Permanența ideii de război în Imperiul Bizantin

Orice analiză a monarhiei bizantine- oricât de sumară ar fi- nu poate ignora două dintre tușele fundamentale: armata și soldatul. Fiind vorba de continuatorul Imperiului Roman- cel convențional numit Bizantin- el nu putea moșteni decât ideea romană de universalitate asupra spațiului locuit de oameni. S-a adăugat creștinarea imperiului și, cum Dumnezeu era doar unul, imaginea lui pe pământ- împăratul și imperiul- nu puteau fi decât unul. Orice altă formă de putere era contestată de bizantini.

Text

1 din 7

Ideea de război în Imperiul Bizantin trebuie înțeleasă prin prisma a două mari idei și moduri de a exista ale acestuia. Fiind continuatorul direct al Imperiului Roman, el a preluat ideea de stăpânire universală asupra întregului spațiu cunoscut și locuit de oameni. Al doilea mare motiv al raportării bizantinilor la ideea de război vine din însăși rațiunea acestuia de a exista: era un imperiu creștin iar Dumnezeu era unul singur. Nu mai putea exista un alt imperiu creștin, ci doar state în subordonare față de acesta.

Imagine

Text

2 din 7

Deoarece Imperiul Bizantin era construit în jurul ideii teocratice de imperiu unversal și creștin, el încerca în permanență să replice cât se poate de fidel- pe pământ- imperiul celest. Așa cum există un singur Dumnezeu și un singur imperiu, la fel, nu poate exista un alt împărat decât basileul constantinopolitan care este alesul lui Dumnezeu pe pământ. Împăratul trebuia să fie bun- asemenea lui Dumnezeu- și trebuia să apere dreapta credință, unitatea credinței și unitatea imperiului.

Imagine

Text

3 din 7

Multe dintre războaiele purtate de Imperiul Bizantin au avut ca motiv, dacă nu principal cel puțin secundar, imposibilitatea reconcilierii dintre existența unui singur imperiu creștin și singur împărat și pretențiile altor state existente. Întreaga construcție bizantină de-a lungul secolelor s-a sprijinit permanent pe această idee- de unde și enorma tensiune si sursă de conflict - că toate statele sunt în relație de subordonare față de monarhia bizantină și nu de egalitate.

Imagine

Text

4 din 7

Ne putem da seama asupra permanenței războiului în istoria Imperiului Bizantin prin faptul că marile figuri imperiale au fost împărați-soldați: Iustinian I, Heraklios, Konstantinos al V-lea, Vasile ale II-lea Bulgarochtonul, Alexios I Komnenos. Împăratul conștientiza singularitatea persoanei sale de unde și adresarea lui către alți regi cu sintagma „fiule”. Orice rege străin își aroga titlul imperial intra în conflict cu ordinea înțeleasă de basileul bizantin iar această aroganță se cerea pedepsită chiar militar.

Imagine

Text

5 din 7

Una dintre îndatoririle împăratului era de apărător al creației lui Dumnezeu pe pământ, Biserica. Datoria lui era de a apăra și a ajuta la extinderea misiunii universale de creștinare a acesteia iar oricine s-ar fi împotrivi- în interiorul monarhiei, acesteia- se împotrivea, de fapt, basileului. De-a lungul întregii istorii bizantine acest tandem- împăratul și patriarhul- nu putea fi înțeles decât împreună iar orice reacție la adresa religiei ducea la contrareacția politică a împăratului.

Imagine

Text

6 din 7

Sursa conflictuală, în felul în care o înțelegeau bizantini, deriva din existenția monarhiei bizantine. Alain Ducellier a exprimat extrem de precis tensiunea din această construcție simbolică bizantină: „Căci a nu accepta dominația imperială, expresie a divinității și purtătoare a adevărului, însemna a te opune binelui, fapt ce reprezenta o adevărată apostazie. Cu asemenea cuvinte era calificată adesea atitudinea împăraților străini și uneori a celor necreștini, care luptau împotriva firii, refuzând să accepte ordinea pe care Dumnezeu a hărăzit-o în lume. Lupta pe care basileul o ducea împotriva acestora avea ca scop ceea ce se numea, cu un cuvânt semnificativ, «pedepsirea» lor”.

Imagine

Text

7 din 7

Asupra pregătirii de război pentru a avea pace bizantinii au preluat o mai veche idee romană. Thomas Magistros se exprima în acest fel în secolul al XIV-lea în Oglinda principelui- expresii aduse la cunoștință nouă de istoricul Peter Schreiner: „Dacă vrei să te bucuri de roadele păcii, trebuie mai întâi să înarmezi pentru război; numai așa te vei putea bucura de pace. Cine stă cu mâinile în sân nu poate păstra nimic, cum spun înțelepții; nu! trebuie să acționezi din proprie inițiativă. Repet: poți să te bucuri de pace numai dacă ești înarmat pentru război. Cine nu e pregătit pentru război, nu va avea niciodată parte de pace”.

Imagine

Imaginea generală a soldatului bizantin

Istoricii au constat dificultatea caracterizării soldatului tipic „bizantin” deoarece, la fel ca ideea imperială romană care a fost continuată natural în Imperiul Bizantin, și soldatul „bizantin” a fost depozitarul- pentru multe secole- a tehnicii de luptă și strategiei patentate în lumea romană antică. În acest mod nu se poate trasa precis frontiera dintre soldatul roman și cel bizantin. Ceea ce s-a modificat au fost, după multe secole, armamentul soldatului bizantin și titlurile utilizate în armată.

Text

1 din 3

Soldatul era unul dintre reperele universului bizantin având în vedere faptul că războaie sau conflicte mai mici sau mai mari aveau loc aproape în fiecare an. În primele secole ale monarhiei bizantine strategia, armamentul și tactica de luptă erau prin esență de factură romană. În secolele următoare contactele cu noi popoare, apariția pe scena istoriei a arabilor și secolele de războaie dintre bizantini și aceștia au operat modificări în strategia, tactica și tehnica de luptă a armatei bizantine.

Imagine

Text

2 din 3

Condițiile de viață, recompensele soldaților bizantini au fost modificate de-a lungul existenței Imperiului Bizantin. În primele secole ale monarhiei bizantine titlurile din structurile armatei erau cele utilizate în armata romană. După câteva secole, titlurile utilizate în armata bizantină s-au grecizat și s-au diversificat iar, după contactul cu stilul occidental din secolele cruciadelor, au fost adaptate tot mai mult titluri folosite în armatele provenite din Occident, transliterate în greacă.

Imagine

Text

3 din 3

Ca un aspect general al armatei bizantine, după ce inițial s-a perpetuat sistemul obligatoriu al înrolării la care nu s-a renunțat niciodată- tipic roman- în armată, din secolul al V-lea d.Hr deja existau destul de mulți voluntari. În timp, aceștia vor constitui grosul numeric al armatei- ceea ce îi va transforma în soldați profesioniști- iar alături de ei, la început într-un număr mai mic apoi din secolul al XI-lea din ce în ce mai mulți, vor fi înrolați și mercenari.

Imagine