
Germania nazistă
Hitler preia controlul total asupra Germaniei
Hitler a impus o relativă stabilitate socială, specifică dictaturilor, în comparație cu haosul reprezentat de Republica de la Weimar. Salariile claselor de jos au scăzut iar costurile de trai au devenit mai mari. Grevele și protestele au încetat. Această stabilitate socială indusă de teroare a mărit profiturile marilor oameni de afaceri. Reorganizarea întregii vieți socio-economice a favorizat o creștere economică susținută pe mai mulți ani. Înarmarea masivă din preajma celui de-Al Doilea Război Mondial a periclitat progresul economic.



Efectele Marii crize economice au început să se estompeze încă de dinaintea venirii lui Hitler la putere. Germanii se aflau încă într-o situație financiară proastă. Referitor la reformele economice miraculoase ale lui Hitler, trebuie să avem în vedere faptul că industria și infrastructura nu fuseseră distruse în Primul Război Mondial. Germania era bogată în resurse naturale. Toate acestea nu umbresc meritele lui Hitler. Investițiile în înarmare, în infrastructură și în industrie au pus Germania pe picioare.







Reforma economică a lui Hitler s-a încadrat în subiectul nazificării Germaniei. Procesul a fost influențat și de dorința Führerului de a schimba sistemul economic, politic și social.



Odată cu preluarea destinelor Germaniei de către Hitler, politica externă s-a orientat către distrugerea edificiului diplomatic al Tratatului de la Versailles, pe care mulți germani îl considerau un „Diktat” umilitor. Ocuparea zonei demilitarizate a Rhenaniei a însemnat un eșec definitiv al securității colective. Ea a deschis politicii hitleriste calea spre Al Doilea Război Mondial.







Conform Tratatului de la Versailles, Germania nu a avut voie să susțină o armată mai mare de 100.000 de soldați. Hitler a ignorat toate prevederile legate de înarmare. La un an de la venirea sa la putere, Wermacht-ul a numărat peste 4,5 milioane de ostași. Majoritatea a intrat în componența SA, o organizație paramilitară nazistă. Introducerea armatei obligatorii a făcut ca Germania să poată antrena 300.000 de soldați pe an. Cu cea mai mare populație din Europa și baza industrială din zona Ruhr, naziștii au pus pe picioare o mașinărie de război în doar câțiva ani.



Evenimente din perioada interbelică au condus Japonia pe calea revizionismului. Ea a intrat în conflict de interese cu puterile coloniale occidentale. URSS-ul a avut relații tensionate cu Japonia. Uniunea Sovietică a vrut să-și extindă influența și în Orientul Extrem, mai ales în Manciuria și Coreea. În acest context, a existat o apropiere între Germania nazistă și Japonia militaristă, prin semnarea pactului AntiComintern.







La un an de la semnarea Pactului AntiComintern, Italia fascistă s-a alăturat înțelegerii. Acest act a prefigurat Pactul Tripartit, care a constituit Axa Berlin-Tokyo-Roma. Puterile Axei au fost cele care au provocat Al Doilea Război Mondial. Alianța acestor puteri revizioniste și-a avut originea în Pactul AntiComintern.







În viziunea lui Hitler, rolul femeilor trebuia să fie limitat. Scopul lor a fost sintetizat de expresia: „Kinder, Kirche, Küche”, adică „Copii, biserică, bucătărie”. Femeile au trebuit să nască exemplare pure și sănătoase din punct de vedere rasial. Organizațiile de tinere naziste au fost subordonate organizațiilor de băieți. În timpul războiului, acestea au ajutat la îngrijirea răniților și la producerea armelor în fabrici.

Profitând de buna credință a liderilor englezi, Hitler a obținut unirea Germaniei cu Austria, numită de istorici „Anschluss”. Momentul, foarte bine speculat de către Führer, i-a convins pe ceilalți că prin acest act s-a reparat o greșeală făcută la Versailles. Au urmat pretențiile Germaniei asupra unei regiuni din Cehoslovacia, în care germanii erau majoritari. Marile puteri au hotărât să cedeze în fața acestor cereri prin Acordul de la München. El a reprezentat apogeul conciliatorismului.







În perioada guvernării sale, Hitler a angajat oameni de știință pentru producerea de noi arme devastatoare. Când a devenit clar că raportul de forțe a fost în defavoarea Germaniei, Führer-ul a sperat ca descoperirea armei nucleare să schimbe soarta războiului. În afara bombei nucleare, savanții germani au avut mai multe proiecte foarte îndrăznețe pentru acea perioadă. Ne referim la: arme cu gaze, tancuri de dimensiuni absurde și rachete cu rază lungă de acțiune.




În urma acordului de la München, Cehoslovacia a fost forțată să cedeze 11.000 de km pătrați, teritoriu compus din 2.800.000 de germani și 800.000 de cehi. Germania a oferit garanții privind protecția teritoriului rămas. În realitate, nu s-a mulțumit numai cu atât. Într-o primă fază, nemții au sprijinit independența Slovaciei pentru a slăbi și mai mult restul Cehiei. În următoarea etapă, Germania nazistă a intrat în Praga. Din nou, Aliații nu au intervenit.







La început, obiectivul Germaniei în legătură cu Polonia s-a limitat la orașul-port Danzig. În afara importanței sale strategice și comerciale, Danzig a oferit un coridor care unea Germania de regiunea Prusiei de est. Chiar și Republica de la Weimar, înaintea naziștilor, a avut pretenții asupra acestei regiuni. Hitler a început negocieri cu polonezii în acest sens. În urma refuzurilor repetate, Führerul a plănuit invazia Poloniei. Ocuparea Poloniei a fost picătura care a umplut paharul pentru puterile democratice. Ele au declarat război Germaniei.







