În momentul în care suedezii au plănuit atacul asupra trupelor Habsburgilor, după dezintegrarea armatei imperiale a generalului Gallas în ianuarie 1645, ei dețineau circa 43.000 de soldați în teritoriile germane ale Sfântului Imperiu. Generalul Königsmarck avea la dispoziție încă un corp de armată cu care lichida ultimele rezistențe din zona Verden și Bremen iar alte detașamente erau responsabile cu apărarea punctelor controlate de suedezi din Silezia, Moravia și capetele de pod de la Marea Baltică. Corpul principal de manevră al suedezilor pentru operațiunea din debutul anului 1645 era condus de Lennart Torstensson și număra circa 9.000 de cavaleri, 6.500 de infanteriști și 60 de tunuri. Acesta se oprise în vestul electoratului Saxoniei pentru noi ordine, după urmărirea armatei în dezintegrare a generalului imperial Gallas.

Dimineața devreme, în 6 martie 1645, la orele 6.00, suedezii lui Lennart Torstensson s-au pus în mișcare înspre liniile armatei imperiale condusă de generalul Hatzfeldt. Pentru suedezii era vitală securizarea dealului din zonă care le-ar fi facilitatea traversarea iazurilor înspre contactul cu armata imperială. Profitând de o eroare a contelui Götzen care fusese lăsat de generalul Hatzfeldt să supravegheze dealul în timp ce el era în misiune de recunoaștere a pozițiilor adverse, Torstensson a reușit să traverseze Jankova înghețată și și-a instalat tunurile în apropiere. În momentul în care s-a întors din recunoaștere, Hatzfeldt și-a dat seama că nu poate împiedica manevra suedezilor. Motivele pentru care von Götzen și-a deplasat trupele de pe flancul stâng înspre valea din partea de sus, deși avea ordine exprese de la generalul Hatzfeldt să apere poziția, rămân necunoscute. Cert este faptul că suedezii au dobândit astfel un avantaj tactic iar Torstensson și-a deplasat artileria grea pe râul înghețat, moment în care s-a declanșat o contraofensivă puternică a trupelor imperiale în încercarea de a-i împiedica pe suedezii să treacă dincolo de zona de iazuri de la Jankau. Pentru un timp, situația s-a balansat de-o parte și de alta a taberelor. „Werth precum și cavaleria bavareză și saxonă au copleșit două brigăzi de infanterie suedeze, înainte de a fi forțate să se retragă de focul de artilerie. Suedezii au presat apoi înspre est, ocupând terenul ridicat de pe flancul armatei imperiale și forțându-l pe Hatzfeldt să se retragă înspre nord”.

Comandantul armatei principale de atac a suedezilor din Sfântul Imperiu, Lennart Torstensson, l-a urmărit pe generalul Habsburgilor, Gallas, până în vestul electoratului Saxoniei. După un foarte scurt popas el a reluat în 19 ianuarie 1645 urmărirea armatei imperiale pentru a nu oferi posibilitatea de repliere suveranului Sfântului Imperiu, Ferdinand al III-lea. Noul comandant al Habsburgilor numit după demiterea lui Gallas, Hatzfeldt, a anticipat mișcarea lui Torstensson potrivit căreia suedezii urmau să pătrundă în Coroana Cehă în direcția Olomouc. La scurt timp, însă, operațiunile s-au împotmolit din cauza vremii din februarie 1645 care a făcut drumurile complet impracticabile. În timp ce Torstensson s-a îndreptat la sud de Praga, traversând Moldau, Hatzfeldt și armata imperială s-a îndreptat spre est și s-a apropiat de Torstensson în zona deluroasă de la Jankau în debutul lunii martie.

După o oră de foc intens de muschetă între regimentele Habsburgilor conduse de Hatzfeldt și cele suedeze ale lui Torstensson la Jankau în martie 1645, Hatzfeldt s-a retras strategic lângă dealul Skrysov iar de aici s-a repoziționat schimbându-și traseul spre sud. Torstensson l-a urmărit și a decis să își întărească pozițiile între Jankau și Radmeritz așteptând următoarea mișcare a generalului imperial. Hatzfeldt intenționa să aștepte lăsarea întunericului pentru a se strecura pe lângă suedezi, dar mișcarea i-a fost trădată de faptul că micul avanpost pe care l-a lăsat într-o pădure de lângă Skrysov a fost observat de suedezi. Observând aranjarea în formație a muschetarilor suedezi, Hatzfeldt și-a dat seama că Torstensson i-a intuit mișcarea și a declanșat contraatacul înainte ca suedezii să lovească primii.

