Decizia regelui Suediei de a invada Regatul polono-lituanian în anii 1620-1621 a venit pe fondul atacului armatei otomane la frontiera de sud a regatului, ceea ce i-a indicat regelui suedez posibilitatea obținerii unei victorii, având în vedere că trupele polone trebuiau să se desfășoare pe două fronturi. Controlul asupra Mării Baltice precum și problemele cauzate de succesiunea la tron au fost cele două motive majore ale conflictului dintre cele două părți, conflict de care trebuie să amintim faptul că s-a desfășurat pe o durată de timp care își are originile în secolul al XVI-lea și trece până în secolul al XVIII-lea. Războiul dintre anii 1620-1629 dintre cele două părți este doar unul dintre aceste episoade, este contemporan cu Războiul de Treizeci de Ani și este considerat parte din acesta date fiind conexiunile și implicarea ulterioară a armatelor imperiale ale Habsburgilor de partea polonezilor. Ulterior, conflictul a izbucnit între Suedia și Sfântul Imperiu prin invadarea Imperiului de armata suedeză.

În urma campaniei din 1620-1621 în care trupele suedeze ale lui Gustav Adolf au invadat Regatul polono-lituanian dar nu au reușit să controleze teritoriile din jurul Mării Baltice s-a ajuns la un armistițiu intre părți. Trebuie menționat faptul că regele Uniunii Polono-Lituaniene, Sigismund al III-lea Vasa- regele polon era și mare duce lituanian - fusese pentru câțiva ani, la finalul secolului al XVI-lea, și rege al Suediei. El refuza acum să renunțe la pretențiile asupra coroanei suedeze, dar eșecul invaziei militare l-a obligat pe Gustav Adolf să încheie un armistițiu. În același timp discuțiile se purtau între Provinciile Unite olandeze, Anglia și Danemarca pentru încheierea unui acord împotriva împăratului Ferdinand al II-lea de Habsburg, suveranul Sfântului Imperiu. Emisarii englezi nu au reușit să îl atragă de partea alianței pe Gustav Adolf, acesta fiind convins până în ultimul moment că intențiile lui Cristian al IV-lea al Danemarcei sunt îndreptate împotriva lui și nu asupra Sfântului Imperiu. „Eforturile englezilor nu au reușit să-i alunge neîncrederea lui Gustav în privința danezilor așa că Suedia a rămas în afara alianței de la Haga”.

Regele Suediei a invadat în anii 1620-1621 coasta Livoniei din Regatul polono-lituanian cu 12.000 de soldați debarcați pe coastă și cu alți 4.000 trimiși să atace Riga, din Letonia de astăzi. Cetatea a fost cucerită de trupele suedeze în septembrie 1621. Din acest moment conflictul a devenit unul de uzură pentru următorii 3 ani, ceea ce a dus la încheierea unui armistițiu momentan între părți. Cauza eșecului temporar a campaniei lui Gustav Adolf a ținut de motive concrete, obiective, de geografia și condițiile vremii de pe țărmul Balticii, precum și de curajul soldaților polonezi. „Suedezii au fost nevoiți să debarce în forță deoarece epidemia le diminua rapid rândurile și un număr suplimentar de oameni era necesar pentru a controla orașele capturate. Aceste condiții l-au determinat pe Gustav să caute încheierea unei înțelegeri în fiecare toamnă pentru a-și securiza câștigurile pe perioada iernii în timp ce recruta întăriri în Suedia. Atunci când polonezii refuzau, frecvent ei recuperau mare parte din teritoriul pierdut, pătrunzând adânc în teritoriul controlat de suedezi și eliminând garnizoanele izolate. Aceste succese nu erau îndeajuns pentru a-i îndepărta pe suedezi dar erau, de regulă, suficiente cât să-i demoleze planurile lui Gustav pentru campania viitoare”.

După câțiva ani de la semnarea armistițiului dintre regatul suedez și Uniunea polono-lituaniană din 1622, regele Gustav Adolf al Suediei a reluat ostilitățile împotriva lui Sigismund al III-lea Vasa, cucerind Livonia în debutul anului 1626. Ținta predilectă a trupelor suedeze era orașul-port de pe coasta Balticii, Danzig - astăzi Gdansk în Polonia - care era unul dintre cele mai vii și bogate porturi din comerțul, nu doar din Marea Baltică, ci de pe continent. Rezistența localnicilor și, mai ales, opțiunea puternicilor vremii germani din oraș de a rămâne sub autoritatea regelui Sigismund al III-lea de Vasa, au dus la eșecul lui Gustav Adolf de a cuceri orașul.

Neputând și nefiind viabilă opțiunea de a ataca Danzig-ul, astăzi Gdansk, portul de pe coasta baltică a Uniunii Polono-Lituaniene, regele suedez Gustav Adolf s-a reorientat, încercând să ocupe delta Vistulei pentru a putea controla „intrările” și „ieșirile” comerciale din oraș. Și aici, precum în campania din 1620-1621, s-a ajuns la un război de uzură. „Inițial distras de raidurile tătarilor, Sigismund al III-lea și-a trimis cel mai bun general, pe Hetman Koniecpolski, să întărească puținele trupe din Prusia poloneză în timp ce Liga Hanseatică și-a ajutat „colegul” de organizație - Danzig - să recruteze mercenari germani. Incapacitatea lui Koniecpolski de a-l înfrânge pe Gustav la Dirschau în august 1627 a semnalizat debutul unui lung război de uzură, de vreme ce suedezii nu puteau să cucerească Danzig-ul, în timp ce polonezii nu puteau să recupereze delta”.