Situația monarhiei constantinopolitane la sfârșitul secolului al XIV-lea

Contemporanii bizantini ai sfârșitului secolului al XIV-lea vedeau prăbușirea monarhiei drept iminentă. Nimeni nu ar fi pariat că ea va mai rezista aproximativ 6 decenii până la prăbușirea sa finală din anul 1453 d.Hr. La moartea basileului Ioan al V-lea Palaiologos, în 1391 d.Hr, șansele oricărei revitalizări erau compromise. Ele țineau de domeniul fantasticului iar următorul împărat, Manuel al II-lea Palaiologos, dincolo de toate calitățile lui incontestabile, era perfect conștient.

Text

1 din 3

Ultimul deceniu al secolului al XIV-lea găsea Imperiul Bizantin într-o situație fără ieșire. În durată lungă și privite retrospectiv problema monarhiei a fost imposibilitatea de a-și face aliați pe care să poată conta după recucerirea Constantinopolului de către împăratul Mihail al VIII-lea Palaiologos. Fragmentar, prăbușirea a fost accelerată și revitalizarea imperiului compromisă total în cea de-a doua jumătate a secolului al XIV-lea în timpul lui Ioan al V-lea Palaiologos.

Imagine

Text

2 din 3

În jurul anului 1391 d.Hr teritoriile care compuneau Imperiul Bizantin se limitau la capitala Constantinopol, câteva porturi în Tracia și Pelopones și alte câteva insule în nordul Mării Egee. Aceste teritorii- în fapt niște enclave- erau depopulate și relativ autonome având în vedere faptul că nu aveau conexiune teritorială directă cu capitala Constantinopol. Împăratul era practic și tehnic vasal al sultanului otoman.

Imagine

Text

3 din 3

În momentul decesului împăratului Ioan al V-lea Palaiologos nu era foarte sigur dacă succesiunea la tronul bizantin va putea fi desfășurată. Sultanul turcilor otomani, Baiazid, îl avea ca ostatic la Brusa pe Manuel, fiul basileului decedat. Având în vedere forța sultanatului și dezechilibrul monarhiei era de așteptat o campanie a lui Baiazid de cucerire a Constantinopolului si de desființare a Imperiului Bizantin.

Imagine

Debutul domniei lui Manuel al II-lea Palaiologos

Imperiul Bizantin se afla într-un stadiu atât de avansat de dezintegrare încât, la moartea împăratului Ioan al V-lea Palaiologos din anul 1391 d.Hr nimeni nu a îndrăznit să riște măsuri cât de cât de revitalizare deoarece acest lucru ar fi stârnit riposta sultanului Baiazid. Manuel, cel de-al doilea fiu al lui Ioan al V-lea, a păsărit curtea sultanului de la Prusa și a sosit la Constantinopol unde a ocupat tronul imperial. A fost domnia unui împărat capabil dar cu extrem de puține șanse și resurse.

Text

1 din 2

Manuel al II-lea Palaiologos se afla la curtea sultanului otoman din Brusa, Baiazid I- numit Fulgerul- în calitate de ostatic al acestuia în momentul în care tatăl său, basileul Ioan al V-lea Palaiologos, a decedat în februarie 1391 d.Hr. În martie, același an, Manuel a evadat de la Brusa și a sosit la Constantinopol unde a fost încoronat. Talentat, inteligent și experimentat, acesta avea 40 de ani în momentul ascensiunii pe tronul constantinopolitan.

Imagine

Text

2 din 2

Manuel al II-lea Palaiologos își dovedise calitățile în timpul în care se ocupase de administrarea Thesalonicului. Timp de 3 ani, cu resurse limitate, el a reușit să țină piept asediului turcilor asupra orașului. Fatalitatea lui din momentul încoronării asupra oricărei tentative de rezistență militară împotriva turcilor era, de fapt, o realitate cruntă. Pur și simplu, Manuel al II-lea nu se putea opune turcilor ci doar putea aștepta apariția unui fenomen fantastic de care să își lege speranțele.

Imagine