În urma înfrângerii armatei rebelilor Confederației Boemiene de către trupele împăratului Ferdinand al II-lea de Habsburg, în bătălia de la Muntele Alb, regele ales de nobilii rebeli, electorul de Palatin, Frederic al V-lea, s-a refugiat din teritoriile Coroanei Cehe însoțit de o parte a suporterilor lui. Eșecul cauzei rebelilor cehi, îndreptată împotriva dinastiei imperiale, în care s-a implicat și principele protestant, a însemnat și eșecul acestuia în fața suzeranului său, împăratul Ferdinand al II-lea. Faptul că electorul fusese rege doar un singur an i-a lipit de nume sobriquet-ul de „regele iernii”. După ce a părăsit Praga în grabă, în urma victoriei taberei imperiale de la Muntele Alb, pe capul principelui a fost pusă o recompensă. Descrierea „făcută” fugarului era, de la sine înțeles, una fără nicio condescendență. „La câteva săptămâni după Muntele Alb, plăcuțe au apărut în Bruxelles și Viena oferind o recompensă pentru înmânarea de vești despre «un rege, care a fugit acum câteva zile - de vârstă adolescentă, roșcat, înălțime medie; cu strabism la unul dintre ochi, fără barbă sau mustață ce merită menționate; dispoziție nu foarte rea atâta timp cât un regat furat nu apare în calea lui - pe nume Frederic». Fugarul a fost ridiculizat rapid cu apelativul de «regele iernii» din cauza scurtimii domniei lui”.

După periplul prin Saxonia, electorul de Palatin, Frederic al V-lea, s-a îndreptat înspre principatul de Brandenburg încercând să își găsească refugiu la Berlin. Era conștient de implicarea în rebeliunea nobililor cehi îndreptată împotriva împăratului Ferdinand al II-lea și, prin urmare, spera doar să găsească înțelegere din partea electorului de Brandenburg, însă acesta i-a refuzat găzduirea după ce a fost informat de riscurile la care se expune în cazul în care oferă asistență unui proscris. În același timp, Frederic al V-lea a primit sfaturi și din partea regelui Angliei, Iacob I, precum și din partea potențialilor aliați - Danemarca și Suedia - să consimtă la supunerea față de împăratul Ferdinand al II-lea. În definitiv, după înfrângerea de la Muntele Altb, rebeliunea nobiliară cehă fusese înfrântă iar Casa de Austria recăpătase controlul asupra Coroanei Cehe.

La sugestia principelui-elector al Saxoniei, Johann Friedrich, regele rebelilor cehi, Frederic al V-lea, era dispus să accepte suzeranitatea lui Ferdinand al II-lea de Habsburg ca împărat al Sfântului Imperiu, dar doar în anumite condiții. Deși Confederația Boemiană a nobililor rebeli cehi al cărei rege Frederic fusese pentru scurt timp fusese înfrântă - iar Ferdinand al II-lea reluase controlul asupra Coroanei Cehe -, totuși, îndrăzneala lui Frederic de a negocia chiar și când nu prea mai era nimic de negociat le-a oferit „muniție” și ambiție suporterilor lui.

Condițiile pe care electorul Palatinului și fostul rege al rebelilor cehi, Frederic al V-lea, le-a pus împăratului Ferdinand al II-lea l-au uimit chiar și pe cel care încerca să negocieze ieșirea cât mai rezonabilă pentru Frederic al V-lea din conflictul cu împăratul: Johann Friedrich, electorul Saxoniei. El a fost uimit să vadă că Frederic al V-lea îi cerea împăratului, în schimbul recunoașterii acestuia drept împărat și suzeran, să accepte existența Confederației Boemiene, să ofere deplină libertate religioasă pentru nobilii necatolici din Coroana Cehă și să plătească pentru cheltuielile militare ale electoratului de Palatin. Evident, împăratul Ferdinand al II-lea nu a „gustat gluma” și a operat decizii drastice: i-a deposedat de fiefuri pe Frederic al V-lea și consilierii de încredere. „Ferdinand a reacționat prin punerea lui Frederic, Anhalt, Hohenlohe și Jagerndorf sub interdictul imperial pe 29 ianuarie 1621, deschizând calea spre confiscarea posesiunilor și titlurilor acestora. Frederic a devenit de-acum și mai inflexibil. Doar cu demnitatea rămasă, el a considerat că nu poate să își rupă promisiunile față de suporterii lui, dintre care cei mai mulți se găseau acum în exil. Singura lor speranță era să continue lupta”.

