Login

Cuprins

Închide
Poziții și acțiuni politico-diplomatice în perioada neutralității
autor Moise Gheorghe, 2016
History Lapse
Poziții și acțiuni politico-diplomatice în perioada neutralității
General
Declanșarea Primului Război Mondial a găsit România într-o situație ambiguă. Era aliată a Puterilor Centrale, situație menținută secretă de regele Carol I și de prim-miniștrii săi. Dar opinia publică era, în majoritate, ostilă Austro-Ungariei, datorită chestiunii transilvănene. Primul Război Mondial a pus România în fața unei răspântii a destinului său: desăvârșirea unității naționale sau asigurarea securității pe termen scurt pentru Vechiul Regat. Timp de doi ani, politica românească a dezbătut problema alianței militare la care trebuia să adere România.
Text
1 din 7
Poziţia României faţă de declanşarea războiului s-a stabilit la Consiliul de Coroană de la Sinaia. Regele Carol I şi conservatorul Petre P. Carp s-au pronunţat pentru intrarea României în război alături de Tripla Alianţă. Cei doi țineau cont de originea germană a familiei regale și de alianţa secretă dintre România şi Puterile Centrale. Partidul Liberal era pentru expectativa armată, pregătirea armatei şi unitatea naţională. Cei mai mulți români erau pentru intrarea României în război alături de Antanta. Comunicatul oficial preciza decizia Consiliului: neutralitatea.
Imagine
Text
2 din 7
Lumea politică era împărțită în numeroși antantofili și puțini germanofili. La nivelul populației, punctul de vedere era tranșant: „Vrem Ardealul!”. Partizanii securității naționale, Petre P. Carp și Constantin Stere, s-au confruntat cu cei ai unității naționale: Ionel Brătianu, Nicolae Filipescu, Take Ionescu, Nicolae Iorga. Totuși, ideea unității naționale nu era respinsă de germanofili, ci considerată secundară.
Imagine
Text
3 din 7
Primele tratative purtate de România cu statele Antantei au fost cele cu Rusia și Italia. Imperiul Țarist era considerat o amenințare istorică latentă. De aceea, partizanii Antantei îl preferau cu statut de aliat și nu de adversar. Comuniunea de interese italo-române era determinată de existența aceluiași adversar: Austro-Ungaria. Aceleași revendicări se adresau imperiului dualist: cedarea de teritorii cu populații aparținând națiunilor italiană și română.
Imagine
Text
4 din 7
Opinia publică şi partidele politice legau intrarea României în război de problema deplinei unităţi naţionale. Monarhia și-a modificat orientarea externă. După moartea regelui Carol I, regele Ferdinand înclina spre Antanta. Premierul Ion I. C. Brătianu avea aceeaşi atitudine, dar manifesta precauţie în negocierile cu Antanta. Nu voia renunţarea la neutralitate fără garanţii complete, sub raportul situaţiei României şi al obiectivelor naţionale.
Imagine
Text
5 din 7
Timp de doi ani, prim-ministrul liberal Ion I. C. Brătianu a pregătit intrarea în război a României. Premierul a fost preocupat ca evoluția războiului să fie cât mai favorabilă Antantei, pentru o cât mai mare „economie de sânge”. Această alianță promitea României recunoașterea celei mai importante revendicări: Transilvania.
Imagine
Text
6 din 7
În perioada neutralității, în București, reprezentanții celor două alianțe adversare, Antanta și Puterile Centrale, au concurat pentru a atrage România de partea lor. Dintre toate statele încă neutre, România a fost cea mai curtată de către Marile Puteri. Acest fapt se datora în special poziției geografice a țării, aflată în continuarea flancului sudic al frontului de est.
Imagine
Text
7 din 7
În timpul neutralității, presa din România a avut atât o influență pozitivă, cât și una negativă. A sprijinit propaganda pentru intrarea în război, în vederea anexării Transilvaniei. Dar a lucrat şi pentru germani, în timpul ocupaţiei sau cu mult timp înainte. Agenţia de știri controlată de germani alimenta cu informații redactorii din presa românească. Era facilitată astfel difuzarea intereselor politice germane şi austro-ungare pe întreg teritoriul României.
Imagine
Consiliul de Coroană de la Sinaia
Declarația de război a Austro-Ungariei la adresa Serbiei a făcut ca România să fie nevoită să ia o decizie privitoare la participarea sau neparticiparea sa la amplul conflict care se prefigura. Soarta statului român a fost hotărâtă în cadrul unui Consiliu de Coroană care a avut loc la Sinaia. La această întrunire au participat: regele Carol I, principele moștenitor Ferdinand, 18 oameni politici liberali și conservatori, actuali și foști miniștri și lideri de partide. Regele și conservatorul Petre P. Carp a fost singurii care s-a pronunțat pentru intrarea în război de partea Puterilor Centrale.
