Internaționalizarea războiului din Sfântul Imperiu. Edictul de Restituire din 1629 și alienarea principilor protestanți
Între ieșirea Danemarcei și angajarea Suediei în conflict
autor Alexandru Cristian Enescu, 2018
Transformarea Războiului de Treizeci de Ani într-unul european după înfrângerea Danemarcei de împăratul Sfântului Imperiu, Ferdinand al II-lea de Habsburg, s-a produs în contextul intersectării mai multor interese și conflicte separate. Habsburgii austrieci, fiind degrevați de pericolul danez, au luat în calcul crearea unei flote comune cu Spania pentru a înfrânge definitiv Provinciile Unite olandeze cu care Spania purta un război pe episoade de câteva decenii. De asemenea, Polonia a devenit apropiată de Sfântul Imperiu acum că împăratul lua în calcul posibilitatea oferirii sprijinului acesteia împotriva Suediei privind controlul asupra comerțului din Marea Baltică. În timp ce Suedia lua în calcul în mod serios declanșarea unui război împotriva Sfântului Imperiu după ce Danemarca fusese învinsă Războiul de Treizeci de Ani a cunoscut o perioadă de mai bine de un an ... - 1629-1630 - în care regatele europene s-au poziționat și repoziționat în funcție de interesele pe care le aveau, față de conflictele cu alte regate pe care le întrețineau deja, mutându-le, prin ricoșeu, pe teritoriul Sfântului Imperiu. Europenizarea conflictului, inițial unul intern al Sfântului Imperiu, s-a produs în mod natural.

În contextul în care Suedia se pregătea de invazia asupra Pomeraniei din Sfântul Imperiu, împăratul Ferdinand al II-lea de Habsburg a comis o eroare strategică importantă iar modul în care a persistat în această greșeală- Edictul de Restituire a proprietăților ecleziastice din 1629- a constituit punctul culminant al alienării principilor protestanți din Imperiu față de suveranul lor, Ferdinand al II-lea. Edictul de Restituire, în interpretarea împăratului, ar fi trebuit să așeze lucrurile în acord cu Aranjamentul de la Augsburg din 1555 iar proprietățile ecleziastice ce fuseseră confiscate prin diverse metode în timpul conflictelor să se întoarcă la proprietarii de drept. Numai că măsura îi va avantaja, în felul în care a fost implementată, pe simpatizanții catolici, ceea ce va crea consternare și îndârjirea opoziției față de împăratul de la Viena. Privită retrospectiv măsura pare cel puțin pripită și un fel de autosabotaj inutil politic din moment ce armatele imperiale controlau militar la finele anilor 20 ai secolului al XVII-lea situația din teritoriile Sfântului Imperiu.
citește mai mult
Înfrângerea Danemarcei de armata imperială a lui Ferdinand al II-lea de Hasburg, ieșirea ei din război prin Pacea de la Lubeck - ceea ce a pus capăt etapei daneze a Războiului de Treizeci de Ani - a deschis opțiunile Suediei pentru o angajare în conflict. Trupele Sfântului Imperiu ajunse la Marea Baltică au declanșat debutul angajării regelui Suediei, Gustav Adolf, împotriva împăratului Ferdinand al II-lea. Deja cu un an înaintea victoriei taberei imperiale asupra Danemarcei - 1628 - regele suedez era atent la evoluția situației, fiind dispus să acorde asistență Danemarcei, moment în care un alt stat cu care Suedia era în dispută de ceva vreme asupra controlului Mării Baltice, Polonia, a luat în considerare oferirea unui ajutor, de data aceasta oficial, împăratului Ferdinand al II-lea. Micile conflicte separate și ... care s-au desfășurat paralel cu evenimentele din Sfântul Imperiu s-au intersectat între 1628 și 1630, constituindu-se premisele pentru transformarea Războiului de Treizeci de Ani într-unul european.citește mai mult
Text
1 din 4
Cu puțin timp înainte ca armata imperială să înfrângă Danemarca, Suedia era deja atentă la evoluția evenimentelor din Sfântul Imperiu. Regele Gustav Adolf era dispus să ofere asistență regatului danez în condițiile în care trupele imperiale se instalaseră autoritar pe țărmul Mării Baltice al Imperiului. Odată cu încheierea Păcii de la Lubeck și ieșirea oficială a regatului danez din Războiul de Treizeci de Ani opțiunea intervenției Suediei nu a mai fost una probabilă, ci una tot mai palpabilă. Din acest moment conflictele care rulau în paralel între diverse regate europene s-au intersectat în Sfântul Imperiu iar conflictul relativ intern a alunecat tot mai mult spre transformarea lui într-unul european. Polonia, care avea deja episoade de confruntări cu regatul suedez asupra controlului Mării Baltice, a luat în calcul oficial susținerea Sfântului Imperiu în eventualitatea intrării Suediei într-o dispută cu împăratul Ferdinand al II-lea de Habsburg.
