Cruciada a IV-a și Partitio Romaniae

Partitio terrarum Imperii Romaniae a reprezentat înțelegerea dintre liderii occidentali ai celei de-a patra cruciade - consemnată într-un act - de a împărți teritoriile Imperiului constantinopolitan. De menționat faptul că numele actului se referă în termenii „Romaniae” pentru denumirea imperiului. Cruciații îl recunoșteau astfel drept roman. Putem constata astfel artificialitatea termenului de „bizantin” conceput de către istoriografie. Imperiul cu capitala la Constantinopol nu era altceva decât Imperiul Roman de Est.

Text

1 din 6

Istoriografia nu a căzut de acord asupra momentului semnării acordului de partiție teritorială a Imperiului Bizantin între liderii celei de-a patra cruciade. Unii istorici au considerat că acest acord a fost semnat în toamna anului 1204 d.Hr. Alții, precum Nikolaos Oikonomides, au propus ca dată de semnare a înțelegerii luna mai a aceluiași an, adică imediat după cucerirea capitalei imperiale de către armata cruciată.

Imagine

Text

2 din 6

Sursele bizantine au denumit statul întemeiat de liderii cruciați cu capitala la Constantinopol drept Imperiul Latin. Liderul cruciadei, Bonifaciu de Montferrat a considerat că el ar avea cele mai mari șanse de a fi ales împărat de către colegiul elector desemnat. În acest sens, el s-a instalat în Palatul Sacru al foștilor împărați bizantini, așteptând să fie ales în drept împărat. Înțelegerea dintre cruciați consemna faptul că demnitățile de împărat și cea de patriarh trebuiau împărțite între cele două facțiuni: venețienii și ceilalți cruciați.

Imagine

Text

3 din 6

Puțini dintre contemporanii evenimentului din anul 1204 d.Hr - cucerirea Constantinopolului de către cruciați - au interpretat corect evenimentul. Confuzia a fost generalizată, deopotrivă, în rândul cruciaților cât și al locuitorilor Imperiului Bizantin. Cruciații se închipuiau drept continuatori al imperiului condus de Alexios al IV-lea Anghelos căruia i-au susținut drepturile la tron și în al cărui anturaj ei au ajuns sub zidurile capitalei. Localnicii, vedeau inițial ocuparea orașului ca pe o altă rebeliune internă și nu ca pe o cucerire străină.

Imagine

Text

4 din 6

Între împăratul latin al statului cruciat format cu capitala la Constantinopol și ceilalți nobili cruciați au funcționat relațiile de vasalitate clasică medievală de tip occidental. Potrivit partiției teritoriale, împăratul trebuia să dețină un sfert din teritoriul capitalei Constantinopol și din cel al imperiului drept feude personale. Restul se împărțea între venețieni și liderii cruciaților. În acest fel, venețienii au ocupat porturile și vestul Peninsulei Balcanice. Fiefurile nobililor cruciați s-au constituit din teritoriile Greciei de astăzi.

Imagine

Text

5 din 6

Acordul dintre cruciați de împărțire a teritoriului Imperiului Bizantin după cucerirea capitalei Constantinopol stipula faptul că un nou împărat urma să fie ales din rândul liderilor cruciadei. În acest sens, un colegiu de 12 de electori a fost format (6 venețieni și alți 6 lideri cruciați) pentru a îndeplini această misiune. Împăratul ales din rândul occidentalilor (numiți „latini” de către bizantini) urma să aibă reședința la Constantinopol, în Marele Palat al foștilor basilei constantinopolitani.

Imagine

Text

6 din 6

Liderul celei de-a patra cruciade, Bonifaciu de Montferrat, a fost convins că va fi ales drept împărat al noului stat latin creat la Constaninopol pe ruinele Imperiului Bizantin cucerit. Pentru a-și demonstra legitimitatea, se pare că el a contractat o înțelegere matrimonială cu văduva Margareta-Maria, fosta soție a împăratului bizantin Isaac al II-lea Anghelos. Surpriza a fost mare în momentul în care electorii - venețienii s-au declarat împotriva alegerii lui Bonifaciu - l-au ales ca împărat pe contele Balduin de Flandra.

