Mihail al VIII-lea Palaiologos și Restauratio Imperium Romanorum
Coroana se întoarce în cetatea basileilor
Recuperarea capitalei de drept a Imperiului Bizantin în 1261 d.Hr prin destrămarea Imperiului Latin a readus coroana imperială în cetatea basileilor. Țelul lui Mihail al VIII-lea a fost de a reface grandoarea monarhiei bizantine de dinaintea Cruciadei a IV-a.

Susține financiar History Lapse făcând o donație de $5 (PayPal, credit card sau bitcoin).

bitcoin: 1PpagscXKttC5FidgV2WQNRaBgSPwjvP9Z
Ca urmare a campaniilor militare reușite din Peninsula Balacanică, la propunerea comandantului suprem al armatei Imperiului de Niceea, co-împăratul Mihail Palaiologos și-a pus serios problema recuceririi Constantinopolului. A condus personal expediția, care însă a eșuat. Cu toate acestea, campania s-a dovedit o excelentă utilă misiune de recunoaștere a capacității militare de apărare din acel moment a Imperiului Latin condus de Balduin al II-lea de Courtenay.

În primăvara anului 1260 d.Hr, co-împăratul Mihail Palaiologos a condus personal expediția prin care a încercat să recupereze Constantinopolulul de sub autoritatea latinilor. În această tentativă, care a eșuat, s-a bazat și pe complicitatea unor baroni latini. Aceștia au fost capturați de fratele lui, comandantul Ioan Palaiologos, în luptele din anii trecuți din Pelagonia.

Încercarea de recuperare a Constantinopolului de către trupele Imperiului de Niceea conduse de Mihail Palaiologos în primăvara anului 1260 d.Hr s-a dovedit nereușită. Inițial, acesta a cucerit avanpostul latin de la Selimbria. Ulterior, baronii latini complici din Constantinopol au eșuat în încercarea de a deschide una dintre porțile orașului trupelor imperiale. Încercarea de a prelua fortăreața Galatei, opusă orașului peste Cornul de Aur, a eșuat si ea. Mihail Palaiologos a ordonat ridicarea asediului și s-a retras.

După încercarea nereușită de cucerire a fostei capitale imperiale Constantinopol din mâinile latinilor, co-împăratul Mihail Palaiologos i-a oferit împăratului latin Balduin al II-lea un armistițiu pe timp de un. Armistițiul a fost necesar și pentru Palaiologos deoarece eternul rebel din Epir, Mihail Doukas, în complicitate cu fiul său Ioan au repudiat autoritatea imperială și au invadat Tesalia. Cei doi au recuperat capitala despotatului, Arta, precum și Ioannina.

Împotriva rebelilor Mihail și Ioan Doukas din despotatul Epirului, Mihail Palaiologos l-a desemnat pe fratel său, Ioan, să conducă expediția de readucere sub autoritatea imperială a acestora. Acesta s-a îndreptat spre vest și, în acord cu cele stabilite la Niceea împreună cu fratele său- co-împăratul Mihail- a recuperat teritoriile invadate de armatele despotului. L-a respins pe acesta spre vestul extrem al Greciei de astăzi, fiind mulțumit cu această situație.

Armistițiul încheiat între Mihail Palaiologos, co-împăratul de la Niceea și Balduin al II-lea Courtenay, împăratul latin al Constantinopolului a fost valabil timp de un an zile. Pe durata acestui an, 1260-1261 d.Hr, Palaiologos și-a luat toate măsurile de pregătire pentru expediția ce urma să recupereze capitala imperială pentru bizantini și să elimine definitiv Imperiul Latin.

În campania din Balcani împotriva Epirului din a doua jumătate a anului 1260 d.Hr, grija co-împăratului Mihail Palaiologos a fost de a scuti cât de multe resurse umane. Acesta urma să le folosească în programata expediție împotriva latinilor din Constantinopol. Pentru basileu prioritară a fost recucerirea orașului. Astfel, despotul rebel al Epirului a fost doar izolat și menținut în vestul extrem al Greciei. Atacul pentru anihilarea lui ar fi adus costuri suplimentare în vieți umane pentru armata imperială.

În pregătirea campaniei pentru recucerirea Constantinopolului de sub autoritatea împăratului latin, Mihail Palaiologos a acționat și în sens diplomatic. În martie 1261 d.Hr a semnat tratatul de de la Nymphaion cu Genova. Basileul a oferit drepturi comerciale extinse pentru comercianții genovezi în teritoriile imperiului. Patul a fost îndreptat împotriva rivalilor genovezilor, venețienii. Genova trebuia să asigure împăratului flota de război necesară pentru recucerirea Constaninopolului.

Armistițiul încheiat între Imperiul de Niceea și Imperiul Latin de Constantinopol a fost valabil un an de zile, până în august 1261 d.Hr. Intenția co-împăratului Mihail Palaiologos a fost de a lansa campania de cucerire a fostei capitale imperiale bizantine, Constantinopol. Acesta urma să fie pusă în practică de îndată ce armisitițiul își înceta efectele. Cu o lună înainte de încetarea acestui armistițiu, Palaiologos și-a trimis unul dintre generali în misiune de recunoaștere și analiză a apărării orașului de către latini.

Responsabil cu misiunea de analiză a capacității de apărare și răspuns a Constantinopolului latin a fost generalul Alexios Strategopoulos. El s-a făcut remarcat în armata Imperiului de Niceea ca unul dintre generalii din subordinea comandantului suprem al armatelor imperiale, Ioan Palaiologos. După victorii obținute împotriva despotului de Epir în campania europeană, Alexios Strategopoulos a fost prins într-o ambuscadă organizată de trupele Epirului la Nafpaktos. A fost înfrânt și luat drept prizonier.

