Imaginea generală a funcționarului bizantin

Cu toate că suprafața Imperiului Bizantin în multe secole ale existenței sale a fost enormă ca întindere, totuși, numărul funcționarilor imperiali nu a fost atât de mare pe cât ne-am aștepta. Voința basileului era purtată până în extremitățile teritoriale ale monarhiei prin intermediul funcționarilor imperiali care reprezentau „prelungirea” directă a prezenței împăratului. Profesionalismul funcționarilor- cu toate sincopele lor- a favorizat reușita controlului unei populații extrem, etnic vorbind, de diversă.

Text

1 din 6

Până la cucerirea capitalei Imperiului Bizantin de către armata Cruciadei a IV-a- Constantinopol- și retragerea elitei imperiale în Asia Mică, monarhia bizantină a reprezentat singurul stat european cu o administrație centralizată. Funcționarii acestuia erau capabili de a transmite până în extremitățile monarhiei- în mijlocul unei populații foarte diverse- directivele basileului și autoritatea administrației imperiale. Sub o formă mai diluată agenții statelor musulmane se ghidau după aceleași principii.

Imagine

Text

2 din 6

Pentru istoriografie a suprins numărul mic de funcționari imperiali având în vedere suprafața teritorială a monarhiei bizantine. Nesupunerea față de ordinele basileului însemna insubordonare care era aspru pedepsită. Funcționarii imperiali erau trimiși cu misiuni precise în teritoriu. De exemplu, într-un document din anul 1079 d.Hr un anume Ioan Kataphloron a fost trimis din partea „divinului împărat” în Macedonia cu scopul de a verifica arhiva de plăți a impozitelor datorate de către o fundație religioasă.

Imagine

Text

3 din 6

Actele elaborate de administrația imperială trebuiau executate întocmai, mai ales dacă erau emise de împărat cu titlul de chrysoboullos logos- document imperial sigilat cu pecetea de aur- și nu exista posibilitate de sustragere de la îndeplinirea cerințelor acestuia. Refuzul ducea automat la depunerea din autoritatea funcției pe motiv de insubordonare, indiferent de calitatea sau rangul demnității funcționarului: guvernator, agent imperial, agent fiscal, etc.

Imagine

Text

4 din 6

Funcționarii imperiali erau denumiți sub sintagma ten douleian koinou metacheirizomenoi. În sensul modern al termenului, o administrație locală nu a existat în Imperiul Bizantin dar acesta era calibrată pe puterea statului reprezentată în teritoriu de înalții funcționari. Guvernatorii civili ai provinciilor, strategii militari sau înalții reprezentanți ai Bisericii întrețineau legăturile directe cu capitala Constantinopol prin proprii lor agenți, care se înscriau în ideea mai largă a unei „administrații locale”.

Imagine

Text

5 din 6

Funcționarii statului în teritoriu- guvernatorii civili și militari, episcopii și mitropoliții- își delegau anumiți „agenți” care reprezentau statutul în problemele ivite in provinciile respective. Astfel, se practica delegarea sarcinii publice către „privați” și în diverse cazuri. Spre exemplu, impozitul pe care îl datora o comunitate- denumită choria- era colectat în numele împăratului din circumscripțiile respective în acord cu legile în vigoare ale statului iar operațiunea era supravegheată de un „privat”.

Imagine

Text

6 din 6

Scara rangurilor funcționarilor imperiului, cel puțin până la sfârșitul secolului al XII-lea, a fost în direct acord cu poziția acestora de la Palatul imperial. Nu trebuie să pierdem din vedere faptul că reședința basileului se confunda cu „sediul guvernului” și în mod natural, funcționarii de la palatul imperial dețineau o influență și putere mai mare decât guvernatorii provinciilor din teritoriu, spre exemplu. Titlul pe care aceștia îl primeau de la împărat îi plasa deasupra altor demnități și ranguri administrative.

Imagine

Funcționarul și proximitatea față de împărat

După cum bine se știe împăratul reprezenta imaginea vie, palpabilă, a teocrației bizantine. Fiind reprezentantul și alesul lui Dumnezeu pe pământ, locul în care acesta își avea reședința recepționa aerul sacru: Marele Palat. În același sens, „guvernul” se confunda cu Marele Palat și prin urmare, funcționarii din palat aveau întâietate decizională în fața tuturor funcționarilor din teritoriu. Mai mult, diferențierea acestora se făcea pe baza proximității față de persoana împăratului, în cadrul ceremoniilor palatine.

Text

1 din 3

Până în ajunul cuceririi Constantinopolului de către armata Cruciadei a IV-a din anul 1204 d.Hr, în linii mari, orice misiune a unui funcționar imperial era indisolubil legată de Palatul Imperial. Cum acesta era reședința basileului și implicit a „guvernului”, funcționarii aflați în proximitatea împăratului se bucurau de influență, prestigiu și putere în fața celorlalți demnitari din teritoriu. Puterea funcționarilor palatini era dată de titlul pe care împăratul îl acorda acestora și care surclasa orice demnitate din teritoriu.

Imagine

Text

2 din 3

Un anume Philoteos consemna la granița dintre secolele IX-X d.Hr despre importanța proximității funcționarilor față de basileul bizantin drept sursă a puterii și prestigiului acestora. În relatarea lui Andre Guillou: „toată faima în viață, care depinde de glorioasa valoare a titlurilor, nu se manifestă pentru spectatori altfel decât prin chemarea, potrivit ordinii impuse a rangurilor, la splendida masă și la râvnitul banchet al preaînțelepților noștri împărați”.

Imagine

Text

3 din 3

Ordinea în Imperiul Bizantin- taxis- era direct legat de construcția teocratică a monarhiei în care împăratul era alesul lui Dumnezeu pe pământ și era responsabil cu menținerea acesteia și a unității statului. Imaginea predominantă a unității era cea a unui corp bine legat în care capul era împăratul iar membrele erau reprezentate de funcționari și întreg corpul politic al statului. Asigurarea ordinii era una dintre cheile organizării monarhiei și, totodată, conceptul pe care se sprijinea gloria basileului.

Imagine