- 1. Pierderea Bredei olandeze
- 2. Sfârșitul asistenței oferite de Habsburgii austrieci spaniolilor din Țările de Jos
- 3. Flota spaniolă în războiul din Țările de Jos și implicarea englezilor
- 4. Contele Olivares și prăbușirea cabinetului spaniol
- 5. Dispariția contelui Olivares și a cardinalului Richelieu
- 6. Bătălia de la Rocroi
Curba de putere a Spaniei. Între victoria de la Breda și înfrângerea de la Rocroi
Reculul spaniol din Țările de Jos
Bătălia de la Rocroi dintre trupele franceze și cele spaniole din 1643 a venit pe fondul schimbărilor apărute în pozițiile de „prim-ministru” din Franța și Spania, moartea cardinalului Richelieu, respectiv, îndepărtarea contelui Olivares. O victorie a uneia dintre părți ar fi însemnat confirmarea necesară pentru noile personaje politice aflate în preajma regilor celor două țări. Din partea guvernatorului Țărilor de Jos spaniole așteptările erau mari, date fiind operațiunile de succes împotriva armatei franceze din anul anterior. Înfrângerea Spaniei în bătălia de la Rocroi din 1643, deși ea nu a avut magnitudinea cu care a fost prezentată uneori în istoriografie sau de propaganda franceză, a reprezentat însă încă un pas înspre acel no turning point, în care Spania nu mai putea evita, pe termen mediu, înfrângerea din Țările de Jos împotriva olandezilor și, mai nou, a francezilor.citește mai mult
Urcarea pe tronul Sfântului Imperiu a lui Ferdinand al III-lea de Habsburg în 1637 găsea situația din Imperiu nerezolvată în ceea ce privește respingerea suedezilor din teritoriile monarhiei iar situația Spaniei era la fel de tulbure în războiul din Țările de Jos împotriva Provinciilor Unite olandeze. Colaborarea pe care spaniolii o doreau cu Habsburgii austrieci era înțeleasă în mod diferit. Habsburgii nu s-ar fi aventurat militar în ajutorul Spaniei în Țările de Jos dar aveau așteptări ca spaniolii să-și rezolve problemele în teritoriul respectiv, în timp ce spaniolii nu reușeau să înțeleagă cum împărații Sfântului Imperiu nu fuseseră în stare să-i elimine pe suedezi după înfrângerea administrată acestora la Nördlingen. Placa turnantă a întregii filosofii militare era Franța: victoria Spaniei în Țările de Jos însemna faptul că era liberă să ... se „ocupe” de Franța, iar acest lucru reprezenta automat un adversar în minus și pentru Habsburgii austrieci. Însă în loc de o colaborare mai strânsă Ferdinand al III-lea și regele Spaniei Filip al IV-lea au preferat varianta semi-implicării de partea celuilalt. În acest context, recuperarea Bredei de către olandezi în 1637, cucerită de spanioli în urmă cu 12 ani, a reprezentat o lovitură majoră militară dată Spaniei.citește mai mult
1 din 5
În 1636 invazia armatei spaniole din Țările de Jos asupra Franței și succesul inițial pe care l-a avut această operațiune, în rarele episoade de colaborare completă cu trupele Sfântului Imperiu, l-a determinat pe contele Olivares, responsabilul cabinetului regal spaniol, să detașeze o parte din Armata Flandrei- o masivă armată de 65.000 de soldați- către Hainault și Artois cu scopul de a invada Picardia franceză. În paralel, pentru reușita operațiunii și pentru a-i distrage pe olandezi, Olivares l-a rugat pe împăratul Ferdinand al III-lea al Sfântului Imperiu să atace în Alsacia și pe cursul râului Moselle pentru a-i obliga pe francezi să-și disloce o parte din trupe în zonă.
2 din 5
Acțiunea contelui spaniol Olivares de a detașa o parte din Armata Flandrei, responsabilă cu războiul împotriva olandezilor din Țările de Jos, înspre Franța pentru invazia programată i-a oferit prilejul ducelui Generalității Republici olandeze, Frederick Henry, de a pune la cale o mutare pe cât de îndrăzneață pe atât de curajoasă: un atac frontal asupra frontului spaniol și recuperarea Bredei, locul tradițional al ducilor de Orania-Nassau. Însă problemele trebuiau rezolvate în plan intern cu cei care se exprimau pentru stoparea conflictului cu Spania și demararea negocierilor pentru încheierea unei păci. Adriaen Pauw, liderul acestei facțiuni din jurul lui Frederick Henry, a fost trimis ca ambasador la Paris pentru a elimina prima dintre opoziții. Probleme mai erau ridicate și de o parte a aristocrației olandeze calvine care nu vedea cu ochi buni tratatul încheiat cu Franța în 1635 și care conținea o prevedere care le dădea bătăi de cap: ducele acceptase cererea francezilor potrivit căreia catolicismul urma să fie acceptat în teritoriile cucerite de olandezi de la spanioli.