La începutul anului 1261 d.Hr generalul Alexios Strategopoulos a fost eliberat din captivitatea despotului de Epir și s-a întors la Niceea unde a reintrat în serviciul co-împăratului Mihail Palaiologos. Împăratul l-a desemnat în luna iulie a aceluiași an, cu o lună înaintea expirării armistițiului încheiat de acesta cu împăratul latin Balduin al II-lea, să conducă misiunea de recunoaștere și inspectare a zidurilor Constantinopolului.

Comandantul Alexios Strategopoulos a părăsit curtea niceană în direcția Constantinopolului în misiunea de recunoaștere, în vederea programatului atac general. Totodată urma să supravegheze acțiunile țaratului bulgar. Corpul său de oaste a fost dimensionat în acord cu scopul inițial al misiunii, cel de recunoaștere. Astfel, acesta a fost compus doar din 800 de soldați. Însă, în momentul apropierii de fosta capitală bizantină, informațiile pe care le-a primit au schimbat radical planurile inițiale ale misiunii.

Sintagma denumește Restaurarea Imperiului Romanilor și face referire la recuperarea Constantinopolului din mâinile latinilor de către trupele Imperiului de Niceea în anul 1261 d.Hr. Ca urmare, Imperiul Romanilor, denumit convențional de către istoriografie „Bizantin”, a fost restaurat definitiv. În forma lui de fond- legală-, Imperiul Bizantin a supraviețuit- „în exil”- prin Imperiul de la Niceea, împărații acestuia fiind cei care și-au asumat succesiunea titlului imperial al basileilor.

Generalul Alexios Strategopoulos a condus micul corp de oaste în misiunea de recunoaștere și inspectare a zidurilor Constantinopolului latin ordonată de Mihail Palaiologos. Atunci când acesta a ajuns la Selimbria, o localitate aflată la circa 50 de km de capitală, a primit informații potrivit cărora apărarea Constantinopolului era extrem de precară în acel moment. Trupele latine și flota venețiană părăsiseră orașul si efectuau un atac surpriză împotriva insulei Daphnousia care aparținea Imperiului de Niceea.

Din adăpostul oferit de mănăstirea Maicii Domnului aflată în apropierea zidurilor Constantinopolului, generalul Alexios Strategopoulos a trimis un detașament de soldați să încerce să se furișeze în cetate. Ajutați de localnici, aceștia au pătruns printr-un pasaj secret în oraș, au atacat din spate garnizoanele și le-au omorât. Au semnalizat succesul generalului lor ascuns în mănăstirea din afara zidurilor și apoi au deschis poarta din apropiere. Alexios și restul trupelor sale au pătruns în noapte în orașul adormit.

Comandantul Alexios Strategopoulos s-a aflat într-o dilemă care l-a făcut în momentul în care a aflat informațiile despre slaba apărare a Constantinopolului de către latini. În condițiile favorabile date, posibilitatea pătrunderii, atacarea garnizoanelor și cucerirea orașului au fost tentante. Temerile generalului erau legate de numătul mic de soldați pe care-l avea în eventualitatea reîntoarcerii trupelor latine din campanie. S-a adăugat temerea depășirii dispozițiilor împăratului: nu se ordonase un atac.

În momentul în care trupele lui Alexios Strategopoulos și-au făcut simțită prezența în noapte, în Constantinopol, împăratul latin Balduin al II-lea a părăsit Palatul Sacru- fostul palat al basileilor - și s-a îndreptat spre port, de unde a părăsit orașul. În graba și disperarea momentului Balduin și-a abandonat în palat coroana și spada. Când venețienii din oraș au încercat să se opună, generalul imperial le-a dat foc cartierului comercial din oras. Venețienii, alături de familii, au părărsit orașul cu ajutorul flotei.

Cu toate că misiunea asupra Constantinopolului a avut scopul de recunoaștere și nu exista un ordin imperial de atac, generalul Alexios Strategopoulos a sesizat condițiile favorabile și a decis să acționeze. În noaptea de 24 iulie 1261 d.Hr, cu ajutorul unor localnici, Strategopoulos s-a adăpostit în mănăstirea Theotokos, Zoodochos Pegi- Maica Domnului, Dătătoare de Viață. Aceasta era situată în imediat apropiere a zidurilor orașului.

Fosta capitală imperială bizantină a fost recuperată din mâinile latinilor în urma acțiunilor generalului Alexios Strategopoulos. Acesta a beneficiat și de contextul norocos al slabei apărări a orașului în noaptea de 24 spre 25 iulie 1261 d.Hr. Însă meritele lui nu pot fi minimalizate. Cu toate că și-a depășit atribuțiile- el neavând ordin de la împărat să atace cetatea- a sesizat oportunitatea și a acționat în consecință. După 57 de ani de la cucerirea orașului de către armata cruciadei a IV-a, bizantinii s-au întors în capitala lor.

În istoriografie, de numele împăratului Mihail al VIII-lea Palaiologos s-a legat restaurarea Imperiului Bizantin prin recucerirea capitalei- Constantinopol- de sub autoritatea latinilor. Acesta a fost și fondatorul dinastiei Palaiologos, care care a ocupat tronul imperial bizantin din acest moment și până la prăbușirea definitivă a monarhiei bizantine sub atacurile turcilor două secole mai târziu.

Marea parte a comercianților venețieni din Constantinopol au reușit să scape din oraș de atacurile efectuate de trupele generalului Strategopoulos datorită acțiunii eficiente a flotei venețiene, staționată în zona Cornului de Aur. Se pare că vestea cuceririi orașului de către bizantini a ajuns la curtea niceeană în timp ce Mihail Palaiologos dormea. Acesta a crezut informația doar atunci când un mesager a sosit și i-a predat spada și coroana abandonate în palatul din Constantinopol de către împăratul latin, Balduin.

