Privire de ansamblu

Războiul Rece a fost o confruntare non-militară limitată care a cauzat cursa înarmării. S-a dezvoltat după al Doilea Război Mondial între două grupuri de state care aveau ideologii și sisteme politice diametral opuse.

Într-un grup se aflau URSS și aliații ei, cărora li se mai spunea și „Blocul oriental sau răsăritean”. Celălalt grup cuprindea SUA și aliații lor, numiți și „Blocul occidental sau apusean”.

Folosirea, în 1945, a bombei atomice de către SUA la Hiroshima şi Nagasaki a aruncat relațiile americano-sovietice pe drumul conflictului, după părerea mai multor specialişti.

În timpul celui de al Doilea Război Mondial, SUA şi URSS au fost aliate. După încheierea războiului, care a adus victoria Aliaților, între cele două mari puteri mondiale şi-au făcut apariţia o stare de tensiune.

Războiul Rece a dominat istoria postbelică, angajând în cadrul conflictului şi alte state: crizele din Cuba, Vietnam, Afganistan etc. Războiul Rece a fost confruntarea între democrație și comunism, între două ideologii diferite, între două lumi.

Războiul Rece a debutat odată cu sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și s-a terminat cu destrămarea URSS-ului în 1991. Aproximativ 50 de ani.

Perioada Războiului Rece reprezintă confruntarea între două supraputeri – SUA şi URSS – imperiale în esenţă, dar cu un discurs centrat pe lupta dintre democraţie versus comunism.

Cauzele Războiului Rece sunt multiple și uşor de înţeles. Au fost de natură ideologică, economică, politică.

Frica americanilor de o invazie comunistă în lume; antipatia pe care o nutrea Truman față de Stalin; frica Rusiei de bomba atomică americană, frica de un posibil atac.

Antipatia URSS faţă de capitalismul promovat şi susţinut chiar şi în Europa de SUA.

Liderii politici ai SUA considerau că extinderea sferei de influenţă a URSS în Europa poate fi oprită doar prin utilizarea forţei. S-a declanşat astfel, în perioada administraţiei Truman, o campanie de militarizare a SUA, pentru a se putea pune frâu comunismului.

Expansiunea URSS în Sud Estul Europei si trucarea alegerilor care au avut loc în aceste țări imediat dupa consumarea celui de-al Doilea Război Mondial. Nevoia URSS de a avea o graniță de vest sigură. Tendința de expansiune a comunismului îîn varianta sovietică.

URSS şi SUA s-au angajat într-o luptă pentru supremaţie ce presupunea aplicarea tuturor tacticilor în afară de cea a luptelor armate.

Noțiunea de “război rece” aparține omului de afaceri și consilierul lui Roosevelt, Bernard Baruch.

Aceasta expresie a fost folosită pentru prima oară într-un discurs susţinut în Carolina de Sud la data de 16 aprilie 1947, în sensul de stare de ostilitate care s-a creat între SUA și URSS. De asemenea, sintagma folosită de Baruch descria tensiunile apărute între Uniunea Sovietică şi statele din Europa de Est aflate sub influenţa acesteia, pe de o parte, şi SUA şi aliaţii săi din Europa Occidentală pe de altă parte.

Tensiunile au devenit evidente după împărţirea Germaniei ocupate în patru zone şi începutul administraţiei sovietice în Europa de Est. Tensiunile au fost intensificate și de Planul Marshall. Uniunea Sovietică a interzis ţărilor aflate sub controlul său să îl accepte.

Termenul de „Război Rece” a fost popularizat de către ziaristul american Walter Lippmann şi a intrat în limbajul uzual în 1947. Expresia „Război Rece” a fost consacrată de scriitorul spaniol Don Juan Manuel în secolul XIV, prin descrierea conflictului dintre creştinism şi islamism.

După al Doilea Război Mondial, lumea şi mai ales Europa au stat parcă suspendate între o pace imposibilă şi un război improbabil. Astfel, în acest moment, lumea se afla într-o stare conflictuală globală, printr-un război nedeclarat, un război între sisteme social-politice. Al Doilea Razboi Mondial a lăsat o lume întreagă traumatizată, prăbușită economic și financiar.