3 din 5
Suportul intern pentru continuarea războiului împotriva Spaniei de către Republica olandeză era asigurat din partea provinciilor din sud. Pentru acestea era vitală construirea unui spațiu liber peste Rin care să le ofere protecție. „Provinciile din sud ale Zeeland-ului, Utrecht și Gelderland se simțeau încă vulnerabile și doreau ca Frederick Henry să ocupe mai mult teritoriu dincolo de Rin ca zonă tampon. Aceste provincii erau de asemenea și casa calvinilor belgieni refugiați care sperau că succesele militare le va permite să se întoarcă acasă. Nu în ultimul rând, mai erau și aceia care prosperau de pe urma războiului, mai ales acționarii din Companie Indiilor Occidentale, o organizație care s-a dovedit de foarte mare succes în a atrage investitori pe peste tot din Republică”.
4 din 5
În iulie 1637, profitând de faptul că spaniolii își acumulau și reorganizau trupele din Țările de Jos pentru un atac asupra Franței olandezii din Provinciile Unite sub conducerea lui Frederick Henry au atacat Breda cucerită de spanioli în urmă cu 12 ani. Arhiducele Fernando, sub autoritatea căruia se găseau Țările de Jos spaniole cu reședința la Bruxelles, s-a îndreptat rapid înspre Breda, mărșăluind cu armata de la frontiera din sud înspre nord pentru a depresura cetatea. Nefiind în măsură să rupă liniile de asediu ale olandezilor, puternic organizate, el a încercat o manevră prin ricoșeu încercând să cucerească Venlo și Roermond cu scopul de a-i face pe olandezi să întrerupă asediul asupra Bredei. Pe de altă parte, de absența arhiducelui Fernando de la frontiera de sud a profitat cardinalul La Valette care, cu cei 17.000 de soldați, a cucerit Maubeuge și Landrecies, ceea ce l-a determinat pe Fernando să se retragă rapid înapoi în sud.
5 din 5
După ce arhiducele Fernando a fost obligat să se retragă spre sudul Țările de Jos în urma atacului francezilor asupra zonei de frontieră, cetatea Breda a rămas descoperită complet în fața asediului olandezilor. În cele din urmă, în octombrie 1637 Breda a fost recucerită de olandezi după 12 ani în care s-a aflat în mâinile spaniolilor, din acest moment orice câștig al campaniilor militare din anii 1620 fiind pierdut definitiv de spanioli. În fața acestei situații, contele spaniol Olivares a modificat politica față de conflictul cu olandezii din Țările de Jos și i-a transmis arhiducelui în primăvara anului 1638 că intenția Spaniei era de a ieși onorabil din conflictul, victoria finală nemaifiind posibilă.
Atacul concertat al francezilor și olandezilor asupra Țărilor de Jos spaniole din 1638 a dus la cererea Spaniei către împăratul Sfântului Imperiu Ferdinand al III-lea de Habsburg de a trimite de urgență trupe în ajutorul armatelor spaniole din Țările de Jos. Generalul Piccolomini a fost desemnat pentru această operațiune de împăratul de la Viena iar acesta s-a achitat de sarcină cu brio. Respingerea și înfrângerea francezilor din 1639 a fost, însă, ultima colaborare eficientă dintre Habsburgii austrieci și cei spanioli pe frontul din Țările de Jos în timpul Războiului de Treizeci de Ani.
1 din 4
În momentul în care, pe parcursul anului 1637, Armata Flandrei din Țările de Jos spaniole se pregăteau pentru ofensiva împotriva Franței, olandezii în colaborare cu francezii au atacat primii, în mai 1638. Ofensiva acestora a fost totală, ducele Frederick Henry cu 22.000 de soldați îndreptându-se spre Antwerpen în timp ce armata de 13.000 de francezi condusă de mareșalul Châtillon s-a îndreptat spre Saint Omer, beneficiind și de consolidarea trupelor generalului La Force și de „spatele” asigurat de armata plasată în expectativă în Picardia, în număr de 16.000 de soldați. La scurt timp însă, ofensiva olandezilor lui Frederick Henry a suferit o puternică înfrângere ceea ce a cauzat retragerea acestora din fața Antwerpen-ului. Circa 2.500 de olandezi au fost capturați de spanioli într-o încercuire pusă la cale în apropiere de oraș, spaniolii folosindu-se de o ieșire secretă din oraș pentru a fenta liniile asediatorilor olandezi de lângă cetate.
