- 1. General
- 2. Strategia germană
- 3. Strategia sovietică
- 4. Atitudinea anglo-americanilor
- 5. Ofensiva din Crimeea și căderea Sevastopolului
- 6. Inițierea Planului Albastru
- 7. Pregătirile Armatei Roșii
- 8. Asediul orașului - începutul
- 9. Campania din Septembrie
- 10. Campania din Octombrie
- 11. Operațiunea Uranus
- 12. Campania din Decembrie
- 13. Campania din Ianuarie și capitularea Wehrmacht-ului
- 14. Pierderile umane
- 15. Concluzii
Bătălia de la Stalingrad
Germania și aliații săi învinși de Rusia la Stalingrad
Bătălia de la Stalingrad, Volgogradul de astăzi, a avut loc între Uniunea Sovietică şi forţele Axei. Bătălia este adesea citată ca fiind unul dintre punctele de cotitură ale războiului. Lupta s-a desfăşurat în trei mari etape: asediul german asupra oraşului, bătălia din interiorul oraşului şi contraofensiva sovietică. Aceasta din urmă a prins şi a distrus Armata a 6-a germană în oraș.
1 din 7
Hitler şi Înaltul Comandament al Wehrmacht-ului au fost nevoiţi să ţină cont de mai mulţi factori când au ales obiectivele pentru campania din vara anului 1942. Pierderile suferite de armata germană în timpul campaniei de la Moscova au fost factorul principal. La încheierea contraofensivei sovietice, armata germană a dispus pe frontul de est de circa 162 de divizii din care doar 8 mai puteau îndeplini misiuni ofensive. Unităţile blindate nu se aflau într-o situaţie bună, cele 16 divizii blindate totalizând numai 140 de tancuri în stare de funcţionare.
2 din 7
Pentru susţinerea unui război de durată, Germania avea neapărată nevoie de resurse economice consistente, în mod deosebit de petrol. „Aurul negru“ este absolut indispensabil purtării unui război modern, în care binomul tanc-avion deţine o poziţie de prim rang. Reich-ul s-a confruntat în repetate rânduri cu perspectiva epuizării rezervelor de petrol, în pofida livrărilor efectuate de România.
3 din 7
Atenţia OKW-ului, şi implicit a lui Hitler, s-a îndreptat spre bogatele zăcăminte de petrol din Caucaz. Dacă le cucerea, necesităţile proprii erau satisfăcute. Astfel, adversarul era privat de o sursă de carburant vitală pentru continuarea războiului, ca şi de bogatul bazin al Donului. Eventuala reuşită deschidea, totodată, perspectiva ocupării Irakului şi eliminarea prezenţei britanice din Orientul Mijlociu.
4 din 7
În acea fază a războiului, Armata Roşie a fost mult mai puţin capabilă de operaţiuni mobile decât Wehrmacht-ul. Doar perspectiva unui război urban minimaliza dezavantajul ruşilor în comparaţie cu forţele germane. Un astfel de război era dominat de lupte de artilerie şi infanterie în detrimentul tacticilor mecanizate.
5 din 7
După înfrângerea de la Moscova, în timpul primăverii anului 1942, forţele germane au stabilizat frontul. Acestea au început să fie încrezătoare că vor putea înfrânge Armata Roşie, de îndată ce frigul va trece. Grupul de Armate Centru a fost implicat în lupte grele în timpul campaniei de iarnă, însă 65% din infanteria acestuia nu a luat parte la lupte. Astfel, soldaţii au fost odihniţi şi reechipaţi. În acest fapt își avea izvorul siguranța germanilor.
6 din 7
Capturarea Stalingradului era importantă, din punct de vedere militar, pentru Hitler din două motive. În primul rând, era un oraş industrial major pe fluviul Volga, rută de transport vitală între Marea Caspică şi Rusia de Nord. În al doilea rând, capturarea oraşului asigura securitatea flancului stâng al armatelor germane. Astfel, putea avansa spre bogatele câmpuri petrolifere ale regiunilor caucaziene. Totodată, capturarea acestui oraş putea fi folosită în scopuri propagandistice. Conştient de toate aceste lucruri, Stalin a ordonat mobilizarea generală. Astfel, oricine putea să ţină în mână o armă a fost trimis să apere oraşul.
7 din 7
Dorinţa germanilor de a cuceri importantul oraş industrial Stalingrad era de înţeles. Odată oraşul cucerit, terminalul petrolier din Astrahan le era la îndemână. Ruşii ar fi fost privaţi de transportul pe Volga. Mai mult, Grupul de Armate A din Caucaz era la adăpost faţă de o altă ofensivă sovietică de iarnă. În aceste condiții, atacurile dinspre nord puteau fi din nou reluate. La momentul respectiv, cucerirea orașului părea să fie justificată din punct de vedere militar.
Grupul de Armate Centru a fost ales pentru a înainta în regiunea Caucazului și a captura resursele de petrol din acea zonă. Planul pentru această ofensivă de vară a fost numit Fall Blau, sau Planul Albastru. Planul a inclus elemente din Armata a 6-a, Armata a 17-a, Armata a 4-a Panzer şi Armata 1 Panzer. Hitler a ordonat împărţirea în două a Grupului de Armate Sud. Grupul de Armate Sud „A“, sub comanda lui Wilhelm List, a avut sarcina de a avansa în sud, înspre regiunea caucaziană. Grupul „B“, alcătuit din Armata a 6-a a lui Friedrich von Paulus şi Armata a 4-a Panzer a avansat spre Volga cu obiectivul Stalingrad.
