- 1. Situația Imperiului Bizantin la încoronarea lui Ioan al VIII-lea Palaiologos
- 2. Politica împăratului Ioan al VIII-lea și câștigurile teritoriale din Pelopones
- 3. Căderea Thesalonicului în mâinile turcilor otomani
- 4. Situația Imperiului Bizantin între anii 1430-1435 d.Hr
- 5. Ioan al VIII-lea Palaiologos și debutul Conciliului de la Ferrara-Florența
- 6. Discuțiile și rezoluția Conciliului de la Ferrara - Florența
- 7. Poziția monarhiei bizantine după Uniunea de la Ferrara-Florența
- 8. Imperiul Bizantin și Cruciada de la Varna
- 9. Lansarea Cruciadei de la Varna
- 10. Imperiul Bizantin după eșecul Cruciadei de la Varna
- 11. Moștenirea lui Ioan al VIII-lea Palaiologos
Ioan al VIII-lea Palaiologos și ultima încercare de supraviețuire a Imperiului Bizantin
Imperiul Bizantin se îndreaptă spre dezintegrare
În momentul accederii pe tron Ioan al VIII-lea Palaiologos acumulase deja experiență militară si administrativă sub domnia fostului împărat, Manuel al II-lea. Cu toate că acesta și-a considerat fiul, pe Ioan al VIII-lea prea îndrăzneț, situația militară a monarhiei bizantine din anul 1425 d.Hr făcea până și asumarea de mari riscuri, inutilă. Presiunea turcilor otomani a crescut enorm asupra teritoriilor care se mai aflau sub administrație bizantină: Constantinopol, coasta pontică a Traciei și Peloponesul.
1 din 2
Ioan al VIII-lea Palaiologos a urcat pe tronul basileilor constantinopolitani la vârsta de 32 de ani în anul 1425 d.Hr. Acesta beneficia de experiență militară și administrativă acumulată în timpul domniei tatălui său, Manuel al II-lea. Curajul lui, vecin cu nebunia- potrivit lui Manuel al II-lea- l-a determinat să se implice în uzurparea tronului otoman, chiar dacă șansele de reușită erau mici. Pariul a fost pierdut iar acum în calitate de împărat se vedea pus în fața tentativei de a rezista cuceririi otomane.
2 din 2
La încoronarea lui Ioan al VIII-lea în anul 1425 d.Hr monarhia bizantină era constituită din 3 teritorii, mai mult sau mai puțin compacte și separate unul de celălalt. Acestea erau conduse în sistemul apanajului, între membrii familiei imperiale. Împăratul Ioan al VIII-lea controla Constantinopolul și proximitatea lui, Selymbria și insulele din nordul Mării Egee. Fratele său Konstantinos deținea Messembria și Anchialosul iar Theodoros, celălalt frate, își întindea autoritatea asupra Peloponesului.
În jurul anului 1425 d.Hr Imperiul Bizantin era compus, practic, doar din 3 teritorii: Constantinopolul si împrejurimile sale, coasta pontică a Traciei și Peloponesul. Dintre toate acestea, doar Peloponesul- sudul Greciei de astăzi- putea constitui un punct de extindere teritorială a monarhiei bizantine. Aceasta se putea realiza prin cucerirea ducatelor deținute de lorzii latini în regiune si reprezenta singurul spațiu îndeajuns de îndepărtat ca să nu stârnească reacția turcilor otomani față de Imperiul Bizantin.
1 din 4
Theodoros, fratele împăratului Ioan al VIII-lea Palaiologos și despotul Peloponesului, și-a exprimat dorința de a se călugări. Prin urmare, împăratul a operat modificări și mutări în conducerea apanajelor imperiale. Pe Konstantinos, cel care deținea Messembria și Anchialos, l-a numit în locul lui Theodoros iar în locul acestuia a fost numit Demetrios, un alt membru al familiei imperiale. În toamna anului 1426 d.Hr împăratul, însoțit de fratele său Konstantinos, s-a îndreptat spre Pelopones.
2 din 4
Theodoros Palaiologos despotul Peloponesului, posesie a monarhiei, își exprimase dorința de a se călugări. Apoi s-a răzgândit și a participat alături de frații săi- Konstantinos și împăratul Ioan al VIII-lea- la campania împotriva ducatelor latine din nordul Peloponesului. Prima acțiune a fost împotriva ducatului Clarenza care aparținea lui Carlo Tocco, liderul Kephaloniei și a Epirului. Tocco a fost înfrânt într-o bătălie navală de către bizantini în anul 1427 d.Hr și le-a cedat acestora ducatul.
3 din 4
În urma înfrângerii ducelui Carlo Tocco ducatul Clarenza pe care-l stăpânea în Pelopones a fost preluat ca apanaj de către Konstantinos, fratele basileului Ioan al VIII-lea. Înțelegerea presupunea și o alianță matrimonială între Konstantinos și fiica ducelui latin. Împăratul a desemnat unui alt frate apanajul din nord-vestul Peloponesului, în vecinătatea a ceea ce mai rămăsese din Principatul Latin de Ahaia. Astfel, basileul a tranșat teritorial despotatul Peloponesului între frații săi iar el s-a întors la Constantinopol.
4 din 4
Konstantinos fratele împăratului Ioan al VIII-lea a reușit să-și extindă apanajul pe care-l deținea în Pelopones. Teritoriile pe care le-a cucerit în campania desfășurată alături de împărat în Pelopones au fost extinse în anii 1428-1429 d.Hr. Konstantinos a atacat teritoriul Patrasului deținut de un legat papal, în primăvara anului 1429 d.Hr, pe care l-a anexat. În paralel, Thomas Palaiologos l-a înfrânt pe principele de Ahaia, s-a căsătorit cu fiica acestuia și a trecut acest teritoriu sub administrație bizantină.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
Amurgul Imperiului Bizantin. Domnia lui Manuel al II-lea Palaiologos
Împăratul Manuel al II-lea, cu toate calitățile lui, ambiție, eleganță, erudiție, nu a reușit să obțină ajutorul occidental în urma turneului întreprins în acest scop. Mica rază de speranță apărută, războiul intern în sultanatul otoman, s-a spulberat iar căderea monarhiei a fost inevitabilă.
Căderea Constantinopolului. Requiem pentru un imperiu
Imperiul Bizantin și-a sfârșit traiectoria prin istorie în anul 1453 d.Hr., după 1123 de ani de existență. După ce un împărat, Constantin cel Mare, întemeiase marele oraș, ultimul împărat, Konstantinos al XI-lea Palaiologos, cădea pe zidurile lui alături de soldați.
- Cameron, Averil, The Byzantines, Blackwell Publishing, Malden, 2006
- Ducellier, Alain, Bizantinii. Istorie şi cultură, traducere din limba franceză de Simona Nicolae, Edit. Teora, Bucureşti, 1997
- Gregory, Timothy E., A History of Byzantium, Blackwell Publishing, Malden, 2005
- Kyriakidis, Savvas, Warfare in late Byzantium, 1204 - 1453, Brill, Leiden, 2011
- Nicol, Donald M., The last centuries of Byzantium 1261-1453, second edition, Cambridge University Press, Cambridge, 1993