2 din 4
În fața atacului coordonat franco-olandez asupra Țărilor de Jos spaniole din mai 1638 generalul Habsburgilor austrieci, Piccolomini, a fost desemnat să dea o mână de ajutor Habsburgilor spanioli. După ce și-a colectat trupele la Koln, generalul s-a îndreptat inițial în ajutorarea lui Tommaso de Savoia care încerca să elibereze Saint Omer de asediul francez. Trupele franceze au contraatacat dar succesul a fost minor, doar Le Câtelet și alte câteva cetăți reușind să fie capturate din mâinile spaniolilor, spre dezamăgirea regelui francez Ludovic al XIII-lea.
3 din 4
Pus în fața împotmolirii ofensivei franceze asupra spaniolilor din Țările de Jos, cardinalul Richelieu a modificat comanda armatei cu gândul că un nou general va reuși să-i înfrângă pe spanioli înainte ca ajutorul promis de împăratul Sfântului Imperiu, Ferdinand al III-lea, să sosească în sprijinul lor. În acest fel, generalul La Meilleraye s-a îndreptat în 1639 cu 14.000 de soldați înspre Hesdin, beneficiind de acoperirea oferită de mareșalul Châtillon. În același timp, manevre de blocare a generalului imperial Piccolomini în Luxemburg pentru a stopa sosirea acestuia în ajutorul spaniolilor urmau să fie desfășurate de armata de 20.000 de francezi condusă de Feuquières. Scopul central al armatei acestuia era capturarea orașului Thionville care oferea acces dinspre Namur înspre Koblenz.
4 din 4
Generalul Habsburgilor austrieci, Piccolomini, desemnat să îi ajute pe spaniolii din Țările de Jos care se confruntau cu un atac concertat al francezilor și olandezilor a apărut pe neașteptate pe 7 iunie 1639 în fața francezilor. Victoria asupra francezilor a fost spectaculoasă dar aceștia au continuat să asedieze Hesdin-ul, regele Ludovic al XIII-lea fiind prezent personal la asediu, moment în care armata imperială s-a retras confruntată cu atacul surpriză al suedezilor asupra Boemiei. Coordonarea scurtă dintre trupele imperiale și cele spaniole arătase faptul că putea aduce rezultate dar din acest moment, 1638-1639, ea a devenit istorie, acțiunea comună de la Thionville fiind ultima de acest gen. „După ce a primit suportul ducelui Carol de Lorena, Piccolomini a apărut pe neașteptate la răsărit, pe 7 iunie, cu 14.000 de soldați ai armatei imperiale și spaniole în afara liniilor lui Feuquières de la Thionville. Nefiind capabili să se dispună în formație de luptă la timp, francezii au fost depășiți, pierzând 7.000 de soldați ca prizonieri și unele dintre cele mai bune regimente din armată. Prezența regelui Ludovic al XIII-lea cu armata principală la asediul de la Hesdin însemna că acesta nu putea fi abandonat fără a însemna o serioasă pierdere de prestigiu și, prin urmare, acesta a fost continuat până cetatea s-a predat în 29 iunie. Marea parte a forțelor lui Piccolomini au fost apoi retrase pentru a confrunta invazia suedeză din Boemia, ducând la sfârșitul erei de colaborare directă dintre Spania și împărat”.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
- Asbach, Olaf; Schroder, Peter (editori), The Ashgate research companion to The Thirty Years’ War, Ashgate Publishing, Farnham, 2014
- Asch, Ronald G., The Thirty Years’ War. The Holy Roman Empire and Europe, 1618-1648, MacMillan Education, New York, 1997
- Bérenger, Jean, Istoria Imperiului Habsburgilor. 1273 – 1918, Edit. Teora, București, 2000
- Bonney, Richard, The Thirty Years’ War 1618-1648, Osprey Publishing, Oxford, 2002
- Evans, Richard J.W; Wilson, Peter H., The Holy Roman Empire 1495-1806. A European perspective, Brill, Leiden, 2012
- Mortimer, Geoff, The origins of the Thirty Years War and the revolt in Bohemia, 1618, Palgrave MacMillan, 2015
- Parker, Geoffrey (edit.), The Thirty Years War, 2 edition, Routledge, London, 1997
- Walzer, Michael, Revoluția sfinților. Un studiu despre originea politicii radicale, Tact, Cluj-Napoca, 2013
- Wilson, Peter H., Europe’s Tragedy. A history of the Thirty Years War, Penguin Books, London, 2009