Încă de la venirea sa la putere, Hitler a controlat sistemul de educație și mijloacele de transmitere a informațiilor. El a făcut un real efort pentru a îndoctrina tinerii. „Tineretul nazist” a fost prezent la toate paradele importante. Mai puțin cunoscut memoriei colective este faptul că Germania nazistă a înrolat minori pentru a lupta în război. La început a fost un fenomen relativ izolat. În ultimul an al conflictului, numărul „băieților” ce figurau în baza de date a armatei era de 8,8 milioane. Majoritatea dintre aceștia a purtat un război de gherilă, împotrivindu-se invaziei Armatei Roșii.

Pactul nazisto-sovietic a fost o înțelegere secretă între Germania nazistă și URRS-ul lui Stalin. Acest pact a rămas în istorie cu denumirea de „Pactul Ribbentrop-Molotov”, după numele miniștrilor de externe ale celor două state. Înțelegerea a avut un impact considerabil asupra istoriei relațiilor internaționale. Ea a stat la baza declanşării celui de-Al Doilea Război Mondial. Ambele state au primit garanții că nu se vor ataca, împărțind Europa Centrală și de Est în zone de influență.







Operațiunea Himmler a fost actul ce a deschis cel de-Al Doilea Război Mondial. Naziștii au încercat să însceneze un act de agresiune al polonezilor asupra Germaniei. O stație radio numită Sender Gleiwitz ar fi fost ocupată. Propaganda nazistă a încercat să justifice astfel, în fața opiniei publice internaționale, invadarea Poloniei. Au fost invocate 21 de atacuri ale polonezilor într-o singură noapte. Misiunea a rămas în istorie sub numele de incidentul Gleiwitz.



Soarta celui de-Al Doilea Război Mondial s-a jucat pentru Germania nazistă pe frontul de est. Analiza oricărui război major comportă o variabilă militară și una economică. Plecând de la ambele perspective, au existat două momente decisive ce au afectat acest conflict. Înfrângerea lui Hitler a fost cauzată de erorile militare din cadrul „Operațiunii Barbarossa” și de intrarea în război a Statelor Unite. Participarea americanilor a înclinat balanța resurselor materiale. Elementul puterii latente a devenit decisiv în orice conflict de durată din istorie.







Conversația dintre cancelarul Germaniei și liderul finlandez Carl Gustaf Emil Mannerheim a fost singura înregistrare audio rămasă posterității, unde Hitler vorbește într-un cadru informal. Führerul nu a fost conștient că era înregistrat, el fiind împotriva acestui lucru. După aproximativ 10 minute, înregistrarea se întrerupe. Ofițerul Thor Damen a fost descoperit. Hitler nu a ordonat distrugerea casetei, ea rămânând în arhiva statului. Ea a fost redescoperită abia în 1957, fiind făcută publică un an mai târziu.






Bombardarea Dresdei a reprezentat încă un episod controversat din istoria Germaniei naziste. Aliații au organizat un bombardament strategic asupra orașului, deși acesta nu reprezenta un centru industrial, capabil să furnizeze arme Führerului. Estimările variază în funcție de sursă, între 35.000 și 135.000 de civili fiind uciși în mai puțin de 48 de ore. Ca și în cazul bombelor atomice lansate la Hiroshima și Nagasaki, unii istorici au considerat că bombardarea Dresdei a fost lipsită de justificare.


Bătălia pentru apărarea Berlinului a reprezentat ultimul bastion de rezistență al naziștilor. Când trupele Armatei Roșii s-au apropiat de buncărul său, Hitler a decis să se sinucidă împreună cu amanta sa, Eva Braun. Ofițerii săi cei mai loiali au primit ultimul său ordin. Pentru a nu fi batjocorit de către ruși, trupul său a fost incinerat de soldații germani. Astfel a luat sfârșit epopeea celui de-al Treilea Reich, un imperiu ce trebuia să dăinuie o mie de ani comform propagandei naziste, dar care a rezistat doar 12.







Provocând un nou război pe două fronturi, Germania a trebuit să se recunoască înfrântă. Greșelile campaniei din est au nimicit elita armatei germane. Spre deosebire de Primul Război Mondial, încăpățânarea Führer-ului nu a permis armistițiul care ar fi salvat foarte multe vieți. Alături de pierderile omenești, cea mai mare parte din economia civilă a fost distrusă. Holocaustul a creat o pată neagră în istoria nemților. El a sabotat orice relații diplomatice firești cu lumea civilizată, pentru o bună perioadă de vreme. Germania a fost împărțită în patru zone de ocupație. Cei din est au așteptat aproape jumătate de secol pentru a fi reuniți cu rudele lor.







Hitler a fost personajul istoric despre care s-a scris cel mai mult. Controversele în rândul istoricilor nu se rezumă la fapte. Arhivele Germaniei naziste au fost capturate, oferind un imens material de analiză. Intențiile arhitectului celui de-al Treilea Reich au fost cele ce au stârnit cele mai mari pasiuni de dezbatere. Există două tabere principale, în care specialiștii s-au plasat. Prima, cea mai numeroasă, a considerat că Hitler a fost un personaj malefic. Ideologia nazistă criminală a fost cea care a dus la război. A doua opinie, împărțită și de mulți intelectuali din afara profesiei de istoric consideră că Hitler, în politica sa externă, a continuat tradiția Germaniei de până atunci. Cancelarul german a urmat imperativul realpolitikului, al luptei pentru putere.






