America pre columbiană
autor Maxim Pretula, iunie 2016
Descoperirile arheologice, antropologice, geologice și cercetările moderne bazate pe analize ADN confirmă faptul că Americile au fost ultimele continente populate de specia umană.

Susține financiar History Lapse făcând o donație de $5 (PayPal, credit card sau bitcoin).

bitcoin: 1PpagscXKttC5FidgV2WQNRaBgSPwjvP9Z
Descoperirile arheologice, antropologice, geologice și cercetările moderne bazate pe analize ADN confirmă faptul că Americile au fost ultimele continente populate de specia umană.

Prima teorie propusă de cercetători este, totodată, și cel mai larg susținută. Potrivit acesteia, un număr mare de grupuri asiatice au început să traverseze strâmtoarea Bering, în timpul ultimei mari ere glaciare. Migratorii au folosit „podul de gheață” dintre Asia și America de Nord pentru a urmări și vâna turme de erbivore mari care migrau între cele două continente.

A doua teorie propusă este cea a călătoriei pe mare de-a lungul coastelor asiatice și americane ale Pacificului. Se presupune că grupuri de asiatici originari din insulele Pacificului de vest au început să populeze coastele continentului american până în America de Sud. Aceștia foloseau ambarcațiuni de mici dimensiuni. Regiunile de coastă au fost considerate locuri propice dezvoltării. Aici exista o mare varietate de specii de animale si plante necesare omului ca hrană.

Marea majoritate a cercetătorilor consideră cultura Clovis a fi prima cultură americană. Această cultură a fost localizată în America de Nord. Una dintre trăsăturile ei definitorii este utilizarea vârfurilor de suliță din os și fildeș pentru vânarea animalelor mari.

Există mai multe dovezi arheologice care contestă cultura Clovis ca fiind cea mai veche cultură americană. În Brazilia, California, Chile și Venezuela au fost descoperite urme ale unor culturi mai vechi. Astfel, cercetătorii sunt înclinați să ia în considerare atât teoria migrației prin strâmtoarea Bering, cât și deplasarea populațiilor asiatice către noul continent de-a lungul coastelor Pacificului.

Oricare dintre teorii ar fi adevărată, cert este că migratorii au găsit un teritoriu foarte bogat în resurse. Acest lucru a permis expansiunea lor rapidă. Astfel, la doar câteva secole după finalul ultimei glaciațiuni, oamenii populau în număr semnificativ atât America de Nord, cât și cea de Sud. Această realitate este general acceptată.

Perioada arhaică în dezvoltarea culturilor americane a fost identificată la câteva mii de ani în urma încheierii procesului de migrație din Asia în America. Procesul de migrație s-a încheiat când podul de gheață al strâmtorii Bering a dispărut complet. Această perioadă este caracterizată de începutul dezvoltării unor societăți de vânători și semi-agricultori. Ei aveau structuri sociale și organizaționale în stadiu incipient de dezvoltare.

Popularea continentelor americane a durat o perioadă lungă de timp. Principala îndeletnicire a noilor veniți a fost vânătoarea. Aceasta a constituit elementul care a determinat, în cea mai mare măsură, extinderea treptată a locuitorilor pe toată suprafața continentelor.

Dezvoltarea culturală a populațiilor primitive americane este atestată de descoperirea primelor structuri ridicate în scopuri religioase. Aceste structuri reprezentau movile din pământ cu înălțimi de până la 19 de metri. Un exemplu este movila Grave Creek din Virginia de Vest. Se consideră că erau ridicate în cadrul ceremoniilor religioase, desfășurate cu ocazia înmormântării căpeteniilor de trib.

Primele societăți complexe au început să apară atunci când clima continentelor s-a stabilizat. Astfel, au apărut condiții propice pentru activități agricole. Multe specii de plante - cum ar fi fasolea, porumbul, dovleacul, cartoful dulce, avocado, fructul pasiunii - au început să fie cultivate. Așadar, o sursă stabilă de hrană a fost asigurată noilor locuitori.