Spre deosebire de predecesorii săi care nu au acționat pentru recuperarea capitalei Constantinopol, Mihail Palaiologos a avut meritul de a face din acest scop o prioritate. El nu a preluat direct orașul și nici nu a ordonat atacul- acesta a fost decizia îndrăzneață, de moment, a generalului Strategopoulos- dar împăratul a condus personal expediția din anul anterior. Iar pe parcursul anului 1261 d.Hr el s-a îngrijit de expediția ce urma să cucerească orașul. Nu a mai fost însă nevoie de o altă expediție.

La aproximativ trei săptămâni de la recuperarea capitalei imperiale Constantinopol de către generalul Alexios Strategopoulos, co-împăratul de la Niceea- Mihail Palaiologos- și-a făcut intrarea în oraș prin Poarta de Aur. Se pare că el vedea orașul, din interior, pentru prima dată. Momentul ales, 15 august 1261 d.Hr, a fost încărcat de simbolistică religioasă: Adormirea Maicii Domnului. În avangarda intrării triumfale a împăratului în capitală, icoana Maicii Domnului a fost purtată.

După intrarea triumfală prin Poarta de Aur în Constantinopol, Mihail Palaiologos a fost încoronat în catedrafa Sfânta Sofia. Apoi, fiul său Andronikos al II-lea Palaiologos a fost numit co-împărat. În urma încoronării împăratul a continuat seria basileilor adăugându-și particula ordinalului: „al VIII-lea”. Generalul Alexios Strategopoulos, cuceritoriul capitalei a primit onoarea recepționării lui în triumf în capitală. A primit și dreptul de a fi pomenit timp de un an în slujbele religioase, alături de împărat.

Împăratul Mihail al VIII-lea, după cucerirea capitalei Constantinopol și restaurarea imperiului în forma sa legitimă, a luat măsuri pentru reașezarea statului pe baze solide. Au fost readuse la viață structurile imperiale bizantine. Ele fuseseră înlocuite cu forme instituționale occidentale în cei 57 de ani de conducere latină a orașului. Patriarhatul latin a fost abolit și reinstalat Patriarhul Ecumenic al Bisericii Răsăritene. Însă imperiul nu va mai avea forța dinaintea destrămării sale de cruciada din anul 1204 d.Hr.

Teritoriul Imperiului constantinopolitan restaurat de către Mihail al VIII-lea Palaiologos a cuprins cea mai mare parte din teritoiul imperiului anterior cuceririi lui de către cruciați în anul 1204 d.Hr. A cuprins centrul și vestul Anatoliei din Asia Mică, nordul Greciei, Tracia și cele două mari orașe: Constantinopol și Thesalonic. De asemenea, împăratul capturase în războaiele anterioare, principii latini din Grecia printre care și cel mai important: William de Villehardouin.

Energia, inteligența și atenția de care a dat dovadă împăratul Mihail al VIII-lea au făcut din el cel mai potrivit personaj pentru operațiunea de restilizare și reconstruire efectivă a capitalei Constantinopol și a imperiului. Tenace, el a început acest proces cât mai repede cu putință pentru a transmite rivalilor mesajul puterii și al faptului că a sosit în fosta capitală pentru a restaura monarhia și nu doar pentru un sejur. A demarat procesul de cosmetizare a capitalei, neglijată de fosta autoritate latină.

În debutul domniei sale, Mihail al VIII-lea Palaiologos s-a confruntat cu armatele despotului de Epir în Tesalia. Acesta a fost respins spre exteriorul vestic al Greciei de astăzi. Imperiul Bizantin restaurat de Palaiologos a fost, în acest moment, mai puternic decât orice stat vecin. Imperiul Trebizonde de pe coasta nord-pontică a Asiei Mici devenise vasal Imperiului Mongol. De asemenea, Sultanatul de Ikonion vecin imperiului în Asia Mică era vasal acelorași mongoli.

În vederea colectării fondurilor necesare pentru reconstruirea monarhiei bizantine, a edificiilor din capitală și a menținerii armatei la un standard înalt, împăratul a devalorizat moneda- hyperphyra. Baronii latini captivi ai împăratului, în frunte cu William de Villehardouin, au trebuit să se declare vasali ai lui Mihail al VIII-lea pentru a-și câștiga libertatea. Au trebuit să cedeze și sudul Peloponesului împreună cu promontoriul Monemvasia și capitala Mistra. Acestea erau aproape inexpugnabile.

Mihail al VIII-lea Palaiologos s-a bazat în reconstruirea Imperiului Bizantin pe rezerva monetară adusă de la Niceea și pe forța armatei creată tot în timpul imperiului „în exil”. Cei aproape 60 de ani de lupte din timpul ocupării teritoriilor imperiale de către statele latine create în urma cruciadei a IV-a a lăsat urme adânci. Ele nu au fost neapărat de natură fizică- acestea s-ar fi putut vindeca- ci mai degrabă de natură umană: neîncredere și ură între populația locală bizantină și latini.

Militar, acțiunile din debutul domniei împăratului Mihail al VIII-lea Palaiologos au consemnat înființarea a 4 noi mari unități militare. Acestea au funcționat după principiul pronoiei- granturi funciare acordate temporar soldaților în schimbul serviciului militar. Noile unități de infanterie și marină create s-au numit: Thelematarii, Gasmuli și Tzacones. Dezvoltarea flotei a fost una dintre piesele centrale ale politicii militare a basileului Mihail al VIII-lea pentru a putea apăra frontierele imperiului.

Împăratul legitim în momentul recuceririi capitalei imperiale Constantinopol de către trupele Imperiului de la Niceea a fost minorul Ioan al IV-lea Laskaris. Mihail al VIII-lea era în acel moment co-împărat si potrivit legalității se afla în poziția inferioară împăratului legitim. Mihail al VIII-lea a luat ulterior măsuri împotriva împăratului minor, forțând legalitatea, și scoțându-l pe acesta din schema succesiunii. Acest aspect i-a generat lui Mihail al VIII-lea probleme mari din partea Patriarhului Ecumenic.