După ce împăratul Sfântului Imperiu, Ferdinand al II-lea de Habsburg, l-a deposedat pe Frederic al V-lea de fieful Palatinatului ca urmare a implicării lui de partea rebelilor cehi împotriva împăratului, acesta s-a îndreptat spre Provinciile Unite olandeze, căutând adăpost și ajutor în această zonă. Cristian din Anhalt, unul dintre oamenii de încredere ai electorului Frederic, deposedat și el de fiefurile deținute, s-a refugiat în Danemarca. Aici a primit azil din partea regelui Cristian al IV-lea cu condiția de a nu se implica în combinații politice care ar fi reaprins scânteia conflictului cu împăratul Ferdinand al II-lea. Într-un final, Cristian din Anhalt a făcut mutarea îndrăzneață de a se deplasa la Viena, unde a obținut iertarea din partea împăratului, în 1624. „Și-a petrecut ultimii șase ani din viață încercând să își salveze pământurile de consecințele războiului la a cărui declanșare a contribuit semnificativ”.

Alături de Cristian din Anhalt și von Hohenlohe, un alt colaborator al regelui rebelilor cehi, Frederic al V-lea, a obținut iertarea pentru implicarea în rebeliunea contra suveranului, din partea împăratului Ferdinand al II-lea de Habsburg. Cum Frederic al V-lea, fostul rege al rebelilor cehi și elector de Palatin, se refugiase după un periplu mai lung în Provinciile Unite olandeze iar Coroana Cehă fusese recuperată de Habsburgi, susținătorii lui Frederic al V-lea din zona Palatinatului de Rin din Sfântul Imperiu s-au grupat în două tabere: cei care susțineau continuare luptei împotriva împăratului și recuperarea Coroanei Cehe și cei care insistau pe necesitatea acceptării suzeranității împăratului Ferdinand al II-lea de Habsburg. Cea de-a doua tabără vedea în această manieră - și cu medierea Angliei - drept singura variantă pentru Frederic al V-lea de a-și recupera drepturile asupra Palatinatului, drepturi care îi fuseseră luate de împărat din cauza rebeliunii antidinastice din Coroana Cehă la care electorul luase parte.

Cu o parte a foștilor consilieri reintrați în grațiile imperiale după ce au obținut iertarea lui Ferdinand al II-lea de Habsburg, situația regelui rebelilor cehi, fostul elector de Palatin, Frederic al V-lea, era una complicată. Retras alături de soție, Elisabeta, fiica regelui Angliei Iacob I, în Provinciile Unite olandeze, Frederic al V-lea spera la o implicare a Angliei de partea lui în tentativa de a-și recupera electoratul de Palatin din Sfântul Imperiu, drept ce îi fusese abrogat prin decizia împăratului ca urmare a implicării lui în rebeliunea antihabsburgică. De menționat faptul că susținătorii lui Frederic al V-lea au operat în anii de după înfrângerea rebelilor de la Muntele Alb, pe tărâmul mitologiei, portretizând alegoric și întreținând la nivel simbolic lupta acestuia cu „răuvoitorii” Habsburgi. Referințele biblice erau, de asemenea, utilizate. „Propagandiștii Palatinatului au răspuns prezentării lui Frederic ca uzurpator de către Habsburgi propagând mitul unui rege legitim forțat pe nedrept într-un exil mizerabil. Comparațiile erau alăturate cu David și Goliat, cu Frederic luptându-se să-și recupereze teritoriul de origine ocupat de puternicii Habsburgi. Elisabeta și-a pierdut regatul, dar era încă «regina inimilor» suporterilor ei, într-un efort intenționat de a contracara înfățișarea ei promovată de Habsburgi, de «Elena a Germaniei», care a dus la angajarea țării într-un război distrugător. Înțelesul romantic al aventurii, cel de apărare al outsiderului, făcea apel la diplomații englezi și nobilii care compuneau sonete și, mai practic, care s-au alăturat forțelor rămase ale lui Frederic, ca voluntari”.