Începutul Războiului Rece
Blocada Berlinului a provocat ruptura definitivă dintre blocul Sovietic şi Occident. Aceasta a avut loc ca urmare a divizării Germaniei ocupate între SUA, Marea Britanie, Franța și URSS. Berlinul de Vest era o sursă de tensiuni şi neînţelegeri.
1 din 6
Berlinul a fost divizat în patru zone de ocupaţie (SUA, Marea Britanie, Franta si Uniunea Sovietică). Ruperea Germaniei în două state se putea intui în urma eșecului Conferinţei Celor Patru la Moscova.
2 din 6
Sovieticii au decis să izoleze capitala. Mareșalul Vladimir Sokolovski, comandantul şef al forţelor sovietice în Germania, a hotărât să controleze din punct de vedere militar toate relaţiile între zona occidentală şi cea orientală. Occidentul a răspuns printr-un transport aerian de proporții uriașe, prin care aprovizionau Belinul de Vest cu bunuri și alimente, până la ridicarea blocadei de către sovietici.
3 din 6
Sovieticii au blocat căile de intrare în Berlinul de Vest. Aprovizionarea cu produse vitale a celor 2,5 milioane locuitori urma să se facă până la 4 mai 1949, de către americani, printr-un pod aerian.
4 din 6
Sovieticii au pus capăt blocadei. Berlinul de Vest a fost alipit Germaniei occidentale prin şosea şi cale ferată.
5 din 6
Republica Federală Germană, RFG, a rezultat din unirea celor trei zone aliate. În urma alegerilor Konrad Adenauer devine cancelar. RFG este primită în blocul occidental. URSS au proclamat Republica Democrată Germană.
6 din 6
Urmarea acestei crize a dus la formarea a două state germane: Republica Federală Germana (RFG) cu capitala la Bonn și Republica Democrată Germană (RDG) având capitala în Berlinul de Est.
O primă fisură între Iugoslavia și URSS s-a datorat comportamentului lui Tito din perioada incipientă a Războiului Rece, caracterizat de Stalin ca „provocator, prematur şi riscant” antioccidental. Tito a desfăşurat vizite grandioase în celelalte capitale est-central-europene, ca şi cum ar fi fost viceregele desemnat de Stalin în regiune, şi mai ales în jumătatea balcanică şi din sudul Dunării.
În urma ruperii relațiilor, Iugoslavia a fost exclusă din Cominform. Cominformul cheama la răsturnarea "clicii titoiste" adica a apropiaţilor lui Tito, considerati un clan cu scopuri condamnabile.
1 din 7
La început, Tito a fost fidel modelului sovietic. A fost primul dictator comunist din Europa de Est care a urmat exemplul lui Stalin. Insă deși Tito manifesta admirație față de URSS și Stalin, își dorea să păstreze o Iugoslavie independentă, lucru ce nu era pe placul lui Stalin. Motive de nemulţumire au apărut încă din timpul războiului când partizanii comunişti aşteptau măcar parţial asistenţă militară din partea Uniunii Sovietice.
2 din 7
Răspunsul iugoslav se axa pe patru puncte fundamentale. Stalin era victima unor false informări. Nu numai că partidul lor nu era intimidat de serviciile de securitate, ci relaţiile reciproce erau tovărăşeşti, unite intern şi mult mai solide şi creatoare în controlul asupra ţării decât partidele comuniste din statele învecinate. Partidul Comunist Iugoslav le inoculase maselor iubirea pentru Uniurea Sovietică. Se construia socialismul după un model diferit, dar nu mai puţin legitim decât cel al Uniunii Sovietice.
3 din 7
Alte motive ale rupturii au fost intervenţia, deşi nerecunoscută, a lui Tito de partea comuniştilor, în Războiul Civil din Grecia şi patronarea proiectelor unei mari federaţii balcanice care ar fi inclus Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria, Albania şi o Grecie comunistă. Acestă atitudine reprezenta o sfidare la hegemonia sovietică.
4 din 7
URSS şi-a rechemat consilierii militari şi civili din Iugoslavia, afirmând într-o scrisoare ulterioară că aceşti experţi fuseseră trataţi cu ostilitate şi agresivitate, că Partidul Comunist Iugoslav căzuse prada ereziei ideologiilor multiple, că activiştii săi erau intimidaţi de serviciile de securitate ale statului, iar conducerea se autocooptase în mod nelegitim, în loc de a fi aleasă democratic.
5 din 7
Stalin a întrerupt relaţiile cu Tito, nu viceversa. La întâlnirea trilaterală de la Kremlin a delegaţiilor sovietici, iugoslavi şi bulgari, Stalin a fost dur. S-a plâns că nu era ţinut la curent cu planurile iugoslavilor de a forma o federaţie balcanică lărgită şi a ordonat o mică federalizare imediată între Iugoslavia şi Bulgaria. Tito a considerat această presiune o tentativă de a strecura un ”cal troian” între cadrele iugoslave unite şi călite în lupta de partizani.
6 din 7
Sovieticii criticau poziţia iugoslavă afirmând că Partidul Comunist Iugoslav ajunsese la putere numai graţie vitejiei militare a armatei sovietice şi nu datorită propriilor lor eforturi în lupta de partizani. Moscova credea că după pierderea sprijinul sovieticilor, Tito se va prăbusi. Stalin afirma „O să mişc din degetul mic şi Tito n-o să mai existe”. Tito nu l-a criticat nici pe Stalin, nici Uniunea Sovietică, afirmând că dispută sa era cu Cominformul.
7 din 7
Ruptura din 1948 îl obligase pe Tito să promoveze destalinizarea. Propaganda sovietică antiiugoslavă continuă fără oprire, iar acţiunile de intimidare erau multiple. Avioanele sovietice, de exemplu, efectuau uneori peste cincizeci de zboruri pe zi pe deasupra spaţiului iugoslav, de la bazele din Albania spre Bulgaria sau alte state promoscovite. După moartea lui Stalin relațiile Iugoslaviei cu URSS au început să se refacă.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
Privire de ansamblu
Războiul Rece a fost o confruntare non-militară limitată care a cauzat cursa înarmării. S-a dezvoltat după al Doilea Război Mondial între două grupuri de state care aveau ideologii și sisteme politice diametral opuse.
Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial
La câteva zile după bombele atomice de la Hiroshima și Nagasaki, și invazia sovietică din Manciuria, Japonia Imperială capitulează în fața Aliaților, punând capăt celui de-Al Doilea Război Mondial.
Escaladarea Războiului Rece
Criza Suezului, revolta muncitorilor din Berlin din Germania de Est, Zidul Berlinului, un simbol al Războiului Rece, Revoluția Ungară, Pactul de la Varşovia.