
Ieșirea Danemarcei din Războiul de Treizeci de Ani. Pacea de la Lübeck
Bătăliile de la Podul Dessau și Lutter. Respingerea trupelor daneze din Sfântul Imperiu
Trupele daneze conduse de regele Cristian al IV-lea nu au putut rezista ofensivei armatelor imperiale ale lui Ferdinand al II-lea de Habsburg, conduse de generalii Tilly și Wallenstein, fiind respinse în vara anului 1627 din teritoriile Sfântului Imperiu pe care le ocupaseră cu 2 ani înainte. Apoi avansul trupelor imperiale înspre nord a dus la ocuparea Danemarcei, timp în care regele a fost nevoit să se refugieze cu detașamentele de soldați care-i rămăseseră intacte, pe insulele regatului din Marea Baltică. În vara anului 1628 regele danez Cristian al IV-lea, refăcându-și armata în lunile de iarnă, a încercat să debarce din insulele regatului danez din Marea Baltică acolo unde se refugiase, în partea continentală a Danemarcei, și să confrunte armata imperială a lui Wallenstein care ocupase teritoriul continental al regatului, dar a fost înfrânt. Pacea semnată la Lübeck a simbolizat ieșirea Danemarcei din război și încheierea acestei etape a Războiului de Treizeci de Ani, cunoscută în istoriografia drept „faza daneză”.
Dacă regele Danemarcei, Cristian al IV-lea, mai putea da înapoi în toamna anului 1625 cu toate că pătrunsese în teritoriile Sfântului Imperiu, ratificarea Alianței de la Haga - martie 1626 - prin care acesta era angajat într-o coaliție mai mare împotriva Habsburgilor, l-a pus pe împăratul Ferdinand al II-lea de Habsburg în postura de a ordona armatei imperiale condusă de Albrecht von Wallenstein să riposteze. Deja din toamna anului 1625 armata se pusese în mișcare dinspre Boemia înspre Halberstadt. Prima confruntare a avut loc la Dessau între cele două părți, în scenă reintrând și adversarul taberei imperiale și conducător al trupelor Palatinatului de Rin din anii anteriori, Ernst von Mansfeld. De asemenea, între Wallenstein și cel care deținuse anterior prim-planul elitei militare a Habsburgilor, generalul Johann Tserclaes conte de Tilly, au apărut primele neînțelegeri.







Măsurile de recatolicizare din Fiefurilor Ereditare Austriece ale dinastiei de Habsburg susținute puternic de împăratul Ferdinand al II-lea de Habsburg ca, de altfel, și în celelalte posesiuni personale ale Habsburgilor, au fost demarate după înfrângerea rebeliunii nobiliare din Boemia. Însă după câțiva ani de la punerea ei în aplicare agresivă s-a ajuns la ostilizarea unei părți importante a nobilimii din Austria Superioară față de dinastia imperială. Aici, în 1626, a izbucnit rebeliunea ce a amânat invazia programată de generalii Habsburgilor - Wallenstein și Tilly - în Saxonia Inferioară pentru a-l bloca pe regele danez, Cristian al IV-lea, aflat cu trupele în teritoriile Sfântului Imperiu.






Aflat cu trupele deja de un an de zile, în 1626, pe teritoriul Sfântului Imperiu, în Saxonia, regele Danemarcei, Cristian al IV-lea, se confrunta cu o problemă care va deveni insurmontabilă: cum va reuși să convingă mai mulți prinți, duci și electori din Imperiu să-i susțină cauza și războiul împotriva suveranului lor de drept, împăratul Ferdinand al II-lea de Habsburg. Acest lucru avea o importanță vitală pentru posibilitatea continuării pe termen mediu a operațiunilor împotriva trupelor imperiale ale generalilor Wallenstein și Tilly, probabilitatea unor alianțe locale dându-i acestuia șansa primirii unor întăriri militare cât și de logistică. Hessen și Brandenburg-ul, două dintre aceste entități politice din Imperiu, i-au refuzat regelui danez cererile de ajutor, limitându-i mult aria de acțiune.






