Între diplomație și război. Campaniile din anii 1646-1647
1646 - 1647
Împăratul Sfântului Imperiu, Ferdinand al III-lea de Habsburg, a alternat negocierile diplomatice cu campaniile militare în ultimii ani ai Războiului de Treizeci de Ani iar un prim succes în aria diplomației- după ce a încheiat anul 1645 în „pierdere”- l-a înregistrat în 1646. Operațiunile militare au rămas în continuare o opțiune accesibilă beligeranților dar cel puțin în ceea ce-l privește pe împăratul Ferdinand al III-lea atitudinea de preferat pentru moment a devenit cea diplomatică.
1 din 6
În debutul anului 1646 poziția diplomatică a împăratului Sfântului Imperiu, Ferdinand al III-lea de Habsburg, s-a îmbunătățit semnificativ ceea ce a reprezentat un contrabalans pentru situația militară tot mai dificilă a armatei imperiale. Cu toate că operațiunile militare continuau, din acest moment accentul puternic s-a deplasat pe negocierile diplomatice dintre părțile beligerante din Războiul de Treizeci de Ani. Propunerea suveranului adresată Stărilor imperiale, deopotrivă catolice și protestante, din principatele Imperiului l-au repoziționat favorabil pe Ferdinand al III-lea în cadrul negocierilor de pace de la Westfalia.
2 din 6
Franța și Suedia au avansat propuneri și termeni Stărilor din Sfântul Imperiu în cadrul negocierilor de pace de la Westfalia, urmărind diminuarea de facto a rolului împăratului Ferdinand al III-lea în arhitectura constituțională a Sfântului Imperiu. După încă un set de propuneri avansate de franco-suedezi în ianuarie 1646, Ferdinand al III-lea a plusat și contrat aducând orașele imperiale în corpul Stărilor imperiale, invitându-le la negocierile de pace. Mișcarea împăratului i-a consolidat loialitatea orașelor imperiale după ce mutase elegant și în problema dreptului participării principilor din Imperiu la discuțiile de la Westfalia în care le oferise acestora un statut egal la masa negocierilor.
3 din 6
Suedia a încercat să oprească șarja diplomatică de succes a împăratului Sfântului Imperiu, Ferdinand al III-lea de Habsburg, în interiorul teritoriilor monarhiei- principii și orașele imperiale primiseră dreptul de a avea „propria voce” la discuțiile de pace de la Westfalia- prin ațâțarea unor orașe împotriva suveranului. În timp ce Ferdinand al III-lea dorea să se asigure, în urma unei sesiuni complete a Reichstag-ului Imperiului că beneficiază de sprijinul principilor în orice decizie ar lua în ceea ce privește Războiul de Treizeci de Ani- continuarea lui sau încheierea păcii- Suedia desfășura un tur de forță încercând să convingă o serie de orașe de pe teritoriul Imperiului să ceară împăratului declararea lor drept orașe imperiale și implicit dreptul de a-și ocupa locul la negocierile de pace de la Westfalia. În discuție erau orașele: Erfurt, Eger, Rostock, Stralsund, Osnabrück, Münster, Magdeburg, Minden și Herford. Mișcarea suedezilor a eșuat deoarece orașele imperiale deja existente nu au acceptat acordarea aceluiași statut și altor comunități urbane, blocând pretențiile acestora. De asemenea, pretențiile clasei cavalerilor- unii dintre ei proveniți din rândurile foștilor ofițeri loiali generalului Albrecht von Wallenstein- au fost temperate.
4 din 6
Una dintre problemele legate direct de evoluția sau stagnarea negocierilor de pace de la Westfalia dintre combatanții din Războiul de Treizeci de Ani era conectată de recunoașterea dincolo de frontierele Sfântului Imperiu a problemei fostului electorat al Palatinatului de Rin. Ultimului elector, Frederic al V-lea, răzvrătit împotriva Habsburgilor și implicat în revolta antidinastică din Boemia, îi fusese retras titlul electoral iar teritoriile Palatinatului împărțite între terțe părți. Cu toate că Habsburgii îi oferiseră această demnitate electorală ducelui Bavariei, Maximilian- iar statutul acestuia fusese acceptat într-un final și de către colegiul principilor-electori din Sfântul Imperiu- rămânea încă deschisă problema recunoașterii „externe” pentru ducele Bavariei. Pe de-o parte ducele Maximilian era legat de Habsburgii din mâinile cărora primise titlul electoral dar, în același timp, prezența Franței și Suediei în discuțiile preliminare de pace de la Westfalia făcea necesar și acordul acestora în ceea ce privește recunoașterea titlului electoral pentru ducele Bavariei. Maximilian nu beneficia însă de țesătura de conexiuni și relații familiale pe care le avusese Frederick al V-lea- aceasta fusese ginerele regelui Angliei.