Trebuie menționat faptul că împăratul Mihail al VIII-lea Palaiologos, după intrarea triumfală în Constantinopolul recucerit, s-a autoîncoronat împărat. Procedura nu a fost efectuată, potrivit legalității din acel timp, de către Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului. În momentul în care s-a încoronat împărat în catedrala imperială Sfânta Sofia din oraș, acesta l-a încoronat pe fiul său, Andronikos Palaiologos, co-împărat. Acesta lucru a tradus foarte clar intențiile de succesiune al lui Mihail al VIII-lea.

Prin manevra efectuată de Mihail al VIII-lea Palaiologos de a-și încorona fiul co-împărat, împăratul minor legitim lăsat la Niceea- Ioan al IV-lea Laskaris- a fost sărit din schemă. Abuzul de putere manevrat de Mihail al VIII-lea i-a atras mustrarea patriarhului Arsenios. El ar fi trebuit, potrivit uzanțelor, să fie regentul împăratului legitim minor până în timpul în care acesta ar fi devenit major și capabil de a conduce monarhia.

Momentul în care relațiile s-au rupt între împăratul autoproclamat Mihail al VIII-lea și patriarhul Arsenios a fost acțiunea ordonată de împărat în debutul anului 1262 d.Hr. Împotriva împăratului minor Ioan al IV-lea Laskaris, aflat la Niceea, a fost trimis un detașament care l-a depus din demnitate și l-a orbit. Acțiunea îl îndepărta de vreo eventualitate de clamare ulterioară a tronului imperial. Măsura l-a scandalizat pe patriarh care, nici mai mult nici mai puțin, l-a excomunicat pe Mihail al VIII-lea.

Restaurarea Imperiului Bizantin prin recuperarea Constantinopolului de sub autoritatea latinilor a însemnat și opoziția militară pe care basileul Mihail al VIII-lea a trebuit să o ridice împotriva foștilor principi latin deposedați de teritoriile pe care le-au stăpânit vreme de 57 de ani. În mod evident, aceștia nu au renunțat usor la aceste posesiuni. Conturile au fost reglate în urma unor conflicte militare.

Acțiunea prin care a ordonat orbirea împăratului minor legitim Ioan al IV-lea Laskaris i-a atras excomunicarea împăratului Mihail al VIII-lea Paloiologos din partea patriarhului Arsenios. Acest lucru însemna excluderea împăratului din Bisercă, din celebrarea sau participarea la ceremonii religioase. În același timp, baronii latini eliberați de împărat dar constrânși să cedeze acestuia teritorii s-au adresat Sfântului Scaun.

William de Villehardouin, prințul latin de Ahaia, s-a adresat Scaunului Apostolic în problema jurământului pe care l-a efectuat față de basileul Mihail al VIII-lea Palaiologos. Papa l-a dezlegat pe acesta de jurământ pe temeiul legal al depunerii jurământului pe baza constrângerii și nu prin voința lui liber exprimată. Acest lucru a fost adevărat. Baronii latini s-au aliat cu ultimul împărat latin fugit din Constantinopol, Balduin al II-lea. și s-au pregătit de expediție prentru recucerirea orașului.

Împotriva coaliției latinilor desfășurată asupra Imperiului Bizantin restaurat, basileul Mihail al VIII-lea a lansat 3 campanii în primăvara anului 1262 d.Hr. Flota aliată genoveză a atacat insulele deținute de venețieni, Saxos și Paros. Apoi, trupe imperiale au debarcat în Monemvasia și au început asediul forturilor latine. Fratele împăratului trimis împotriva despotului de Epir Ioan Palaiologos l-a menținut pe acesta în defensivă. O a treia armată bizantină s-a îndreptat împotriva lui William de Villehardouin.

Țarul bulgarilor, Konstantinos Tih a calculat greșit cuantumul trupelor imperiale atunci când s-a decis să atace Tracia bizantină. Cu toate cele trei campanii desfășurate împotriva principilor latini, basileul Mihail al VIII-lea Palaiologos a lăsat destule trupe în Constantinopol. Acestea i-au atacat pe bulgari și i-au respins până la munții Balcani, pătrunzând pe teritoriul țaratului în Philippopolis, Anchialos și Mesembria. Armata și flota imperială puteau face față unor inamici simultan.

În primăvara anului 1263 d.Hr împăratul a continuat campania împotriva latinilor și a despotului Epirului, Mihail Doukas. Ioan Palaiologos, fratele împăratului, a forțat Epirul să recunoască suzeranitatea imperială. În Pelopones, Mihail Palaiologos a împins frontul latin până în preajma capitalei acestora, Andravida. Apoi, basileul s-a folosit de înfrângerea flotei genoveze de către cea venețiană pentru a invalida înțelegerea pe care a avut-o cu Republica Genoveză.

După patru ani de campanii militare continue trezoreria imperială și-a consumat resursele. Incursiunile militare de recuperare a teritoriilor foste bizantine au fost sistate. Acest lucru s-a datorat și faptului că mulți mercenari turci neplătiți la timp au dezertat și au trecut în tabăra latinilor din Pelopones.

Împăratul Mihail al VIII-lea Palaiologos a încercat să-și consolideze frontiera orientală cu Sultanatul de Ikonion. În vara anului 1264 d.Hr, Ioan Palaiologos a eliberat valea râului Meander (Buyuk Menderes de astăzi) de prezența turcilor selgiucizi. Între timp, Mihail Doukas, despotul Epirului, a profitat de absența lui Ioan Paleologul din Vest și a respins autoritatea imperială. O armată îndreptată înspre el, condusă de însuși împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul, l-a făcut pe acesta să se răzgândească.

