Condițiile geografice ale Imperiului Bizantin

Suprafața imensă a Imperiului Bizantin conducea la existența unor diferite zone climaterice și de relief. Acestea influențau viața economică a monarhiei bizantine. După pierderea unei mari părți din posesiunile italiene și a unor părți din teritoriile orientale, Imperiul Bizantin avea puține spații geografice unde se putea practica agricultura în condiții bune. Iar perioadele alternative de secetă cu cele cu precipitații abundente provocau mai paguve recoltelor, urmate de perioade foamete.

Text

1 din 6

La nivel teologic și politic, Imperiul Bizantin- din punctul de vedere ale elitei imperiale- încerca permanent să replice cât mai fidel pe pământ idealul celest. Desigur, imperiul nu a fost întotdeauna un „paradis terestru”. „Imitație pământească a lumii divine, imperiul nu a fost întotdeauna un paradis terestru: și dacă înaintea veacului al VII-lea mai era încă o țară de invidiat, după ce a pierdut în acest secol bogatele provincii orientale, Bizanțului nu i-au mai rămas decât Anatolia și Balcanii, pământurile cele mai sterpe din zona mediteraneeană”. (Alain Ducellier)

Imagine

Text

2 din 6

Dincolo de câmpiile nu foarte întinse din Balcani Imperiul Bizantin nu beneficia de teritorii mari favorabile agriculturii. Văile abrupte ale Peninsulei Balcanice și lanțurile muntoase alături de cele din Anatolia și Caucaz veneau să întregească acest puzzle geografic al monarhiei bizantine, mai degrabă nepotrivit culturii cerealelor. Din acest considerent al realității geografice șocul pierderii Egiptului care asigura Constantinopolulului sursa de grâne- în dauna arabilor, din secolul al VII-lea- a fost imens.

Imagine

Text

3 din 6

Întinderea Imperiului Bizantin de la vest la est oferea apariția unor diverse zone climaterice cu spații care aveau parte de condiții de temperatură care nu se încadrau în zona de climă specifică latitudinii la care se aflau acestea. Un astfel de exemplu era capitala monarhiei, Constantinopol. „Suprafața mare pe care se întindea imperiul, în latitudine și longitudine, permitea apariția unor mari diferențe climatice, accentuate și de prezența masivă a munților. Cu excepția îngustei zone litorale ce mărginește mările Adriatică, Ioniană și Egee, e foarte greu să găsești în spațiul bizantin teritorii în care clima să fie cu adevărat mediteraneeană: în funcție de latitudine, bazinul pontic este răcoros, bruma căzând din noiembrie până în martie iar barierele montane transformă ținutul din interiorul Balcanilor, Serbia, Bosnia, Macedonia și chiar o mare parte din Asia Mică în zone continentale cu ierni aspre și veri prea călduroase”. (Alain Ducellier)

Imagine

Text

4 din 6

„Contradicțiile” geografice ale reliefului Imperiului Bizantin determinau „anomalii” de tipul climei capitalei, Constantinopol. Deși era situată pe aceeași latitudine cu orașe precum Neapole sau Barcelona, clima acesteia presupunea „accidente” de tipul verilor caniculare- greu de suportat- și al iernilor extrem de geroase. Un exemplu a fost iarna anilor 927-928 care a a provocat numeroase decese. Gerul teribil al acestei ierni venea după o lungă perioadă de secetă, ceea ce a provocat o adevărată criză a cerealelor.

Imagine

Text

5 din 6

Perioadele de secetă- cauzate de capriciile climaterice specifice geografiei Imperiului Bizantin- erau urmate, uneori, de perioade de precipitații abundente care compromiteau culturile și agricultura, în general. Epizotiile și invaziile de lăcuste menționate în sursele literare și hagiografice bizantine vin să întregească imaginea nu tocmai paradisiacă a monarhiei care, la nivel politico-religios, tocmai acest paradis pe pământ dorea să-l îndeplinească.

Imagine

Text

6 din 6

Dincolo de capriciile climaterice ale geografiei Imperiului Bizantin, agricultura avea de suferit și datorită epidemiilor de malarie sau cele de ciumă. Epizotiile frecvente se amestecau uneori cu catastrofe cu puternic impact asupra condiției sociale a vieții monarhiei. Aici e vorba despre cutremure puternice precum cel care a distrus portul Dyrrachium sau cel din 1354 care a afectat Constantinopolul. Culturile de cereale din apropierea capitalei au fost compromise în urma unui asemenea eveniment.

Imagine

Demografia monarhiei bizantine

Ca sursă de susținere a războaielor sau a desfășurării întregii activități economice a Imperiului Bizantin populația monarhiei era- ca și în timpurile contemporane- extrem de importantă. Însă, cu mici fluctuații, ea nu a fost niciodată foarte mare și, de cele mai multe ori, demografia Imperiului Bizantin nu a ținut pasul cu cea a statelor vecine sau rivale ale imperiului.