5 din 6
În vederea obținerii recunoașterii titlului de principe-elector al Sfântului Imperiu- forțând în același timp mâna împăratului Ferdinand al III-lea de Habsburg- ducele bavarez Maximilian s-a poziționat favorabil față de cererile teritoriale franceze privind acontarea Alsaciei din Sfântul Imperiu. O urmă de șantaj a fost scăpată intenționat de electorul bavarez către suveranul său, împăratul, pentru a consimți la acceptarea doleanțelor teritoriale franceze în ceea ce privea Alsacia. În cazul unui refuz Maximilian sugera faptul că ar putea încheia un acord separat cu adversarele Habsburgilor, Franța și Suedia, fără a ține cont de orientarea împăratului căruia îi fusese fidel în cadrul negocierilor preliminare de la Westfalia. Negociatorul-șef al împăratului, Trauttmannsdorff, era gata să le ofere francezilor, în schimbul ajungerii la un acord preliminar privind încheierea Războiului de Treizeci de Ani, suveranitatea asupra Alsaciei Superioare și a zonei Sundgau.
6 din 6
Pretențiile teritoriale ale Franței asupra zonei Alsaciei din Sfântul Imperiu nu erau extrem de precise, mai ales că establishmentul francez nu a beneficiat decât în 1646 de o hartă cât de cât precisă a teritoriului alsacian. Pe lângă ceea ce era împăratul Ferdinand al III-lea dispus să ofere Franței din teritoriile imperiale cardinalul Mazarin a plusat și pentru obținerea posesiei asupra Metz-ului, Toul, Verdun și Strasbourg. În vederea obținerii unui acord de pace preliminar în Războiul de Treizeci de Ani, împăratul Ferdinand al III-lea l-a mandatat pe contele Trauttmannsdorff să accepte cererile franceze în mod oficial, dar în fapt ele nu au fost ratificate de suveran care încă mai spera în 1646 la o turnură favorabilă a situației de pe frontul Războiului de Treizeci de Ani. „Ferdinand a ținut în așteptare ratificarea tratatului în speranța că Alsacia ar putea fi salvată fie prin luptă, fie prin divizarea alianței dintre Franța și Suedia de către Trauttmannsdorff printr-un acord separat privind Pomerania”.
În timp ce Habsburgii desfășurau negocieri cu diplomația franceză în vederea încheierii unui acord preliminar și a disputelor din Războiul de Treizeci de Ani, împăratul Ferdinand al III-lea al Sfântului Imperiu s-a văzut nevoit să reziste unui atac asupra Westfaliei lansat de suedezi dinspre zona ocupată din Boemia. În plus, Saxonia, unul dintre electoratele importante ale Imperiului și ale cărui eforturi militare se dovediseră importante pentru tabăra imperială, s-a văzut scoasă din joc de politica abilă a suedezilor și francezilor.
1 din 3
Eforturile Habsburgilor de a ține Saxonia în tabăra imperială s-au dovedit a fi în van, principele saxon, Johann Georg, dându-și seama că împăratul Ferdinand al III-lea nu va fi în măsură să asigure protecția electoratului Saxoniei în fața suedezilor. Prin urmare, Johann Georg a fost de acord cu prelungirea armistițiului încheiat cu partea suedeză, la Eulenberg, în martie 1646, angajându-se să păstreze electoratul saxon în afara confruntărilor militare. În schimb, suedezii se angajau să reducă din cerințele privind contribuția de război pe care o percepeau saxonilor, în cuantum de 7.000 de taleri lunar. În egală măsură, mutarea le permitea trupelor suedeze din Sfântul Imperiu să blocheze operațiunile soldaților imperiali de ajutorare a bavarezilor. De altfel, defectarea principelui saxon le-a retezat speranțele soldaților armatei Habsburgilor de lansare a unei ofensive îndreptate împotriva armatei suedeze.
