Simbolistica puterii imperiale

Unul aspectele centrale ale puterii imperiale bizantine menit să afișeze în plenitudinea sa anvergura și grandoarea împăratului bizantin erau direct legate de simbolistica puterii sale. Apariția împăratului le producea contemporanilor bizantini o puternică impresie.. Aceștia obișnuiau să spună că „soarele este ca un împărat”. Era conexiunea directă dintre soare, ca element fizic în dimensiunea simbolică a bizantinilor și împăratul lor ca vârf al organizării societății lor.

Text

1 din 5

Una dintre piesele centrale ale simbolisticii imperiale bizantine era reprezentată de articolele vestimentare de ceremonie desfășurate de basileul constantinopolitan și de suita imperială. Având în vedere ordinea contemporană, împăratul bizantin era considerat reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ iar vestimentația lui era considerată sacră. Costumațiile acestuia (purpură și broderii de aur) erau strict rezervate persoanei sale iar afișarea unui aristocrat într-un mod identic era interzisă.

Imagine

Text

2 din 5

Asemănarea dintre strălucirea vestimentației împăratului (purpura în combinație cu broderii de aur încorporate) trezea în ochii contemporanilor comparația dintre împărat și soarele de pe cer. Cărturarii se exprimau atunci când și-l închipuiau pe împărat întorcându-se victorios dintr-o campanie militară în termenii unui „soare luminos”. Deși Imperiul Bizantin era un imperiu creștin această simbolistică vizuală a puterii imperiale își avea originea în cultul solar imperial din Antichitate.

Imagine

Text

3 din 5

Purpura imperială- o nuanță de roșu-închis spre violet- era prin excelență apanajul puterii imperiale. Moștenitorii tronului se năsteau într-o cameră a palatului imperial decorată în purpură iar actele cele mai importante emise de împărat erau îmbrăcate în culoarea imperială. De asemenea, la recepțiile- le-am putea numi modern- de la palatul imperial, invitații erau dirijați și se deplasau pe direcția unor marcaje din pardoseală sub forma unor inserții de culoarea purpurei.

Imagine

Text

4 din 5

Simbolistica puterii imperiale bizantine era de sorginte romană, împărații de la Constantinopol considerându-se urmașii direcți ai împăraților romani. Atunci cînd Carol cel Mare a fost încoronat împărat la Roma în anul 800 d.Hr de către papa Leon al III-lea, împărații de la Constantinopol au replicat prin monedele emise în care se intitulează „împărați ai romanilor”. Pentru aceștia, titlul lui Carol cel Mare semnifica doar demnitatea unui magnat circumscris și subordonat puterii imperiale.

Imagine

Text

5 din 5

Împărații constantinopolitani vedeau neîntreruptă tradiția imperială care îi lega de Roma, vechea capitală a Imperiului Roman. Pentru aceștia înființarea orașului Constantinopol de către Constantin cel Mare în anul 330 d.Hr și constituirea acestuia în singura capitală după prăbușirea părții de apus a imperiului a fost un transfer firesc. Continuitatea pe care ei o percepeau cu tradiția imperială romană era neîntreruptă.

Imagine

Titulatura și ideologia imperială bizantină

Unul dintre atributele puterii imperiale bizantine era modul în care împăratul se percepea pe sine și felul în care era percepută anvergura puterii sale de către supuși și străini, aspect care reieșea din titulatura pe care o deținea. Aceasta era afișată pe actele emise de oficiul imperial și a fost un subiect de evoluție de-a lungul istoriei Imperiului Bizantin. Titulatura împăraților a devenit tot mai elaborată și, cu diverse ocazii, au fost create și adăugate noi termeni în compoziția acesteia.

Text

1 din 7

Titulatura imperială bizantină precum și ideologia din care aceasta izvora erau de natură și tradiție romană. Odată cu creștinarea Imperiului Roman și supraviețuirea teritoriului de est al acestuia- cunoscut convențional sub numele de Bizantin- învelișuri de factură orientală au fost adăugate titulaturii imperiale.

Imagine

Text

2 din 7

Titlului de basileos-împărat i se va adăuga- dat fiind faptul că titulatura imperială a evoluat odată cu viața efectivă a Imperiului Bizantin- cel de autokrator-autocrator, cu putere de sine stătătoare. Acest titlul a fost adăugat în nominarea împăratului aflat pe tronul bizantin în secolul al X-lea- mai precis în anul 912 d.Hr- și îi este atribuit împăratului Alexandros I. Titlul de basileos- împărat- a fost preluat de împărații constantinopolitani renunțându-se la termenul roman de imperator.

Imagine

Text

3 din 7

Unul dintre termenii din titulatura împăraților, adoptat în secolul al VII-lea de împăratul Heraklios, era cel de basileos. Istoria utilizării acestuia merge până în timpul lui Alexandru Macedon, în secolul al IV-lea î.Hr. Semnificația lui semantică de „rege” a fost extinsă la statutul de „împărat” și asimilată în titulatura oficială bizantină. Oficiul imperial folosea și titlul latin de rex- rege dar doar cu semnificația inferioară titlului de basileos și era desemnată regilor de la granițele imperiului.

Imagine

Text

4 din 7

Titulatura imperială a fost obiectul unor continue schimbări ca reflexie a creștinării definitive a Imperiului Roman de Est. Împărații de la Constantinopol au utilizat inițial termenii proveniți din latină. Ulterior aceștia au fost transliterați în greacă, având în vedere impactul limbii grecești asupra sud-estului european. În final au fost adăugate sintagmele care demonstrau rolul basileului de defensor fidei- „apărător al credinței”: en Christo to Theo pistos- credincios întru Cristos Dumnezeu”.

Imagine

Text

5 din 7

De-a lungul timpului, titulaturii imperiale i s-a adăugat și sintagma orthodoxos- „cel în dreaptă credință” și era legată de datoria împăratului de apărător al Bisericii. În schimb, chiar dacă nu făcea parte din Biserică, împăratul era primit în corul catedralei Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol- Sfânta Sofia- și era pomenit în slujbele desfășurate aici.

Imagine

Text

6 din 7

Unul dintre atributele supreme ale împăratului era rolul său de comandant al armatei. Alegerea sa ca împărat pe întregul tronson al Imperiului Bizantin până la extincția acestuia din anul 1453 d.Hr avea la bază ideea romană de aclamare a împăratului de către armată. Înzestrat cu har divin, basileul era aclamat- ca semn de recunoaștere- de orășenii din capitala Constantinopol, de Senat- Synkletos- și de către armată. Aclamarea oferea legalitate alegerii împăratului ca trimis a lui Dumnezeu.

Imagine

Text

7 din 7

Despre pomenirea basileului în slujbele oficiate în catedrala din Constantinopol, Sfânta Sofia, Maxim Mărturisitorul menționa în secolul al VII-lea d.Hr: „La sfânta ofrandă de la altar după arhiepiscopi, diaconi și după toți aceea din ierarhia bisericească, în rând cu laicii, erau comemorați împărații, diaconul rostind cuvintele următoare:«Și laicii adormiți întru credință, Constantin, Constant și toți ceilalți» Erau amintiți de asemenea și împărații în viață, după toți cei unși cu sfântul mir”.

Imagine