Poziția armatei imperiale a Habsburgilor condusă de Hatzfeldt de la Jankau din martie 1645 în raport cu trupele suedeze conduse de Lennart Torstensson era una mai favorabilă. Exceptând flancul stâng care era oarecum descoperit, cel drept era apărat natural de zona deluroasă și de un desiș de pădure în timp ce aliniamentul frontului era protejat de brațul Jankova care era înghețat. Generalul suedez și-a închipuit tactica asupra armatei imperiale demarând printr-o manevră falsă și simulând un atac asupra flancului drept al trupelor lui Hatzfeldt, în timp ce grosul armatei suedeze urma să atace din flancul stâng, cel descoperit. Dacă manevra ar fi reușit ar fi însemnat încercuirea armatei lui Hatzfeldt.

Reluarea bătăliei de la Jankau din 6 martie 1645, undeva în jurul amiezii, după confruntarea din dimineața aceleiași zile dintre suedezi și trupele Habsburgilor s-a sfârșit rău pentru tabăra imperială. Fără riscul de a greși putem cataloga înfrângerea drept un dezastru pentru împăratul Ferdinand al III-lea dat fiind faptul că o bună parte dintre ofițerii de rang superior din armată au fost, fie uciși, fie luați prizonieri, inclusiv comandantul suprem, Hatzfeldt. „Werth, acum pe partea stângă, a condus încă un atac cu succes, de data aceasta copleșind cea mai bună cavalerie suedeză care fusese trimisă împotriva lui la Radmeritz. Însă, camarazii lui din centru și de pe flancul drept erau demoralizați după înfrângerea suferită în dimineața aceea și au cochetat cu dezangajarea din luptă. Cavaleria bavareză s-a împrăștiat după pradă, capturând proviziile și femeile din armata suedeză, inclusiv pe soția generalului Torstensson. Suedezii au contraatacat și i-au alungat, salvând femeile din prizonierat. De vreme ce cavaleria de la flancul drept renunțase de asemenea la luptă, infanteriștii din centru erau abandonați precum spaniolii la Rocroi sau precum proprii lor camarazi în ambele bătălii de la Breitenfeld. Ei au luptat până la lăsarea întunericului. Unii dintre ei au scăpat în pădurile de pe margini, dar 4.500 dintre ei au fost capturați. Götz, alături de alți câțiva ofițeri superiori, a fost ucis, la fel cum au fost alți 4.000 de soldați, mulți dintre în timpul urmăririi. Hatzfeldt a fost prins din cauza faptului că armăsarul lui de luptă era obosit și, după ce a fost jefuit, a fost predat lui Torstensson”.

Din armata imperială care a reușit să scape dezastrului de la Jankau din martie 1645 suferit în fața suedezilor doar circa 3.000 de soldați și ofițeri au mai putut fi contabilizați la Praga după câteva zile. Avansul rapid al suedezilor lui Torstensson prin Moravia a indisponibilizat alți 2.000 de soldați din armata imperială care a luptat la Jankau, ei nefiind în stare să ajungă la Praga pentru a reintra în configurația militară a Habsburgilor. Aceștia au hoinărit prin zonele rurale ale Moraviei, fiind primiți cu destulă patimă și ură de populația locală care îi considera aducători de distrugere. Dezastrul armatei imperiale de la Jankau s-a mai putut măsura și în alți parametrii. Cavaleria de veterani a bavarezilor a încetat să mai existe din acest moment iar numărul ofițerilor uciși sau căzuți în mâinile suedezilor a fost semnificativ, de vreme ce împăratul, într-un accent de disperare, l-a rechemat chiar pe cel recent destituit din cauza reprizelor strașnice de alcool în care plonja- generalul Gallas- pentru a redresa situația. Torstensson a pierdut circa 4.000 de soldați în bătălia amintită, dar adevărata simbolistică a victoriei suedezilor de la Jankau împotriva armatei imperiale a fost conținută în lărgirea orizontului operațional al acestora. Din Olomouc-ul pe care îl controlau și de unde se aprovizionau, suedezii puteau privi cu îndrăzneală mai spre sud, ceea ce au și făcut, spre capitala imperiale, Viena. În 9 aprilie 1645, 16.000 de suedezi, după ce au traversat Moravia spre sud și Austria Inferioară, s-au cantonat la marginea Vienei.