Ofensiva Suediei asupra Danemarcei. Posesia țărmului baltic
Lovitură prin ricoșeu. Intervenția Habsburgilor în conflictul danezo-suedez
Decizia cancelarului suedez Axel Oxenstierna de a ataca Danemarca la finalul anului 1643 l-a ... determinat pe împăratul Ferdinand al III-lea de Habsburg al Sfântului Imperiu să își recalibreze opțiunile față de trupele sudeze aflate în teritoriile ocupate din Imperiu. Pe de altă parte, era evident că propunerile de pace avansate de cancelarul Oxenstierna erau nereale din moment ce armata suedeză se angaja în conflict și împotriva Danemarcei. Împăratul Ferdinand al III-le de Habsburg nu avea de gând să să stea cu mâinile în sân și a decis să ofere suport militar Regatului danez. Operațiunea a eșuat însă și, în primăvara anului 1645, cancelarul suedez se putea lăuda cu extinderea influenței suedeze și în Regatul danez. În final, la Brömsebro, în 1645 s-a încheiat pace între cele două părți iar Habsburgii vienezi au înregistrat un eșec ,,în deplasare” prin neputința de a-i ajuta pe danezi să câștige conflictul cu cei cu care ei se luptau de mai bine de un deceniu în teritoriile Imperiului: suedezii.citește mai mult
Cancelarul suedez Axel Oxenstierna a ordonat armatei aflată în teritoriile ocupate din Sfântul Imperiu să se pregătească de un atac asupra Danemarcei al cărei traseu economic și militar îi semnaliza cancelarului suedez, la finalul anului 1643, riscul unui posibil atac din partea danezilor. Practic, suedezii au pus în plan acum ceea ce aveau de gând să facă de mai multă vreme. Bineînțeles, acest plan avea riscurile lui din moment ce trupele suedeze trebuiau să își rărească rândurile din teritoriile imperiale, expunându-se riscului unui atac al împăratului Ferdinand al III-lea de Habsburg.
1 din 4
În octombrie 1643 cancelarul suedez Axel Oxenstierna a luat decizia de a pune în practică ceea ce ce se dorea de mai mult vreme- atacarea Danemarcei- aceasta fiind văzută ca o amenințare la adresa Suediei. Reușita militară preventivă a suedezilor ar fi blocat și o eventuală lovitură a danezilor asupra trupelor suedeze din teritoriile ocupate de acestea din Sfântul Imperiu. În acest sens, comandantul armatei suedeze din Imperiu, Lennart Torstensson, a primit ordin să asambleze armata ce urma să desfășoare campania împotriva danezilor. Momentul i-a creat dificultăți comandantului care trebuie să opereze modificări în structura, și-așa rarefiată, a armatei suedeze din Boemia și Silezia. În debutul lunii noiembrie, Torstensoon l-a informat pe cancelar că e gata să se deplaseze înspre Brandenburg și de-acolo mai departe spre nord, înspre teritoriile daneze.
2 din 4
Motivul pentru care Axel Oxenstierna, cancelarul Suediei, a demarat un atac asupra Danemarcei în octombrie 1643 era conținut în inițiativa de prevenție, el fiind mai mult decât convins că danezii le vor ataca mai devreme sau mai târziu pozițiile ocupate din Sfântul Imperiu. Drept este faptul că poziția Danemarcei, după mai bine de un deceniu de la înfrângerea din Războiul de Treizeci de Ani și intrarea în neutralitate, devenise una puternică. Monarhia daneză își recăpătase vigoarea economică și își reechilibrase balanța fiscală cauzată de costurile implicării în Războiul de Treizeci de Ani. Prin măsuri concrete fiscale, armata terestră s-a refăcut, la fel și forța navală, ceea ce a dus la situația ca în 1641 Danemarca să aibă sub arme 16.000 de infanteriști danezi, 6.500 norvegieni și 2.000 de cavaleri. De asemenea, flota daneză cuprindea 35 de nave de luptă.