Johann Tserclaes conte de Tilly, generalul din serviciul împăratului Ferdinand al II-lea de Habsburg, a rămas în Sfântul Imperiu încercând să blocheze orice manevră a regelui danez, Cristian al IV-lea, în timp ce Albrecht von Wallenstein, celălalt general din Sfântul Imperiu, se deplasa în fruntea unei armate de 20.000 de oameni spre Ungaria de Sus pentru a-l intercepta pe Ernst von Mansfeld. Acesta urmărea deschiderea unui front în est împotriva împăratului, front la care era deschis să participe și principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen. La Lutter, Cristian al IV-lea, regele Danemarcei, a suferit o înfrângere din partea generalului Tilly, fiind nevoit să se retragă spre nord, în direcția Luneburg.






Mișcarea armatei imperiale a lui Ferdinand al II-lea de Habsburg condusă de generalul Tilly din Sfântul Imperiu împotriva trupelor regelui danez, Cristian al IV-lea, de la Lutter, l-a izolat pe Ernst von Mansfeld cu armata în Ungaria de Sus. Victoria de la Lutter și retragerea trupelor daneze înspre Verden l-a deconectat pe Mansfeld de vreun posibili ajutor pe care îl putea primi din partea regelui danez în tentativa lui de a deschide un nou front împotriva Habsburgilor în est. Mai mult, Mansfeld avea de-a face acum și cu un rival redutabil, celălalt general al Habsburgilor din Imperiu, Albrecht von Wallenstein, care se îndrepta spre el.







După înfrângerile din anul 1626 și refuzul unuia dintre membrii Alianței protestante de la Haga, fostul elector de Palatin - Frederic al V-lea - de a se supune împăratului Ferdinand al II-lea de Habsburg, regele Danemarcei, Cristian al IV-lea, a fost nevoit să continue războiul împotriva trupelor imperiale ale Habsburgilor conduse de contele de Tilly și Albrecht von Wallenstein. După rezolvarea situației și a tulburărilor provocate de principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen, în Ungaria Habsburgică, Wallenstein a primit undă verde și mână liberă, după o audiența la reședința imperială, pentru campania gândită pentru anul 1627.





După înfrângerea armatei regelui danez, Cristian al IV-lea, și a aliaților lui din zona Saxoniei Inferioare de către trupele imperiale ale generalilor Tilly și Wallenstein, împăratul Ferdinand al II-lea de Habsburg a dispus transferul de teritorii din această zonă către cei doi generali și alți ofițeri de rang înalt din armatele lor drept recompensă pentru contribuțiile majore aduse la înfrângerea Danemarcei. Cei doi vor fi înnobilați, Wallenstein, spre exemplu, devenind duce de Mecklenburg.






Dimensiunea armatei generalului Albrecht von Wallenstein care depindea și primea ordine doar de la împăratul Ferdinand al II-lea de Habsburg, ștergerea diferențelor de identitate dintre trupele Ligii catolice din Imperiu - tehnic separate de armata imperială, sub autoritatea ducelui Bavariei și comanda generalului Tilly - precum și teama celorlalți electori din Sfântul Imperiu că împăratul i-a acordat mult prea multă mână liberă generalului Wallenstein, au dus la convocarea unui Congres Electoral la Mühlhausen în toamna anului 1627. În discuție urmau să se pună abuzurile pe care le comitea armata lui Wallenstein în teritoriile din Imperiu în numele luptei pentru cauza împăratului împotriva rivalilor săi. De asemenea, ducele Bavariei, avea și critici de ordin personal și anume faptul că generalu Tilly, deși lupta de partea împăratului precum Wallenstein, obișnuia să primească ordinele de ducele Bavariei - cel care îl adusese în prim-plan - dar acum împăratul îl ocolea, pur și simplu, pe ducele Maximilian al Bavariei, emițând ordine direct către Tilly.



După ofensiva armatelor imperiale ale Habsburgilor conduse de generalii Tilly și Wallenstein din vara și toamna anului 1627 regele danez Cristian al IV-lea nu doar că a fost respins din teritoriile Sfântului Imperiu înspre Danemarca dar a fost copleșit de trupele imperiale, fiind nevoit să se retragă cu armata pe insulele regatului, lăsând regatul continental sub ocupația trupelor imperiale. După o tentativă de respingere a armatelor imperiale din care a scăpat cu greu regele Cristian al IV-lea a repetat mutarea în 1629. Generalul Wallenstein l-a așteptat, dar spre inspirația lui regele a deschis negocierile de pace cu împăratul Ferdinand al II-lea la timp. Pacea semnată la Lübeck a simbolizat ieșirea Danemarcei din război și încheierea acestei etape a Războiului de Treizeci de Ani, cunoscută în istoriografia drept „faza daneză”.




