Poziția geografică a Constantinopolului și rutele comerciale

Prin natura așezării ei geografice- la întretăierea drumurilor comerciale dinspre Europa spre Asia, drumuri dezvoltate de vechiul Imperiu Roman- capitala Imperiului Bizantin, Constantinopol, beneficia de o poziție geografică ideală. Spre deosebire de Roma care era un punct major de desfacere și doar atât, omonima ei de pe malurile Bosforului- Constantinopolul- își demonstra întreaga anvergură comercială în viața de zi cu zi a monarhiei bizantine.

Text

1 din 7

Cercetarea istorică a ajuns la concluzia că Marele Oraș al creștinătății- capitala Imperiului Bizantin, Constantinopolul- a jucat un rol major în activitatea comercială a monarhiei, ceea ce a făcut din Imperiul Bizantin prin excelență un „jucător” comercial. Această anvergură economică a capitalei era dictată de însăși localizarea acesteia, ceea ce îi conferea un avantaj major față de vechea Romă. „Chiar așezarea geografică a Constantinopolului pare a-i da imperiului o vocație comercială: dominând rețeaua de drumuri pe care Roma a construit-o în Anatolia și Balcani, așezată pe malul strâmtorii Bosfor, capitala era un loc destinat, în mod firesc, convergențelor. Spre deosebire de Constantinopol, Roma, situată la marginea Imperiului occidental, nu a fost niciodată decât o răscruce artificială pe care negustorii au neglijat-o de îndată ce orașul nu a mai fost atât de activ”. (Alain Ducellier)

Imagine

Text

2 din 7

Un drum comercial important din Imperiul Bizantin era vechiul „drum imperial”- basilikos dromos- care pleca de la Constantinopol prin Adrianopol, apoi se îndrepta spre Belgrad- Singidunum în denumirea antică-, traversa Dunărea și se îndrepta spre spațiul Europei Centrale. Alături de „drumul imperial” traversa Peninsula Balcanică și vechea via Egnatia al cărei traseu jalona Constantinopolul, Thesalonic, Ohrida și Dyrrachion, cu direcția Italia.

Imagine

Text

3 din 7

Drumurile comerciale care plecau de la Constantinopol spre frontierele orientale ale monarhiei au dat naștere unor orașe. Ele au fost dezvoltate în jurul unor depozite de marfă, hanuri sau oficii poștale. Nou-înființatele orașe au căpătat importanță strategică pentru administrația bizantină oferind acesteia facilitarea schimburilor comerciale cu statele vecine. Drumul care străbătea Anatolia a cunoscut pe traseul lui apariția orașelor: Niceea, Ancyra, Theodosiopolis, și Melitene. Aceste așezări urbane permiteau mărfurilor bizantine să ajungă în Iran, în Siria și Egipt, via Antiohia și Damasc.

Imagine

Text

4 din 7

O rută comercială importantă bizantină care le dubla pe cele terestre era ruta maritimă care pleca din Constantinopol și lega Europa de Asia prin strâmtoarea Bosfor. De asemenea, în strâmtoarea Dardanele se situa portul Kallipolis (Gallipoli) care oferea controlul asupra Mării Marmara. Ruta maritimă comercială cea mai importantă pentru Imperiul Bizantin a fost cea care conecta Marea Neagră de Marea Egee datorită rolului strategic extraordinar al capitalei imperiale. „Dar cel mai important era traseul care ducea din Marea Neagră spre Marea Egee, Constantinopolul fiind pe acest drum maritim o barieră naturală: punct nodal al vechiului itinerar care, în lungul coastei nordice a Anatoliei, se îndrepta spre Trapezunt, unde se revărsau mărfurile orientale din Armenia, Iran și chiar China sau Chersonesul din Crimeea (de unde se putea ajunge în stepa Kubanului sau pe Volga dinspre vărsare), Bizanțul a deschis pentru întâia oară, începând cu secolul al IX-lea, drumul pe fluviul Nipru”. (Alain Ducellier)

Imagine

Text

5 din 7

Una dintre cele mai importante rute comerciale- sau cel puțin una dintre cele mai cunoscute istoriografiei- a fost „drumul” numit „de la varegi la greci”. Așezarea pe Nipru a varegilor- neam scandinav originar din zona Suediei de astăzi- apoi a rușilor, a dus la întemeierea Kievului și a statului cunoscut în istorie drept Rusia Kieveană din secolul al IX-lea. Acest drum comercial parcurgea traseul de la Marea Baltică prin Europa spre Marea Neagră.