3 din 4
În momentul în care s-a decis declanșarea atacului suedez asupra Danemarcei în primăvara anului 1643, având ca termen de pregătire toamna aceluiași an, cancelarul Regatului suedez, Axel Oxenstierna, cu toate că era implicat militar împotriva trupelor imperiale ale Habsburgilor beneficia încă de resurse importante pentru a desfășura o campanie militară împotriva Danemarcei. Pe lângă numărul de soldați- circa 90.000 angajați în diferite zone controlate de suedezi- între armata daneză și cea suedeză mai exista și diferența majoră a experienței pe câmpul de luptă netă în favoarea trupelor suedeze. Flota acestora era și ea superioară celei daneze, cancelarul suedez Oxenstierna având la dispoziție pe lângă cele 58 de vase de luptă și un corp naval „împrumutat” de la olandezii din Provinciile Unite. În vederea campaniei împotriva Danemarcei, Oxenstierna s-a bazat pe 32 de nave de luptă conduse de olandezul Maarten Thijsen.
4 din 4
Unul dintre elementele care l-au determinat pe cancelarul suedez Axel Oxenstierna să declanșeze un atac asupra Danemarcei a fost reprezentat de faptul că regele danez Cristian al IV-lea se vedea pe sine drept un arbitru al negocierilor și un mediator între suedezi și împăratul Ferdinand al III-lea al Sfântului Imperiu. De menționat faptul că în preajma anilor 1641-1642 când la Hamburg discuțiile preliminare fuseseră angajate între reprezentanții imperiali și cei ai suedezilor, Cristian al IV-lea se erijase deja în personajul care urmărea să dicteze situația teritorială a ducatelor aflate la zona de contact dintre Regatul danez și teritoriile Sfântului Imperiu. Atacul cancelarului suedez asupra danezilor ar fi diminuat și o parte din criticile interne la care era supus acesta. „Tratativele de pace preliminare de la Hamburg tocmai se semnau atunci când Cristian plasa 10.000 de soldați la Fühlsbüttel, la doar 10 km depărtare. Odată cu deschiderea congresului de la Westfalia a devenit imperativ pentru Suedia să elimine orice șansă a regelui danez de a se portretiza pe sine drept unul dintre mediatori. Temerile lui Oxenstierna erau justificate de vreme ce delegația daneză primise instrucțiuni să oblige Suedia să își demobilizeze trupele germane și totodată să împiedice obținerea oricărui teritoriu baltic, inclusiv Pomerania. Atacând Danemarca, în schimb, ar fi prevenit această manevră și i-ar fi redus la tăcere și pe criticii săi care îl acuzau de neglijarea «adevăratelor interese baltice» ale Suediei”.
Operațiunile militare ale armatei suedeze împotriva Danemarcei au debutat la jumătatea lunii decembrie 1643 fără ca soldații să cunoască traseul exact al deplasării lor decât în momentul în care erau pe punctul de a pătrunde pe teritoriul Regatului danez. Motivul pentru care comandantul suedez Lennart Torstensson a ținut ascuns celor 16.000 de soldați cu care a început campania scopul final al acțiunii ținea de teama că aceștia vor refuza să lupte în afara teritoriile Sfântului Imperiu, din moment ce ei se înrolaseră în serviciul suedez pentru luptele împotriva Habsburgilor, și nu în altă parte.
1 din 6
La finalul lunii noiembrie 1643 establishmentul suedez a fost de acord cu noile taxe de război cerute de cancelarul Regatului Suediei, Axel Oxenstierna, pentru a putea declanșa operațiunile militare planificate împotriva Danemarcei. Comandantul armatei suedeze aflate în teritoriile Sfântului Imperiu, Lennart Torstensson, se îndrepta deja în fruntea celor 16.000 de soldați pe care îi avea la dispoziție înspre teritoriul Danemarca. De-abia la finalul lunii decembrie generalul le-a comunicat soldaților noua destinație, ceea ce a stârnit rumoare printre ei. Mulți dintre ei se întrebau- mai ales că ei știau că luptă pentru suedezi împotriva Habsburgilor- dacă ofensiva împotriva Danemarcei are vreun rol în așa-numita politică suedeză de luptă pentru „libertatea germană” a principilor din Sfântul Imperiu. Torstensson i-a liniștit pe nemulțumiți amintindu-le faptul că noul teritoriu în care vor pătrunde este unul fertil și în care abundența le va face uitată nemulțumirea.
