Începutul Războiului Rece
Blocada Berlinului a provocat ruptura definitivă dintre blocul Sovietic şi Occident. Aceasta a avut loc ca urmare a divizării Germaniei ocupate între SUA, Marea Britanie, Franța și URSS.

Susține financiar History Lapse făcând o donație de $5 (PayPal, credit card sau bitcoin).

bitcoin: 1PpagscXKttC5FidgV2WQNRaBgSPwjvP9Z
Blocada Berlinului a provocat ruptura definitivă dintre blocul Sovietic şi Occident. Aceasta a avut loc ca urmare a divizării Germaniei ocupate între SUA, Marea Britanie, Franța și URSS. Berlinul de Vest era o sursă de tensiuni şi neînţelegeri.

Berlinul a fost divizat în patru zone de ocupaţie (SUA, Marea Britanie, Franta si Uniunea Sovietică). Ruperea Germaniei în două state se putea intui în urma eșecului Conferinţei Celor Patru la Moscova.

Sovieticii au decis să izoleze capitala. Mareșalul Vladimir Sokolovski, comandantul şef al forţelor sovietice în Germania, a hotărât să controleze din punct de vedere militar toate relaţiile între zona occidentală şi cea orientală. Occidentul a răspuns printr-un transport aerian de proporții uriașe, prin care aprovizionau Belinul de Vest cu bunuri și alimente, până la ridicarea blocadei de către sovietici.

Sovieticii au blocat căile de intrare în Berlinul de Vest. Aprovizionarea cu produse vitale a celor 2,5 milioane locuitori urma să se facă până la 4 mai 1949, de către americani, printr-un pod aerian.

Sovieticii au pus capăt blocadei. Berlinul de Vest a fost alipit Germaniei occidentale prin şosea şi cale ferată.

Republica Federală Germană, RFG, a rezultat din unirea celor trei zone aliate. În urma alegerilor Konrad Adenauer devine cancelar. RFG este primită în blocul occidental. URSS au proclamat Republica Democrată Germană.

Urmarea acestei crize a dus la formarea a două state germane: Republica Federală Germana (RFG) cu capitala la Bonn și Republica Democrată Germană (RDG) având capitala în Berlinul de Est.

O primă fisură între Iugoslavia și URSS s-a datorat comportamentului lui Tito din perioada incipientă a Războiului Rece, caracterizat de Stalin ca „provocator, prematur şi riscant” antioccidental. Tito a desfăşurat vizite grandioase în celelalte capitale est-central-europene, ca şi cum ar fi fost viceregele desemnat de Stalin în regiune, şi mai ales în jumătatea balcanică şi din sudul Dunării. În urma ruperii relațiilor, Iugoslavia a fost exclusă din Cominform. Cominformul cheama la răsturnarea "clicii titoiste" adica a apropiaţilor lui Tito, considerati un clan cu scopuri condamnabile.

La început, Tito a fost fidel modelului sovietic. A fost primul dictator comunist din Europa de Est care a urmat exemplul lui Stalin. Insă deși Tito manifesta admirație față de URSS și Stalin, își dorea să păstreze o Iugoslavie independentă, lucru ce nu era pe placul lui Stalin. Motive de nemulţumire au apărut încă din timpul războiului când partizanii comunişti aşteptau măcar parţial asistenţă militară din partea Uniunii Sovietice.

Răspunsul iugoslav se axa pe patru puncte fundamentale. Stalin era victima unor false informări. Nu numai că partidul lor nu era intimidat de serviciile de securitate, ci relaţiile reciproce erau tovărăşeşti, unite intern şi mult mai solide şi creatoare în controlul asupra ţării decât partidele comuniste din statele învecinate. Partidul Comunist Iugoslav le inoculase maselor iubirea pentru Uniurea Sovietică. Se construia socialismul după un model diferit, dar nu mai puţin legitim decât cel al Uniunii Sovietice.

Alte motive ale rupturii au fost intervenţia, deşi nerecunoscută, a lui Tito de partea comuniştilor, în Războiul Civil din Grecia şi patronarea proiectelor unei mari federaţii balcanice care ar fi inclus Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria, Albania şi o Grecie comunistă. Acestă atitudine reprezenta o sfidare la hegemonia sovietică.

URSS şi-a rechemat consilierii militari şi civili din Iugoslavia, afirmând într-o scrisoare ulterioară că aceşti experţi fuseseră trataţi cu ostilitate şi agresivitate, că Partidul Comunist Iugoslav căzuse prada ereziei ideologiilor multiple, că activiştii săi erau intimidaţi de serviciile de securitate ale statului, iar conducerea se autocooptase în mod nelegitim, în loc de a fi aleasă democratic.

Stalin a întrerupt relaţiile cu Tito, nu viceversa. La întâlnirea trilaterală de la Kremlin a delegaţiilor sovietici, iugoslavi şi bulgari, Stalin a fost dur. S-a plâns că nu era ţinut la curent cu planurile iugoslavilor de a forma o federaţie balcanică lărgită şi a ordonat o mică federalizare imediată între Iugoslavia şi Bulgaria. Tito a considerat această presiune o tentativă de a strecura un ”cal troian” între cadrele iugoslave unite şi călite în lupta de partizani.