Imagine

Text

6 din 7

Faimosul drum comercial „de la varegi la greci” care lega Marea Baltică de Constantinopol i-a adus pe scandinavi și pe rușii kieveni în contact cu civilizația bizantină, începând cu secolul al IX-lea. Pe acest traseu a recepționat capitala imperială cantități importante de grâne prin schimburile comerciale. „Tot pe această cale au ajuns în Bizanț și lemnul, blănurile și mai ales sclavii pe care bulgarii de pe Volga, khazarii, pecenegii, varegii și mongolii îi luau de la popoarele ce trăiau în stepe și în păduri, învecinate cu ei sau care le datorau tribut. Bizanțul a calculat cu atenție avantajele acestui drum comercial și, câtă vreme a avut mijloacele necesare, nu l-a deschis altor negustori: însă, chiar dacă venețienii și-au recăpătat privilegiile, în anul 1126 și au putut să străbată imperiul în lung și în lat, ei au fost nevoiți să înfrângă Constantinopolul, în anul 1204, pentru a avea acces la Marea Neagră, genovezii neizbutind să obțină cu adevărat acest lucru decât după 1261”. (Alain Ducellier)

Imagine

Text

7 din 7

Controlul bizantin asupra strâmtorilor Bosfor și Dardanele- care dirija întregul comerț dinspre Marea Neagră spre Marea Egee- s-a diminuat și a dispărut complet în prima jumătate a secolului XIV. Episoade precum cel petrecut în timpul lui Mihail al VIII-lea Palaiologos când doi comercianți italieni a căror marfă fără licență adusă din Crimeea la Smyrna a fost predată administrației bizantine, erau istorie. În lipsa unei flote reale Imperiul Bizantin predase controlul comercial maritim Republicilor Italiene.

Imagine

Imperiul Bizantin și controlul rutelor comerciale

Sursele de arhivă au demonstrat importanța economică a rutelor comerciale bizantine. Dincolo de schimburile efective, taxele percepute pentru mărfurile tranzacționate erau importante. Din acest motiv, pierderea controlului asupra strâmtorilor Bosfor și Dardanele de către administrația bizantină a fost un eșec major care a contribuit la ruinarea comercială a monarhiei. În secolul XIV, vama genoveză din Pera- cartier din fața Constantinopolului- încasa taxe de 200.000 de nomismata în timp ce capitala obținea venituri din taxe comerciale de doar 30.000 de nomismata.

Text

1 din 7

Până la sfârșitul secolului al XI-lea Imperiul Bizantin a deținut monopolul comerțului cu articole de lux, activitate care reprezenta „marele comerț medieval” (Alain Ducellier). Acesta consta în aducerea- prin intermediul arabilor- de către comercianții bizantini a pietrelor prețioase, mătăsurilor, mirodeniilor din India, China, Iran, Africa. Arabii au preluat rolul de intermediar în comerțul cu bizantinii, rol deținut anterior de perșii sasanizi până în secolul al VII-lea.

Imagine

Text

2 din 7

Drumul comercial de la frontiera orientală a monarhiei bizantine- din Siria- reprezenta punctul în care caravanele arabilor intrau în contact și schimb comercial cu omologii bizantini, urmând traseul dinspre Alep- Siria- spre Cilicia sau dinspre Erzurum spre Trapezunt. Imperiul Bizantin era conștient de valoarea acestei rute pentru comerțul imperial și era dispus să declanșeze campanii pentru protejarea acestuia, precum războiul declanșat în debutul domniei lui Nikpehoros al II-lea Phokas.