Text
1 din 7
Consiliul de Coroană de la Sinaia a avut loc în sala de muzică a castelului Peleș. Discuțiile s-au purtat în jurul tradiționalei mese acoperită cu postav verde. În mijlocul acesteia stăteau, suprapuse, legate în piele verde şi în marochin roşu, tratatele dintre România şi Tripla Alianţă. Regele Carol I a deschis consiliul în limba română. A continuat în limba franceză, cu o expunere citită a punctelor sale de vedere. Bătrânul monarh considera că pentru România era o datorie de onoare participarea la război de partea Germaniei.
Imagine
Text
2 din 7
Conservatorul Alexandru Marghiloman a cerut regelui citirea din tratatul cu Tripla Alianță a paragrafului care fixa condițiile intrării României într-un eventual război, în sprijinul austriecilor și germanilor. Concluzia conservatorului a fost că „întrucât aliaţii noştri nu au fost atacaţi, ci dimpotrivă ei au atacat cei dintâi, nu consider că este casus foederis. Majestatea Voastră nu este legată. De aceea, este mai prudent să rămânem neutri şi să mai aşteptăm, cu atât mai mult cu cât Italia nu s-a rostit încă”. Tot el a adăugat că opinia publică se opune unui război de agresiune.
Imagine
Text
3 din 7
Conservator-democratul Take Ionescu s-a exprimat și el pentru declararea neutralității României. Vizibil apăsat de importanța momentului istoric, el afirma în consiliu: „În inimă şi în conştiinţă susţin, Sire, că nu este casus foederis. Lucrul rezultă clar şi din spiritul, şi din textul tratatului. De ar fi casus foederis, guvernul Austro-Ungar, prin procedarea, prin atitudinea sa, l-a şi înlăturat. Încă odată, nu suntem angajaţi. Ne putem deci rosti în deplină libertate, aşa precum interesele ţării o cer”.
Imagine
Text
4 din 7
Prim-ministrul liberal Ion I. C. Brătianu s-a exprimat și el pentru neutralitatea României. Emoționat, spunea în ședința de consiliu: „România nu poate admite ca aliaţii ei să dispună de soarta ei fără ca măcar să-şi dea oboseala de a o vesti. Austria şi Germania au pregătit războiul şi l-au declarat. Nu ne-au făcut cinstea să ne comunice măcar intenţiile lor. Nu se poate face un război în vremurile de azi, când acest război nu este aprobat de conştiinţa naţională. Să rămânem deci neutri”. Vorbele sale alese cu grijă încercau să-l menajeze pe bătrânul rege.
Imagine
Text
5 din 7
După discursul regelui, în consiliu au avut cuvântul liderii opoziției, conservatorii. Theodor Rosetti s-a exprimat pentru neutralitate. Carol I nu se aștepta la această poziție. Rosetti a încheiat spunând: „Să stăm deci la o parte, să ne vedem de nevoile şi de necazurile noastre şi să ne căznim să păstrăm ceea ce cu atâta trudă am agonisit”. Petre P. Carp sublinia că „dacă vrem să stăm neutri, nu vom putea să stăm, vom fi invadaţi, fatal, fie de unii, fie de alţii”.
Imagine
Text
6 din 7
Regele Carol I a încheiat ședința Consiliului de Coroană votând, împreună cu Petre P. Carp, pentru participarea la război de partea Puterilor Centrale. Monarhul, confruntat cu votul pentru neutralitate al celorlalți politicieni, concluziona: „Constat că reprezentanţii ţării, aproape în unanimitate au cerut neutralitatea României. Ca Rege Constituţional, mă supun votului Dumneavoastră, mi-e frică însă că prestigiul ţării va ieşi micşorat din şedinţa de azi şi mă tem că aţi luat o hotărâre de care România se va căi în viitor”.
Imagine
Text
7 din 7
Consiliul de Coroană de la Sinaia a hotărât „de a se considera casus foederis - «caz de alianță» - inexistent față de Puterile Centrale și de a lua măsuri pentru paza frontierelor.” Astfel, statutul adoptat de România, în raport cu războiul, era acela de neutralitate armată. Politicienii nu excludeau o viitoare beligeranță pentru statul român. Aceasta însă doar în cazul unui atac asupra țării sau dacă împrejurările viitoare vor fi favorabile aspirațiilor naționale.
Imagine
Bibliografie
  • Kirițescu, Constantin - Istoria Războiului pentru Întregirea României, vol I., Ed. KartaGraphic, Ploiești, 2014
  • Bărbulescu, Mihai; Deletant, Dennis; Hitchins, Keith; Papacostea, Șerban; Teodor, Pompiliu – Istoria României, Ed. Enciclopedică, București, 1998
  • Constantiniu, Florin – O istorie sinceră a poporului român, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2011
  • Djuvara, Neagu – O scurtă istorie ilustrată a românilor, Ed. Humanitas, București, 2013
  • Campus, Eliza - Din politica externă a României, 1913-1914, Ed. Politică, București, 1980
  • Coord.: Dinu C. Giurescu – Istoria României în date, Ed. Enciclopedică, București, 2007
Editor
  • Marinela Elena Bogdan