Sovieticii criticau poziţia iugoslavă afirmând că Partidul Comunist Iugoslav ajunsese la putere numai graţie vitejiei militare a armatei sovietice şi nu datorită propriilor lor eforturi în lupta de partizani. Moscova credea că după pierderea sprijinul sovieticilor, Tito se va prăbusi. Stalin afirma „O să mişc din degetul mic şi Tito n-o să mai existe”. Tito nu l-a criticat nici pe Stalin, nici Uniunea Sovietică, afirmând că dispută sa era cu Cominformul.

Ruptura din 1948 îl obligase pe Tito să promoveze destalinizarea. Propaganda sovietică antiiugoslavă continuă fără oprire, iar acţiunile de intimidare erau multiple. Avioanele sovietice, de exemplu, efectuau uneori peste cincizeci de zboruri pe zi pe deasupra spaţiului iugoslav, de la bazele din Albania spre Bulgaria sau alte state promoscovite. După moartea lui Stalin relațiile Iugoslaviei cu URSS au început să se refacă.

URSS a creat o organizaţie economică a noii lumi comuniste, o replică la Planul Marshall şi la apariţia primelor forme de unificare şi integrare economică din vestul Europei. CAER este o organizație internațională de colaborare economică între statele socialiste. Constituit după modelul și teoriile economice sovietice, CAER a avut drept scop satelizarea față de Moscova a țărilor membre, atât în planul economic cât și în cel politic.

Membri fondatori ai CAER au fost Bulgaria, Ceho-Slovacia, Polonia, România, Ungaria și U.R.S.S. Ulterior au aderat Albania, R.D.G., Mongolia, Cuba și Vietnam. Iugoslavia a avut un statut de observator.

CAER-ul a dovedit că tancurile au făcut posibilă integrarea politică a lumii comuniste, dar au rămas neputincioase în faţa neintegrării ei economice.

Reprezentanţii celor 5 state fondatore comuniste, numite generic „ţări de democraţie populară”, alături de cei ai Uniunii Sovietice s-au reunit la Moscova într-o consfătuire al cărei rezultat a fost înfiinţarea Consiliului de Asistenţă Economică Mutuală (CAEM), prima etapă a CAER.

Începând cu 1950, CAER-ul și-a stabilit ca obiectiv principal promovarea relaţiilor comerciale dintre statele membre, şi a rămas astfel până la sfârşit.

Nici o decizie CAER, nu a fost impusă cu tancurile. Tancurile au ţinut în viaţă regimuri politice opresive, au suprimat revoluţia din Ungaria, primăvara pragheză, etc. dar nu au venit peste polonezi, cehi, slovaci şi unguri atunci când aceştia au refuzat un „plan economic unic” conceput de ruşi.

„Programul multilateral pentru progresul tehnic şi ştiinţific” din 1985 şi perestroika lui Mihail Gorbaciov, lansată în 1986, au fost ultimele încercări de a pune CAER-ul pe picioare, pe o bază economică acceptabilă. Ambele au eşuat iar liberalizarea din iunie 1988 a adus membrilor săi dreptul de a negocia direct acorduri comerciale cu Comunitatea Europeană.

Europa Liberă este un post de radio american destinat informării ţărilor de dincolo de Cortina de Fier. Mai târziu va apărea un radio similar, numit Libertatea, ce va emite special pentru Uniunea Sovietică. Radio Europa Liberă a furnizat popoarelor din așa-numitul lagăr socialist al Europei Răsăritene informația obiectivă, corectă și nepărtinitoare de care aceste popoare erau private de cenzura comunistă.

Cele două posturi de radio au fost concepute de George F. Kennan, de la Departamentul de Stat al SUA și Frank G. Wisner de la Biroul pentru Coordonarea Politicii, devenită apoi CIA. Scopul era de a pune energia și aptitudinile emigranților est-europeni și ruși în slujba politicii externe americane.

Legăturile cu CIA au fost întrerupte în 1971. Finanțarea celor două posturi de radio a fost preluată complet de Congresul SUA. REL și RL au fost contopite în 1976, devenind RFE/RL, Inc.

Radioul Europa Liberă a devenit substitutul presei libere, al opiniei necenzurate. Totodată, a dat glas protestatarilor și disidenților care nu se putea exprima liber la ei acasă. Regimurile comuniste au răspuns cu bruiaj, cu persecutarea celor care ascultau Europa Liberă, și cu atentate.

Într-o clădire din München a funcționat Departamentul Românesc al postului de radio EUROPA LIBERĂ. Birourile redacției se găseau în aripa din extremitatea stîngă, la etaj. Erau vreo 40 de oameni în redacția de la München: redactori, crainici, producție, secretariat, administrație, la care se adăugau colaboratori de la Paris, New York și Washington.

Radioul a început să emită spre Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia și România iar mai târziu și spre Uniunea Sovietică în limba rusă și alte 18 limbi ale popoarelor subjugate de sovietici. Inițial, cele două radiouri au fost finanțate preponderent de către Agenția Centrală de Informații.

În februarie 1981, la sediul din München al radioului a explodat o bombă. Atentatul, soldat cu 4 răniți dintre angajații Europei Libere și importante pagube materiale, a fost comis de faimosul terorist Carlos Șacalul la ordinele Securității de la București. Atacul nu a afectat în nici un fel emisiunile în limba română ale Europei Libere, care a rămas până la sfârșit coșmarul Securității și al lui Nicolae Ceaușescu.