Imagine

Text

3 din 7

Până la sfârșitul secolului al XI-lea, Imperiul Bizantin a practicat comerțul maritim în deplină liniște, având supremația aproape completă asupra Mării Mediterane. Comerțul a reprezentat una dintre principalele căi de atingere a bunăstării de către monarhie. Aristocrația bizantină, care crescuse numeric și financiar, cerea produse de lux iar aristocrația occidentală obținea aceste articole de lux doar prin intermediul comercianților bizantini, Imperiul fiind „principalul furnizor al latinilor”. (Alain Ducellier)

Imagine

Text

4 din 7

Comercianții bizantini le ofereau musulmanilor produse de ceramică, podoabe, vase smălțuite iar valoarea lor adăugată corespundea cu cea a produselor pe care apoi comercianții bizantini le tranzacționau către Occident. De menționat faptul că latinii [folosim „latini” pentru „occidentali” în sensul diversității lingvistice și fără nicio conotație peiorativă-n.n] erau gata să plătească prețul cerut de comercianții bizantini care dețineau monopolul pentru aceste articole.

Imagine

Text

5 din 7

Până spre finalul secolului al X-lea „bizantinii erau cei care călătoreau, în jurul anului 950 existând încă mai multe nave grecești decât locale în laguna venețiană, dar tentația a fost atât de mare, încât apele bizantine au fost cucerite degrabă de către italieni, de amalfitani, furnizorii Romei pontificale, apoi de către venețieni, care au obținut cele dintâi privilegii în anul 992 și mai apoi în 1082, în vreme ce locuitorii Pisei le-au obținut în anul 1111, iar genovezii în 1155. Stăpân din acest moment al tuturor mărfurilor pe care le doreau principalii săi clienți- cereale și produse din Orient, Constantinopolul a intrat într-o prea comodă inerție, căci era de ajuns să aștepte cumpărătorii care, pe lângă faptul că aduceau un beneficiu vânzătorilor, contribuiau și la îmbogățirea tezaurului, prin achitarea unei taxe vamale”. (Alain Ducellier)

Imagine

Text

6 din 7

Atitudinea bizantină centrată pe ideologia imperială care presupunea existența eternă a imperiului creștin și starea de autosuficiență economică- ca mod de existență- au dăunat relațiilor comerciale ale Imperiului Bizantin. Schimbările politice survenite în Orient la sfârșitul secolului al X-lea a însemnat și pierderea ușurinței cu care comercianții bizantini își procurau mărfurile de la intermediarii arabi. Abassizii pierduseră controlul asupra Golfului Persic iar drumul de la Mosul sau Antiohia spre Armenia bizantină își pierdea tot mai mult importanța.

Imagine

Text

7 din 7

Fatimizii arabi s-au instalat în Egipt- cucerindu-l- timp în care rutele comerciale maritime dinspre Orient și Africa s-au modificat. Mirodeniile soseau dinspre Marea Roșie și Nil și erau stocate la Alexandria acum, care a devenit un mare centru comercial. Din acest punct, încet-încet, comerțul Imperiului Bizantin a suferit transformări ireversibile, prin pierderea- în timp- a statutului de intermediar necondiționat al nevoilor comerciale occidentale. „Desigur, negustorii bizantini, creștini sau evrei din Constantinopol sau de pe coastele meridionale ale Anatoliei, mergeau în Egipt, dar comercianții latini (amalfitani și mai târziu venețieni) cunoșteau și ei drumul, iar dezvoltarea flotei și a tehnicilor maritime le-a permis să ajungă direct și chiar să pună aici bazele unei colonii. Lucrurile nu s-au schimbat însă foarte repede, Constantinopolul rămânând o piață importantă a produselor din Orient, dar imperiul și-a pierdut cu timpul poziția pe care o deținea în virtutea unui adevărat monopol: Bizanțul a pierdut teren și când latinii, în urma primei Cruciade, au cucerit Antiohia preluând controlul porturilor siriene”. (Alain Ducellier)

Imagine