Războiul de 13 ani care a izbucnit în 1593 între Imperiul Habsburgic, condus de Rudolf al II-lea, concomitent și suveran al Sfântului Imperiu, a fost unul din seria celor care s-au desfășurat - de mai mică sau mai mare intensitate - între Hasburgi și turcii otomani pe linia frontierei din Ungaria de astăzi din secolul al XVI-lea. Într-un final, în 1606 războiul s-a încheiat fără ca vreuna dintre părți să fii obținut avantaje strategice. Deși ambele părți - atât împăratul cât și sultanul - urmăriseră în Războiul de 13 Ani să obțină preeminență asupra adversarului, având în vedere lungile conflicte mai mici sau mari dintre cele două părți de la frontiera militară din Ungaria, ele au convenit fără prea multă tragere de inimă la semnarea tratatului. Practic, războiul de mai bine de un deceniu adusese doar distrugeri inutile. Sultanul și împăratul de Habsburg, în urma acordului de la Zsitva Torok, urmau să se raporteze unul la celălalt în termeni de parteneri egali. În același timp, sultanul păstra Eger-ul, iar taxa anuală pe care Habsburgii o plăteau Imperiului Otoman, începând cu anul 1547, a fost ridicată. „Taxa de eliberare” plătită de Rudolf al II-lea a fost fixată la 200.000 de florini. Acordul de pace a fost reînnoit succesiv în 1615, 1642 și 1662.
După ce nobilii protestanți din Ungaria Habsburgică și din Arhiducatul Austriei au primit recunoașterea și acceptarea confesiunii lor din partea arhiducelui Matia de Habsburg în 1609, la câteva luni după, fratele arhiducelui, împăratul Rudolf al II-lea, presat constant de Stările din Coroana Cehă, a semnat ceea ce avea să devină cunoscută sub numele de Scrisoarea imperială de toleranță religioasă. Prin ea împăratul le acorda libertatea religioasă și, mai important, cea politică nobililor din teritoriile Coroanei Cehe ale Habsburgilor. Nobilii cehi au insistat constant pe lângă împărat, readucându-i aminte că ei au fost cei care l-au sprijinit - fiind gata să intervină chiar militar - în disputa pe care o avusese cu fratele lui, arhiducele Matia. Reacția administrației catolice din Coroana Cehă a Habsburgilor la Scrisoarea de toleranță religioasă, emisă de împăratul Rudolf al II-lea, prin care nobililor protestanți le era acordat dreptul de a se autoguverna - ceea ce a dus la crearea unei linii paralele de autoritate publică - a fost să refuze contrasemnarea actului emis de suveran. Rudolf al II-lea a devenit tot mai „nefrecventabil” în momentul în care a împărțit cu aceeași generozitate o Scrisoare de toleranță și protestanților din posesiunile austriece.
Susține financiar History Lapse făcând o donație prin platforma Patreon.
bitcoin: 1PpagscXKttC5FidgV2WQNRaBgSPwjvP9Z
Sau puteți să ne susțineți prin platforma Patreon