2 din 6
Pătrunderea trupelor suedeze din decembrie 1643 în Danemarca i-a luat prin surprindere pe danezi, momentul declarării oficiale a războiului din partea cancelarului suedez fiind amânat intenționat pentru a da posibilitate armatei generalului suedez Lennart Torstensson să se instaleze în părți din Regatul danez. „Luați prin surprindere, danezii au trimis un cornist să-l întrebe pe Torstensson ce punea la cale, în timp ce alte proteste diplomatice au fost trimise mai departe către Stockholm. Oxenstierna a întârziat în mod intenționat trimiterea declarației formale de război până în 28 ianuarie 1644 pentru a-i da lui Torstensson mai mult timp pentru a exploata confuzia danezilor”.
3 din 6
Intervenția brutală a armatei suedeze în Regatul danez- garnizoana care proteja Kiel-ul în număr de 6o de soldați a fost lichidată în întregime- a contribuit la demoralizarea garnizoanelor daneze din apropiere care și-au abandonat posturile aproape fără luptă. Holsten-ul a fost pierdut iar suedezilor li s-a deschis oportunitatea ocupării peninsulei Jutlanda. Cei înstăriți au abandonat lupta și s-au retras fie înspre Hamburg sau în teritoriile Sfântului Imperiu, fie în insulele Regatului danez, lăsând partea continentală a Danemarcei descoperită în fața ofensivei suedeze. Precum în cazul intervenției armatei Habsburgilor sub conducerea generalului Wallenstein din etapa a doua a Războiului de Treizeci de Ani și acum locuitorii din zona rurală s-au organizat în gherile care au hărțuit trupele de invazie străine. Danezii mai aveau de asemenea aproximativ 10.000 de soldați cantonați în Glückstadt precum și în arhiepiscopatul de Bremen.
4 din 6
Pe lângă corpul de armată condus de Lennart Torstensson, planul de atac al suedezilor asupra Regatului danez mai prevedea și trimiterea unei armate de 10.600 de soldați sub conducerea generalului Horn pentru a cuceri teritoriile controlate de danezi din sudul Suediei: Malmö și Scania. Horn s-a descurcat bine recucerind Helsingborg în februarie 1644. Operațiunile suedezilor au fost oprite pentru momente de flota daneză în conjugare cu intervenția soldaților norvegieni în conflict. „Populația locală era deja terifiată de poveștile legate de comportamentul suedez din Germania și au fugit. Chiar și așa, guvernatorul din Scania a mobilizat 8.000 de soldați de miliție, încetinind avansul lui Horn și demarând raiduri drept răspuns în teritoriul suedez. Apoi, norvegienii au blocat Gotenburg dinspre partea de uscat în timp ce un escadron danez sub conducerea lui Cristian al IV-lea a efectuat raiduri în afara portului. Suedezii erau blocați până când marina lor se impunea pe mare”.
5 din 6
Deși mai slabă numeric decât flota suedeză de invazie, omonima ei daneză s-a descurcat, în conjugare cu norvegienii, destul de bine în conflictul declanșat de armata Suediei în încercarea de a ocupa teritoriile Regatului danez. Corpul naval condus de olandezul Maarten Thijsen, aflat în serviciul suedez, s-a retras iar momentul a dus la răcirea relațiilor dintre suedezi și Provinciile Unite olandeze. „Deși serios depășite numeric, navele daneze erau special construite ca vase de război[...]și având tunuri de două ori mai mari decât cele mai mari tunuri olandeze. Flota lui Thijsen a fost avariată și forțată să se adăpostească[...] El s-a aventurat din nou la insistența lui Torstensson numai pentru a recepționa încă o înfrângere. Echipajul lui revoltat a navigat înspre casă. Înfrângerea a întors opinia publică olandeză împotriva Suediei și, pentru o vreme, de Geer, unul dintre cei mai importați susținători ai alianței, s-a temut să-și părăsească reședința din Amsterdam”.