Atunci când basileul Mihail al VIII-lea s-a întors din campania din Turcia a fost luat prin surprindere de un raid efectuat de mongolii lui Nogai-Khan din Hoarda de Aur. Aceștia erau sosiți din nordul Dunării la chemarea sultanului de Ikonion- Kaykaus al II-lea- reținut de către basileu la Aenios. Hoarda de Aur s-a retras în momentul în care sultanul le-a fost predat. Susținătorii sultanului s-au creștinat și au intrat în serviciul imperial. Regimentul creat din aceștia s-a numit Tourkopouli- Fii ai turcilor.

Războaiele aproape neîntrerupte timp de 4 ani, de la recuperarea Constantinopolului din anul 1261 d.Hr au secat resursele financiare ale trezoreriei. Campania imperială condusă de Ioan Palaiologos din Pelopones împotriva latinilor, a intrat în impas în momentul în care mercenarii turci au dezertat și s-au înrolat în armata rivalilor latini. Plata pentru serviciile prestate de aceștia fusese mult întârziată. Basileul Mihail Palaiologos a încheiat un armistițiu cu venețienii, propunând demararea tratativelor pentru pace.

Împăratul Mihail al VIII-lea a fost excomunicat și exclus din Biserică și din ceremoniile religioase. Întronizarea lui pe tronul bizantin și încoronarea nu au fost autorizate sau efectuate de patriarhul Arsenios, așa cum procedural și legitim trebuiau înfăptuite. Patriarhul l-a excomunicat pe împărat în anul 1262 d.Hr, în momentul în care acesta a ordonat orbirea împăratului legitim minor, Ioan al IV-lea Laskaris. După 3 ani de la excomunicare, basileul a decis să tranșeze definitv disputa.

În urma victoriilor obținute, basileul Mihail al VIII-lea Palaiologos a clamat fără probleme titlul imperial bizantin în fața celorlalți potențiali succesori ai titlului: despotatul de Epir și Imperiul Trebizondei. Problema autorizării purtării oficiale a a acestui titlul a derivat din faptul că, din punct de vedere canonic, împăratul s-a aflat în ilegalitate. El fusese exclus de către Patriarhul Ecumenic Arsenios care refuza ridicarea excomunicării sale. Condiționa acest lucru de, nici mai mult nici mai puțin, abdicarea basileului.

Refuzul patriarhului Arsenios de ridicare a excomunicării împăratului Mihail al VIII-lea l-a determinat pe basileu să intervină. A cerut organizarea unui sinod în care patriarhul a fost depus. Noul patriarh, favorabil basileului, l-a excomunicat pe Arsenios sub acuzația de conspirație la adresa basileului. A fost demis și acesta în anul următor. De-abia în anul 1267 d.Hr, noul patriarh, călugărul Iosif a ridicat excomunicarea și l-a primit pe împărat în sânul Bisericii sub rezerva satisfacerii unor penitențe.

Spre sfârșitul deceniului 7 al secolului al XIII-lea, în orizontul Imperiului Bizantin a apărut un adversar mai mult decât redutabil. Fratele regelui Franței Ludovic al IX-lea- Carol de Anjou- a cucerit regatul Siciliei lui Manfred și l-a ucis pe acesta. Ulterior, Carol de Anjou și-a îndreptat atenția și spre posesiunile lui Manfred din zona Balcanilor. Ceea ce a urmat a fost conflictul lui Carol de Anjou cu monarhia bizantină.

Manfred a fost regele Siciliei și unul dintre fii împăratului german, Frederic al II-lea Hohenstaufen. Aseemenea tatălui său, Manfred a fost ostil în politica sa la adresa papalității ale cărei pretenții temporale de suzeranitate s-au întins și asupra regatului Siciliei. Pentru a-l îndepărta pe rebelul Manfred, Sfântul Scaun a apelat la brațul secular al fratelui mai mic al regelui Franței, ducele Carol de Anjou. Acesta a invadat regatul Siciliei, l-a înfrânt și ucis pe Manfred.

După înfrângerea și eliminarea lui Manfred în bătălia de la Benevento, cuceritorul Siciliei- Carol de Anjou- a încheiat o alianță cu Balduin al II-lea de Courtenay, ultimul împărat al fostului Imperiu Latin. Ducele francez urma să îl ajute pe împărat să recucerească orașul Constantinopol din mâinile basileului Mihail al VIII-lea Palaiologos. Partea pe care Carol de Anjou ar fi urmat să o primească era conținută în întreg Peloponesul și sudul Greciei de astăzi.

Caroul de Anjou a trecut sub autoritatea sa Corfu și nordul Epirului, foste posesiuni ale lui Manfred de Sicilia. Și-a căsătorit fiul cu moștenitoarea principelui de Ahaia- William de Villehardouin-, transformându-l pe acesta în vasalul său. Anticipând un eventual atac și o debarcare în Balcani a noului rege de Sicilia, Caroul de Anjou, basileul Mihail al VIII-lea Palaiologos a demarat procedurile de a încheia armistiții pe fronturile în care era deja angajat militar.

În condițiile unei posibile invazii în Balcani a regelui Siciliei, Carol de Anjou, basileul Mihail al VII-lea Palaiologos a sistat războiul avut cu despotul Epirului, Mihail al II-lea Doukas. A preluat jumătate din Tesalia și s-a orientat spre alianța cu Genova. Le-a acordat dreptul de a înființa o colonie comercială în Galata, suburbia Constantinopolului și o alta în Kaffa din Crimeea. Împăratul bizantin s-a asigurat și de loialitatea țarului bulgar, Konstantinos Tih, oferindu-i acestuia mână nepoatei sale, Maria Kantakouzini.