Text

1 din 7

Demografia pentru „statele” pre-industriale- spre deosebire de epoca modernă- era un vector extrem de important al puterii și influenței acelui stat. Mărimea populație putea face diferența economică și, mai ales, militară față de rivalii unui stat sau altul. „In the Byzantine Empire, as in all preindustrial societies, perhaps the single most important economic resource was manpower. Lans without labor was useless, as contemporaries fully realized. A recognition of this fact my underlie the willingness of some people[...] to consider land a common resource, not to be bought or sold, and becoming valuable only through the labor invested in it”. (Angeliki Laiou)

Imagine

Text

2 din 7

În linii generale, din secolul VIII până în secolul X, populația Imperiului Bizantin a crescut numeric, dar comparativ cu statele occidentale nu s-a putut menține pe același trend. Istoricii au ajuns la concluzia că, în fapt, reculul monarhiei bizantine de după secolul al XI-lea s-a datorat nu demografiei sau resurselor limitate de care dispunea imperiul, ci mai degrabă, unei inapetențe pentru inovație „tehnologică”. „[...]faptul că imperiul nu a putut face dovada unei forțe considerabile nu se datorează pământului său ostil și expus, căci alte state au devenit puteri importante având chiar resurse mai sărace, ci faptului că Bizanțul a fost o lume tradițională în care progresul era încetinit sau chiar împiedicat de refuzul aproape organic al oricărei inovații: ideologiei politice și religioase intangibile, i-a corespuns blocajul tehnologic și inerția socială”. (Alain Ducellier)

Imagine

Text

3 din 7

Populația Imperiului Bizantin a fost o sursă de dispute printre istorici dar, în cele din urmă, unele cifre au fost acceptate ca fiind cele mai plauzibile. Pentru secolul al VI-lea, de exemplu, a fost acceptată ca probabil totalul populației imperiului avansată de J Russell- 21 de milioane de locuitori. Angeliki Laiou a avansat pentru secolul de maximă extensie- domnia lui Vasile al II-lea- cifra de 19 milioane de locuitori pentru Imperiul Bizantin.

Imagine

Text

4 din 7

Interesant este faptul că, deși Imperiul Bizantin era contrat tot mai puternic de către turcii selgiucizi în secolul al XII-lea, populația acestuia se menținea la cote ridicate, similare celor din perioada de maximă extensie teritorială a acestuia, de la finalul domniei lui Vasile al II-lea. De exemplu, dacă în secolul XI capitala Constantinopol număra aprox. 200.000 de locuitori, spre finalul secolului următor, în marele oraș rezidau undeva între 350.000 și 400.00 de locuitori.

Imagine

Text

5 din 7

Durata de viață a locuitorilor Imperiului Bizantin- ca a tuturor statelor contemporane- era influențată decisiv, având în vedere precaritatea cunoștințelor medicale, de boli și epidemii. Dieta locuitorilor monarhiei bizantine era de factură mediteraneeană: măsline, ulei de măsline, pește, legume, vin, cereale și carne. „În privința alimentației, dieta bizantină era probabil bine echilibrată. Grânele ofereau proteine vegetale; vinul oferea calorii. Mai exista și o considerabilă varietate de fructe și legume așa cum oricine poate observa din sursele din majoritatea epocilor: mere, nuci, smochine, pere, pepeni, rodii, stafide, măsline, spanac, andive, morcovi, varză, praz, sfeclă, ridichi, napi, ceapă, usturoi, castraveți, salată, dovlecei. Mierea a fost un important supliment și o sursă din secolul al XII-lea menționa faptul că apicultura era mai dezvoltată decât în nordul Franței”.  (Angeliki Laiou)

Imagine

Text

6 din 7

Speranța de viață a populației Imperiului Bizantin a fost stabilită pe baza studiilor, între secolele V-XIV, la vârsta de aprox. 44 de ani pentru bărbați și 42 de ani pentru femei. În mod invers decât statele occidentale, în secolul al VIII-lea populația monarhiei bizantine, pentru următoarele două secole, a crescut, ceea ce i-a permis și susținerea ripostei militare în fața arabilor. Acest fenomen se derula după circa 3 secole de scădere demografică.

Imagine

Text

7 din 7

Asupra dietei alimentare a locuitorilor bizantini, din detaliile cunoscute de istorici, se poate trage concluzia că- exceptând perioadele de secetă sau distrugerile cauzate de unele războaie- o gospodărie producea suficiente resurse pentru autoîntreținerea membrilor ei. De remarcat și faptul că, în perioadele de prosperitate economică, istoricii au ajuns la concluzia că dieta locuitorilor monarhiei bizantine era mult mai diversificată decât cea a contemporanilor occidentali.

Imagine