1 din 7
Unele unități germane și române care urmau să participe la Fall Blau erau încă implicate în asediul Sevastopolului. Astfel, începerea operațiunii a fost amânată cu aproximativ o lună. După încheierea operațiunilor în acest sector unitățile Axei au fost redirecționate înspre obiectivele Planului albastru. În planurile iniţiale ale Operaţiunii Barbarossa, oraşul Stalingrad nici măcar nu a fost menţionat. Moscova şi Leningradul încă rezistau, iar sovieticii au lansat contraofensiva. În consecință, Stalingradul a început să capete contur în planurile lui Hitler.
2 din 7
Concepţia strategică a lui Hitler, transmisă de altfel şi OKW-ului, s-a concretizat în faimoasa directivă nr. 41 care a definit obiectivele campaniei germane. Acest document ocupă un loc aparte în istoria celui de-al Doilea Război Mondial. Directiva nr. 41 s-a aflat la originea angajării Wehrmacht-ului în Bătălia de la Stalingrad, una din cele mai teribile încleştări ale întregii conflagraţii. Documentul a prevăzut preluarea iniţiativei strategice pierdute în urma bătăliei pentru Moscova şi declanşarea ofensivei în sectorul sudic al frontului.
3 din 7
Scopul ofensivei germane era de a „nimici definitiv forţa militară vie care a mai rămas la dispoziţia Sovietelor şi de a le lua cât mai repede cu putinţă cele mai importante surse de putere în sfera economiei de război”. Ca urmare a pierderilor suferite în campania din iarna anterioară, Wehrmacht-ul a fost nevoit să limiteze efortul ofensiv în sectorul sudic al frontului de răsărit. Acolo urmau să fie concentrate masiv forţe germane cu misiunea de „a nimici inamicul înainte de Don, apoi să cucerească regiunile petrolifere din spaţiul caucazian şi chiar trecerea peste Caucaz”.
4 din 7
Planul elaborat de OKW pe baza directivei a prevăzut executarea a două lovituri paralele. Prima a urmat să fie realizată din sectorul Harkov, de-a lungul malului drept al Donului înspre Stalingrad. Cea de-a doua, pe direcţia Rostov. Ulterior, după trecerea Donului, urma continuarea ofensivei în direcţia Caucaz. Un principiu fundamental privind operaţiunile proiectate a fost executarea acestora în etape succesive.
5 din 7
Directiva nr. 41 a prevăzut desfăşurarea a două operaţiuni preliminare cu scopul de a asigura securitatea flancurilor grupării care urma să atace în Caucaz. Cucerirea Crimeii şi capturarea Sevastopolului au fost înfăptuite cu scopul asigurării flancului vestic. Pentru securitatea flancului estic era necesară ocuparea Voronejului și coborârea pe Don, combinată cu un atac spre Stalingrad.
6 din 7
Obiectivul principal al campaniei a fost Caucazul cu câmpurile sale petrolifere, conform analizei directivei. Stalingradul a constituit iniţial doar un obiectiv secundar, însă evoluţia ostilităţilor l-a transformat într-unul principal. Planul german a avut două erori fundamentale. În primul rând, OKW-ul nu a ţinut cont de disproporţia evidentă existentă între obiectivele fixate şi mijloacele disponibile. În al doilea rând, obiectivul principal, Caucazul, era situat în afara centrului frontului. În consecință, linia frontului a devenit excesiv de lungă şi, ca urmare, capacitatea de atac a Wehrmacht-ului era slăbită.
7 din 7
Acest plan nu a întrunit unanimitate în cadrul Comandamentului german. În cadrul dezbaterilor din cadrul OKW -ului, mai mulţi comandanţi militari s-au pronunţat pentru renunţarea la iniţierea unei noi campanii ofensive în URSS. Aceștia au insistat pentru menţinerea şi chiar scurtarea liniei frontului existente în acel moment. Feldmareşalul Gerd von Rundstedt a cerut retragerea în Polonia, iar generalul Franz Halder a propus „rectificarea“ liniei frontului. Aceasta permitea armatei germane consolidarea aliniamentelor atinse şi crearea unor forţe de manevră capabile să respingă orice atac.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
Operațiunea Barbarossa
Operaţiunea Barbarossa a fost numele de cod al invaziei Uniunii Sovietice de către forţele Axei. Operaţiunea a fost numită după împăratul Frederik I Barbarossa, conducătorul Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană, un lider al cruciadelor secolului al XII –lea.
Bătălia de la Kursk
Bătălia de la Kursk, purtând numele de cod Operaţiunea Zitadelle - Citadela - a fost ultima mare ofensivă blitzkrieg pe frontul de est. Bătălia a rămas până în ziua de astăzi cel mai mare conflict de blindate din istoria omenirii.
- John MacDonald, Great Battles of World War Two, Michael Joseph Books, London, 1986
- William Craig, Enemy at the gates: The battle for Stalingrad, Penguin Books, New York, 1973
- Christer Bergström, Stalingrad – The Air Battle: 1942 through January 1943, Chevron Publishing Limited, Crowborough (England), 2007
- Antony Beevor, Stalingrad, Penguin Books, London, 1999
- S.S. Joel Hayward, Stopped at Stalingrad: The Luftwaffe and Hitler’s defeat in the East 1942-1943 (Modern War Studies), University Press of Kansas, Kansas, 1998
- Otmar Trașcă, Catastrofa de la Stalingrad și consecințele sale, 1942-1943
- Andrew Roberts, Furtuna războiului, O nouă istorie a celui de-al Doilea Război Mondial, Litera, București, 2013
- Gabriela Pantiș