Decizia regelui Siciliei, Carol de Anjou, de a clama teritoriile balcanice ale fostului rege Manfred, pe care el l-a înfrânt în luptă, l-a adus pe Caroul de Anjou în situația de conflict cu Imperiul Bizantin. După o perioadă de reorganizare a regatului Siciliei și de încheierea unor înțelegeri care să-i ușureze viitoarea campanie, Carol de Anjou s-a îndreptat împotriva monarhiei bizantine. Împăratul Mihail al VIII-lea Palaiologos s-a așteptat la același lucru din partea ducelui francez.

În preajma anului 1269 d.Hr, regele Siciliei Carol de Anjou a încheiat alianțe cu regele Ungariei și cu regele sârbilor pentru organizarea unei cruciade împotriva basileului Mihail al VIII-lea. Trupele latinilor din Eubeea au atacat coastele Anatoliei, armata imperială răspunzând printr-o incursiune de jaf în Eubeea. Împăratul a condus o armată în Pelopones iar Carol de Anjou a răspuns prin trimiterea de trupe în ajutorul aliaților latini. Acesta din urmă a ocupat Dyrrachium în anul 1271 d.Hr, apoi întreaga Albanie.

Împotriva basileului Mihail al VIII-lea, regele Siciliei Carol de Anjou a încheiat o alianță cu țarul bulgarilor- Konstantinos Tih. În numele țarului, Carol de Anjou a cerut împăratului Mesembria și Anchialos ca urmare a a nașterii unui moștenitor. Aceasta a fost o clauză în căsătoria dintre țar și nepoata împăratului. Carol de Anjou și l-a apropiat și pe Ioan Bastardul, despot al Tesaliei, care a respins suzeranitatea imperială.

În primăvara anului 1273 d.Hr, basileul constantinopolitan l-a trimis în Pelopones împotriva principilor latini și a regelui Siciliei Carol de Anjou, pe cel mai bun general și frate în același timp- Ioan Palaiologos. Pe uscat, generalul a suferit o înfrângere din partea aliaților latini. Aceștia nu și-au putut exploata victoria, deoarece în scurt timp, flota imperială a distrus flota latină în largul coastelor Eubeei. După aceste ciocniri, generalul Ioan Palaiologos a murit.

Scaunul Apostolic prin papa Grigore al X-lea l-a interpelat pe împăratul Mihail al VIII-lea Palaiologos cu propunerea de a se înfăptui reunirea celor două Biserici creștine cu sediul la Roma și Constantinopol. Măsura i-a fost sugerată, având în vedere numărul dușmanilor tot mai numeroși ai imperiului. Iar Sfântul Scaun, legitimul posesor al regatului Siciliei în concepția politică a papalității, îl sprijinea pe unul dintre cei mai puternici rivali ai monarhiei bizantine- regele Sicilei- Carol de Anjou.

Propunerea Sfântului Scaun de reunire a Bisericilor Romei și Constantinopolului i-a fost adresată împăratului Mihail al VIII-lea. Aceasta urma să fie discutată la conciliul general care era programat pentru anul 1274 d.Hr și urma să fie organizat la Lyon. Bariera reprezentată de opoziția Patriarhului Ecumenic al Constantinopolului, Iosif, a fost depășită în momentul în care împăratul l-a depus pe acesta. L-a înlocuit cu Ioan al XI-lea Bekkos care a trimis episcopii răsăriteni spre conciliul de la Lyon.

Încheierea actului de reunire a Bisericii creștine, a celor două scaune episcopale majore- Roma și Constantinopol- la Lyon în 1274 d.Hr, s-a realizat în termenii propuși de basileul Mihail al VIII-lea Palaiologos. În același timp, prestigiul papei Grigore al X-lea a crescut foarte mult. În scrisoarea împăratului adresată Conciliului de la Lyon au fost recunoscute practicile religioase occidentale și uniunea celor două Biserici, cerând în schimb, recunoașterea stilului de liturghie al Bisericii Răsăritene.

Realizarea unirii celor două Biserici creștine la Conciliul de la Lyon din anul 1274 d.Hr a reprezentat o victorie în plan diplomatic pentru împăratul Mihail al VIII-lea. Faptul că el nu mai era declarat schismatic din punctul de vedere al papei închidea orice instigare la cruciadă împotriva basileului lansată de către ducele francez Carol de Anjou. Însă împăratul a fost contrat puternic, pe plan intern, de o mare parte a Bisericii Răsăritene care nu a acceptat sub nicio formă uniunea Bisericilor creștine.

Chiar în timpul desfășurării Conciliului de la Lyon din anul 1274 d.Hr armatele bizantine au atacat avanpostul din Albania al lui Carol Anjou. Trupele bizantine au pătruns în interiorul deținut de ducele francez, au ocupat Berat și au ocupat Buchrotum. Reîntăririle trimise de regele Siciliei, Carol de Anjou, au ținut Dyrrachium în fața atacului trupelor bizantine. Flota imperială, sub comanda italianului Licarios a preluat Creta de la venețieni și teritorii în Eubeea.

Din punct de vedere diplomatic, pentru împăratul Mihail al VIII-lea Palaiologos, unirea celor două Biserici- ale Romei și Constantinopolului- a reprezentat o victorie. Opoziția pe care a stârnit-o însă, în sânul Bisericii Răsăritene această măsură a fost de lungă durată. Una dintre taberele anti-uniune a fost favorabilă patriarhului depus, Iosif. O alta- a arseniților- tot anti-uniune, a fost denumită după loialisții patriarhului Arsenios. Acesta a fost cel care l-a excomunicat pe basileu anterior, în anul 1262 d.Hr.