Imagine

Urmările partiției teritoriale a Imperiului Bizantin

Imperiul Latin de Constantinopol creat în urma cuceririi Imperiului Bizantin de către armata celei de-a patra cruciade nu a reușit să își exercite autoritatea peste toate provinciilor deținute de fosta monarhie. Situația politico-militară a fost confuză. Nobilii cruciați au primit teritorii în Peninsula Balcanică și Grecia pe care le administrau aproape complet independent de împăratul de la Constantinopol. Ei s-au recunoscut vasali ai acestuia, dar mai mult teoretic. Venețienii s-au situat în același tip lax de raporturi.

Text

1 din 5

Autoritatea împăratului latin de Constantinopol, Balduin conte de Flandra, în sens practic s-a exercitat doar asupra capitalei și asupra teritoriilor din jurul acesteia. Exceptând teritoriile primite de nobilii cruciați, vasali lui Balduin de Flandra, restul teritoriilor Imperiului Bizantin s-a găsit încă sub autoritatea unor comandanți și despoți locali complet independenți. Unii dintre ei erau deja semi-independenți față de împăratul bizantin dinaintea ocupării capitalei de către cruciați. Ei și-au păstrat condiția și sub nou stat latin creat.

Imagine

Text

2 din 5

În Tracia, autoritatea împăratului latin Balduin I a fost anemică. Tzurulum, din estul provinciei se supunea ultimului basileu bizantin Alexios al V-lea Doukas care se refugiase acolo. Altfel, fostul împărat Alexios al III-lea Anghelos se refugiase în Mosynopolis și prin urmare, a controlat zona Thesalonicului și a vestului Traciei. Balduin de Flandra nu a beneficiat de forță financiară sau militară pentru a cuceri și aceste teritorii. În această inițiativă el se baza pe buna dispoziție sau nu - militară - a nobililor cruciați vasali lui.

Imagine

Text

3 din 5

Imaginea anemică a autorității împăratului latin Balduin I asupra fostelor posesiuni bizantine este conturată și de peisajul politico-teritorial al Balcanilor. La nord de teritoriile deținute de foștii basilei - Alexios al III-lea și Alexios al V-lea - s-a situat țaratul bulgar al lui Kaloian. Bineînțeles, acesta nu a recunoscut autoritatea lui Balduin de Flandra. Magnatul Leon Sguros în zona Corintului precum și Bonifaciu de Montferrat în Creta și-au condus teritoriile independent de orice autoritate imperială latină.

Imagine

Text

4 din 5

După destrămarea Imperiului Bizantin în anul 1204 d.Hr, o serie de foste teritorii s-au constituit în fiefuri personale ale unor comandanți bizantini care nu au recunoscut autoritatea imperială latină. Prin urmare, ei au întemeiat adevărate dinastii conducătoare în aceste mici ducate și despotate. Insula Rodos era condusă de magnatul Leon Gavalas iar Attalia de către condotierul italian Aldobrandini. Autoritatea în valea Meander din Asia Mică era exercitată de Theodoros Mangaphas și Manuel Maurozomes.

Imagine

Text

5 din 5

În coasta de nord a Asiei Mici după căderea Constantinopolului- în vidul de autoritate creat- cetatea Trebizonda a fost cucerită în interes personal de către Alexios Komnenos, un nepot al fostului împărat Andronikos. El s-a încoronat împărat iar acest stat a evoluat independent de orice autoritate politico-teritorială latină sau bizantină. Cel care a înțeles corect prăbușirea Imperiului Bizantin a fost Theodoros Laskaris. El s-a retras la Niceea, unde a încercat să câștige autoritate prin creare unui nou stat.

Imagine