General

Bătălia Marii Britanii a fost o bătălie aeriană ce a avut loc în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. RAF, Forțele Aeriene Britanice, au apărat insula Marii Britanii de Luftwaffe, Forțele Aeriene Germane.

Text

1 din 6

Conflictul a început când Luftwaffe-ul a inițiat o blocadă pe cale aeriană și maritimă împotriva convoaielor de coastă britanice, a porturilor și a centrelor de livrare, precum Portsmouth. Bătălia a avut loc timp de mai multe luni, între iulie și octombrie, în anul 1940. Această încadrare în timp a fost făcută de către istoricii britanici și coincide cu perioada atacurilor germane la scară largă. Istoricii germani consideră că bătălia a avut loc până în iunie 1941, când Luftwaffe-ul a executat ultimele raiduri în spațiul aerian al Marii Britanii.

Imagine

Text

2 din 6

Obiectivul principal al Luftwaffe-ului a fost acela de a obține superioritate aeriană împotriva RAF-ului, pentru a incapacita Comandamentul Avionelor de Luptă RAF. În acest scop, Luftawaffe-ul a început să atace infrastructura și aeroporturile RAF-ului. Pe măsură ce bătălia a progresat, germanii au început să atace fabricile de avioane ale britanicilor și infrastructura strategică a acestora. În timp, Luftawaffe-ul a inițiat și o campanie de bombardament împotriva civililor din Marea Britanie, pentru a le scădea moralul.

Imagine

Text

3 din 6

Datorită faptului că RAF-ul a oprit Luftwaffe-ul în a obține superioritatea aeriană, Adolf Hitler a anulat Operațiunea Leul de Mare. Această operațiune propunea o invazie amfibiană și aeropurtată a Marii Britanii.

Imagine

Text

4 din 6

Bătălia este celebră pentru faptul că și-a căpătat numele înainte de a începe, prin discursul lui Winston Churchill în Camera Comunelor după înfrângerea din Franța: „...ceea ce generalul Weygand a numit Bătălia pentru Franța a luat sfârșit. Bătălia pentru Anglia e pe cale să înceapă. De această bătălie va depinde modul nostru de viață și lunga continuitate a instituțiilor noastre și a Imperiului nostru. În curând intreaga putere și furie a inamicului nostru se va revărsa asupra noastră. Hitler știe că va trebui să ne înfrângă pe această insulă pentru că altfel va pierde războiul. Dacă îi vom putea ține piept, toată Europa va putea fi liberă iar torța libertății va arde în continuare. Dar dacă eșuăm, întreaga lume, inclusiv Statele Unite, cu toate lucrurile pe care le cunoaștem și de care ne pasă, vor cădea în abisul unei noi Epoci Întunecate, făcută și mai sinistră de luminile unei științe mai pervertite. Trebuie astfel să ne pregătim de a ne face datoria și să ne comportăm în așa fel încât dacă Imperiul Britanic va dura o mie de ani oamenii vor spune: Acesta a fost momentul lor cel mai strălucitor!”

Imagine

Text

5 din 6

Preşedintele american Roosevelt a reînarmat, în mare măsură, armata britanică după Dunkerque. Acesta a trimis mesaje foarte încurajatoare lui Churchill, prin confidentul său, Harry Hopkins. Roosevelt a pus la dispoziţie 50 de distrugătoare pentru Marina Regală şi a făcut presiuni pentru trecerea Legii Lend–Lease -Împrumut şi Închiriere. Într-un discurs ţinut la Charlottesville, Virginia, Roosevelt a susţinut foarte clar faptul că va pune armament la dispoziţia ţărilor democratice. Programul Împrumut şi Închiriere a îngăduit Americii să furnizeze Marii Britanii şi, mai târziu, ţărilor Aliate materiale de război.

Imagine

Text

6 din 6

Statele Unite au transferat spre Marea Britanie 500.000 de carabine Enfield cu 129 de milioane de încărcătoare, 895 de tunuri cu calibru de 75 mm şi un milion de încărcătoare. De asemenea, SUA au trimis mai mult de 80.000 de mitraliere, 316 mortiere, 25.000 de puşti automate Browning şi 20.000 de revolvere cu muniţia aferentă. Acest transfer a ajutat la înarmarea Gărzii Naţionale şi a acelor membri ai armatei regulate care s-au întors de la Dunkerque fără armamentul din dotare. Au ajuns în Anglia şi 93 de bombardiere uşoare Northrop şi 50 de bombardiere în picaj Curtiss-Wright. Aceste avioane au fost folosite pentru a ataca navele şi barjele germane.

Imagine

Întâlnirea ofițerilor britanici de la York

Imediat după Dunkerque, Anthony Eden şi noul şef al Statului-Major General Imperial, Sir John Dill, au discutat într-o reuniune secretă într-o cameră de hotel din York. La această reuniune au participat şi ofiţerii superiori ai formaţiunilor militare cantonate în nordul Angliei. Aici s-a discutat strategia viitoare a Angliei precum și posibilitatea unei invazii terestre a germanilor.

Text

1 din 3

Secretarul de Război a întrebat dacă „se putea conta pe trupele aflate sub comanda lor, pentru a continua lupta în orice circumstanţe“. Generalul de brigadă Charles Hudson, îşi amintea că: „S-a stârnit un murmur care se putea aproape auzi de jur împrejurul mesei. Ne părea ceva incredibil, aproape o impertinenţă, ca o astfel de întrebare să ne fie pusă tocmai nouă“. Eden a explicat că, în circumstanţele preconizate de guvern, „ar fi cu siguranţă nechibzuit să arunci în luptă, într-un efort inutil de a salva o situaţie fără speranţă, oameni prost înarmaţi împotriva unui duşman bine aşezat în Anglia“.

Imagine

Text

2 din 3

Întrebarea suplimentară pe care Eden şi Dill au pus-o ofiţerilor a fost: „Dacă, cerându-li-se acest lucru, trupele noastre s-ar îmbarca într-un port din nord – să spunem, Liverpool, atâta timp cât încă mai e în mâinile noastre – pentru a fi retrase în, să spunem, Canada? Fără un astfel de nucleu de trupe antrenate din ţara natală, politica declarată a premierului de a continua lupta de peste ocean ar fi infinit mai dificilă“. Hudson a relatat că devenise rapid foarte clar faptul că ofiţerii erau cu toţii cam de aceeaşi părere, că majoritatea trupelor lor vor refuza să se îmbarce pentru Canada. De aceea, era cu atât mai vital să se prevină debarcarea germanilor.

Imagine

Text

3 din 3

Rezervele de aur ale Marii Britanii au fost transferate în Canada şi s-au făcut planuri de evacuare pentru familia regală, pentru Cabinet şi, în cele din urmă, pentru ce a va mai rămas din Marina Regală. Nu era, însă, o certitudine că floarea politicii britanice va fi primită cu braţele deschise de către toţi nord-americanii. Veşnic loiala Canadă era un aliat de nădejde. Însă Roosvelt era un republican înfocat și iar fi displăcut faptul ca monarhia britanică să-și stabilească noul sediu la Ottawa. Churchill şi Roosevelt s-au înfruntat în privinţa conceptului de monarhie mai târziu, în timpul războiului, cu referire la Italia.

Imagine