Faza de dezvoltare „Woodland” reprezintă o nouă etapă în dezvoltarea culturilor din zona de est a Americii de Nord. Această etapă este caracterizată, în principal, prin extinderea utilizării ceramicii. Tot atunci a avut loc și o continuă perfecționare a instrumentelor agricole și armelor de vânătoare construite din lemn, os, piele și piatră. Extinderea culturilor agricole a însemnat trecerea treptată de la un stil de viață nomad la unul sedentar.

Cea mai avansată cultură a acestei perioade istorice a fost localizată în America de Sud, pe teritoriul statului Peru. Cultura „Norte Chico”, așa cum a fost denumită de arheologi, este considerată a fi prima cultură avansată americană. Deși această cultură nu a cunoscut meșteșugul ceramicii, construcțiile descoperite confirmă o avansată dezvoltare socială, economică și religioasă.

Triburile din zona fluviului Mississippi și a afluenților acestuia, Ohio și Tennessee, au creat ceea ce cercetătorii denumesc astăzi cultura „Mississippi”. Stabilizarea definitivă ca societăți cu caracter agricol a permis apariția primelor orașe. Cahokia a fost cel mai mare oraș de pe teritoriul prezent al Statelor Unite, până la înființarea orașelor europene pe coasta de est a Atlanticului.

Perioada de aproximativ 800 de ani de dezvoltare a triburilor amerindiene din valea fluviului Mississippi și a afluenților acestuia a fost împărțită de istorici în trei etape. Prima etapă coincide cu finalul perioadei „Woodland” și reprezintă trecerea definitivă la un stil de viață sedentar, bazat pe practicarea agriculturii. A doua etapă reprezintă cel mai avansat grad de dezvoltare a acestor triburi, caracterizat de înființarea unor mari orașe. Ultima fază este o perioadă de declin, caracterizată prin conflicte militare, instabilitate politică și migrarea populațiilor spre alte zone.

Dintre caracteristicile culturale ale acestei civilizații ies în evidență, în mod deosebit, cultivarea porumbului și construirea de movile din pământ. Porumbul a fost cultivat pe suprafețe întinse de teren. Movilele erau construite sub formă de piramide, deasupra cărora erau amplasate locuințe sau temple. Acestea erau structuri politice complexe bazate pe ierarhie. De regulă, conducătorul tribului avea și funcții religioase și politice. Exista și o rețea comercială dezvoltată care se întindea de la coasta de est a Atlanticului până în vest, în zona munților Stâncoși.

Există patru mari zone de dezvoltare ale acestei culturi. Prima este localizată în zona de centru a văii Mississippi. Această zonă este locul celor mai multe situri arheologice descoperite. A doua zonă se află la est de fluviu, în zona de pădure a munților Apalași. Cea de-a treia își are centrul pe cursul inferior al fluviului Mississippi, iar a patra la vest de valea fluviului. Diferențele de climă și teren au imprimat acestor grupuri particularități specifice. Cu toate acestea, legăturile comerciale dintre triburi au contribuit semnificativ la crearea unei identități culturale unice.

Cahokia, cea mai mare așezare urbană de pe teritoriul modern al Statelor Unite, a fost înființată aproximativ cu 1000 de ani înaintea contactului cu europenii. Din cercetările arheologice reiese că acest oraș pre-columbian a conținut peste 120 de structuri tip movilă de pământ cu diferite funcții sociale, economice și religioase. Populația orașului a fost estimată la aproximativ 40.000 de locuitori, în perioada sa de maximă dezvoltare. Acest număr este depășit doar de populațiile orașelor civilizațiilor aztecă și maya de pe teritoriul Mexicului, până la înființarea orașelor europene.

Primii europeni care au ajuns în valea fluviului Mississippi au fost spaniolii. Acest lucru s-a întâmplat prin expedițiile efectuate de Hernando de Soto și Juan Pardo. Aceste prime contacte au avut o influență deosebită asupra populației native. Influența s-a datorat, pe de o parte conflictelor ivite cu ocazia contactului, iar pe de altă parte lipsei imunității amerindienilor la anumite boli aduse de europeni. Introducerea cailor, animale absente pe continentul american până la venirea europenilor, a contribuit la reîntoarcerea unor grupuri la un stil de viață nomad.

