mea va fi o expresie liberă a vieţii mele, aşadar o bucurie a vieţii mele.”

Marx s-a pronunţat pentru primatul economiei, al producţiei materiale, aspecte importante atât pentru burghez cât şi pentru proletar. Pentru Marx producţia a fost baza pe care se înălţau toate celelalte: instituţii politice, ideologii, arte şi religii. Ele trebuiau modificate şi obligate să se adapteze în scopul dezvoltării forţelor de producţie.

În economia socialistă, proletarul a căpătat valoare mai mare decât recompensa salarială. A devenit creativ şi produsul muncii lui a fost un act de creaţie şi responsabilitate. Pentru Marx un capitalist nu munceşte, nu produce nimic, însă îl exploatează pe muncitor.

O societate ce promovează o economie fără diferenţe, fără clase, organizată ştiinţific şi planificat ridică omul deasupra lumii animale. Omul devine liber şi conştient, scăpând astfel de alienarea proprie provocată de exploatarea şi supunerea lui.

Economia socialistă urma să fie una egalitară. A promovat o luptă de clasă, a proletarului exploatat dar capabil şi creativ, care prin Revoluţie va distruge lumea capitalistă. Temporar s-a instaurat o „dictatură a proletariatului”.

Karl Marx a considerat că iacobinii au făcut erori grave, dar totuşi au rămas „farul tuturor epocilor revoluţionare”. Cei mai mulţi dintre socialiştii secolului al XIX-lea au fost influenţaţi şi au învăţat din lecţia iacobinilor, din istoria lor sângeroasă.

Proiectele iacobinilor, cu cel mai de seamă reprezentant Maximilien Robespierre, au vizat dezvoltarea agriculturii, promovarea egalităţii economice. Nu au fost pe aceeaşi lungime de undă cu viitorii comunişti care au pretins crearea unor state moderne, fondate pe principii de egalitate politică. Iacobinii nu au divizat proprietatea şi nu s-au opus pieţei libere, ba chiar i-au persecutat pe cei care o făceau.

Şi iacobinii şi comuniştii au susţinut că doar un grup unit, frăţesc, lipsit de privilegii, ierarhie şi categorii sociale, poate crea o naţiune puternică, eficientă şi respectată în întreaga lume. Scenariul iacobin a fost preluat de comunişti, într-o formă brută, neelaborată. A fost regăsit în multe dintre principiile fundamentale ale politicilor şi ale eticii comuniste.

Pentru Marx, burghezia franceză a făcut Revoluţia Franceză care a condus la promovarea drepturilor liberale. Burghezia germană era înapoiată fără speranţă. Acesta a fost un motiv întemeiat ca Marx şi mai mulţi prieteni ai săi la fel de radicali să emigreze dintr-o Germanie represivă în Franţa, o ţară deschisă şi liberală. Marx a fost interesat de socialismul francez, fiind influenţat de scrierile socialiştilor francezi.

Iacobinii prin ideile elaborate de ei, idei socialiste, revoluţioare au influenţat comunismul de mai târziu. Comuniştii au învăţat din istoria mişcării revoluţionare, chiar a istoriei Revoluţiei Franceze. Nu au strigat de la început distrugerea proprietăţii private, ci mai întâi i-au atras pe cei săraci de partea lor.

Prin stabilierea unei prietenii cu Friedrich Engels, Marx a intrat în contact şi cu curentele intelectuale engleze. Engels a fost fiul unui prosper fabricant de dantelă, calvinist din Barmen, Westfalia. În tinereţe a fost un radical şi membru al Tinerilor hegelieni, asemenea lui Marx.

Între Marx şi Engels a existat un puternic contrast temperamental. Engels a fost mai sociabil şi mai moderat, mai puţin combativ decât Marx. A reuşit să se integreze mai uşor în societatea burgheză convenţională.

Engels a fost o persoană plină de pasiuni: făcea scrimă, călărea, îi plăceau muzica şi vinurile rafinate, se bucura de compania femeilor. A fost un bun organizator şi afacerist. Marx a fost opusul. A dus o viaţă haotică. De cele mai multe ori a fost lipsit de bani. A primit sprijin financiar de la prietenul său, Engels.

Engels, prin prietenia strânsă cu Marx, i-a adus o perspectivă engleză gândirii. Engels a fost o persoană experimentată. A lucrat la filiala din Manchester a companiei familiei, trimis de tatăl lui. A luat astfel contact cu mecanismele capitalismului. Engels i-a încurajat interesul pentru socialismul „utopic”.

Constituirea Ligii celor drepţi, viitoarea Ligă a comuniştilor o organizaţie comunist-creştină fondată la Londra a creat nucleul organizării întregii mişcări comuniste. Această organizaţie a fost transformată de Marx în prilejul de a extinde concepţiile sale politice.

Primul Congres al Ligii comuniştilor nu s-a bucurat de prezenţa lui Marx. A fost însărcinat cu pregătirea unui document teoretic. Rezultatul a fost Manifestul Partidului Comunist, publicat la Londra, în colaborare cu Engels.

Marx şi Engels şi-au continuat activitatea revoluţionară. Au întemeiat la Londra, Asociaţia Internaţională a Muncitorilor, intitulată Internaţionala I. Marx a întocmit Manifestul constitutiv şi aproape toate documentele mai importante ale acestei organizaţii.

Internaţionala I s-a întrunit în congrese anuale. Cu ocazia primului congres, desfăşurat la Geneva, Marx a polemizat cu adepţii lui Proudhon în privinţa coope­rativelor pe care acesta le-a considerat cea mai bună cale a emancipării proletare.