Împăratul Trebizondei a respins uniunea cu Biserica Romană proclamată la Conciliul de la Lyon. Rebelul Ioan Bastardul din Tesalia, cel care a respins de câte ori a avut ocazia suzeranitatea imperială bizantină, a sesizat momentul oportun. A convocat un sinod eccleziastic la care au participat toți dizidenții unirii Bisericii Răsăritene cu Biserica Romană. Nepoata împăratului, Maria - căsătorită cu țarul bulgarilor a fost și ea împotriva uniunii. Mai mult, în anul 1276 d.Hr ea a ordonat un atac împotriva Imperiului Bizantin.

Uniunea Bisericii creștine ratificată de împăratul Mihail al VIII-lea a provocat dizidență în interiorul Imperiului Bizantin. O partea a oponenților uniunii au părăsit Constantinopolul și s-au refugiat ori în Epir ori la curtea țarului Konstatinos Tih. Acesta era paralizat iar conducătorul de facto era soția acestuia și nepoată a basileului, Maria Palaiologina. Problemele au devenit evidente atunci când liderii armatei imperiale ar refuzat să lupte împotriva dizidenților uniunii înrolați în armata rebelului Ioan de Tesalia.

Basileul Mihail al VIII-lea a răspuns cu multă determinare opoziției arătate de o mare parte a Bisericii Răsăritene la actul de unire cu Biserica Romană ratificat de acesta. L-a depus pe despotul Epirului pe motiv că oferea susținere dizidenților bizantini. L-a înlocuit cu fratele acestuia, Demetrios-Mihail, căruia i-a oferit ca soție una dintre fiicele lui. A depus-o pe Maria, nepoata sa și țarină a bulgarilor, numind în locul ei pe Ivan Asan al III-lea. Și acest aranjament politic a fost dublat de unul matrimonial.

Despotul Epirului, Nikephoros Doukas, a recuperat orașul Buthrotum din mâinile trupelor bizantine, apoi a cerut protecția regelui Siciliei- Carol de Anjou- plasându-se sub suzeranitatea acestuia. Jocul oportunist practicat de acesta s-a înscris pe cursul susținut de predecesorii de către despoții anteriori ai Epirului. În țaratul bulgar, armata bizantină a asediat capitala Târnovo, ca răspuns la atacurile asupra imperiului lansate de Maria, nepoata împăratului și totodată conducătoarea de facto a țaratului bulgar.

Determinarea împăratului Mihail al VIII-lea a produs rezultate. Trupele bizantine au cucerit capitala țaratului bulgar Târnovo și au capturat-o pe împărăteasa Maria. Apoi l-au instalat țar pe Ioan Asan al III-lea, omul „de casă” al monarhiei bizantine. Acesta a fost detronat ulterior,dar țaratul- sufocat și de raidurile mongolilor- nu mai reprezenta o amenințare pentru imperiu. Generalul flotei imperiale Licarios a securizat pentru imperiu aproape toate fostele posesiuni venețiene, în afara insulei Naxos.

Planurile îndrăznețe ale regelui Siciliei Carol I de Anjou au vizat restaurarea Imperiului Latin de Constantinopol. Beneficiind, în anumite momente, și de susținerea papală acesta a urmărit și planificat câteva expediții împotriva Imperiului Bizantin. Marea mutare pe care a pregătit-o împotriva monarhiei bizantine a fost organizarea unei cruciade occidentale împotriva Imperiului constantinopolitan. Revolta din Sicilia, rămasă în istorie cu numele de „Vecerniile siciliene” i-au anulat acestuia planurile mărețe.

În jurul anului 1280 d.Hr, basileul Mihail al VIII-lea Palaiologos a reușit să își consolideze autoritatea asupra insulelor grecești, capturându-l pe ducele latin al Atenei. Apoi a lansat 3 campanii majore. Una dintre ele condusă de fiul său Constantin a fost îndreptată împotriva raidurilor efectuate de sârbi in Balcani. Împăratul a condus personal expediția împotriva turcilor selgiucizi de la frontiera estică a imperiului, din Asia Mică. A refortificat Niceea și a securizat frontiera pe malul de vest al Sangarios-ului.

Andronikos, fiul cel mare al împăratului Mihail al VIII-lea, a desfășurat o campanie împotriva turcilor selgiucizi din Asia Mică. A refăcut zidurile orașului Tralles și a fixat linia frontierei de-a lungul râului Meander. În campania din Anatolia a acestuia i s-a alăturat însuși împăratul.

În timp ce basileul Mihail al VIII-lea s-a aflat în campania împotriva turcilor, rivalul său occidental, Carol de Anjou a debarcat trupe în Albania și a asediat fortăreața imperială Berat. Trupele puternice trimise de împărat în primăvara anului 1281 d.Hr în zonă au prins într-o ambuscadă armata lui Carol de Anjou, i-au capturat comandantul și au respins-o spre extremitatea coastei maritime. Cu excepția orașelor Dyrrachium și Aulon (astăzi Durres și Vlore), întreaga Albanie era subiect al autorității bizantine.

În ultimii ani de domnie, basileul Mihail al VIII-lea Palaiologos s-a confruntat cu spectrul unei posibile cruciade lansate împotriva sa. Insistența organizării ei i se datora neobositului Carol de Anjou și beneficia de acordul papalității. Posibili aliați ai acestuia puteau s-au preconizat a fi venețienii ceea ce a trezit în rândul contemporanilor amintirea celei de-a Patra Cruciade. Împăratul Mihail al VIII-lea a reușit, în cele din urmă, să intervină indirect și să oprească lansarea cruciadei direct în terenul-sursă: regatul Siciliei.

Înfrângerile din Balcani în fața basileului bizantin ale regelui Siciliei Carol de Anjou au fost contrabalansate prin alegerea unui papă cu care acesta se pare că putea colabora mai bine. Trebuie menționat faptul că, din punctul de vedere al Sfântului Scaun, regatul Siciliei era domeniul Scaunului Apostolic iar regii acestuia nu erau decât vasali ai papei. Noul papă ales, francez ca și Carol de Anjou, s-a numit Martin al IV-lea.