Era clasică reprezintă perioada de înflorire a culturilor americane, în mod deosebit în America Centrală și nord-vestul Americii de Sud. S-au dezvoltat mari centre urbane, cu o structură socială și politică complexă. Au fost create sisteme de transport, economia a avansat și s-au pus bazele studiului științelor ca matematica și astronomia. Toate acestea au dus la realizarea marilor piramide aztece și mayașe din America Centrală și a orașelor de piatră ale incașilor din Munții Anzi.

Odată cu extinderea explorărilor pe teritoriul modern al Statelor Unite, spaniolii au descoperite cultura „Pueblo”. Numele acestei culturi vine de la denumirea pe care exploratorii au dat-o așezărilor descoperite, „pueblo” însemnând oraș în limba spaniolă. Aceste așezări erau compuse din case supraetajate. De multe ori, casele erau construite direct în stâncile munților pentru a oferi poziții defensive avantajoase.

Teotihuacan este unul dintre cele mai mari orașe construite de o civilizație antică în America. Aici au fost descoperite cele mai mari piramide de pe continentul american. Populația acestui oraș, în perioada maximă de dezvoltare, a fost estimată la 125.000 de locuitori. Influențele culturale ale acestei civilizații s-au extins în toată America Centrală. Aztecii, care au descoperit ruinele orașului în urma migrației lor din nordul Mexicului spre sud, s-au declarat a fi urmașii acestui popor.

Civilizația „Zapotec” a înflorit în valea Oaxaca, o perioadă de aproximativ 2500 de ani. Orașul Monte Alban, așa cum a fost denumit de soldații spanioli care l-au descoperit, a fost unul din primele mari orașe din America Centrală. El a conținut diferite tipuri de structuri construite din piatră. Zapotecii au fost primul popor pre-columbian din America Centrală care a dezvoltat un sistem de scriere silabic și un calendar. Ei au fost, totodată, contemporanii Aztecilor, cu care, de multe ori, au intrat in conflict.

Olmecii sunt precursorii aztecilor pe teritoriul modern al Mexicului de sud. Civilizația lor iese în evidență în special prin arta sculpturii și prelucrarea ceramică. Asemenea aztecilor, olmecii practicau ritualuri de sacrificii și jocul cu mingea mezoamerican, joc cu deosebite implicații religioase.

Cultura „Chavin” a fost descoperită de arheologi pe teritoriul modern al statului Peru. A precedat civilizația „Inca” cu aproximativ 2.400 de ani. Numeroase construcții și artefacte atestă gradul de dezvoltare al acestei civilizații, dar, totodată, și influențele pe care clima și terenul le-a avut asupra locuitorilor acestor zone. Cel mai important sit arheologic, Chavin de Huantar, este situat la o înălțime de peste 3.000 de metri în munții Anzi.

Civilizația „aztecă” este una dintre marile civilizații clasice amerindiene. Zona centrală a teritoriului modern al Mexicului a fost casa multor culturi și civilizații înainte de apariția aztecilor. Printre aceste civilizații se află și marea cultură a locuitorilor orașului Teotihuacan. Cu toate acestea, aztecii au fost cei care au înființat, pe lângă o mare cultură, un mare imperiu, care s-a extins în toată zona centrală a Mexicului. Influența imperiului aztec s-a extins asupra multor alte orașe si popoare din America Centrală.

Originile aztecilor sunt învăluite în mister. Potrivit pictogramelor prin care aztecii și-au transmis istoria, Aztlan, locul de baștină al acestora, este situat undeva in nordul Mexicului. Legenda spune că unul din marii preoți ai tribului a avut o viziune, un vultur stând pe un cactus ținând în plisc un șarpe. În urma acestei viziuni preotul și-a îndemnat oamenii să meargă în sud pentru a-și construi o nouă casă. Datorită deplasării spre sud și a unor conflicte cu triburile întâlnite în valea Mexicului, aztecii s-au stabilit pe o insulă situată pe lacul Texcoco. Aici au văzut un vultur devorând un șarpe pe un cactus, împlinind, astfel, profeția.