Imagine
Text
2 din 4
Transformarea Războiului de Treizeci de Ani într-unul european după înfrângerea Danemarcei de împăratul Sfântului Imperiu, Ferdinand al II-lea de Habsburg, s-a produs în contextul intersectării mai multor interese și conflicte separate. Habsburgii austrieci, fiind degrevați de pericolul danez, au luat în calcul crearea unei flote comune cu Spania pentru a înfrânge definitiv Provinciile Unite olandeze cu care Spania purta un război pe episoade de câteva decenii. De asemenea, Polonia a devenit apropiată de Sfântul Imperiu acum că împăratul lua în calcul posibilitatea oferirii sprijinului acesteia împotriva Suediei privind controlul asupra comerțului din Marea Baltică. Trupele imperiale se instalaseră puternic și ele pe țărmul baltic al Imperiului controlat până atunci de împărat mai mult teoretic - prin intermediul principilor locali - decât efectiv.
Imagine
Text
3 din 4
În timp de Suedia lua în calcul în mod serios declanșarea unui război împotriva Sfântului Imperiu după ce Danemarca fusese învinsă Războiul de Treizeci de Ani a cunoscut o perioadă de mai bine de un an - 1629-1630 - în care regatele europene s-au poziționat și repoziționat în funcție de interesele pe care le aveau, față de conflictele cu alte regate pe care le întrețineau deja, mutându-le, prin ricoșeu, pe teritoriul Sfântului Imperiu. Europenizarea conflictului, inițial unul intern al Sfântului Imperiu, s-a produs în mod natural.
Imagine
Text
4 din 4
La europenizarea conflictului cunoscut sub numele de Războiul de Treizeci de Ani, odată cu înfrângerea Danemarcei de armata Sfântului Imperiu, a contribuit, pe lângă intervențiile și interesele celorlalte regate europene, și creșterea - de-abia de acum în mod real - a tensiunilor confesionale, mai precis impactul pe care l-a avut asupra protestanților contemporani asediul practicat de trupele franceze asupra cetății La Rochelle. Împăratul Ferdinand al II-lea de Habsburg a complicat lucrurile și mai mult prin emiterea Edictului de Restituire din 1629. Însă, chiar și în acest punct cele mai multe dintre regatele europene erau cu gândul la a-și rezolva disputele avute cu alte state și nu de a se angaja într-un război la nivel general. Dar lucrurile au alunecat înspre acel no turning point în momentul în care conflictele paralele și de intensitate mai mică s-au intersectat pe teritoriul Sfântului Imperiu.
Imagine
Atacul trupelor Imperiului Otoman asupra sudului Poloniei - tehnic asupra „Republicii Celor Două Națiuni”, cum era denumită Uniunea Polono-Lituaniană valabilă în anii Războiului de Treizeci de Ani- l-a determinat pe regele Suediei, Gustav Adolf, să profite de momentul oportun. Extinderea controlului în Marea Baltică s-ar fi putut obține prin înfrângerea regatului polono-lituanian iar momentul era, din perspectiva regelui suedez, de neratat. Conflictul din anii 1620-1621, deși a „rulat” în paralel cu evenimentele interne din Sfântul Imperiu, s-a intersectat cu acesta spre finalul deceniului atunci când, în apropierea momentului de eliminare a Danemarcei din conflict, trupele imperiale ale Sfântului Imperiu s-au aventurat în ajutorul polonezilor, deschizând culoarul intervenției suedeze împotriva Imperiului.
Text
1 din 5
Decizia regelui Suediei de a invada Regatul polono-lituanian în anii 1620-1621 a venit pe fondul atacului armatei otomane la frontiera de sud a regatului, ceea ce i-a indicat regelui suedez posibilitatea obținerii unei victorii, având în vedere că trupele polone trebuiau să se desfășoare pe două fronturi. Controlul asupra Mării Baltice precum și problemele cauzate de succesiunea la tron au fost cele două motive majore ale conflictului dintre cele două părți, conflict de care trebuie să amintim faptul că s-a desfășurat pe o durată de timp care își are originile în secolul al XVI-lea și trece până în secolul al XVIII-lea. Războiul dintre anii 1620-1629 dintre cele două părți este doar unul dintre aceste episoade, este contemporan cu Războiul de Treizeci de Ani și este considerat parte din acesta date fiind conexiunile și implicarea ulterioară a armatelor imperiale ale Habsburgilor de partea polonezilor. Ulterior, conflictul a izbucnit între Suedia și Sfântul Imperiu prin invadarea Imperiului de armata suedeză.
Imagine
Text
2 din 5
În urma campaniei din 1620-1621 în care trupele suedeze ale lui Gustav Adolf au invadat Regatul polono-lituanian dar nu au reușit să controleze teritoriile din jurul Mării Baltice s-a ajuns la un armistițiu intre părți. Trebuie menționat faptul că regele Uniunii Polono-Lituaniene, Sigismund al III-lea Vasa- regele polon era și mare duce lituanian - fusese pentru câțiva ani, la finalul secolului al XVI-lea, și rege al Suediei. El refuza acum să renunțe la pretențiile asupra coroanei suedeze, dar eșecul invaziei militare l-a obligat pe Gustav Adolf să încheie un armistițiu. În același timp discuțiile se purtau între Provinciile Unite olandeze, Anglia și Danemarca pentru încheierea unui acord împotriva împăratului Ferdinand al II-lea de Habsburg, suveranul Sfântului Imperiu. Emisarii englezi nu au reușit să îl atragă de partea alianței pe Gustav Adolf, acesta fiind convins până în ultimul moment că intențiile lui Cristian al IV-lea al Danemarcei sunt îndreptate împotriva lui și nu asupra Sfântului Imperiu. „Eforturile englezilor nu au reușit să-i alunge neîncrederea lui Gustav în privința danezilor așa că Suedia a rămas în afara alianței de la Haga”.
