Invazia Aliată în Sicilia
Aliații occidentali înfrâng forțele Axei în Sicilia
Debarcarea Aliaţilor în Sicilia, purtând numele de cod Operaţiunea Husky, a fost o campanie majoră a celui de-al Doilea Război Mondial. În cadrul acestei operațiuni, Aliaţii au atacat și au capturat Sicilia din mâna forțelor Axei. În acest fel, au deschis drumul spre Italia continentală.
1 din 4
Succesul acestei invazii a permis ulterior Aliaților o debarcare în Italia continentală. Datorită invaziei din Sicilia, Hitler a anulat ofensiva de la Kursk, de pe frontul de est, după numai o săptămână de lupte. Acesta a redirecționat o parte din trupele de la Kursk înspre Sicilia. Acest fapt a permis rușilor să respingă ofensiva germană și să lanseze un contra-atac puternic.
2 din 4
Invazia siciliană şi-a avut originile în concluziile formate de liderii Aliaţi conform cărora o invazie a Franţei nu era posibilă atunci. Aceștia au decis să invadeze insula italiană, utilizând trupele nord africane, după ce acestea au obținut victoria în Africa. Invazia Siciliei a fost stabilită la Conferinţa de la Casablanca, odată ce alternativele Sardinia şi Corsica au fost eliminate. A fost, mai apoi, confirmată la Conferinţa Trident de la Washington.
3 din 4
Inițial, americanii nu au fost de acord să invadeze Italia continentală odată ce Sicilia cădea. Nu au făcut acest lucru până la Conferinţa Quadrant de la Québec. În acest timp, pe insulă luptele erau în desfăşurare. Astfel, campania din Italia s-a născut, în mod firesc, din invadarea şi ocuparea Siciliei. Însă, întârzierea cu care a fost autorizată a permis unui număr mare de germani să scape din Sicilia. O debarcare timpurie în extremitatea cizmei italiene, la Reggio, putea să prevină evacuarea trupelor germane.
4 din 4
Aliaţii au vrut să cucerească Napoli şi să pună stăpânire pe aerodromurile din jurul Foggiei. În felul acesta, au sperat să diminueze presiunea exercitată asupra ruşilor pe Frontul de Est. Generalul Geroge Marshall a recunoscut că debarcarea în Italia continentală nu făcea decât să întârzie o eventuală invazie în nord-vestul Franţei. Acesta a considerat mereu că o invazie a Franței era cel mai important pas în distrugerea celui de-al Treilea Reich.
Husky a constat într-o invazie principală pe calea apei, precum şi o operaţiune a unităţilor de paraşutişti din cadrul forţelor Aliate. Forţele de uscat ale Aliaţilor au fost formate, în majoritatea lor, din americani, britanici şi canadieni. Astfel, Statele Unite au mobilizat Armata a 7-a. Marea Britanie a dispus de Armata a 8-a, în timp ce Canada a trimis în expediţie forţele Armatei a 2-a. Aliații au debarcat în sudul insulei.
1 din 7
Pentru invazie, Aliaţii au luat în considerare două strategii. Prima propunere a constat în debarcarea a două armate în locaţii diferite, la extremităţile de est şi vest a insulei. Apoi, doreau să încerce încercuirea forţelor Axei. În acest mod inamicii nu numai că erau înfrânţi, dar și distruşi total. Această manevră a fost considerată riscantă, deoarece s-a considerat că cele două armate puteau fi înfrânte separat. Astfel, strategia nu a fost alesă, riscul fiind prea mare.
2 din 7
Scopul acestei invazii a fost eliminarea forţelor navale şi aeriene ale Axei de pe această insulă. Astfel, era asigurat un tranzit liber al forţelor navale Aliate în Marea Mediterană. De asemenea, prin această acţiune, se spera să se pună presiune pe regimul lui Mussolini, deschizând astfel posibilitatea unei ieşiri a Italiei din război.
3 din 7
A doua strategie propusă a constat în debarcarea celor două armate în sudul Siciliei. Urma ca apoi să se avanseze în interiorul insulei. Această manevră era mult mai puţin riscantă decât prima, dar nu oferea posibilitatea încercuirii italienilor. Aliaţii au ales cea de-a doua variantă, nedorind să rişte o înfrângere.
4 din 7
Comanda supremă a acestei operaţiuni a aparţinut viitorului preşedinte american, Generalul Dwight D. Eisenhower. Generalul Harold Alexander a deținut controlul asupra forţelor terestre ale Grupului de Armate 15. Acest grup era format din Armata a 8-a britanică, sub comanda lui Bernard Montgomery, şi Armata a 7-a americană, aflată sub comanda Generalului George S. Patton.
5 din 7
Armata a 7-a a avut sarcina de a debarca în Golful Mera, pe coasta sud-centrală a insulei. În cadrul acestei acţiuni, Divizia a 3-a şi Divizia a 2-a Blindate au atacat punctul Licata. Divizia 1 a atacat punctul Gela, iar Divizia a 45-a, punctul estic Scoglitti. Divizia 82 Aeropurtate a aterizat în spatele apărătorilor de la Gela şi Scoglitti. Armata a 8-a a debarcat în Sicilia de Sud-Est. Corpul 30 din cadrul acestei armate a avut sarcina de a ataca capul Passero, cel mai sud-estic colţ al Siciliei. Corpul 13 a debarcat în Golful Noto şi în jurul localităţii Avola, în partea de nord. Între cele două armate a existat o distanţă de 40 de kilometri.
6 din 7
Odată ajunse la ţărm, cele două armate Aliate aveau sarcina de a securiza un areal mare de-a lungul plajei pentru debarcarea restului de forţe şi echipament. Apoi, Armata a 8-a trebuia să avanseze înspre nord, de-a lungul coastei, cu destinaţia Messina. În acest timp, Armata a 7-a avea datoria de a asigura flancul drept al britanicilor şi de a securiza restul insulei.
7 din 7
Înainte de lansarea invaziei, Divizia 1 Infanterie canadiană a fost introdusă în cadrul operaţiunii la insistenţele Sediului Militar Canadian din Marea Britanie. Cererea a fost aprobată de către britanici, care au demobilizat din operaţiune veteranii Diviziei a 3-a Infanterie. Schimbarea nu a fost finalizată până când Generalul Andrew McNaughton, comandantul acestei diviziiei canadiene, a considerat Husky o operaţiune viabilă. Acesta a fost de acord cu implicarea Diviziei 1 Infanterie și a Brigăzii 1 Blindate.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
- Andrew Roberts, Furtuna războiului, O nouă istorie a celui de-al Doilea Război Mondial, Litera, București, 2013
- Samuel W. Mitcham and Friedriech von Stauffenberg, The battle of Sicily: How the Allies lost their chance for total victory, Stackpole Books, Mechanicsberg (Pennsylvania), 2007
- Gabriela Pantiș