6 din 6
După ce a reușit să-l determine pe amiralul olandez Maarten Thijsen să se retragă din serviciul suedez, regele Danemarcei Cristian al IV-lea s-a îndreptat în vara anului 1644 înspre flota amiralului suedez Fleming pentru a tranșa disputa din Marea Baltică. Gotenburg, astăzi Göteborg, a rămas în continuare blocat de flota daneză iar amiralul Mundt s-a alăturat suveranului său, Cristian al IV-lea, în pregătita intervenția asupra flotei suedeze. În timp ce amiralul Suediei, Fleming, se afla la Kiel cu cele 41 de nave din corpul flotei într-o acțiune de susținere a armatei de uscat suedeze conduse de Lennart Torstensson în vederea invadării Danemarcei, regele Cristian al IV-lea a surprins flota inamică în largul coastei Kiel-ului. Deși suedezii au reușit să ocupe Fehmarn, reacția decisă a regelui danez din bătălia din Kolberger Heide din iulie 1644- în largul golfului Kiel- l-a determinat pe amiralul suedez Fleming să se retragă în defensivă în golful amintit. De remarcat faptul că regele danez Cristian al IV-lea nu a abandonat lupta și decizia de a-l bloca pe amiralul suedez chiar dacă în toiul salvelor de tun de la distanță purtate între cele două flote și-a pierdut o ureche și ochiul drept.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
Ofensiva Franței în Sfântul Imperiu după 1643
Inovația diplomatică reprezentată de demararea negocierilor preliminare de la Westfalia pe baza acceptării la masa tratativelor în condiții egale pentru parteneri, renunțându-se astfel la sistemul ierarhic al Evului Mediu, a fost dublată însă de manevrele desfășurate de fiecare delegație menite a impresiona adversarul.
Punctul de turnură al Războiul de Treizeci de Ani. Concesiile Habsburgilor
După o perioadă de câțiva ani în care a fost „surd” la orice fel de sugestii din partea principilor din Imperiu potrivit cărora ar trebui să fie dispus să ofere concesii inamicilor în vederea demarării procesului final de pace, în cele din urmă împăratul Ferdinand al III-lea a cedat. El i-a acordat mână liberă trimisului său, Trauttmannsdorff, și care, pe baza draftului secret primit din partea împăratului era în măsură să ofere franco-suedezilor...
Între diplomație și război. Campaniile din anii 1646-1647
- Asbach, Olaf; Schroder, Peter (editori), The Ashgate research companion to The Thirty Years’ War, Ashgate Publishing, Farnham, 2014
- Asch, Ronald G., The Thirty Years’ War. The Holy Roman Empire and Europe, 1618-1648, MacMillan Education, New York, 1997
- Bérenger, Jean, Istoria Imperiului Habsburgilor. 1273 – 1918, Edit. Teora, București, 2000
- Bonney, Richard, The Thirty Years’ War 1618-1648, Osprey Publishing, Oxford, 2002
- Evans, Richard J.W; Wilson, Peter H., The Holy Roman Empire 1495-1806. A European perspective, Brill, Leiden, 2012
- Mortimer, Geoff, The origins of the Thirty Years War and the revolt in Bohemia, 1618, Palgrave MacMillan, 2015
- Parker, Geoffrey (edit.), The Thirty Years War, 2 edition, Routledge, London, 1997
- Walzer, Michael, Revoluția sfinților. Un studiu despre originea politicii radicale, Tact, Cluj-Napoca, 2013
- Wilson, Peter H., Europe’s Tragedy. A history of the Thirty Years War, Penguin Books, London, 2009