Imagine
Text
3 din 5
Regele Suediei a invadat în anii 1620-1621 coasta Livoniei din Regatul polono-lituanian cu 12.000 de soldați debarcați pe coastă și cu alți 4.000 trimiși să atace Riga, din Letonia de astăzi. Cetatea a fost cucerită de trupele suedeze în septembrie 1621. Din acest moment conflictul a devenit unul de uzură pentru următorii 3 ani, ceea ce a dus la încheierea unui armistițiu momentan între părți. Cauza eșecului temporar a campaniei lui Gustav Adolf a ținut de motive concrete, obiective, de geografia și condițiile vremii de pe țărmul Balticii, precum și de curajul soldaților polonezi. „Suedezii au fost nevoiți să debarce în forță deoarece epidemia le diminua rapid rândurile și un număr suplimentar de oameni era necesar pentru a controla orașele capturate. Aceste condiții l-au determinat pe Gustav să caute încheierea unei înțelegeri în fiecare toamnă pentru a-și securiza câștigurile pe perioada iernii în timp ce recruta întăriri în Suedia. Atunci când polonezii refuzau, frecvent ei recuperau mare parte din teritoriul pierdut, pătrunzând adânc în teritoriul controlat de suedezi și eliminând garnizoanele izolate. Aceste succese nu erau îndeajuns pentru a-i îndepărta pe suedezi dar erau, de regulă, suficiente cât să-i demoleze planurile lui Gustav pentru campania viitoare”.
Imagine
Text
4 din 5
După câțiva ani de la semnarea armistițiului dintre regatul suedez și Uniunea polono-lituaniană din 1622, regele Gustav Adolf al Suediei a reluat ostilitățile împotriva lui Sigismund al III-lea Vasa, cucerind Livonia în debutul anului 1626. Ținta predilectă a trupelor suedeze era orașul-port de pe coasta Balticii, Danzig - astăzi Gdansk în Polonia - care era unul dintre cele mai vii și bogate porturi din comerțul, nu doar din Marea Baltică, ci de pe continent. Rezistența localnicilor și, mai ales, opțiunea puternicilor vremii germani din oraș de a rămâne sub autoritatea regelui Sigismund al III-lea de Vasa, au dus la eșecul lui Gustav Adolf de a cuceri orașul.
Imagine
Text
5 din 5
Neputând și nefiind viabilă opțiunea de a ataca Danzig-ul, astăzi Gdansk, portul de pe coasta baltică a Uniunii Polono-Lituaniene, regele suedez Gustav Adolf s-a reorientat, încercând să ocupe delta Vistulei pentru a putea controla „intrările” și „ieșirile” comerciale din oraș. Și aici, precum în campania din 1620-1621, s-a ajuns la un război de uzură. „Inițial distras de raidurile tătarilor, Sigismund al III-lea și-a trimis cel mai bun general, pe Hetman Koniecpolski, să întărească puținele trupe din Prusia poloneză în timp ce Liga Hanseatică și-a ajutat „colegul” de organizație - Danzig - să recruteze mercenari germani. Incapacitatea lui Koniecpolski de a-l înfrânge pe Gustav la Dirschau în august 1627 a semnalizat debutul unui lung război de uzură, de vreme ce suedezii nu puteau să cucerească Danzig-ul, în timp ce polonezii nu puteau să recupereze delta”.
Imagine
  • Asbach, Olaf; Schroder, Peter (editori), The Ashgate research companion to The Thirty Years’ War, Ashgate Publishing, Farnham, 2014
  • Asch, Ronald G., The Thirty Years’ War. The Holy Roman Empire and Europe, 1618-1648, MacMillan Education, New York, 1997
  • Bérenger, Jean, Istoria Imperiului Habsburgilor. 1273 – 1918, Edit. Teora, București, 2000
  • Bonney, Richard, The Thirty Years’ War 1618-1648, Osprey Publishing, Oxford, 2002
  • Evans, Richard J.W; Wilson, Peter H., The Holy Roman Empire 1495-1806. A European perspective, Brill, Leiden, 2012
  • Mortimer, Geoff, The origins of the Thirty Years War and the revolt in Bohemia, 1618, Palgrave MacMillan, 2015
  • Parker, Geoffrey (edit.), The Thirty Years War, 2 edition, Routledge, London, 1997
  • Walzer, Michael, Revoluția sfinților. Un studiu despre originea politicii radicale, Tact, Cluj-Napoca, 2013
  • Wilson, Peter H., Europe’s Tragedy. A history of the Thirty Years War, Penguin Books, London, 2009