Orașele aztecilor au constituit capodopere ale arhitecturii pre-columbiene, utilizând multe din descoperirile științifice ale acestora. Folosind resursele limitate de care dispuneau, aztecii au construit poduri pe lacul Texcoco pentru a face legătura cu celelalte orașe din zonă. Au creat un sistem de insule plutitoare artificiale pe care le-au folosit pentru culturi agricole. Tenochtitlan, capitala Imperiului Aztec, era împărțit în patru mari zone. Fiecare dintre acestea avea o funcție socială, politică și religioasă. Istoricii consideră Tenochtitlan ca fiind unul dintre cele mai mari orașe pre-columbiene.

La început aztecii au întâmpinat multe dificultăți, fiind înconjurați de regate ostile. Cu toate acestea, în scurt timp de la înființarea orașului lor, Tenochtitlan, îndemnați de viziunile transmise conducătorilor lor de către zeul lor suprem, Huitzilopochtli - un zeu al războiului - aztecii au început să-și extindă influența. Au înființat împreună cu două alte orașe stat din valea Mexicului așa numita Triplă Alianță. În această alianță aztecii au devenit conducători. Prin intermediul acesteia au cucerit, succesiv, toate orașele și regatele din zona centrală a Mexicului.

Religia aztecilor era în strânsă legătură cu orânduirea socială și conducerea politică, conducătorii politici având și rol de mari preoți. Panteonul aztecilor era vast și încorpora de multe ori zeități ale populațiilor cucerite. Cei mai semnificativi zei erau Huitzilopochtli, zeul războiului și Quetzalcoatl, zeul vieții. Prin sacrificarea animalelor și, în mod deosebit, a oamenilor, aztecii considerau că plătesc o datorie de sânge zeilor lor, prin care lumea și soarele vor putea continua să existe.

Societatea aztecă era foarte bine structurată. Familia extinsă a reprezentat unitatea socială de bază și totodată a determinat și statutul social al fiecărui om. Familiile erau nobiliare sau de rând, însă, existau și sclavi. Aceștia din urmă proveneau din rândul dușmanilor capturați în luptă sau din rândul cetățenilor care deveneau datornici. Economia aztecilor s-a bazat pe agricultură, comerț, dar și pe rezultatele campaniilor militare. În urma acestor campanii, orașele învinse erau obligate să plătească tribut.

Conchistadorul Hernan Cortes a debarcat pe țărmurile peninsulei Yucatan. În urma încheierii unor alianțe cu triburile locale care erau potrivnice conducerii aztece, s-a îndreptat spre orașul Tenochtitlan. Spaniolii au rămas profund impresionați de mărimea orașelor aztece, de gradul de dezvoltare al acestora, dar și de bogăția lor. În scurt timp, acest lucru a dus la război. În urma războiului, capitala aztecilor a fost distrusă. Astfel, spaniolii au devenit stăpânii Americii Centrale.

Civilizația „maya” s-a întins pe o perioadă de timp de aproape 3.500 de ani. Aceasta este cunoscută pentru orașele monumentale construite și pentru dezvoltarea singurului sistem complet hieroglific de scriere din America pre-columbiană. Civilizația maya s-a remarcat și prin dobândirea de cunoștințe avansate de matematică, depășindu-i pe romani și pe grecii antici în această privință. Mayașii au fost cunoscuți și pentru colapsul rapid și încă neelucidat complet al civilizației lor, înainte de apariția europenilor pe continent.

Istoria mayașilor a fost împărțită de către istorici în trei epoci. Epoca preclasică a constituit o lungă perioadă de dezvoltare. Atunci s-a trecut treptat de la mici așezări rurale și un trai bazat în special pe vânătoare și cules la înființarea de mari centre urbane. Un exemplu este orașul numit astăzi El Mirador. Perioada clasică a reprezentat apogeul culturii mayașe, fiind caracterizată de o vastă dezvoltare a centrelor urbane. Epoca post-clasică încadrează declinul treptat al multor orașe mayașe, până la momentul cuceririi spaniole.