Războiul Rece poate fi definit ca un conflict non-militar, deschis şi limitat, care s-a dezvoltat după cel de-al doilea război mondial şi s-a încheiat în 1991, între URSS şi SUA, state cu ideologii şi sisteme politice diametral opuse.

Discursul rostit de Winston Churchill în 1946, în localitatea Fulton din SUA, a deschis Războiul Rece, atrăgând atenţia asupra pericolului ca democraţiile occidentale să fie înghiţite de comunism, propunând o strânsă alianţă anglo-americană pentru a le apăra.

În perioada războiului rece a avut loc o accelerare a cursei înarmărilor. Acest proces a fost stopat de Gorbaciov, care dorea o reevaluare fundamentală a politicii externe ruse precum şi negocierea unui nou tip de relaţii cu America.

Cursa înarmărilor, a dus la divizarea Europei şi, în cele din urmă, la divizarea întregii lumi în două tabere. Pe de o parte Uniunea Sovietică şi de cealaltă parte Statele Unite ale Americii.

În special a fost vorba de armament nuclear si poziția pe care cele 2 super puteri au luat-o, și anume: intimidarea reciprocă prin testele nucleare.

Probabilitatea demarării unui atac nuclear de către ambele părți era considerată foarte mare și a marcat doctrina militară a ambelor părți.

Sfârșitul Războiului Rece a fost marcat de o relaxare a politicii de înarmare și de semnarea unor tratate care limitau arsenalul nuclear pe o parte și neutralizarea celui existent pe de altă parte.

Oamenii de ştiinţă americani au realizat bombe cu hidrogen, ce aveau să fie de câteva ori mai puternice decât bomba atomică. Se credea că putea declanşa o reacţie nucleară în lanţ ce ar fi distrus atmosfera pământului.

Administraţia Truman, după experimentul sovietic din septembrie 1949, a decis producerea bombei cu hidrogen denumită „Super“. În 1952, SUA a detonat prima bombă cu hidrogen, însă, la doar un an după aceasta, URSS avea să experimenteze una similară, dar de fabricaţie sovietică.

Războiul Rece dintre SUA şi URSS s-a purtat nu doar pe pământ, pe apă, sub apă și în aer ci şi în afara atmosferei terestre, în spațiu. Cele două tabere au urmărit să-şi umilească adversarul, să-l depășească la toate capitolele.

Competiția pentru spațiu a început după cel de-al Doilea Război Mondial, când atât americanii cât și sovieticii încercau să descopere secretele savanților naziști în știința rachetelor, acei specialiști pricepuți care-i permiseseră lui Hitler să asalteze Londra cu rachetele V-2.

Preşedintele SUA Eisenhower a semnat actul de constituirea a Agenţiei Spaţiale Americane. Americanii, sub coordonarea lui Wernher von Braun, au lansat cu succes primul satelit şi au realizat primul zbor în cosmos.

În prima fază, sovieticii au reușit să câştige Cursa Spaţială, lansând satelitul orbital Sputnik, în conditțile în care americanii avuseseră un avans considerabil, capturând savanții germani care au lucrat la proiectul temutei rachete V-2, sub conducerea lui Wernher von Braun.

Americanii au fost umiliți când cosmonautul sovietic Iuri Gagarin a devenit primul om trimis în spațiu. Însă au dezvoltat o strategie spațială pe termen lung, iar sovieticii s-au axat pe o campanie de propagandă care le prezenta progresele în lume într-o lumină extrem de favorabilă. Pe măsura trecerii timpului și a apropierii termenului limită impus de Kennedy, se resimțea din ce în ce mai puternic presiunea de a duce la bun sfârșit proiectul omului pe Lună.

Misiunea Sputnik 2 a URSS-ului a trimis un câine viu, Laika, în spațiu. Experimentul a dovedit că pasagerii vii pot surpraviețui în spațiu.

NASA, sub șeful James Webb, a trecut la conducerea cursei cu misiunea Apollo 8 trimisă pe orbita lunară. Șapte luni mai târziu, Neil Armstrong și Buzz Aldrin puneau piciorul pe Lună. Cursa Spațială ia sfârșit.