2 din 3
După ce principele-elector al Saxoniei, Johann Georg, și-a reînnoit armistițiul încheiat cu armata suedeză din Sfântul Imperiu, în martie 1646, prin care intrau în starea de neutralitate părăsind tabăra imperială a Habsburgilor, generalul suedez Königsmarck a marșat rapid în direcția contingentului condus de Wrangel aflat în Turingia. Poziția suedezilor în raport cu armata Habsburgilor din Sfântul Imperiu era cu atât mai avantajoasă cu cât dețineau și avanpostul morav din Olomouc, ceea ce le permitea lansarea în orice moment a unui atac împotriva teritoriilor Coroanei Cehe ale Habsburgilor. Forțele reunite ale celor doi generali suedezi numărau 15.000 de soldați de cavalerie și 8.000 de infanteriști cu posibilitatea alăturării altor 17.000 de recruți care urmau să sosească de acasa, din Suedia. Königsmarck și Wrangel au cochetat cu ideea declanșării unui atac asupra Fiefurilor Ereditare Austriece, dar în cele din urmă au abandonat ideea, oprindu-și atenția, în schimb, asupra Westfaliei.
3 din 3
Ofensiva armatelor suedeze din Sfântul Imperiu asupra Westfaliei din 1646 a debutat în luna aprilie, avându-l pe generalul Wrangel în prim-plan. Aceasta a repetat o „tactică” deja patentată anterior de colegul lui, Königsmarck. „El a repetat tacticile pe care Königsmarck le folosise să intimideze Saxonia, demolând case, aruncând în aer biserici, distrugând recolte, tăind pomii fructiferi, omorând și violând pe cei ce îi ieșeau în cale”. În ajutorul lui Ferdinand de Koln s-a deplasat rapid arhiducele Leopold Wilhelm, alături de trupele bavareze și detașamente din Franconia, la Wetterau, cu scopul de a opri atacul suedezilor. În momentul în care tabăra imperială a atins cifra de 40.000 de soldați, francezii- în teorie aliați ai suedezilor- au reacționat. Cardinalul francez, Mazarin, i-a ordonat mareșalului Turenne să înainteze înspre Wesel pentru a face joncțiunea cu armata suedezilor. Numărul aliaților era sensibil mai mic decât al armatei imperiale: circa 34.000 de oameni. Cu toate acestea, mișcarea conjugată franco-suedeză l-a determinat pe împuternicitul împăratului Ferdinand al III-lea- Trauttmannsdorff- aflat la negocierile de pace de la Westfalia să își reînoiască oferta teritorială față de francezi: oferirea Alsaciei din partea Sfântului Imperiu.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
Ofensiva Franței în Sfântul Imperiu după 1643
Inovația diplomatică reprezentată de demararea negocierilor preliminare de la Westfalia pe baza acceptării la masa tratativelor în condiții egale pentru parteneri, renunțându-se astfel la sistemul ierarhic al Evului Mediu, a fost dublată însă de manevrele desfășurate de fiecare delegație menite a impresiona adversarul.
Ofensiva Suediei asupra Danemarcei. Posesia țărmului baltic
Aflată în relații bune cu împăratul Sfântului Imperiu Ferdinand al III-lea, Danemarca s-a trezit atacată de trupele suedeze aflate pe teritoriul Imperiului. Motivul pentru care Axel Oxenstierna, cancelarul Suediei, a demarat un atac asupra Danemarcei în octombrie 1643 era conținut în inițiativa de prevenție, el fiind mai mult decât convins că danezii le vor ataca mai devreme sau mai târziu pozițiile ocupate din Sfântul Imperiu.
Punctul de turnură al Războiul de Treizeci de Ani. Concesiile Habsburgilor
După o perioadă de câțiva ani în care a fost „surd” la orice fel de sugestii din partea principilor din Imperiu potrivit cărora ar trebui să fie dispus să ofere concesii inamicilor în vederea demarării procesului final de pace, în cele din urmă împăratul Ferdinand al III-lea a cedat. El i-a acordat mână liberă trimisului său, Trauttmannsdorff, și care, pe baza draftului secret primit din partea împăratului era în măsură să ofere franco-suedezilor...