Împăratul Mihail al VIII-lea Palaiologos i-a ajutat pe locuitorii Cretei atunci când aceștia s-au răsculat împotriva stăpânirii venețiene a insulei. S-a îndreptat apoi, încercând să oprească cruciada împotriva sa condusă de regele Siciliei Carol de Anjou, spre o alianță cu regele Aragonului, Petru al III-lea. Acesta a fost cumnatul fostului rege al Siciliei pe care Carol l-a ucis în luptă, Manfred.

Noul papă ales, Martin al IV-lea, francez la origine s-a aflat în relații bune cu ducele francez și rege al Siciliei, Carol de Anjou. Martin al IV-lea l-a excomunicat pe împăratul Mihail al VIII-lea, reproșându-i faptul că a eșuat în unificarea Bisericii, amintind de dizidențele antiuniune din imperiu. Scoaterea lui în afara Bisericii a însemnat că el putea reprezenta o țintă pentru o cruciadă organizată împotriva lui. Carol a Anjou a demarat pregătirile în acest sens, având acum suportul juridic și aprobarea papei.

Se pare că basileul i-ar fi oferit 60.000 de hyperphyra- moneda imperială- regelui Aragonului Petru al III-lea pentru a organiza revolta sicilienilor împotriva autorității regelui lor, Carol de Anjou. Sicilia a fost vreme de câteva secole posesie imperială, sentimentele pro-bizantine fiind încă extrem de puternice. Petru al III-lea avea șansa, în cazul înfrângerii lui Carol, să clameze stăpânirea asupra Siciliei având în vedere relația de rudenie pe care a avut-o cu regele anterior al insulei, Manfred.

În toamna anului 1280 d.Hr papa Martin al IV-lea l-a excomunicat pe împăratul Mihail al VIII-lea Palaiologos. Regele Siciliei, Carol de Anjou în organizarea cruciadei împotriva împăratului i-a atras de partea sa pe venețieni și pe unul dintre urmașii ultimilor împărați latini de Constantinopol, Philip de Courtenay. Împăratul a continuat campania împotriva turcilor din Asia Mică dar și-a îndreptat atenția și contactele diplomatice în încercarea de a demonta asamblarea și lansarea cruciadei împotriva sa.

Banii trimiși de împăratul Mihail al VIII-lea în Sicilia pentru a ajuta la dezvoltarea unei revolte împotriva regelui Carol de Anjou și-au atins scopul. Revolta puternică izbucnită în martie 1282 d.Hr împotriva acestuia a însemnat și abandonarea pregătirilor pe care regele le efectua pentru invadarea Imperiului Bizantin. Rebeliunea numită vecerniile siciliene a izbucnit în Palermo și a beneficiat de ajutorul regelui Aragonului, Petru al III-lea. Carol de Anjou a părăsit insula și s-a retras în Italia continentală.

Ultimii ani de domnie ai basileului bizantin au însemnat campanii neîntrerupte susținute la toate frontierele imperiului, în ciuda insistențelor soției sale pentru repaus. Energic și neobosit, împăratul Mihail al VIII-lea Palaiologos a vrut să se asigure de stabilitatea frontierelor monarhiei, fiind conștient de faptul că acestea vor fi contestate permanent. În timpul unei asemenea campanii, el s-a îmbolnăvit și a murit la vârsta de 58 de ani.

Ioan al II-lea de Trebizonda, în urma căsătoriei cu fiica împăratului Mihail al VIII-lea Palaiologos a primit titlul de despot și a devenit vasal al împăratului. S-a comportat ca atare în timpul nunții de la Constantinopol, dar se pare că, întors în Trebizonda, a utilizat vestimenția imperială în detrimentul celei inferioare, aferente calității de „despot”. În toamna anului 1282 d.Hr, îndreptându-se spre rebelulul Ioan de Tesalia, împăratul s-a îmbolnăvit de dizenterie și a murit în Tracia.

Realizările împăratului Mihail al VIII-lea Palaiologos pentru susținerea politico-militară a monarhiei bizantine au fost evidente. După recucerirea capitalei imperiale de sub autoritatea latinilor, Constantinopolul, împăratul a reușit să extindă teritoriile Imperiului Bizantin restaurat în vest în nordul Traciei, Albania. Grecia și insulele din Marea Egee. În est, a reușit să mențină în aproximativ aceleași linii frontiera cu sultanatul turcilor selgiucizi din Asia Mică.

În urma înlăturării pericolului reprezentat de o posibilă cruciadă îndreptată împotriva sa și condusă de regele Siciliei Carol de Anjou, împăratul Mihail al VIII-lea Palaiologos s-a îndreptat împotriva celorlalte state bizantine: Imperiul Trebizondei și despotatul Epirului. Țaratul bulgar nu reprezenta în acest moment niciun fel de amenințare. Lui Ioan al II-lea de Trebizonda i-a oferit mâna uneia dintre fiicele sale și i-a acordat titlul de „despot”, ceea ce a echivalat cu supunerea acestuia față de împărat.

Monarhia bizantină restaurată de Mihail al VIII-lea în anul 1261 d.Hr nu a integrat toate teritoriile imperiului dinaintea cuceririi lui de către cruciați, dar a acoperit cea mai mare parte dintre acestea. Puterea imperiului restaurat a fost definită de capacitatea lui de a lupta pe mai multe fronturi simultan: cu bulgarii, sârbii, Carol de Anjou, despotul Epirului, Ioan de Tesalia, latinii din Grecia și turcii din Asia Mică. Pentru menținerea acestui imperiu era nevoie de un lider la fel de strălucit ca și Mihail al VIII-lea.