Spre deosebire de azteci și incași, mayașii nu au constituit un stat unitar. Erau organizați într-un număr foarte mare de regate și cetăți-state, asemănându-se în această privință cu grecii antici. Orașe precum Tikal, Calakmul, Palenque, Copan, Chichen Itza, Kaminaljuyu, Nojpeten, Coba, Zaculeu și Mayapan aveau organizare proprie, dinastii proprii. Aceste orașe se luptau și se aliau între ele pentru a obține controlul comerțului și al resurselor.

Cel mai important aspect al culturii mayașe l-a reprezentat religia. Aceasta a avut influențe deosebite asupra organizării politice, relațiilor economice și asupra conflictelor militare dintre diferitele orașe-cetăți. Ca și aztecii și alte popoare din America Centrală, mayașii practicau sacrificiile umane în scopuri religioase. Ei credeau că astfel își onorează zeii. Deciziile politice și militare erau sancționate și aprobate de marii preoți. Cunoștințele avansate de astronomie, arhitectură și matematică au fost corelate cu viziunea cosmogonică a mayașilor.

Construcțiile mayașe sunt adevărate capodopere ale arhitecturii pre-columbiene. Templul lui Kukulkan și Templul războinicilor din Chichen Itza, Templul I din Calakmul, Templul Inscripțiilor din Palenque, Templul I din Tikal sunt doar câteva dintre construcțiile care rivalizează cu construcțiile egiptenilor, grecilor și romanilor. Este important de remarcat dificultatea extraordinară cu care au fost ridicate aceste structuri. Mayașii nu au beneficiat de utilizarea animalelor de povară și a metalului prelucrat.

Cu excepția marilor ei realizări, civilizația mayașă este cunoscută în istorie pentru declinul ei subit și greu de explicat. Acesta a avut loc spre sfârșitul perioadei clasice. Motivele declinului sunt încă subiect de speculație. Istoricii au oferit ca răspuns suprapopularea orașelor și diminuarea resurselor din cauza defrișărilor excesive și a exploatării agricole agresive. Aceste cauze, la rândul lor, au generat crize politice și conflicte militare. În urma acestora, a avut loc migrația populațiilor spre alte zone și abandonarea marilor orașe.

Imperiul „Incaș” a fost cel mai mare imperiu din America pre-columbiană. A avut începuturi umile, incașii fiind un trib de păstori la origini. Aceștia au început cucerirea sistematică a tuturor regatelor vecine, extinzând limitele statului lor din sudul Columbiei moderne până în Chile și Argentina.

Legenda spune că strămoșii incașilor au ieșit din trei peșteri. Profeția întemeietorului Regatului Cusco, Manco Capac, a fost că acolo unde toiagul său se va înfunda în pământ acolo își vor construi orașul incașii. Acest loc a fost Cusco, capitala viitorului Imperiu.

La 200 de ani după întemeierea orașului Cusco, regele incașilor, numit în limba lor Sapa Inca, Pachacuti-Cusi Yupanqui, a început o campanie de expansiune a regatului. Pe de o parte, a cucerit triburile potrivnice, pe de altă parte le-a cerut să facă parte din statul său, oferindu-le în schimb daruri prețioase.

Ca și în cazul aztecilor și mayașilor, religia a reprezentat un element care a influențat toate aspectele vieții incașilor. Sacrificiile umane erau folosite pentru onorarea zeilor. În unele cazuri, cum ar fi moartea unui Sapa Inca sau dezastrele naturale, erau sacrificați inclusiv copii. Zeul suprem al incașilor a fost numit Viracocha și era creatorul lumii și al tuturor vietăților.

Machu Picchu, cel mai cunoscut vestigiu al incașilor, a fost descoperit de către istoricul american Hiram Bingham. Situat la o înălțime de 2.430 de metri, a fost numit orașul pierdut al incașilor. În prezent, majoritatea specialiștilor consideră că orașul a fost construit ca reședință pentru Sapa Inca Pachacuti.

Imperiul nou format era organizat în patru mari regiuni, marginile fiecărei regiuni având ca punct de pornire capitala imperiului. Având o suprafață vastă, incașii au construit un sistem de drumuri și au pus la punct un sistem de curierat. Astfel, au putut controla din capitală cele mai îndepărtate colțuri ale imperiului.