La Bruxelles, adepţii lui Proudhon au fost învinşi în opoziţia lor faţă de naţionalizarea pământului. Toate curentele au fost de acord în privinţa protestului împotriva războiului, a revendicării zilei de lucru de opt ore şi a drep­turilor politice ale muncitorilor. La Congresul de la Basel a participat primul partid social-democrat înfiinţat în Germania de August Bebel şi de Wilhelm Liebknecht.

Expulzat din Belgia, la izbucnirea revoluţiei din 1848, Marx a pleacat la Paris, iar apoi la Köln. Acolo a înfiinţat împreună cu Engels, Noua Gazetă Renană. În paginile acesteia au militat pentru crearea pe cale revoluţionară a unei republici germane democratice şi unite. După înfrângerea revoluţiei din Germania, a fost expulzat succesiv din Prusia şi Franţa şi s-a stabilit definitiv la Londra.

După ce a devenit o figură proeminentă a Asociaţiei Internaţionale a Muncitorilor, Marx a început să scrie Capitalul. Volumele doi şi trei au fost publicate după moartea sa, datorită eforturilor lui Engels. În această operă, Marx a dezvoltat în profunzime o teorie ştiinţifică a antagonismelor sociale şi de clasă în societatea capitalistă. Este o lucrare consacrată analizei procesului de producţie a capitalului. Marx a desăvârşit teoria valorii bazate pe muncă. A elaborat teoria plusvalorii - profit constituit pe diferența dintre valoarea bunurilor produse și suma salariilor plătite, însușit de patroni, piatra de temelie a economiei politice marxiste.

În contextul războiului franco-prusac, Congresul Asociaţiei Internaţionale a Muncitorilor nu s-a întrunit.

Lucrările lui Karl Marx au constituit adevărate manuale de „Istorie a comunismului”. Ele au stat la baza extinderii mişcării revoluţionare de stânga. Cea mai importantă lucrare a lui Marx este Capitalul. Autorul a susţi­nut că în societatea capitalistă industri­alizată studiată în Anglia, principalul obiectiv al proprietarilor mij­loacelor de producţie a fost sporirea propri­ilor profituri. Creşterea mecanizării a condus la dena­turarea locului de muncă. Mâ­na de lucru tradiţională a fost înlocuită de maşini. Salariile mici nu au permis muncitorilor să aibă nici măcar un nivel de trai minim.

În lucrarea Manuscrisele economico-filozofice s-a precizat că esenţa societăţii burgheze este identificată cu munca alienată. Ea poate fi depăşită dialectic numai prin intermediul comunismului. La Bruxelles, în colaborare cu Engels, a scris Sfânta familie şi Ideologia germană în URSS. În această lucrare a elaborat concepţia materialistă a istoriei al cărei motor este idenfiticat în lupta de clasă.

Marx a scris Tezele despre Feuerbach. A criticat filozofia contemplativă şi a schiţat o nouă concepţie despre om, întemeiată pe noţiunea de practică şi pe recunoaşterea esenţei sociale a fiinţei umane. În Mizeria filozofiei au fost elaborate fundamentele concepţiei materialiste asupra istoriei şi ale teoriei socialismului ştiinţific, o dată cu combaterea socialismului mic-burghez şi a concepţiilor lui B. Bauer, Stirner, Proudhon etc.

Părţi din manuscrisul Ideologia germană s-au pierdut. Restul a fost publicat într-o formă incompletă de către Bernstein. Ideile centrale ale lucrării sau cele care au prilejuit cele mai animate discuţii în evoluţia ulterioară a marxismului, au privit relaţia dintre gândirea umană şi condiţiile de viaţă. Aceste idei au cuprins esenţialul interpretării materialiste a istoriei.

În emigraţie, Marx şi Engels au continuat activitatea revoluţionară. În Adresa Organului central către Liga comuniştilor, ei au schiţat perspectivele viitoarei revoluţii. Viaţa în exil a fost extrem de grea. În aceşti ani Marx a primit ajutor şi sprijin de la Engels, stabilit la Manchester. Acesta a luat asupra sa o bună parte din grija pentru acoperirea nevoilor materiale ale familiei lui Marx.

Sfânta familie, prima scriere comună a lui Marx şi Engels, a fost publicată la Frankfurt-pe-Main. Doar o mică parte a ei a fost scrisă de Engels care, după o scurtă şedere la Paris, s-a întors în Barmen. Sfânta familie a fost o răfuială radicală şi nemiloasă cu tinerii hegelieni. A constituit un atac virulent, sarcastic şi fără menajamente împotriva foştilor aliaţi ai lui Marx, îndeosebi împotriva lui Bruno şi Edgar Bauer. Lucrarea a fost dovada rupturii definitive a lui Marx cu radicalismul Tinerilor hegelieni: proclamarea de către el a comunismului drept mişcare a clasei mun­citoare.

La Londra, Marx a scris Luptele de clasă în Franţa şi Optsprezece Brumar al lui Ludovic Bonaparte. A făcut bilanţul experienţei revoluţiilor burgheze din 1848-1849. A abordat probleme teoretice importante: legile dezvoltării sociale, natura şi rolul statului etc. În lucrări ca Războiul civil din Franţa sau Critica programului de la Gotha, Marx a dezvoltat teze fundamentale ale socialismului ştiinţific. A făcut o analiză şi o generalizare profundă a experienţei istorice a Comunei din Paris şi a perspectivelor luptei de clasă a proletariatului. A dezvoltat teoria revoluţiei proletare şi a statului.

Marx a publicat lucrarea Contribuţii la critica economiei politice. În celebra Prefaţă a acestei lucrări, Marx a făcut o expunere sintetică a tezelor fundamentale ale materialismului istoric. În Introducere, publicată ca anexă, el a fundamentat metoda ştiinţifică a economiei politice. A caracterizat procedeul ridicării de la abstract la concret, raportul dintre logic şi istoric etc.